Dacă te afli în întuneric, la propriu, fără nicio sursă de lumină în jur decât iPhone-ul tău, s-ar putea să vrei să îi pornești lanterna. Știi cum să o faci? Nu este ceva complicat și, în acest tutorial, îți vom arăta cât de ușor este de fapt. Iată patru metode diferite de a activa sau dezactiva lanterna pe iPhone-ul tău, precum și cum să îi ajustezi nivelul de luminozitate:
NOTĂ: Pentru a crea acest ghid, am folosit un iPhone SE cu iOS 12.3.1. Dacă ai un model diferit de iPhone sau dacă rulezi o versiune diferită de iOS, lucrurile s-ar putea să arate diferit pe smartphone-ul tău, dar elementele esențiale ar trebui să fie aceleași.
1. Activează lanterna pe iPhone din Centrul de control
Pentru a activa lanterna, deschide Centrul de control. Dacă ai un iPhone X sau mai nou, glisează cu degetul din partea de sus a ecranului. Dacă ai un iPhone mai vechi, precum iPhone 8, glisează din partea de jos a ecranului.
În Centrul de control, apasă pe butonul de lanternă și blițul de pe iPhone se va lumina instantaneu.
Pentru a opri lanterna, apasă din nou pe butonul de lanternă din Centrul de control.
2. Pornește lanterna de pe iPhone vorbind cu Siri
iOS îți permite să pornești lanterna și prin intermediul asistentului virtual Siri. Spune "Hei Siri" și apoi "Turn on the flashlight", adică Pornește lanterna în engleză.
Dacă Siri te-a înțeles corect, pornește lanterna și îți spune că "It's on", adică Este pornită.
Similar, dacă vrei să oprești lanterna de pe iPhone-ul tău, spune "Hei Siri", urmat de "Turn off the flashlight", adică Oprește lanterna în engleză. După ce oprește lanterna, Siri te anunță că "It's off", adică Este oprită.
3. Activează lanterna pe un iPhone X, iPhone XS, iPhone XS Max sau iPhone XR, de pe ecranul de blocare
Dacă ai un iPhone X, XS, XS Max sau XR, mai există o metodă, mai rapidă, de a porni lanterna, direct de pe ecranul de blocare. Pe aceste modele de iPhone, ecranul de blocare afișează un buton de lanternă în colțul din stânga jos al ecranului. Pentru a o porni sau opri, apasă pe butonul de lanternă.
O facilitate utilă a lanternei pe iPhone este faptul că te lasă să îi ajustezi luminozitatea. Pentru a afla cum să o faci, citește secțiunea următoare a acestui tutorial.
BONUS: ajustează luminozitatea lanternei de pe iPhone-ul tău
În iOS 12, poți și să ajustezi luminozitatea lanternei. Pentru asta, mai întâi deschide Centrul de control pe iPhone-ul tău. Apoi, apasă lung pe butonul de lanternă.
iPhone-ul tău ar trebui apoi să afișeze un ecran nou, unde poți vedea un cursor cu câteva niveluri. Trage cu degetul în sus sau în jos pentru a modifica nivelul de luminozitate al lanternei.
Reține că poți ajusta nivelul de luminozitate indiferent dacă lanterna este pornită sau oprită.
4. Instalează o aplicație care poate să pornească lanterna pe iPhone-ul tău
S-ar putea să preferi să instalezi și să folosești o aplicație care poate să activeze lanterna pe iPhone-ul tău. Apăsarea pe o aplicație de pe ecranul principal al iPhone-ului tău poate să fie de multe ori mai rapidă decât deschiderea Centrului de control sau decât a-i cere lui Siri să activeze lanterna. Din fericire, există multe aplicații de lanternă în App Store. Deschide App Store, scrie lanternă sau flashlight în câmpul de căutare și așteaptă ca rezultatele să apară. Apoi alege una dintre aplicațiile de lanternă care îți place și apasă pe butonul Obțineți pentru a o instala pe iPhone-ul tău.
După ce aplicația s-a instalat, o poți deschide de pe ecranul principal al iPhone-ului tău.
De obicei, aplicațiile de acest tip sunt ușor de folosit și îți oferă un ecran cu un buton de Pornire/Oprire pentru lanternă.
De menționat este și faptul că s-ar putea să primești acces și la alte moduri de lucru pentru lanternă, precum SOS sau stroboscop, așa că, dacă acest lucru ți se pare interesant, citește cu atenție ce îți oferă fiecare aplicație de lanternă, înainte de a te decide dacă o instalezi sau nu.
Știi și alte metode de a porni lanterna pe un iPhone?
Acestea sunt metodele pe care le știm noi pentru a activa și dezactiva lanterna pe un iPhone. Dacă știi și alte metode, nu ezita să le împărtășești într-un comentariu. De asemenea, dacă ai întrebări legate de facilitatea de lanternă de pe iPhone-uri, întreabă mai jos.