Recenzie Linksys WRT1900AC - Este cel mai bun ruter din lume?

Recenzie Linksys WRT1900AC - Este cel mai bun ruter din lume?
Rating

Linksys WRT1900AC este succesorul lui Linksys WRT54G - unul din cele mai populare rutere ale anilor precedenți. Noul model are un aspect asemănător cu predecesorul său și include o configurație hardware de-a dreptul impresionantă. Acest ruter este atât de puternic din punct de vedere hardware încât unele publicații s-au grăbit să spună că este și cel mai bun ruter din lume la ora actuală. Dar, este această afirmație adevărată? Haideți să aflăm răspunsul din acestă recenzie, bazată pe două săptămâni de utilizare zilnică și teste.

Reclamă

Despachetarea Linksys WRT1900AC

Ne-a plăcut cum arată ruterul Linksys WRT1900AC din clipa în care i-am văzut cutia. Aceasta are o poză mare cu ruterul și prezintă succint specificațiile sale.

Linksys, WRT1900AC, wireless, ruter, review, performante, teste
Linksys, WRT1900AC, wireless, ruter, review, performante, teste

În cutie veți găsi ruterul, cele patru antene externe, un cablu de rețea, cablul de alimentare și adaptorul de curent, un ghid pentru configurarea rapidă a ruterului și un disc cu manualul de utilizare în mai multe limbi. După cum vedeți în poza de mai jos, discul cu documentația se află în cartonul cu ghidul de pornire rapidă.

Linksys, WRT1900AC, wireless, ruter, review, performante, teste
Linksys, WRT1900AC, wireless, ruter, review, performante, teste

Pentru mai multe detalii legate de experiența de despachetare și ce găsiți în cutie, vedeți clipul de mai jos:

Hardware și specificații

Acest ruter este impresionant din momentul în care îl scoateți din cutie: este masiv, puternic din punct de vedere hardware, greu și cu un aspect relativ "retro" pentru un ruter modern. Ne-a plăcut foarte mult! După cum vedeți în poza de mai jos, ruterul are patru antene externe și oferă suport pentru toate standardele moderne pentru rețele wireless, inclusiv noul standard 802.11ac. Este un ruter dual-band ce promite o viteză teoretică maximă de 600 Mbps la frecvența de 2.4 Ghz și una de 1300 Mbps la frecvența de 5 Ghz.

Linksys, WRT1900AC, wireless, ruter, review, performante, teste
Linksys, WRT1900AC, wireless, ruter, review, performante, teste

Linksys WRT1900AC are cel mai rapid procesor găsit la ora actuală pe un ruter: un procesor cu două nuclee Marvell Armada XP MV78230 la 1.2 GHz. De asemenea, el vine și cu 256 MO de memorie RAM și 128 MO spațiu de stocare pe o memorie flash. Pe partea din spate a ruterului veți găsi patru porturi Ethernet, un port pentru conexiunea la Internet, un port USB 3.0 și un port eSATA/USB 2.0.

Linksys, WRT1900AC, wireless, ruter, review, performante, teste
Linksys, WRT1900AC, wireless, ruter, review, performante, teste

În ceea ce privește specificațiile acestui ruter, totul este grozav mai puțin un singur aspect: Linksys WRT1900A promite faptul că oferă suport pentru firmware open-source, mai specific firmware-ul OpenWRT. Din păcate acest suport nu există la data acestui review, deși câteva luni au trecut de la lansare. Pagina OpenWRT page pentru acest ruter spune următoarele: "În acest moment nu este posibil să compilăm un build OpenWrt complet funcțional (ce include și partea de WiFi) pentru WRT1900AC". De asemenea, un reprezentat OpenWRT a spus următoarele: "Ținând cont de cât de multe lipsesc, dar și de faptul că nici măcar codul GPL pentru acest dispozitiv nu a fost postat pe centrul Linksys GPL, considerăm promisiunile companiei ca fiind premature și, din păcate, înșelătoare". Cei care doresc să afle specificațiile complete ale acestui ruter, le pot găsi la această pagină: Linksys WRT1900AC.

Reclamă

Configurarea și utilizarea ruterului Linksys WRT1900AC

Atunci când configurați ruterul Linksys WRT1900AC pentru prima dată, mai întâi conectați cele patru antene pe ruter. Apoi, băgați-l în priză și conectați cablul de internet în portul cu eticheta Internet. Conectați ruterul la un PC sau la un laptop, folosind cablul de rețea din pachet. Trebuie să introduceți acest cablu într-unul din cele patru porturi Ethernet din spatele ruterului. Porniți ruterul și asteptați câteva secunde până termină procedura de pornire. După aceea puteți să deschideți un navigator de internet, să mergeți la adresa http://www.linksyssmartwifi.com sau la 192.168.1.1 (adresa IP implicită pentru acest ruter) și să urmați pașii din expertul de configurare. Acesta a fost capabil să detecteze corect conexiunea noastră PPPoE de la RDS și șă ceară detaliile necesare conectării la internet. După aceea, expertul de configurare a trecut la setarea rețelelor wireless. Deși permite utilizatorilor să seteze numele și parola de acces pentru rețeaua wireless la 2.4GHz, nu permite același lucru și pentru cea la 5 GHz. Ne-a dezamăgit acest fapt deoarece dorim mai multe opțiuni de personalizare de la un ruter de top.

Linksys, WRT1900AC, wireless, ruter, review, performante, teste
Linksys, WRT1900AC, wireless, ruter, review, performante, teste

După ce terminați cu expertul de configurare, vă recomandăm să parcurgeți tot panoul de control al acestui ruter pentru a configura în detaliu cum funcționează și pentru a vă familiariza cu caractersticile oferite. Veți găsi destule lucruri care trebuiesc schimbate deoarece expertul de configurare trece prin puține elemente de configurare. Interfața cu utilizatorul este disponibilă în 22 de limbi dar din păcate româna nu este pe listă.

Linksys, WRT1900AC, wireless, ruter, review, performante, teste
Linksys, WRT1900AC, wireless, ruter, review, performante, teste

Pe parcursul testelor noastre, am folosit cea mai nouă versiune de firmware disponibilă la momentul respectiv - 1.1.8.161917.

Linksys, WRT1900AC, wireless, ruter, review, performante, teste
Linksys, WRT1900AC, wireless, ruter, review, performante, teste

Linksys WRT1900AC folosește același firmware ca și alte rutere Linksys, ceea nu este tocmai grozav. Deși pagina de pornire a panoului de control pare prietenoasă la prima vedere, veți descoperi că unele elemente nu sunt grupate foarte logic și, ca rezultat, unele opțiuni de configurare sunt mai greu de găsit.

Linksys, WRT1900AC, wireless, ruter, review, performante, teste
Linksys, WRT1900AC, wireless, ruter, review, performante, teste

Secțiunea Router Settings (Setări Ruter) are cele mai multe setări și opțiuni care nu sunt grupate mereu într-o manieră logică. De exemplu, opțiunea pentru repornirea ruterului (Reboot) se găsește în secțiunea Troubleshooting -> Diagnostics (Depanare -> Diagnostic). Ne-a luat ceva vreme să o găsim.

Linksys, WRT1900AC, wireless, ruter, review, performante, teste
Linksys, WRT1900AC, wireless, ruter, review, performante, teste

De asemenea, unele caracteristici mai complexe cum ar fi VLAN (Virtual lan) sau DMZ (Zona Demilitarizată) nu sunt explicate și mulți utilizatori nu vor înțelege ce sunt, cum funcționează și dacă merită să le folosească sau nu.

Linksys, WRT1900AC, wireless, ruter, review, performante, teste
Linksys, WRT1900AC, wireless, ruter, review, performante, teste

Pe parcursul configurării inițiale a rețelei wireless la 5 GHz, am specificat că vrem să folosim modul Wireless-A. Asta deoarece avem dispozitive cu suport pentru standardul 802.11ac în rețeaua noastră și doream să vedem care este viteza maximă atinsă atunci când folosim acest standard. Din păcate acest mod nu funcționează bine și am atins viteze de transfer foarte slabe, de doar 22 Mbps. Singurul mod în care am atins viteze de transfer foarte bune pe rețeaua wireless la 5 GHz, a fost Wireless-A/N Only. Sperăm că Linksys vor rezolva această problemă într-o viitoare actualizare de firmware.

Linksys, WRT1900AC, wireless, ruter, review, performante, teste
Linksys, WRT1900AC, wireless, ruter, review, performante, teste

Problema descoperită de noi este un alt motiv pentru care vă recomandăm să navigați printre toate opțiunile oferite de panoul de control al acestui ruter. Doar așa veți reuși să-l faceți să meargă la parametrii optimi. Odată rezolvată problema cu rețeaua wireless la 5 GHz am trecut la măsurători și teste. Haideți să vedem cât de rapid este acest ruter și cum se compară cu competitorul său principal.

Descoperă: Smarthome Recenzii Recomandate