Să execuți ca administrator înseamnă să lansezi o aplicație cu privilegii sporite, care-i permit să efectueze modificări extinse pe sistemul tău. Pentru a preveni schimbările neautorizate, aplicațiile și jocurile din Windows 11 încep, în mod implicit, cu permisiuni standard care nu le permit să schimbe fișierele ori setările de sistem, chiar dacă au fost sparte de un hacker. Totuși există scenarii în care ai nevoie să folosești aplicații care au nevoie de drepturi administrative pentru a rula corect sau a executa anumite sarcini. Din fericire, poți face asta în multe moduri. Citește acest articol pentru a afla toate modurile prin care poți folosi opțiunea „Executare ca administrator”, în Windows 11: NOTĂ: Când folosești majoritatea metodelor din acest ghid pentru a executa ca administrator, apare o fereastră CCU, care îți cere o confirmare și, dacă lansezi o aplicație folosind un cont standard, o parolă de administrator. 1. Cum execuți un program ca admin folosind scurtătura sa (de pe desktop, Meniul Start, etc) În Windows 11, poți folosi meniul contextual al oricărei scurtături către o aplicație pentru a o rula cu permisiuni administrative. Nu contează locul unde se află scurtătura respectivă. De exemplu, aceasta poate fi în secțiunea Fixat din Meniul Start. Dă clic dreapta sau apasă și menține apăsat pe ea pentru a-i deschide meniul contextual, iar apoi alege opțiunea „Executare ca administrator”. Executare ca administrator folosind scurtătura aplicației Procedura este identică și pentru scurtăturile de pe desktop, din alte foldere sau cele din vizualizările din partea de jos a Meniului Start. IMPORTANT: Un aspect foarte important este că nu toate aplicațiile au în meniul contextual opțiunea „Executare ca administrator”, ci doar aplicațiile desktop. Cele care nu oferă această opțiune nu pot fi lansate cu drepturi de administrator, deoarece au fost programate de dezvoltatorul lor să nu facă asta. Pentru a înțelege mai multe despre acest subiect, îți recomand acest articol: Ce este o aplicație Windows? Ce este o aplicație desktop? Cum sunt diferite? 2. Execută o aplicație ca administrator folosind tastatura Windows 11 oferă două scurtături de la tastatură pe care le poți folosi pentru a lansa o aplicație cu drepturi de administrator. Prima dintre ele este următoarea: CTRL + SHIFT + clic pe scurtătura aplicației[/DC-CODE] De exemplu, dacă accesezi vizualizarea Listă din Meniul Start și ții apăsate tastele Ctrl și Shift în timp ce dai clic pe aplicația pe care vrei s-o execuți, aceasta va porni cu drepturi de administrator. Apasă CTRL + SHIFT în timp ce dai clic pe aplicație SFAT: Dacă-ți place această metodă, află mai multe despre fixarea aplicațiilor la Meniul Start din Windows 11. O alternativă este să folosești tastatura pentru a selecta scurtătura unei aplicații din Meniul Start pentru ca apoi să apeși următoarea combinație de taste: CTRL + SHIFT + Enter[/DC-CODE] Apasă CTRL + SHIFT + Enter cu aplicația selectată în prealabil Aplicația selectată va fi lansată cu drepturi de administrator. 3. Pornește ca administrator o aplicație din Linia de comandă (CMD, Terminal, PowerShell) Dacă îți place să folosești linii de comandă, accesează Terminal, PowerShell ori Linia de comandă. Apoi, introdu următoarea comandă și apasă Enter: runas /user:\"numele_calculatorului_tăunumele_administratorului\" \"C:caleprogram.exe\" [/DC-CODE] Înlocuiește numele_calculatorului_tău cu numele calculatorului tău, numele_administratorului cu numele unui cont de utilizator ce are permisiuni de administrator, iar C:caleprogram.exe cu calea completă către aplicația pe care vrei s-o execuți. Dacă introduci comanda corect, ți se solicită să introduci parola contului menționat în comandă. Apoi, apasă din nou Enter pe tastatură. Executare ca administrator din Linia de comandă PONT: Această metodă este mai complicată, dar sari peste partea CCU a procesului de execuție a aplicației. 4. Execută un program ca administrator folosind Căutarea din Windows 11 Mai întâi, folosește Căutarea din Windows 11 pentru a găsi programul pe care vrei să-l execuți. În panoul din dreapta, dă clic sau apasă pe „Executare ca administrator”. Execută ca administrator folosind Căutarea din Windows 11 Dacă nu vezi opțiunea în panoul din dreapta, folosește săgeata în jos pentru a extinde lista de opțiuni, unde vei găsi și „Executare ca administrator”. Dă clic pe săgeata orientată în jos Alternativ, dă clic dreapta sau apasă și menține apăsat pe rezultatul căutării și alege „Executare ca administrator” în meniul contextual. Fă clic dreapta pe rezultatul de căutare 5. Execută o aplicație ca administrator de la scurtătura sa din bara de activități Mai întâi, dă clic dreapta pe scurtătura aplicației din bara de activități. Apoi, în meniul care se deschide, dă clic dreapta pe numele programului și alege „Executare ca administrator”. Executare ca administrator din bara de activități PONT: Pentru a fixa o aplicație la bara de activități, citește ghidul nostru despre adăugarea pictogramelor la bara de activități din Windows 11. 6. Cum execuți ca administrator din meniul contextual al unui fișier executabil Deși scurtăturile sunt ușor de găsit, poți executa un program ca administrator în Windows 11 și din meniul contextual al principalului fișier executabil. În File Explorer, navighează la fișierul executabil al aplicației. Dă clic dreapta sau apasă și menține apăsat pe el pentru a deschide meniul contextual, iar apoi apasă pe „Executare ca administrator”. Clic dreapta și apoi clic pe Executare ca administrator 7. Cum execuți ca administrator în Windows 11 din fereastra Executare Mai întâi, deschide fereastra Executare și introdu numele executabilului pentru programul pe care vrei să-l execuți ca admin. Introdu numele executabilului în fereastra Executare Apoi, ține apăsat Ctrl și Shift pe tastatură și dă clic pe OK sau apasă tasta Enter. 8. Execută ca admin din Managerul de activități Poți lansa un program ca administrator în Windows 11 și folosind Managerul de activități. Mai întâi, pornește Managerul de activități. În fila Procese, dă clic pe „Rulați o activitate nouă” și se deschide fereastra „Creare activitate nouă”. Folosește câmpul Deschidere pentru a introduce calea către programul pe care vrei să-l lansezi ca administrator, sau apasă pe Răsfoire pentru a naviga la el. Asigură-te că bifezi opțiunea „Creați această activitate cu privilegii administrative”, iar apoi dă clic pe OK. Execută ca administrator din Managerul de activități PONT: Folosirea acestei metode de a executa programe ca administrator îți permite să sari peste partea de CCU a procesului pentru că aplicația moștenește automat permisiunile Managerului de activități - în cazul nostru, permisiuni de administrator. Dacă ai doar drepturi standard de utilizator pe dispozitiv, caseta menționată mai devreme lipsește. 9. Setează un program să se execute întotdeauna cu drepturi de administrator Pentru a seta un program să ruleze mereu cu permisiuni administrative, mai întâi, localizează-i fișierul executabil. Dă clic dreapta sau apasă și menține apăsat pe el. În meniul contextual, alege Proprietăți. Dă clic dreapta și accesează Proprietăți În fila Compatibilitate, bifează caseta de lângă „Acest program se execută ca administrator” și apasă pe Se aplică ori OK. Activează opțiunea de a executa ca administrator și apasă OK Această setare este aplicată și, de acum încolo, programul respectiv pornește mereu cu permisiuni de administrator. Merită reținut că poți obține același rezultat și editând Proprietățile scurtăturii unui program. 10. Folosește Task Scheduler pentru a executa un program cu permisiuni administrative Poți folosi Task Scheduler pentru a rula un program ca administrator fără solicitarea CCU (Control Cont Utilizator). Procesul este simplu, după cum poți afla din acest ghid detaliat despre cum folosești Task Scheduler pentru a lansa aplicații fără notificări CCU. Task Scheduler poate executa un program ca administrator Ce mod de a Executa ca administrator preferi? Foarte puține aplicații au nevoie cu adevărat de privilegii sporite în Windows 11, iar metodele împărtășite în acest ghid ar trebui să fie mai mult decât suficiente pentru acele cazuri rare când ai nevoie să execuți o aplicație cu drepturi de administrator. Sper că ți-a fost de folos, iar dacă știi și alte metode, nu ezita să le împărtășești într-un comentariu.