Recenzie ASUS PCE-AC68 PCI-Express Wireless Adapter pentru PC-uri

Recenzie ASUS PCE-AC68 PCI-Express Wireless Adapter pentru PC-uri
Rating

V-ați gândit vreodată să eliminați cablurile de rețea din casă și să folosiți rețeaua wireless chiar și pe PC-urile din casă? Dacă da, atunci trebuie să cumpărați un adaptor wireless pentru fiecare PC din rețea. ASUS PCE-AC68 este un astfel de dispozitiv. El promite viteze de transfer foarte mari cât și compatibilitate cu toate standardele moderne pentru rețele wireless, inclusiv 802.11ac. Am fost foarte curioși să-l testăm și să vedem cât de bun este în a înlocui cablurile de rețea din PC-uri. Aflați concluziile testelor noastre din această recenzie.

Reclamă

Despachetarea Adaptorului Wireless ASUS PCE-AC68

Pachetul adaptorului ASUS PCE-AC68 comunică foarte bine specificațiile produsului. Dacă aruncați o privire rapidă asupra lui, veți afla multe despre ceea ce vă așteaptă după ce îl instalați.

ASUS PCE-AC68, 802.11ac, Dual-band, Wireless-AC1900, PCI-E Adapter, recenzie, retea, wireless
ASUS PCE-AC68, 802.11ac, Dual-band, Wireless-AC1900, PCI-E Adapter, recenzie, retea, wireless

Procesul de despachetare este foarte ușor și rapid. În cutie veți găsi placa de rețea PCI-Express, trei antene, o bază magnetică pentru antene, discul de instalare, manualul, garanția și un bracket.

ASUS PCE-AC68, 802.11ac, Dual-band, Wireless-AC1900, PCI-E Adapter, recenzie, retea, wireless
ASUS PCE-AC68, 802.11ac, Dual-band, Wireless-AC1900, PCI-E Adapter, recenzie, retea, wireless

După cum puteți vedea din poza de mai sus, adaptorul arată foarte bine iar pachetul include toate accesoriile necesare pentru o instalare rapidă.

Specificații Hardware

ASUS PCE-AC68 este capabil să funcționeze cu toate standardele wireless moderne, inclusiv IEEE 802.11n și 802.11ac. Poate funcționa atât cu rețele wireless la frecvența de 2.4GHz cât și rețele la frecvența de 5GHz. Adaptorul oferă o lățime de bandă maximă teoretică de 600Mbps pentru frecvența de 2.4GHz și de 1300 Mbps pentru frecvența de 5GHz. Țineți cont de faptul că această capacitate este una teoretică, obținută în condiții greu de replicat într-o casă obișnuită. În mod normal vor fi tot soiul de obstacole care vă vor face să nu atingeți aceste viteze, cum ar fi: conexiunea la Internet folosită, viteza și stabilitatea acesteia, ruterul folosit și puterea sa de procesare, PC-ul pe care este instalat adaptorul, celalte dispozitive din rețea și cât de performante sunt ele, etc.

La momentul când am testat acest dispozitiv, ASUS PCE-AC68 are driveri doar pentru sistemele de operare Windows, inclusiv Windows XP. Din păcate, driverii de pe discul de instalare din pachet sunt doar pentru Windows 7 și Windows 8. Pentru a găsi driverii pentru toate sistemele de operare suportate, mergeți la pagina de suport a produsului.

Dacă doriți să aflați întregul set de specificații al acestui produs, vă recomand să citiți această pagină: PCE-AC68 Specificații.

Utilizarea Adaptorului Wireless ASUS PCE-AC68

Instalarea adaptorului ASUS PCE-AC68 începe prin introducerea plăcii într-un slot PCI-Express.
Apoi trebuiesc conectate cele trei antene. Acestea pot fi montate direct pe placă ori pe baza magnetică. Din păcate, conectarea antenelor direct pe placa PCI-Express este anevoioasă dacă aveți un PC cu multe alte plăci instalate. În plus, poziționarea antenelor nu va fi grozavă. De aceea vă recomand să folosiți baza magnetică. O puteți pune pe carcasa PC-ului, în orice poziție, ori pe birou, astfel încât să aveți maximul de recepție pentru semnalul wireless. Singurul neajuns al plăcii magnetice este lungimea cablului. Acesta are 1 metru și în anumite situații nu este suficient de lung. De exemplu, eu am un birou reglabil electric în înălțime și dacă-l ridic, din cauza cablului scurt, antenele cad de pe birou.

ASUS PCE-AC68, 802.11ac, Dual-band, Wireless-AC1900, PCI-E Adapter, recenzie, retea, wireless
ASUS PCE-AC68, 802.11ac, Dual-band, Wireless-AC1900, PCI-E Adapter, recenzie, retea, wireless

Dacă încercați să folosiți discul de instalare inclus în pachet, veți fi dezamăgiți de faptul că nu există un fișier setup.exe cu un expert de instalare, ci doar fișierele driverilor ce trebuiesc instalate manual. De aceea, cel mai bine este să descărcați ultimii driveri de pe pagina de suport ASUS PCE-AC68.

După ce instalați driverii, veți putea folosi ASUS PCE-AC68 prin intermediul aplicației Wireless LAN Control Manager, ce funcționează drept un manager al acestui dispozitiv. Este o aplicație mică și bine optimizată ce consumă doar 4 MO de RAM.

ASUS PCE-AC68, 802.11ac, Dual-band, Wireless-AC1900, PCI-E Adapter, recenzie, retea, wireless
ASUS PCE-AC68, 802.11ac, Dual-band, Wireless-AC1900, PCI-E Adapter, recenzie, retea, wireless

Folosind Wireless LAN Control Manager vă puteți conecta la rețelele wireless din zonă, le puteți configura parametrii de funcționare, puteți folosi facilitatea WPS pentru a realiza conexiuni rapide la rețea și puteți afla detalii despre modul de funcționare al rețelei la care sunteți conectat, cum ar fi puterea semnalului, ratele de transfer, șamd.

ASUS PCE-AC68, 802.11ac, Dual-band, Wireless-AC1900, PCI-E Adapter, recenzie, retea, wireless
ASUS PCE-AC68, 802.11ac, Dual-band, Wireless-AC1900, PCI-E Adapter, recenzie, retea, wireless

În timpul utilizării acestui adaptor am observat că acesta ignoră ori nu detectează rețelele wireles cu semnal foarte slab. De exemplu, în zona în care locuiesc, sunt undeva între 12-15 rețele wireless active, majoritatea cu un semnal foarte slab. ASUS PCE-AC68 a afișat întotdeauna doar acele 4-5 rețele cu un semnal bun.

După instalare, experiența de utilizare a adaptorului ASUS PCE-AC68 este similară cu utilizarea oricărei alte plăci de rețea wireless. Nu veți avea niciun fel de probleme în experiența de configurare și utilizare.

Reclamă

Performanța în teste sintetice

Pentru a evalua mai bine calitatea conexiunii la rețea oferită de ASUS PCE-AC68, am realizat câteva teste atât pe PC-ul meu cât și pe un Surface Pro 2. Conexiunea mea la internet era administrată folosind un ruter ASUS RT-AC68U.

Am testat viteza și parametrii de funcționare ai conexiunii de 1Gbps de pe PC, atunci când am folosit un cablu de rețea. Apoi, am dezactivat conexiunea cu fir și am folosit adaptorul wireless ASUS PCE-AC68. L-am conectat la rețeaua mea wireless de 5GHz setată pe modul de funcționare 802.11n + 802.11ac. Am comparat vitezele și rezultatele obținute de cele două conexiuni pe PC-ul meu, pentru a înțelege ce anume se pierde când treci de la o rețea cu fir la una fără fir.

Pentru a înțelege mai bine performanțele oferite de ASUS PCE-AC68 am realizat aceleași teste și pe Surface Pro 2. Ambele dispozitive au fost conectate la aceeași rețea. Surface Pro 2 a fost poziționat pe biroul unde am PC-ul de test, la doar câțiva centimetri distanță. Asta pentru a mă asigură că am fix același semnal și parametrii de funcționare ai rețelei sunt la fel pe ambele dispozitive. După aceea am comparat rezultatele obținute de Surface Pro 2 cu cele obținute de ASUS PCE-AC68, pentru a vedea cât de performant este acest adaptor atunci când este comparat cu plăcile de rețea wireless din laptop-uri și tablete.

Primul test executat a fost PingTest. Acesta evaluează calitatea conexiunii la Internet. După cum vedeți în graficul de mai jos, răspunsul la ping și variabilitatea între măsurătorile cu comanda ping au fost de-a dreptul excelente. Răspunsul la ping a crescut cu doar 1ms atunci când am trecut de la conexiunea cu fir la cea wireless prin intermediul ASUS PCE-AC68. De asemenea, răspunsul la ping a fost mai bun cu 1ms atunci când am folosit acest adaptor vs Surface Pro 2 dar variabilitatea a fost cu 1ms mai slabă.

ASUS PCE-AC68, 802.11ac, Dual-band, Wireless-AC1900, PCI-E Adapter, recenzie, retea, wireless
ASUS PCE-AC68, 802.11ac, Dual-band, Wireless-AC1900, PCI-E Adapter, recenzie, retea, wireless

După aceea am folosit SpeedTest pentru a măsura vitezele de download și upload pe Internet. Am folosit același server pentru toate măsurătorile, pe toate dispozitivele. După cum vedeți din graficul de mai jos, viteza de descărcare de pe Internet a scăzut simțitor (cu 60%) când am trecut de la o conexiune cu fir la una fără fir. Din fericire, viteza de upload a rămas la fel de bună când am trecut la adaptorul ASUS PCE-AC68.

În comparație cu Surface Pro 2, adaptorul ASUS PCE-AC68 a fost cu 126% mai rapid la viteza de download și cu 17% mai rapid la viteza de upload.

ASUS PCE-AC68, 802.11ac, Dual-band, Wireless-AC1900, PCI-E Adapter, recenzie, retea, wireless
ASUS PCE-AC68, 802.11ac, Dual-band, Wireless-AC1900, PCI-E Adapter, recenzie, retea, wireless

La final, am folosit testul LAN Speed Test Lite pentru a măsura viteza de download și upload când am transferat un fișier de 350MO prin rețea. Am folosit un laptop din rețeaua mea cu un SSD, ce a fost conectat și el la aceeași rețea wireless de 5GHz. Transferurile sau făcut cu această aplicație către și dinspre acest laptop.

Când am folosit ASUS PCE-AC68 pe PC-ul meu, viteza de upload a fost cu 47% mai lentă decât un cazul unei conexiuni prin cablu și cu 45% mai rapidă decât pe Surface Pro 2. Viteza de download a fost cu 35% mai lentă decât în cazul unei conexiuni prin cablu și cu 5% mai rapidă decât pe Surface Pro 2.

ASUS PCE-AC68, 802.11ac, Dual-band, Wireless-AC1900, PCI-E Adapter, recenzie, retea, wireless
ASUS PCE-AC68, 802.11ac, Dual-band, Wireless-AC1900, PCI-E Adapter, recenzie, retea, wireless

Per total, rezultatele obținue în teste sunt foarte bune și mă declar mulțumit de ceea ce oferă ASUS PCE-AC68. Acest adaptor este capabil să ofere viteze de transfer mai bune decât majoritatea plăcilor de rețea wireless folosite în laptop-uri și tablete.

Notă produs 4/5

Verdict

ASUS PCE-AC68 PCI-Express Wireless Adapter este un dispozitiv premium, cu un preț mai ridicat decât celelalte dispozitive de acest fel. Pentru banii plătiți, acesta este capabil să ofere performanțe foarte bune și viteze de transfer peste media unei plăci de rețea wireless obișnuite. Singura condiție este să-l folosiți pe un PC cu Windows, deoarece nu oferă driveri pentru alte sisteme de operare. Dacă doriți să treceți de la o rețea cu multe cabluri, la una fără dar astfel încât să aveți maximul posibil de viteză, ASUS PCE-AC68 este un dispozitiv premium ce merită luat în seamnă.

Descoperă: Smarthome Recenzii Rețea și Internet Wireless