Dacă ești în beznă (la propriu), lanterna încorporată în iPhone folosește blițul cu LED al camerei pentru a-ți ilumina împrejurimile. Însă, deși această funcție este utilă, lanterna de pe iPhone nu este la fel de folositoare dacă se aprinde din greșeală în buzunar sau în geantă, consumându-ți bateria. Din fericire, este ușor să o pornești sau să o stingi și există multe metode pentru a face ambele acțiuni, inclusiv una destinată fanilor seriei Harry Potter. Citește acest ghid pentru a afla cum aprinzi și cum stingi lanterna pe iPhone, inclusiv cum se reglează nivelul de luminozitate al acesteia: NOTĂ: Am creat acest ghid pe un iPhone 17 cu iOS 26.1. Dacă folosești o versiune de iOS diferită, lucrurile ar putea arăta ușor diferit, dar pașii implicați ar trebui să rămână aceleași. 1. Cum aprinzi lanterna de pe iPhone din Centrul de control și cum îi reglezi luminozitatea Indiferent dacă încerci să aprinzi sau să stingi lanterna pe iPhone, te poți baza pe Centrul de control. Modelul tău de iPhone determină cum accesezi Centrul de control: pe modelele cu Face ID, glisează în jos din colțul din dreapta sus, ca în imaginea următoare. Dacă ai un iPhone cu un buton fizic Acasă, glisează în sus din partea de jos a ecranului. În Centrul de control, apasă pe butonul de lanternă pentru a o activa. Accesează Centrul de control și pornește lanterna Butonul pentru lanternă se aprinde, după cum observi mai jos. De asemenea, apare o lanternă aprinsă în partea de sus a ecranului împreună cu o linie curbă pe care o poți folosi pentru reglarea luminozității acesteia. Poți trage în sus sau în jos de linia respectivă, iar dacă dai luminozitatea la minim, lanterna de pe iPhone se stinge. O altă metodă pentru stingerea ei este să deschizi din nou Centrul de control și să apeși pe pictograma pentru lanternă. Poți regla intensitatea lanternei, sau o poți opri SFAT: Odată aprinsă lanterna, vezi o pictogramă corespunzătoare în partea de sus a ecranului unde se află camera pentru selfie-uri. Dacă apeși pe ea, este afișată o poză cu lanterna și linia curbă pentru reglarea luminozității. Nu găsești lanterna pe iPhone? Adaug-o la Centrul de control! Dacă nu găsești butonul pentru lanternă, este ușor să-l adaugi la Centrul de control și trebuie să faci asta doar o singură dată. Pentru a începe, glisează în jos din colțul din dreapta sus pentru a deschide Centrul de control. Iar dacă ai un iPhone cu un buton fizic Acasă, glisează în sus din partea de jos a ecranului. Apoi, apasă pe pictograma + (semnul plus) din colțul din stânga sus pentru a edita Centrul de control. Pentru a obține același efect, poți apăsa și ține apăsat într-o zonă liberă din Centrul de control, fără pictograme. Accesează Centrul de control și apasă pe + Atunci când Centrul de control devine editabil, se afișează opțiuni pentru eliminarea și adăugarea de comenzi și pictograme. Apasă pe “Adăugați o comandă” și, din lista afișată, alege Lanternă. Apasă pe Adăugați o comandă și alege lanterna Lanterna este adăugată instantaneu în lista de comenzi disponibile. Îi poți schimba poziția trăgând pictograma ei în zona unde dorești să o vezi. De asemenea, poți folosi butoanele de editare pentru a seta ce alte opțiuni vrei în Centrul de control, precum funcția de înregistrare a ecranului sau opțiunea pentru activarea modului întunecat pentru iPhone. Când ai terminat, apasă într-o zonă liberă din Centrul de control pentru a ieși din modul de editare. 2. Cum activezi și cum stingi lanterna de pe ecranul de blocare al iPhone-ului Pe modelele de iPhone fără butonul fizic Acasă, există o modalitate mai rapidă de a aprinde lanterna: apasă și ține puțin apăsat pe butonul pentru lanternă, din colțul din stânga jos al ecranului de blocare, până când auzi un feedback audio discret, asemeni unui clic. Butonul se aprinde, lanterna pornește și vezi curba pentru reglarea luminozității, pe care o poți folosi trăgând în sus sau în jos. Pornește sau oprește lanterna de pe ecranul de blocare Pentru a o stinge, poți accesa din nou ecranul de blocare, unde apeși și ții apăsat pe butonul lanternă. De asemenea, poți să reglezi luminozitatea până ajunge la zero, iar lanterna se oprește. 3. Cum pornești sau oprești lanterna folosind Butonul Acțiune Dacă ai un iPhone 15 sau un model mai nou, poți seta Butonul Acțiune să deschidă rapid laterna. Pentru a face asta, deschide aplicația Configurări, derulează în jos și apasă pe Butonul Acțiune. Apare o listă de pictograme pentru acțiunile pe care le poți alege. Derulează până când găsești opțiunea Lanternă. Apasă pe Butonul Acțiune și alege Lanternă SFAT: Pentru mai multe detalii citește articolul nostru despre cum personalizezi Butonul Acțiune de pe iPhone și care sunt cele mai utile acțiuni. 4. Cere-i lui Siri să activeze sau să stingă lanterna de pe iPhone Îi poți cere asistentei virtuale de la Apple, Siri, să aprindă lanterna pentru tine. Din păcate, nu este disponibilă în română, deci nu poți face asta decât în engleză sau o altă limbă pe care Siri o cunoaște. Asigură-te că te ascultă și cere-i să aprindă lanterna de pe iPhone (de exemplu: „Hey Siri, turn on the flashlight”). Dacă Siri te-a înțeles corect, pornește lanterna și vezi opțiunile pentru reglarea luminozității acesteia. Vorbește cu Siri să-ți deschidă lanterna Similar, pentru ca Siri să oprească lanterna de pe iPhone, îi poți spune: „Hey Siri, turn off the flashlight”. BONUS: Cum îi spui lui Siri să aprindă lanterna pe iPhone dacă ești fan Harry Potter? Dacă vrei o formulă magică de a-ți transforma iPhone-ul într-o lanternă, asigură-te că Siri te ascultă și spune Lumos, pentru ca să activeze lanterna. Pentru a stinge lanterna, asigură-te că Siri te ascultă, flutură-ți iPhone-ul ca și cum ar fi o baghetă magică (opțional, dar de efect 🙂) și spune Nox. 5. Cum aprinzi și cum stingi lanterna de pe iPhone folosind Apăsare spate Una dintre metodele mele preferate de a porni sau de a opri lanterna de pe iPhone este utilizarea funcției Apăsare spate. Deși este mai puțin cunoscută decât celelalte, aceasta îți permite să folosești lanterna încorporată (și alte funcții) apăsând de două sau de trei ori pe partea din spate a iPhone-ului. Pentru a configura Apăsare spate, începe prin a deschide aplicația Configurări și apasă pe Accesibilitate. Apoi, accesează secțiunea Atingere din categoria „Fizic și Mobilitate”. Apasă pe Accesibilitate > Atingere Poți găsi rubrica Apăsare spate în partea de jos a ecranului următor. Derulează în jos și apasă pe ea. Următorul ecran are doar două opțiuni: Apăsare dublă și Apăsare triplă. Decide pe care dintre ele vrei să o configurezi și apasă pe ea. Alege Apăsare spate și apoi tipul de apăsare dorit Opțiunile de pe ecranul următor sunt aceleași, indiferent de tipul de Apăsare spate pe care-l configurezi. Derulează în jos și apasă pe Lanternă pentru a o selecta. Derulează în jos și apasă pe Lanternă Acum poți apăsa de două ori sau de trei ori pe partea din spate a iPhone-ului tău pentru a activa și dezactiva lanterna. Acțiunea asta funcționează și dacă telefonul are o husă de protecție. SUGESTIE: Dacă-ți place funcția Apăsare spate, nu uita că poți să o folosești și pentru a accesa camera foto, a face capturi de ecran pe iPhone și multe alte activități. 6. Cum activezi lanterna folosind o scurtătură de pe Ecranul de pornire al iPhone-ului Dacă nu ai șters aplicația, ar trebui să găsești Scurtături pe iPhone-ul tău, în folderul Utilitare. Poți, de asemenea, să descarci Scurtături (Shortcuts) de pe pagina sa din App Store. După cum sugerează și numele, scopul principal al acestei aplicații este să te ajute să creezi scurtături pe dispozitivul tău. Pentru a adăuga o scurtătură pentru lanternă pe Ecranul de pornire, începe prin a deschide aplicația Scurtături. Apoi, în ecranul Toate scurtăturile, apasă pe butonul + (plus) din colțul din dreapta sus. Deschide Scurtături și apasă pe + Pe ecranul Scurtătură nouă, folosește caseta „Căutați acțiuni”. Scrie Lanternă și apasă pe rezultatul Configurare lanternă. Caută lanterna Pe ecranul următor, lucrurile se complică puțin. Apasă pe butonul albastru Activează lanterna și apoi pe Schimbă. În meniul care se deschide, alege Comută, iar numele acțiunii se schimbă corespunzător. Schimbă operația pentru lanternă în Comută După aceea, apasă pe mica săgeată orientată în jos, de lângă Configurare lanternă, pentru a deschide un meniu derulant cu mai multe opțiuni. Alege “Adăugați la ecranul principal” și apoi este necesar să alegi un simbol și o culoare pentru scurtătura care va fi creată. Nu ezita să modifici totul așa cum vrei înainte de a merge mai departe. Când ești gata, apasă pe Adăugați. Adaugă scurtătura la ecranul principal și personalizeaz-o Asta este tot! Ajungi pe Ecranul de pornire, unde vezi noua scurtătură pentru lanterna de pe iPhone. Poți folosi propria ta scurtătură pentru lanternă BONUS: Cum dezactivezi lanterna de pe iPhone din ecranul de blocare Această metodă funcționează doar pentru a opri lanterna de pe iPhone. În mod normal, nu aș include-o, deoarece este mai degrabă un truc, dar o găsesc utilă dacă iPhone-ul tău e prea mare și îți este greu să ajungi la butonul lanternă de pe ecranul de blocare în timp ce ții dispozitivul într-o singură mână. Acest truc se bazează pe faptul că lanterna de pe iPhone folosește blițul cu LED al sistemului de camere, astfel încât accesarea aplicației Cameră dezactivează automat lanterna. Totuși, nu este nevoie să deschizi efectiv aplicația Cameră. Pe ecranul de blocare, glisează spre stânga, ca și cum ai vrea să deschizi aparatul foto, dar dă-i drumul de îndată ce lanterna se stinge, înainte de a accesa camerele foto. Începe să glisezi spre stânga, pe ecranul de blocare Cum pornești și oprești lanterna pe un iPhone? Sper ca acest ghid să te lumineze cu privire la modalitățile disponibile pe iPhone pentru a activa și dezactiva lanterna. Înainte de a închide acest ghid, spune-mi care este metoda ta preferată. Eu prefer metodele trei și cinci din acest articol. Dar tu ce preferi? Și cât de des folosești lanterna de pe iPhone-ul tău? Scrie-mi povestea ta în secțiunea de comentarii.