Cum schimbi limba tastaturii pe iPhone: Tot ce trebuie să știi

Cum schimbi limba tastaturii pe iPhone: Tot ce trebuie să știi

Uneori, este necesar să știi cum schimbi limba tastaturii de pe iPhone sau iPad cu o alta care îți este confortabilă. Poate îți dorești un alt șablon de tastatură sau vrei să adaugi o limbă pe iPhone pentru a comunica cu prieteni din străinătate în limba lor maternă. Acest ghid ilustrează cum adaugi o tastatură în română pe un iPhone, dar pașii sunt identici indiferent ce limbă de tastatură vrei să folosești din cele peste 100 oferite de iPhone. Arătăm, de asemenea, și cum comuți între limbi cu ușurință pe iPhone sau iPad, indiferent de cât de multe utilizezi. Să începem:

Reclamă

Cum accesezi configurările tastaturii pe iPhone

Cel mai rapid mod de a ajunge la setările necesare pentru a adăuga o limbă de tastatură în iOS este să deschizi o aplicație în care poți tasta, cum ar fi Skype sau aplicația încorporată Mesaje. Când apare tastatura de pe iPhone, apasă și menține apăsat pe pictograma emoji din colțul din stânga jos. În meniul care apare, apasă pe Keyboard Settings (Configurări tastatură).

NOTĂ: Dacă folosești un iPad, butonul emoji se află pe ultimul rând al tastaturii, în stânga barei de spațiu. De îndată ce adaugi o altă limbă pentru tastatură pe iPhone, emoji-ul zâmbitor este înlocuit de o pictogramă a globului pământesc, dar discutăm asta mai târziu în acest ghid.

Accesează configurările tastaturii de pe iPhone folosind orice câmp în care poți tasta

Accesează configurările tastaturii de pe iPhone folosind orice câmp în care poți tasta

Alternativ, poți lansa și aplicația Settings (Configurări) apăsând pe pictograma sa de pe ecranul principal.

Accesează Configurări pe iPhone-ul sau iPad-ul tău

Accesează Configurări pe iPhone-ul sau iPad-ul tău

În continuare, derulează până găsești opțiunea General și apasă pe ea.

NOTĂ: Pe iPad, acest ecran arată puțin diferit și poți găsi opțiunea General în coloana din stânga. Folosește panoul din dreapta pentru următorii pași.

Derulează dacă este necesar și accesează General

Derulează dacă este necesar și accesează General

Pe ecranul General, apasă pe opțiunea Keyboard (Tastatură).

Apasă pe setarea Keyboard de pe iPhone

Apasă pe setarea Keyboard de pe iPhone

Oricare din aceste două metode te duce la ecranul Keyboards (Tastaturi), unde poți vedea toate setările de tastatură de pe iPhone.

Există două moduri de a accesa configurările tastaturii pe iPhone

Există două moduri de a accesa configurările tastaturii pe iPhone

Lista de setări e destul de lungă, nu-i așa?

Reclamă

Cum adaugi o tastatură pe iPhone sau iPad

Dacă vrei să tastezi în altă limbă, trebuie să înveți mai întâi cum adaugi o limbă pe iPhone din setările tastaturii. Prima opțiune de pe ecranul Keyboards se numește tot Keyboards (Tastaturi). În dreptul ei, ar trebui să vezi un număr, care indică numărul actual de tastaturi în care poți scrie pe iPhone. Apasă pe Keyboards pentru a continua.

Apasă pentru a vedea tastaturile active de pe iPhone

Apasă pentru a vedea tastaturile active de pe iPhone

Poți vedea că tastatura Emoji este activată implicit pe iPhone, la fel ca și tastatura în limba implicită din iOS - în cazul nostru, engleză sau English (US). Orice alte tastaturi active pe iPhone sunt afișate în această listă.

PONT: Când schimbi limba de afișare de pe dispozitivul tău cu iOS, aceeași limbă este adăugată automat în această listă, ca să poți tasta în ea imediat.

Pentru a adăuga o tastatură pe iPhone, apasă pe butonul „Add New Keyboard” (Tastatură nouă) de la sfârșitul listei.

Cum adaugi o limbă pentru tastatură pe iPhone sau iPad

Cum adaugi o limbă pentru tastatură pe iPhone sau iPad

Următorul ecran afișează toate tastaturile disponibile pe iPhone, în ordine alfabetică după limbă și regiune. Unele limbi de tastatură, ca spaniola, au mai multe versiuni disponibile. Derulează prin opțiunile disponibile, găsește tastatura pe care vrei s-o folosești în iOS și apasă pe ea.

Cum adaugi o tastatură pe iPhone: apasă pe limba în care vrei să tastezi

Cum adaugi o tastatură pe iPhone: apasă pe limba în care vrei să tastezi

Ajungi înapoi pe ecranul precedent, unde poți vedea că noua limbă de tastatură de pe iPhone a fost adăugată pe listă.

Când adaugi o limbă pe iPhone, aceasta apare în lista Keyboards

Când adaugi o limbă pe iPhone, aceasta apare în lista Keyboards

Asta încheie instrucțiunile pentru a adăuga o limbă pe iPhone sau iPad. Însă, înainte de a discuta despre cum comuți tastatura de pe iPhone în timp ce scrii, există încă o setare a tastaturii pe care o poți modifica.

Reclamă

Cum schimbi șablonul de tastatură de pe iPhone

Când adaugi o limbă pe iPhone, este posibil să observi o mică săgeată în dreptul ei, dacă sunt mai multe șabloane disponibile pentru acea tastatură. Apasă pe o limbă pentru a vedea mai multe opțiuni de tastatură pentru ea.

Apasă pentru a vedea mai multe opțiuni pentru tastatura în română de pe iPhone

Apasă pentru a vedea mai multe opțiuni pentru tastatura în română de pe iPhone

Mai departe, apasă pe șablonul de tastatură pe care vrei să-l folosești din listă. O bifă este afișată lângă opțiunea pe care o selectezi.

Selectează o configurație de tastatură pentru iPhone apăsând pe ea

Selectează o configurație de tastatură pentru iPhone apăsând pe ea

După cum vezi, există trei șabloane disponibile, iar fiecare dintre ele schimbă modul în care sunt așezate tastele:

  • QWERTY - șablonul tastaturii standard pentru Statele Unite, unde primul rând de litere începe cu tastele Q-W-E-R-T-Y.
  • AZERTY - tastatura standard pentru franceză. Primul rând începe cu A-Z-E-R-T-Y.
  • QWERTZ - standard pentru Germania. Primul rând începe cu Q-W-E-R-T-Z.

Încearcă-le și bifeaz-o pe cea cu care ești confortabil.

Cum comuți între tastaturi pe iPhone sau iPad

Nu contează câte tastaturi diferite de iPhone adaugi urmând pașii precedenți, poți comuta ușor între ele. Apasă pe un câmp de text ca să faci să apară tastatura în iOS și poți observa că arată puțin diferit ca atunci când am început. Butonul care te lasă să accesezi tastatura Emoji pe iPhone apare acum în stânga barei de spațiu și este înlocuit de o pictogramă glob, după cum vezi mai jos.

NOTĂ: Pe un iPad, pictograma emoji nu mai apare, iar butonul glob este afișat în locul său, în colțul din stânga jos al tastaturii din iOS.

Dacă mai adaugi cel puțin o limbă pe iPhone, tastatura ta arată diferit

Dacă mai adaugi cel puțin o limbă pe iPhone, tastatura ta arată diferit

Dacă te întrebi cum schimbi limba de pe tastatura din iPhone, există două alternative. Apasă o dată pe noua pictogramă glob afișată în colțul din stânga jos, iar următoarea tastatură din listă devine activă în iOS - în cazul nostru, tastatura în română. Dacă folosești mai multe limbi, fii atent la bara de spațiu de pe ecranul tău pentru a te asigura că o nimerești pe cea care trebuie. Când comuți, noua limbă este afișată scurt, iar apoi poți vedea numele butonului bară de spațiu tradus în limba activă pentru a evita orice confuzie - în cazul nostru, Spațiu.

NOTĂ: Pe un iPad, apasă pe butonul glob pentru a trece prin toate opțiunile disponibile, inclusiv tastatura de iPad Emoji.

Continuă să apeși pe butonul glob până când limba pe care o vrei este afișată pe bara de spațiu

Continuă să apeși pe butonul glob până când limba pe care o vrei este afișată pe bara de spațiu

Din nefericire, cu cât folosești mai multe limbi pentru tastatura de pe iPhone, cu atât devine mai greu să comuți la cea pe o vrei prin prima metodă. Deci Apple a adăugat încă un mod, mai confortabil, de a schimba tastatura de pe iPhone când folosești mai multe limbi. Apasă și menține apăsat pe pictograma glob pentru a deschide un meniu contextual care arată diferitele tastaturi de pe iPhone. Apasă pe limba pe care vrei s-o folosești, iar tastatura selectată devine imediat activă în iOS.

Cum schimbi limba tastaturii pe iPhone cu ajutorul butonului Glob

Cum schimbi limba tastaturii pe iPhone cu ajutorul butonului Glob

În timpul testelor noastre, am observat că aplicațiile pe care le-am accesat țin minte ultima limbă de tastatură folosită într-un anumit câmp. Deci, dacă scrii mereu în română într-un anumit chat dintr-o aplicație de mesagerie, iPhone-ul tău ține minte limba tastaturii folosite și o activează automat de oricâte ori scrii acelei persoane de contact. Cu toate astea, pe termen lung, poate fi derutant să folosești prea multe limbi, deci hai să vedem cum le poți gestiona și elimina pe cele nenecesare.

BONUS: Cum muți sau ștergi o tastatură pe iPhone

Dacă vrei să faci schimbări la tastaturile disponibile pe iPhone, trebuie să ajungi din nou la lista de pe ecranul Keyboards. Accesează setările tastaturii de pe iPhone urmând instrucțiunile din primul capitol, iar, apoi, apasă din nou pe Keyboards. Limbile tastaturii pe care le folosești sunt afișate într-o listă, cu cea implicită deasupra. Apasă pe butonul Edit (Editați) din colțul din dreapta sus al ecranului.

Apasă pe Edit pentru a gestiona diferitele tastaturi de pe iPhone

Apasă pe Edit pentru a gestiona diferitele tastaturi de pe iPhone

Apasă și menține apăsat pe butonul hamburger din dreptul unei opțiuni pentru a o trage în altă poziție. De exemplu, pentru ca tastatura în română să fie cea implicită de pe iPhone, trage-o și plaseaz-o în capul listei.

Cum schimbi tastatura folosită de iPhone în mod implicit

Cum schimbi tastatura folosită de iPhone în mod implicit

După cum ai ghicit probabil, pentru a șterge o tastatură de pe iPhone, apasă pe pictograma roșie - (minus) afișată în partea stângă.

Apasă pe minus pentru a elimina orice tastatură pe care nu o mai folosești pe iPhone

Apasă pe minus pentru a elimina orice tastatură pe care nu o mai folosești pe iPhone

Apoi, apasă pe butonul roșu Delete (Ștergeți) din dreptul limbii pe care vrei s-o elimini, iar tastatura este imediat ștearsă de pe iPhone-ul sau iPad-ul tău.

Apasă pe Delete pentru a șterge o tastatură de pe iPhone sau iPad

Apasă pe Delete pentru a șterge o tastatură de pe iPhone sau iPad

Câte limbi diferite folosești pe tastatura de pe iPhone?

Acum știi cât de ușor este să adaugi tastaturi pe iPhone și să comuți între ele. Mie mi se pare derutant să folosesc mai mult de două limbi pe dispozitiveIe mele cu iOS, deci am adăugat doar româna pe lângă limba engleză implicită. Dar tu? Câte limbi de tastatură folosești pe iPhone și care sunt acestea? Lasă-ți răspunsurile în secțiunea de comentarii.

Descoperă: Smartphone Aspect și Personalizare Ceas, limbă și oră Ghiduri iOS