
NVIDIA a introdus AI Blueprints pentru a simplifica procesul de dezvoltare a aplicațiilor AI generative. Aceste Blueprints sunt, într-un fel, similare cu planurile pe care le folosește un arhitect pentru o clădire. Sunt șabloane deja asamblate, create pentru a ajuta dezvoltatorii să înceapă rapid proiecte complexe de inteligență artificială. În loc să începi de la zero de fiecare dată, poți economisi timp și reduce complexitatea folosind un șablon ca bază și implementând doar modificările de care ai nevoie. În plus, fiecare Blueprint NVIDIA este o soluție completă, „lansabilă”, ceea ce înseamnă că include tot ce ai nevoie pentru a începe: mostre de cod, modele deja antrenate și documentație. Vrei să afli mai multe despre NVIDIA Blueprints, ce sunt acestea, cum funcționează și cum să le descarci gratuit? Atunci, continuă să citești:
Ce sunt NVIDIA Blueprints?
NVIDIA Blueprints sunt, în esență, șabloane pentru anumite activități AI. Acestea sunt construite folosind ecosistemul AI al NVIDIA și reunesc tot ce este necesar pentru a implementa o soluție AI. Deseori, acestea includ unul sau mai multe modele deja antrenate( precum modele de limbaj sau modele de imagine), microservicii NVIDIA Inference Microservices (sau NIM pe scurt) pentru a administra modelele și codul de referință pentru aplicație. Șabloanele sunt create pentru a gestiona totul, de la procesare la raționamente și la interfața de utilizare. Este ca o rețetă pentru crearea aplicațiilor AI.

Microserviciile NVIDIA NIM
Sursă: NVIDIA
Ceea ce face ca NVIDIA Blueprints să fie speciale este flexibilitatea lor. Acestea nu le impun dezvoltatorilor să se limiteze strict la cadrul oferit, permițându-le să înlocuiască modelele de învățare automată, să introducă propriile date personalizate și să modifice componentele după cum este necesar. NVIDIA a proiectat Blueprints pentru a fi personalizabile și extensibile, astfel încât să poată fi folosite ca bază pentru o varietate de proiecte, care se extinde pe zi ce trece. Cu alte cuvinte, primești din start o soluție funcțională, dar pe care o poți ajusta și rafina pentru a se potrivi nevoilor tale specifice.
Această abordare este utilă mai ales pentru procesele complexe, unde trebuie să lucreze împreună mai mulți agenți sau servicii AI. În loc să petreci timp găsind cum să conectezi totul, modelul Blueprint face o mare parte din treabă în locul tău. Aceasta simplifică procesul de integrare a modelelor AI, a fluxurilor de date și a infrastructurii de inferență, ceea ce-ți permite să te concentrezi pe optimizarea aplicației.

Construiește-ți aplicația AI cu Blueprints
Sursă: NVIDIA
Un alt beneficiu important al Blueprints este că ajută la implementarea a ceea ce se numește un „data flywheel” (volant de date). În aplicațiile AI, pe măsură ce utilizatorii interacționează cu sistemul, sunt generate date noi, iar aceste date pot fi folosite pentru a îmbunătăți în timp modelele AI. Blueprints sunt construite pentru a profita de acest ciclu, permițând inteligenței artificiale să învețe și să se îmbunătățească continuu. Așadar, s-ar putea spune că aplicațiile AI construite cu Blueprints nu sunt statice, deoarece acestea ar trebui să devină mai inteligente pe măsură ce adună mai multe date.
Exemple de Blueprints NVIDIA în acțiune
NVIDIA a lansat deja o gamă largă de Blueprints pentru toate tipurile de aplicații AI. Acestea fiind spuse, pentru a clarifica modul cum funcționează lucrurile în viața reală, aș dori să discut două exemple deosebit de interesante: PDF to Podcast Blueprint și 3D-Guided Generative AI Blueprint. Iată cum funcționează acestea:
PDF to Podcast Blueprint de la NVIDIA facilitează transformarea documentelor în audio
Unul dintre primele Blueprints lansate de NVIDIA a fost PDF to Podcast. După cum sugerează și numele, acest Blueprint convertește documentele PDF în podcasturi audio. De exemplu, dacă ai un raport, un tutorial sau chiar un studiu complex, îl poți introduce în aplicația AI pe care o creezi și primești înapoi o relatare audio a conținutului său.

NVIDIA PDF to Podcast
Sursă: NVIDIA
Acest Blueprint funcționează folosind un model lingvistic mare pentru a citi și a înțelege textul din PDF, iar apoi un motor care transformă textul în dialog (text-to-speech) pentru a produce un fișier audio. Folosește microservicii NVIDIA NIM, care rulează familia de modele Llama de la Meta pentru a înțelege textul, și integrează ElevenLabs (o cunoscută platformă de redare voce AI) pentru a produce un discurs de înaltă calitate.

Cum funcționează PDF to Podcast
Sursă: NVIDIA
Frumusețea acestui Blueprint constă în flexibilitatea sa. Odată implementat, utilizatorii pot să adauge cu ușurință PDF-uri suplimentare pentru a oferi context sau să ofere indicații specifice pentru a ghida rezultatul sub formă de conținut audio. De exemplu, dacă ai nevoie de rezumatul unui manual tehnic, poți pune la dispoziția inteligenței artificiale manualul împreună cu documentele aferente. Poți chiar să instruiești inteligența artificială să facă limbajul mai simplu și mai ușor de înțeles.
Codul pentru PDF to Podcast este disponibil pe GitHub și în catalogul NGC al NVIDIA, complet cu scripturi Docker Compose pentru a configura serviciile necesare pe un singur sistem. Funcționează cel mai bine pe un sistem cu o placă video de top NVIDIA: NVIDIA GeForce RTX 4090, GeForce RTX 5090 sau NVIDIA RTX 6000 (o placă creată pentru stațiile de lucru). Însă, chiar dacă nu ai una dintre acestea, poți rula PDF to Podcast prin intermediul serviciilor cloud NVIDIA.

Deploy Launchable NVIDIA PDF to Podcast
Sursă: NVIDIA
Acest Blueprint poate fi un instrument excelent pentru cei care vor o modalitate de a converti conținutul scris în audio. Poate economisi timp atunci când este vorba de rapoarte sau manuale și ar putea reprezenta și un instrument excelent pentru companiile care intenționează să convertească materiale de instruire sau baze de informații în formate audio pentru angajații lor.
3D-Guided Generative AI Blueprint de la NVIDIA, sau cum controlezi crearea imaginilor AI
Un alt Blueprint interesant este 3D-Guided Generative AI, care pare a fi o alegere excelentă pentru cei care au nevoie de ajutor cu generarea de imagini. După cum probabil știi, modelele AI pot produce imagini extraordinare, dar este foarte, foarte dificil să controlezi exact cum arată aceste imagini la final. Cu acest Blueprint de la NVIDIA, poți să creezi un layout 3D simplu, iar apoi să-i ceri AI-ului să-l folosească pentru a genera o imagine detaliată și realistă.

3D Guided Generative AI
Sursă: NVIDIA
Te întrebi cum funcționează? Iată care este procesul:
Mai întâi, trebuie să configurezi acest Blueprint pe calculatorul tău, iar asta necesită hardware compatibil. Ai nevoie de una dintre următoarele plăci video: GeForce RTX 5090, GeForce RTX 5080, GeForce RTX 4090, GeForce RTX 4080, GeForce RTX 4090 Laptop sau NVIDIA RTX 6000 Ada Lovelace Generation. Cerințele minime de sistem includ, de asemenea, 48 GB de memorie RAM. Dacă PC-ul tău îndeplinește cerințele hardware, va trebui apoi să treci printr-un proces complex de instalare. Din fericire, acesta este bine documentat pe GitHub la 3D Guided Generative AI Blueprint - FLUX.dev NIM.
După ce totul este configurat, poți începe prin a crea o scenă de bază în Blender, cunoscutul instrument open-source pentru crearea 3D. În Blender, plasezi forme simple, pentru a reprezenta obiecte precum clădiri sau mobilier, și setezi unghiul camerei așa cum vrei. Scena nu trebuie să fie foarte detaliată; o schiță aproximativă este suficientă pentru a ghida inteligența artificială să genereze o imagine fotorealistă.

Utilizarea lui NVIDIA 3D Guided Generative AI Blueprint în Blender
Sistemul funcționează creând o hartă de adâncime, o imagine în tonuri de gri, care captează geometria scenei, și combinând-o cu un text pe care-l oferi. Asta îi permite inteligenței artificiale să genereze o imagine finală, bazată pe scena pe care ai creat-o. Partea cea mai bună este că asta îți oferă mai mult control asupra compoziției imaginii. Poți ajusta scena în Blender, plasând obiecte în poziții diferite sau schimbând unghiul camerei, iar inteligența artificială îți respectă întocmai modificările. De exemplu, dacă plasezi fântâna din fișierul demo în prim-plan și catedrala în dreapta, inteligența artificială va genera o imagine care reflectă exact aceste poziționări.
După ce totul este stabilit, poți să modifici scena, să adaugi cuvinte cheie descriptive și să lași inteligența artificială să genereze imaginea. Este ca și cum ai avea un instrument de artă, de ultimă generație, care-ți permite să iterezi pe desenele tale în timp real, oferindu-ți flexibilitatea de a face ajustări și de a vedea imediat rezultatele.

O scenă configurată în Blender, care va fi folosită pentru a crea o imagine AI generativă ghidată
Acest Blueprint va fi cel mai probabil util celor care lucrează în domenii creative, precum designul de jocuri sau arta digitală, deoarece oferă mai mult control asupra procesului de generare a imaginilor realiste.
Începi să folosești NVIDIA Blueprints?
Este simplu să începi să folosești NVIDIA Blueprints, indiferent dacă ești dezvoltator sau pasionat de tehnologie. NVIDIA oferă un portal AI Blueprints ușor de navigat, unde poți să răsfoiești Blueprints disponibile pe categorii, să le verifici funcționalitățile și să accesezi codul. Ai opțiunea de a le implementa cu o configurare minimă prin cloudul NVIDIA sau, dacă preferi, poți să descarci codul sursă de pe GitHub pentru a le rula local, pe calculatorul tău.
Deși unele Blueprints sunt concepute pentru utilizarea în întreprinderi mari și complexe, multe sunt optimizate pentru a rula pe PC-uri puternice, echipate cu plăci video NVIDIA GeForce RTX. Mai multe Blueprints pot fi utilizate și de către dezvoltatorii independenți sau acasă, ceea ce arată că NVIDIA încearcă să ajungă la cât mai mulți utilizatori, de la micii creatori la marile întreprinderi.
Într-un fel, NVIDIA Blueprints ar putea schimba regulile jocului pentru cei care vor să înceapă să lucreze cu inteligența artificială. Acestea oferă scheme gata de folosit, sau procese de lucru, dacă preferi, care pot fi personalizate și modificate pentru nevoile tale. Indiferent dacă ești dezvoltator pentru companii, un profesionist creativ sau doar pasionat de tehnologie, aceste schițe oferă o metodă mai ușoară de a accesa lumea dezvoltării AI. Sunt open-source și relativ ușor de implementat, așa că, indiferent dacă lucrezi la o aplicație de afaceri sau experimentezi acasă, de ce să nu încerci un Blueprint NVIDIA pentru prima ta activitate AI?
Te-ai jucat deja cu NVIDIA Blueprints? Dacă nu, crezi că le vei încerca? Și ce fel de proiect AI ți-ar plăcea să creezi? Spune-mi în secțiunea de comentarii de mai jos.