Cum adaugi vremea de la Google pe telefonul tău?

tutorial
Cum adaugi vremea de la Google pe telefonul tău?

Dacă folosești un telefon sau o tabletă Pixel, ai la dispoziție una dintre cele mai bune aplicații Meteo din ecosistemul Android. Vestea proastă este că Google o rezervă exclusiv dispozitivelor sale, așa că nu o poți instala pe telefoanele produse de Samsung, Xiaomi, Motorola, HONOR sau OPPO. Din fericire, există și o veste bună: prognoza meteo de la Google poate ajunge totuși pe ecranul telefonului tău, indiferent de producător, printr-o soluție ocolitoare. Hai să-ți arăt ce ai de făcut:

Reclamă

NOTĂ: Pentru cei care preferă un clip scurt, am publicat acest video pe YouTube Shorts. Articolul scris continuă sub el și oferă mai multe informații utile.

De ce aplicația Meteo de la Google merită folosită

Deși utilizatorii de dispozitive Google nu i-au dat note foarte bune în Magazin Play, aplicația Meteo pentru Pixel este printre favoritele mele deoarece îți prezintă toate informațiile de care ai nevoie într-un mod plăcut și bine structurat, fără reclame enervante.

Reclamă

Îți oferă un sumar al prognozei pentru ziua de astăzi, apoi evoluția pe ore, prognoza meteo pe 10 zile, urmată de o hartă meteorologică și detalii despre precipitații, vânt, umiditate, indicele UV și multe altele. Totul într-un format elegant și bine gândit.

Aplicația Meteo de la Google

Aplicația Meteo de la Google

Dar este exclusivă pentru telefoanele și tabletele Google Pixel, iar dacă o cauți în Magazin Play pe un dispozitiv produs de o altă companie, nu o vei găsi. Pentru utilizatorii mai tehnici, asta nu este neapărat un obstacol, cel puțin nu pentru cei dispuși să instaleze aplicația din surse alternative. De exemplu, poți să descarci fișierul APK al aplicației de pe APKMirror. Caută “Pixel Weather” ca să o găsești. Iar dacă nu vrei să te expui niciunui risc și nici să treci printr-o procedură de instalare anevoioasă, citește următoarea secțiune pentru o alternativă la îndemână oricui.

SFAT: Dacă vrei să adaugi un widget despre vreme pe telefon, acest ghid îți poate fi de ajutor: Cum adaugi, modifici sau elimini widgeturi în Android.

Cum instalezi pe telefon propria aplicație Meteo cu date de la Google?

Dacă apreciezi prognoza meteo de pe site-ul Google, îți poți crea propria aplicație Vremea pe ecranul telefonului. Iată ce ai de făcut:

Reclamă

Deschide Google Chrome și, dacă nu s-a încărcat implicit, accesează site-ul google.ro. În caseta de căutare, scrie cuvântul vremea sau meteo, urmat de locația pentru care vrei să vezi prognoza. După ce se încarcă datele despre vreme, apasă pe cele trei puncte pe verticală, din colțul din dreapta sus al Google Chrome. Este vorba despre butonul care deschide meniul Personalizați și controlați Google Chrome. Pentru că ești pe telefon, probabil că meniul nu are loc pe tot ecranul, așa că derulează în jos și apasă pe opțiunea Instalează și creează o comandă rapidă. Iarăși, nu tot textul acesta îți va încăpea pe ecran, ci doar o parte din el.

Deschide Meniul din dreapta sus și apasă pe Instalează și creează...

Deschide Meniul din dreapta sus și apasă pe Instalează și creează...

Ai de ales între a instala o aplicație și a crea o comandă rapidă care deschide prognoza meteo în Google Chrome. Îți recomand să apeși pe Instalează. După aceea, ești rugat(ă) să-i dai un nume aplicației. Tastează ce nume dorești, preferabil Vremea sau Meteo, iar apoi apasă iarăși pe Instalează.

Apasă pe Instalează și dă un nume aplicației

Apasă pe Instalează și dă un nume aplicației

Așteaptă puțin și aplicația este creată și instalată pe telefon. La un moment dat, vei vedea o notificare în acest sens, iar apoi apare pictograma Google pentru aplicația Vremea pe care tu ai creat-o. Apasă pe ea și se va încărca prognoza meteo de la Google pe ecranul telefonului.

Aplicația Vremea de la Google a fost creată

Aplicația Vremea de la Google a fost creată

Înainte de a încheia acest ghid, vreau să explic un aspect tehnic important: aplicația pe care tocmai ai creat-o nu este la fel cu cea dezvoltată de Google pentru dispozitivele Pixel, ci este o aplicație web, care încarcă automat rezultatul căutării prognozei meteo pentru locația care te interesează. Nu sunt același lucru, dar datele oferite sunt similare.

SUGESTIE: Dacă ecranul de pornire al telefonului tău este prea încărcat cu aplicații, citește acest ghid despre cum îl personalizezi astfel încât să arate cum vrei tu.

Ai reușit să adaugi Meteo de la Google pe dispozitivul tău?

Sper că acest ghid ți-a fost util și că acum te bucuri de prognoza Meteo de la Google pe dispozitivul tău cu Android, indiferent de compania care-l produce. La final, sunt curios ce părere ai despre soluția pe care am găsit-o și care este aplicația ta preferată pentru a afla detalii despre vreme. Spune-mi în comentarii!

Descoperă: Smartphone Android Aplicații Ghiduri Google Chrome Personalizare