Recenzie Samsung Galaxy S6 edge - Designul îndrăzneț întâlnește performanțe remarcabile

Recenzie Samsung Galaxy S6 edge - Designul îndrăzneț întâlnește performanțe remarcabile
Rating

Experiența de utilizare a smartphone-ului Samsung Galaxy S6 edge

Apelurile pe care le-am efectuat și primit folosind acest smartphone s-au desfășurat fără probleme, așa cum ne-am așteptat. Calitatea sunetului în timpul conversației este fără cusur, datorată în parte sistemului de microfon dublu și de tehnologiile de reducere a zgomotului de fond ale dispozitivului. Dacă veți decide să utilizați căștile oferite în pachet pentru efectuarea și primirea apelurilor, în timp ce calitatea sunetului va fi de o calitate bună, persoana de la celălalt capăt este posibil să observe un fâșâit cauzat de aerul care intră în microfonul cu care sunt echipate căștile - am observat că microfonul nu este protejat în acest sens. În afară de acest aspect, calitatea muzicii în timpul utilizării căștilor este foarte bună, sunetul este clar și lipsit de distorsiuni. Tot la acest subiect, calitatea sunetului provenit din difuzorul extern este de asemenea de o calitate foarte bună, acesta fiind emis la un volum destul de mare atunci când este setat la nivel maxim, păstrându-și în același timp calitatea.

În ceea ce privește sistemul de operare, Galaxy S6 edge rulează implicit Android 5.0.2 Lollipop și oferă interfața deja cunoscută Samsung TouchWiz instalată peste sistemul de operare. TouchWiz este interfața pentru utilizator proprietară Samsung pe care acest producător o instalează în smartphone-urile și tabletele lui bazate pe Android, oferind facilități și caracteristici adiționale, în plus față de cele disponibile în sistemul de operare Android. Așa cum am menționat mai devreme, în timpul folosirii acestui dispozitiv în condiții normale, am reușit să obținem o zi completă de utilizare, incluzând efectuarea și primirea câtorva apeluri, încărcarea câtorva pagini web, urmărirea unor clipuri video și trimiterea de mesaje text. La finalul zilei, am rămas cu aproximativ un sfert din baterie, așa că în funcție de tiparul de utilizare al fiecăruia, este foarte probabil să nu aveți probleme în a ajunge la finalul zilei fără a fi nevoie să încărcați bateria smartphone-ului între timp.

Samsung Galaxy S6 edge își îndeplinește admirabil funcția primară de telefon. În timpul convorbirilor telefonice, calitatea sunetului este impecabilă, lipsită de orice fel de distorsiuni, chiar în condiții de semnal GSM scăzut.

Experiența de utilizare a camerei de pe Samsung Galaxy S6 edge

În ceea ce privește specificațiile tehnice, camera foto principală de pe spatele lui Galaxy S6 edge este una de 16 MP, capabilă de capturarea fotografiilor la o rezoluție maximă de 2988 x 5312 pixeli. Beneficiază de tehnologii ca stabilizatorul optic al imaginii, focalizare automată, flash LED și mod de fotografiere HDR. Poate înregistra clipuri video la o rezoluție 2160p cu 30 de cadre pe secundă sau la o rezoluție 1080p cu 60 de cadre pe secundă. Experiența camerei foto din acest smartphone este minunată, dispozitivul fotografiază incredibil de rapid și la o calitate superioară, chiar și atunci când este utilizat în condiții de luminozitate scăzută și fără a beneficia de flash-ul LED încorporat. Oferă mai multe moduri de fotografiere HDR, printre care și Automat. În galeria foto de mai jos, veți găsi câteva fotografii făcute cu Galaxy S6 edge.

Veți găsi de asemenea și un clip video de 30 de secunde înregistrat pe un bulevard din București:

Samsung Galaxy S6 edge oferă o cameră foto de calitate superioară, cu o gamă largă de facilități și opțiuni, capabilă să fotografieze într-o succesiune extrem de rapidă. Un aspect bine-venit este acela că, în mod implicit, apăsarea dublă a butonului Home în orice ecran pornește camera foto, oferind o modalitate bună de a fotografia subiectul dorit într-un timp foarte scurt.

Android 5 Lollipop, interfața Samsung TouchWiz & aplicațiile incluse implicit

Samsung Galaxy S6 edge rulează cu Android 5.0.2 Lollipop, având instalat peste acesta interfața proprie și bine-cunoscută TouchWiz. Aceasta este practic o temă aplicată sistemului de operare care oferă câteva facilități în plus, integrează un ecran de pornire și alte câteva opțiuni interesante. TouchWiz a trecut printr-un proces lung de îmbunătățire de la primele lui versiuni instalate pe telefoanele Samsung și a fost dezvoltat într-o temă OEM foarte rapidă și eficientă pentru Galaxy S6 edge.

Samsung, Galaxy, edge, smartphone, Android, review, analiza, recenzie
Samsung, Galaxy, edge, smartphone, Android, review, analiza, recenzie

Printre facilitățile interesante pe care TouchWiz le-a câștigat în timp ce a fost adaptată pentru Galaxy S6 Edge este una care ne-a captat atenția în mod special: așa cum puteți vedea în imaginea de mai sus, pe latura dreaptă a display-ului se găsește o margine mică, transparentă. Dacă trageți de acea margine spre centrul ecranului, vi se vor prezenta 5 buline poziționate vertical, de diferite culori, pe care le puteți asocia câte unui contact din lista de contacte. De fiecare dată când unul din acele contacte va genera o notificare pe smartphone (fie un apel pierdut, un mesaj text SMS sau o notificare Facebook) în timp ce ecranul este oprit și dispozitivul blocat, maginea display-ului va clipi în culoarea asociată acelui contact, oferind o modalitate rapidă și plăcută de a vedea cine încearcă să vă contacteze în acel moment. O altă facilitate interesantă a lui Galaxy S6 edge este Edge Screen. În timp ce ecranul este oprit și dispozitivul blocat, dacă vă plimbați degetul în susul și în josul lateralei ecranului, aceasta se va aprinde, oferind câteva informații detaliate: ora curentă, starea vremii și nivelul curent al bateriei, împreună cu alte notificări importante, ca apelurile pierdute sau mesaje SMS recepționate. Această facilitate este configurabilă în întregime în meniul de setări al dispozitivului. Ecranul de blocare al dispozitivului are un design plăcut și oferă suport pentru widget-uri. Cel implicit arată un ceas cu dată cu un efect foarte interesant de umbră, împreună cu starea curentă a vremii pentru locația în care se află dispozitivul. Trageți de ecran spre stânga în timp ce dispozitivul este blocat pentru a porni camera foto, în timp ce o mișcare a degetului pe ecran spre dreapta va porni ecranul de apelare. Captura de ecran de mai jos arată de asemenea butonul de Parolă de Backup, afișat în timp ce autentificarea prin amprentă este configurată pentru blocarea dispozitivului.

Samsung, Galaxy, edge, smartphone, Android, review, analiza, recenzie
Samsung, Galaxy, edge, smartphone, Android, review, analiza, recenzie

Ajungând la secțiunea de aplicații preinstalate, Samsung a ales să ofere o gamă largă de aplicații care completează facilitățile smartphone-ului. Dispozitivul pe care l-am primit pentru teste a provenit de la Telekom România, companie care a adăugat o serie de personalizări pentru acest dispozitiv. O parte dintre aplicațiile pe care le veți găsi în aceste capturi de ecran sunt instalate de către operatorul de telefonie mobilă.

Samsung, Galaxy, edge, smartphone, Android, review, analiza, recenzie
Samsung, Galaxy, edge, smartphone, Android, review, analiza, recenzie

Pe lângă obișnuitele aplicații Google oferite împreună cu sistemul de operare Android (ca, de exemplu, Hangouts, Maps, Google sau aplicațiile Play - Music, Newsstand, Books și Games), veți găsi abordarea proprie Samsung a unui player de muzică sub forma aplicației Music, un manager de Contacte, o aplicație Calculator, aplicația S Health (utilă pentru măsurarea și monitorizarea pulsului cardiac, a nivelul de oxigen din sânge SpO2, a nivelul de stres și a altor câțiva indicatori fitness) și o altă aplicație utilă dezvoltată de Samsung, aplicația Smart Manager. Această aplicație monitorizează nivelul bateriei, utilizarea memoriei RAM, capacitatea de stocare folosită și nivelul de securitate și și optimizează setările dispozitivului bazându-se pe aceste informații. Este o aplicație de optimizare a sistemului de operare pentru Android, dezvoltată chiar de Samsung.

Samsung, Galaxy, edge, smartphone, Android, review, analiza, recenzie
Samsung, Galaxy, edge, smartphone, Android, review, analiza, recenzie

Veți găsi, de asemenea, preinstalate pe Galaxy S6 edge și câteva aplicații de la dezvoltatori independenți, cum sunt Accuweather, Skype, Shazam, Twitter, Vine, OneDrive și o aplicație de navigație GPS denumită MireoNav.

Când este vorba de smartphone-uri Samsung, interfața pentru utilizatori TouchWiz instalată peste sistemul de operare implicit Android nu mai este o surpriză. Versiunea preinstalată pe Galaxy S6 edge este rapidă și eficientă, arată bine și adaugă o senzație plăcută experienței standard Android. Aplicațiile alese de către producător pentru acest dispozitiv completează facilitățile oferite de la început. Interfața pe care o primiți cu acest smartphone este de departe una dintre cele mai captivante și omogene interfețe pe care le-am văzut pe un dispozitiv mobil până acum.

Reclamă

Performanța În Teste Sintetice

V-am povestit deja despre seria de componente hardware de top pe care Samsung le-a folosit pentru Galaxy S6 edge. Recent lansatul procesor octa-core Exynos 7420, procesorul grafic Mali T760MP8 și cei 3 GO de memorie RAM vor aduce cu siguranță performanța în mâinile utilizatorilor acestui smartphone. Dar ați ajuns în această secțiune căutând cifre, așa că vom pune testele sintetice pe Galaxy S6 edge și vom analiza rezultatele. În primul rând, așa cum facem cu orice dispozitiv, vom testa procesorul central al acestui smartphone. Pentru aceasta, vom folosi cunoscuta aplicație de teste sintetice Vellamo, care oferă două teste principale pentru procesor: testul Vellamo Multicore și testul Vellamo Metal. În testul Multicore se măsoară capacitatea dispozitivului de a gestiona sarcini multiple simultan. Samsung Galaxy S6 edge a obținut un scor impresionant de 3352 de puncte, care îl situează în pe primul loc al listei de scoruri pe care această aplicație de teste sintetice o pune la dispoziție. Fără îndoială, acest lucru înseamnă că avem de-a face cu unul dintre cele mai performante dispozitive de pe piață.

Samsung, Galaxy, edge, smartphone, Android, review, analiza, recenzie
Samsung, Galaxy, edge, smartphone, Android, review, analiza, recenzie

Când l-am încercat cu testul Metal, care măsoară performanța dispozitivului în timp ce rulează sarcini destinate unui singur nucleu, Galaxy S6 edge s-a descurcat impecabil din nou, obținând un scor de 2648 de puncte. Acest rezultat îl plasează din nou în topul listei de scoruri, depășind toate celelalte dispozitive mobile pe care le Vellamo le oferă în comparație.

Samsung, Galaxy, edge, smartphone, Android, review, analiza, recenzie
Samsung, Galaxy, edge, smartphone, Android, review, analiza, recenzie

Apoi, vom trece la măsurarea performanței în jocuri ale acestui smartphone. Pentru a observa cât de bine Galaxy S6 edge se descurcă în jocuri, vom folosi aplicația GFXBench GL Benchmark. Testele relevante pentru noi sunt Manhattan și T-Rex, ambele rulând la o rezoluție 1080p și înafara ecranului, ceea ce înseamnă că rezoluția efectivă a display-ului nu este luată în considerare în timp ce testele rulează. La finalul testului Manhattan, Galaxy S6 edge a terminat de calculat 796 de cadre, un scor foarte bun pentru acest tip de dispozitiv, depășindu-și fratele mai mare, Galaxy S5, dar nu cu atât de mult cu cât probabil v-ați fi așteptat.

Samsung, Galaxy, edge, smartphone, Android, review, analiza, recenzie
Samsung, Galaxy, edge, smartphone, Android, review, analiza, recenzie

În testul T-Rex, dispozitivul nostru a reușit să calculeze 3198 de cadre, fiind depășit doar de câteva tablete ultra-performante.

Samsung, Galaxy, edge, smartphone, Android, review, analiza, recenzie
Samsung, Galaxy, edge, smartphone, Android, review, analiza, recenzie

Este deja clar până acum că Samsung Galaxy S6 edge este un dispozitiv mobil extrem de puternic, oferind performanțe mai însemnate decât cele ale majorității smartphone-urilor de pe piață. Cu toate acestea, mai avem pregătit încă un test foarte important pentru acest smartphone. Este vorba despre testul Vellamo Explore, care măsoară capabilitățile dispozitivului în timp ce acesta afișează o pagină web compusă din elemente HTML, CSS și JavaScript. Scorul obținut de Galaxy S6 edge după acest test este 3481 de puncte, un scor foarte bun de asemenea, clasându-l deasupra lui HTC One M8 și ASUS Zenfone 2.

Samsung, Galaxy, edge, smartphone, Android, review, analiza, recenzie
Samsung, Galaxy, edge, smartphone, Android, review, analiza, recenzie

A venit rândul bateriei pentru a fi pusă la încercare. În timpul utilizării normale, am reușit să-l păstrăm funcțional mai mult de o zi. Însă pentru o măsurătoare mai precisă decât atât, vom folosi testul Work battery life oferit de aplicația PCMark. Bateria Li-Ion de 2600 mAh a reușit să țină dispozitivul funcțional timp de 8 ore și 15 minute, un rezultat foarte bun, considerând nivelul de performanță al componentelor din care este alcătuit Galaxy S6 edge și capacitatea nu foarte mare a bateriei.

Samsung, Galaxy, edge, smartphone, Android, review, analiza, recenzie
Samsung, Galaxy, edge, smartphone, Android, review, analiza, recenzie

Ultimul test pe care-l vom rula pe acest dispozitiv este viteza conexiunii de internet mobil. Pentru aceasta, vom face apel către aplicația dezvoltată de Ookla, pe numele ei Speedtest. Într-o zonă de semnal de calitate și folosind rețeaua de telefonie mobilă Telekom România, Galaxy S6 edge a atins o viteză de download de 10.92 Mbps și una de upload de 1.74 Mbps.

Samsung, Galaxy, edge, smartphone, Android, review, analiza, recenzie
Samsung, Galaxy, edge, smartphone, Android, review, analiza, recenzie

Toate testele arată faptul că nu va fi deloc ușor să găsești un dispozitiv Android mai puternic decât Samsung Galaxy S6 edge printre ofertele producătorilor din această perioadă. Componentele din care este alcătuit sunt în mod exclusiv componente de top, care oferă utilizatorilor performanță pe măsură, în timp ce reușește să gestioneze extrem de eficient capacitatea bateriei. După toate aparențele, nu există nicio aplicație în magazinul de aplicații Google Play pe care acest smartphone să nu o ruleze impecabil.

Notă produs 5/5
Verdict

Verdict

Samsung Galaxy S6 edge este un dispozitiv cu un design revoluționar care va necesita o perioadă de acomodare. Odată ce te familiarizezi cu el, îți va fi greu să te mai îndrepți către altceva. În acest moment, este în topul liniei de smartphone-uri Samsung. Este un dispozitiv extrem de performant, bazat pe un procesor de ultimă generație, beneficiind de componente pe măsură, care oferă performanțe greu de întâlnit în alte condiții. Folosește o caracteristică de design inovativă - un display care se curbează spre marginile laterale ale dispozitivului și oferă informații concentrate în timp ce dispozitivul este blocat și ecranul este oprit. Beneficiază de o gamă largă de senzori de diferite tipuri, incluzând un senzor de puls cardiac și un cititor de amprente. Camera foto livrează fotografii de o calitate superioară, bateria susține smartphone-ul pentru mai mult de o zi în cazul folosirii obișnuite, iar interfața TouchWiz este mai bună ca niciodată. Cu toate acestea, considerând că prețul pe care îl aveți de plătit în schimbul lui Samsung Galaxy S6 edge este destul de ridicat, îl vedem ca pe un dispozitiv destinat utilizatorilor pasionați de smartphone-uri performante, care au banii necesari pentru un dispozitiv premium. Dacă dispuneți de sumă pentru a-l achiziționa, nu veți fi dezamăgiți.

Descoperă: Smartphone Android Recenzii