Cum activezi și folosești 2FA (autentificarea cu doi factori) în Fortnite

Dacă ești gamer și îți plac jocurile online precum Fortnite, ar fi bine să fii pregătit pentru boții și persoanele care încearcă să îți spargă contul. Acest lucru este valabil mai ales dacă ești bun la jocul tău preferat sau dacă ai investit bani în el. Cel mai bun lucru pe care îl poți face pentru a îți proteja contul este să activezi autentificarea cu doi factori. Astfel, te vei asigura că aceia care încearcă să îți spargă contul nu pot să o facă ușor, deoarece nu este suficient ca ei să îți afle parola, ci trebuie și să aibă unul dintre dispozitivele tale (cum ar fi smartphone-ul tău), pe care sunt generate codurile de acces secundare 2FA. Iată cum poți să activezi autentificarea în doi pași în Fortnite, un joc care este foarte popular la nivel global:

NOTĂ: Dacă vrei să afli mai multe despre autentificarea cu doi factori sau verificarea în doi pași, citește acest articol: Ce este verificarea ori autentificarea în doi pași?

Cum activezi autentificarea cu doi factori (2FA) în Fortnite

Deschide-ți browser-ul web preferat și conectează-te la contul Epic Games, folosindu-ți ID-ul și parola.

Pagina web pentru conectarea la Epic Games (Fortnite)

După ce te-ai conectat, apasă pe "Password & Security" (Parolă și securitate) în bara laterală stângă.

Accesarea secțiunii Password & Security

Derulează pagina web până când ajungi la secțiunea Two-Factor Authentication (Autentificare cu doi factori). În ea, ar trebui să vezi două opțiuni diferite: Authenticator App (Aplicație de autentificare) și Email Authentication (Autentificare prin email).

Setările de autentificare prin doi factori

Poți să folosești oricare din aceste metode pentru a activa autentificarea cu 2 factori
(2FA) pentru Fortnite. Hai să vedem cum funcționează fiecare dintre aceste metode:

Cum activezi autentificarea cu doi factori (2FA) în Fortnite, utilizând o aplicație de autentificare

Dacă preferi să folosești o aplicație de autentificare, cum ar fi Google Authenticator sau Microsoft Authenticator, apasă pe legătura numită "Enable Authenticator App" (Activare aplicație de autentificare).

Începutul configurării 2FA, în contul tău Epic Games

După ce faci asta, pagina web îți arată un scurt ghid pentru ceea ce ai de făcut în continuare. Mai întâi, trebuie să descarci o aplicație de autentificare pe smartphone-ul sau pe tableta ta. Cele mai populare aplicații de autentificare din acest moment sunt Google Authenticator, Microsoft Authenticator, LastPass Authenticator și Authy. Pentru a îți arăta pașii următori, noi vom folosi Google Authenticator. Pașii sunt aceiași, indiferent de aplicația de autentificare pe care alegi să o folosești.

După ce ai instalat aplicația de autentificare pe smartphone sau pe tabletă, deschide-o. În ea, caută butonul plus (+) și apasă pe el.

Adăugarea unui cont nou într-o aplicație de autentificare

Aplicația de autentificare îți oferă două opțiuni pentru configurarea acesteia astfel încât să poată să genereze coduri pentru Fortnite. Poți alege să scanezi codul QR pe ​​care îl vezi în browser-ul de pe PC sau să introduci manual un cod lung și complicat. Noi preferăm calea mai rapidă și mai ușoară de scanare a codului QR, așa că hai să vedem cum funcționează. Pe smartphone sau pe tabletă apasă pe butonul "Scan barcode" (Scanați codul de bare).

Alegerea de a scana codul QR

Îndreaptă camera de pe smartphone spre codul QR afișat în browser și ține smartphone-ul fix.

Scanarea codului QR generat de Epic Games (Fortnite)

După ce aplicația de autentificare citește codul QR, aceasta adaugă automat Epic Games (Fortnite) în listă și începe să genereze coduri pentru el.

Codurile de securitate pentru Epic Games, generate de aplicația de autentificare

Pentru a finaliza configurarea autentificării în doi pași pentru Fortnite, trebuie să introduci codul generat de aplicația de autentificare în câmpul "Sign in with your security code" (Conectare cu cod de securitate) din browser-ul web.

Conectarea la un cont Epic Games (Fortnite), folosind coduri 2FA

Apasă pe Activate (Activare). După ce faci acest lucru, autentificarea în doi pași este pornită. Totuși, mai trebuie să obții și alte coduri de rezervă pe care ar fi bine să le păstrezi într-un loc sigur. Este posibil să ai nevoie de acestea pentru a îți recupera accesul la contul Epic Games (Fortnite) în cazul în care nu mai poți să accesezi aplicația de autentificare. Acest lucru se poate întâmpla dacă, de exemplu, îți pierzi telefonul smartphone (sau tableta) sau dacă acesta se strică. Deci, apasă pe Generate Codes (Generare coduri).

Generarea de coduri de siguranță 2FA de backup

Epic Games (Fortnite) generează 10 coduri de rezervă diferite pe care le poți utiliza o singură dată, în caz de urgență. Ai grijă să le copiezi, descarci sau să îți trimiți codurile pe e-mail și să le păstrezi!

Salvarea codurilor de siguranță de rezervă

Asta a fost tot!

Cum activezi autentificarea cu doi factori în Fortnite, utilizându-ți contul de email

Configurarea autentificării în doi pași împreună cu contul tău de email, în loc de o aplicație de autentificare, este mult mai rapidă.

Pe pagina Password & Security (Parolă și securitate) din contul tău Epic Games (Fortnite), apasă pe "Enable Email Authentication" (Activare autnetificare prin email).

Opțiunea de a activa autentificarea în doi pași prin email

Apoi, Epic Games îți trimite un cod de securitate în contul de e-mail asociat contului tău pentru jocuri. Tot ce trebuie să faci este să îl copiezi și apoi să-l lipești în câmpul "Security Code" (Cod de securitate) de pe pagina Password & Security (Parolă și securitate). Apoi, apasă pe butonul Continue (Continuare).

Introducerea codului de securitate primit prin email

Da, asta a fost tot!

Cum se utilizează autentificarea în doi pași pentru a te conecta la contul tău Epic Games (Fortnite)

Indiferent dacă alegi să folosești o aplicație de autentificare sau autentificarea prin email, modul de autentificare în doi pași în contul tău Epic Games (Fortnite) merge la fel. Ori de câte ori vrei să te conectezi, trebuie să îți introduci numele de utilizator și parola, urmate de codul de securitate generat de aplicația ta de autentificare sau de codul de securitate pe care îl primești pe email.

Utilizarea unui cod 2FA pentru a te conecta la un cont Epic Games (Fortnite)

Tu ți-ai activat autentificarea în doi pași (2FA) pentru contul Fortnite?

Dacă nu vrei să îți fie spart ușor contul Fortnite, trebuie să activezi autentificarea cu doi factori. Este singura măsură de securitate eficientă pe care o poți lua pentru a îți proteja contul. În plus, Epic Games, creatorul Fortnite, îți oferă și niște cadouri în joc dacă activezi 2FA, așa că de ce să aștepți? Ți-ai activat deja 2FA în Fortnite?