Cum adaugi o persoană în Agenda din Android: 4 moduri

Cum adaugi o persoană în Agenda din Android: 4 moduri

Există mai multe moduri de a adăuga pe cineva în Agenda din Android. Poți tasta numărul nou ori îl poți adăuga din istoricul apelurilor sau al mesajelor. Există, de asemenea, mai multe aplicații pe care le poți folosi pentru a adăuga o persoană de contact nouă pe smartphone-ul tău cu Android, și tu alegi pe care să o folosești în funcție de situație. Acest tutorial ilustrează patru moduri de a adăuga o persoană de contact în Agenda din Android, iar tu decizi care ți se potrivește:

Reclamă

NOTĂ: Acest ghid este valabil pentru Android 10 și a fost creat pe un smartphone Nokia 5.3. Dacă nu știi ce versiune de Android ai, citește Cum afli ce versiune de Android ai pe smartphone sau tabletă?. Pașii sunt similari pe toate dispozitivele cu Android, deși poți da peste mici diferențe, în funcție de producător.

1. Cum adaugi o persoană pe Android folosind aplicația Agendă de la Google

Aplicația Agendă creată de Google are avantajul de a arăta la fel indiferent de dispozitivul cu Android pe care-l folosești, deci este un mod sigur de a adăuga persoane de contact. Este ușor să adaugi oameni noi cu aplicația Agendă. Pe Ecranul de pornire, glisează în sus pentru a accesa ecranul Toate Aplicațiile sau apasă pe butonul Toate aplicațiile, dacă este disponibil.

Glisează în sus de pe <em>Ecranul de pornire</em> pentru a accesa Toate Aplicațiile
Glisează în sus de pe <em>Ecranul de pornire</em> pentru a accesa Toate Aplicațiile

Pe ecranul Toate Aplicațiile, găsește aplicația Agendă și apasă pe ea. Pictograma ei arată ca un bust pe un fundal albastru.

Apasă pe aplicația Agendă pentru a o deschide
Apasă pe aplicația Agendă pentru a o deschide

Când se deschide, aplicația Agendă afișează o listă a tuturor persoanelor de contact salvate în contul tău Google. Apasă pe butonul rotund Adaugă (+) din colțul din dreapta jos.

Apasă + pentru a începe să adaugi o persoană de contact
Apasă + pentru a începe să adaugi o persoană de contact

Pe ecranul "Creați o intrare în agendă", apasă pe câmpurile disponibile pentru a introduce detaliile persoanei. Săgeata din dreptul opțiunii Prenume dezvăluie opțiuni adiționale legate de nume. Apasă pe opțiunea "Mai multe câmpuri" din partea de jos pentru mai multe casete în care poți introduce date extra. Folosește pictograma Adaugă poza din partea de sus pentru a asocia o imagine persoanei de contact pe care o creezi.

Adaugă date pentru noua ta persoană de contact
Adaugă date pentru noua ta persoană de contact

Când ai terminat de introdus totul, apasă pe Salvați din colțul din dreapta sus și persoana de contact este adăugată în Agendă.

Apasă Salvați pentru a terminat de adăugat numărul
Apasă Salvați pentru a terminat de adăugat numărul

O scurtă notificare în partea de jos a ecranului te anunță că persoana ta de contact este salvată și poți vedea detaliile pe care tocmai le-ai adăugat.

Persoana de contact este salvată în contul tău Google
Persoana de contact este salvată în contul tău Google

Aplicația Agendă oferă și sugestii referitoare la persoanele pe care le poți adăuga.

Reclamă

Deschide-o și apasă pe butonul hamburger din colțul din stânga sus.

Apasă pe butonul hamburger
Apasă pe butonul hamburger

Asta deschide un meniu adițional, unde poți accesa Sugestii.

Apasă pe Sugestii
Apasă pe Sugestii

Pe următorul ecran, ai opțiunea "Adăugați persoane cărora le trimiteți deseori e-mailuri". Apasă pe ea.

Apasă pentru a adăuga persoane pe care le contactezi des prin e-mail
Apasă pentru a adăuga persoane pe care le contactezi des prin e-mail

Ți se prezintă sugestiile. Pentru a adăuga una dintre ele în Agendă, apasă pe opțiunea Adăugați din dreptul ei.

Apasă pentru a adăuga o persoană sugerată
Apasă pentru a adăuga o persoană sugerată

Persoana este adăugată imediat în Agenda ta folosind detaliile disponibile. O scurtă notificare în partea de jos a ecranului te informează asta, dându-ți opțiunea Afișați pentru a edita mai departe.

Persoana de contact este adăugată
Persoana de contact este adăugată

2. Cum adaugi o persoană pe Android folosind tastatura numerică

Dacă ai nevoie să scrii repede un număr, tastatura numerică din aplicația Telefon este cea mai evidentă alegere. Mai întâi, deschide aplicația Telefon, care ar trebui să fie disponibilă în mod implicit în bara ta de Favorite, în partea de jos a Ecranului de pornire. Dacă nu este acolo, o poți accesa din ecranul Toate Aplicațiile. Apasă pe pictograma aplicației, care arată ca un receptor.

Apasă pentru a accesa aplicația Telefon
Apasă pentru a accesa aplicația Telefon

Unele smartphone-uri îți dau acces direct la tastatura numerică în acest punct. Pe altele, butonul pentru tastatura numerică este disponibil în colțul din dreapta jos al ecranului. Apasă pe el.

Apasă pe butonul pentru tastatura numerică
Apasă pe butonul pentru tastatura numerică

Pe ecranul cu tastatura numerică, introdu numărul pe care vrei să-l adaugi. Apoi, apasă pe "Creați o intrare nouă".

Adăugarea unei noi persoane de contact
Adăugarea unei noi persoane de contact

Se deschide panoul "Adăugați în Agendă", unde poți completa niște date de bază pentru numărul pe care l-ai introdus. Poți apăsa pe "Mai multe detalii" pentru a adăuga informații adiționale, după cum ai văzut în prima parte a acestui tutorial. Apasă Salvați pentru a termina de adăugat o nouă persoană de contact pe Android-ul tău.

Termină de adăugat o nouă persoană
Termină de adăugat o nouă persoană

Primești un mesaj că persoana de contact s-a salvat și ajungi din nou pe ecranul cu tastatura numerică.

Noua persoană de contact este adăugată pe smartphone-ul tău cu Android
Noua persoană de contact este adăugată pe smartphone-ul tău cu Android

PONT: Alternativ, poți folosi și opțiunea "Creați o intrare nouă" disponibilă în fila Agendă a aplicației Telefon. Asta te duce pe ecranul "Creați o intrare în agendă" ilustrat în prima secțiune.

Adaugă o persoană nouă cu opțiunea Creați o intrare nouă
Adaugă o persoană nouă cu opțiunea Creați o intrare nouă

3. Cum adaugi o persoană pe Android folosind istoricul apelurilor

Poți folosi și istoricul apelurilor din aplicația Telefon pentru a adăuga o persoană care te-a contactat. Mai întâi, accesează aplicația Telefon de pe Ecranul de pornire sau din Toate Aplicațiile.

Apasă pentru a deschide aplicația Telefon
Apasă pentru a deschide aplicația Telefon

Apoi, accesează fila Recente.

Reclamă

Aici poți vedea istoricul apelurilor tale - apeluri efectuate, primite și nepreluate pe smartphone-ul tău cu Android.

Accesează Recente pentru istoricul apelurilor tale
Accesează Recente pentru istoricul apelurilor tale

Dacă apeși pe orice număr necunoscut din listă, apare un meniu derulant, unde poți apăsa pe opțiunea "Adăugați persoana de contact. Pe anumite smartphone-uri, ca cele de la Huawei, apasă pe pictograma i din dreptul unui număr pentru a descoperi opțiunea numită "Creați un contact nou".

Începe să adaugi o persoană de contact
Începe să adaugi o persoană de contact

Asta deschide panoul "Adăugați în Agendă". Folosește-l pentru a adăuga detalii de bază pe lângă număr și apasă pe Salvați.

Apasă Salvați după ce ai adăugat detaliile pentru noua persoană de contact
Apasă Salvați după ce ai adăugat detaliile pentru noua persoană de contact

Alternativ, poți accesa Istoricul apelurilor apăsând, mai întâi, pe butonul care arată ca trei puncte verticale din aplicația Telefon.

Apasă pe cele trei puncte verticale
Apasă pe cele trei puncte verticale

În meniul care apare, apasă pe Istoricul apelurilor.

Accesează Istoricul apelurilor
Accesează Istoricul apelurilor

Ecranul Istoricul apelurilor arată apelurile de pe dispozitivul tău grupate în Toate și Nepreluate. Apasă pe orice număr necunoscut pentru a afișa un meniu derulant și apasă pe "Creați o intrare nouă".

Apasă pe Creați o intrare nouă
Apasă pe Creați o intrare nouă

Se deschide panoul "Adăugați în Agendă", la fel ca mai sus. Introdu detaliile și apasă pe Salvați.

Adaugă detaliile persoanei și apasă pe Salvați
Adaugă detaliile persoanei și apasă pe Salvați

4. Cum adaugi o persoană pe Android din mesajele tale

Dacă ai schimbat mesaje cu cineva și vrei să adaugi acea persoană în Agendă, începe prin a accesa aplicația Messages (Mesaje) de pe Ecranul de pornire sau din Toate Aplicațiile.

Deschide aplicația Messages (Mesaje)
Deschide aplicația Messages (Mesaje)

Pe următorul ecran, ar trebui să vezi toate mesajele primite pe dispozitivul tău. Găsește conversația cu persoana pe care vrei s-o adaugi. Acum, ai trei opțiuni pentru a le adăuga numărul în Agendă.

Găsește conversația cu persoana pe care vrei s-o adaugi
Găsește conversația cu persoana pe care vrei s-o adaugi

Poți apăsa și menține apăsat pe acea conversație pentru a o selecta și, apoi, apasă pe pictograma de mai jos.

Selectează o conversație pentru a adăuga acea persoană de contact
Selectează o conversație pentru a adăuga acea persoană de contact

O altă opțiune este să apeși pe conversație pentru a o deschide și, apoi, pe butonul care arată ca trei puncte verticale din colțul din dreapta sus.

Open the chat and press More
Open the chat and press More

Apasă pe "Adăugați o persoană" pentru a începe să adaugi pe cineva nou.

Începe să adaugi o persoană nouă
Începe să adaugi o persoană nouă

Indiferent de metoda aleasă, ambele opțiuni prezentate te duc pe un nou ecran, unde poți vedea numărul ales și un mare buton "Adăugați în agendă". Apasă pe el.

Apasă pe Adăugați în agendă
Apasă pe Adăugați în agendă

Asta te duce pe un ecran unde poți alege să asociezi numărul cu o persoană de contact existentă sau să creezi una nouă. Apasă pe "Creați o intrare nouă în Agendă".

Alege să creezi o intrare nouă
Alege să creezi o intrare nouă

Ajungi la panoul "Adăugați în Agendă", unde poți introduce date de bază pentru persoana ta de contact și apăsa pe Salvați.

Introdu detaliile pentru noua ta persoană de contact și apasă pe Salvați
Introdu detaliile pentru noua ta persoană de contact și apasă pe Salvați

Ca o a treia opțiune, este posibil să vezi un banner ce te întreabă "Persoană nouă?" în partea de sus a ecranului. Apasă pe "Adăugați o persoană în Agendă".

Adaugă o persoană de contact din banner
Adaugă o persoană de contact din banner

Asta deschide panoul "Adăugați în Agendă", unde poți introduce niște detalii de bază și apăsa apoi pe Salvați.

Introdu detalii pentru persoana de contact și salvează
Introdu detalii pentru persoana de contact și salvează

Cât de multe detalii adaugi unei persoane când o adaugi în Agendă?

Nouă ni se pare excelent că există atât de multe moduri de a adăuga o persoană de contact în Agenda din smartphone-ul tău cu Android. În plus, dacă iei legătura des cu o persoană, poți crea o scurtătură pentru apelare rapidă către ea. Înainte de a închide acest tutorial, suntem curioși în legătură cu detaliile pe care le completezi când adaugi o persoană de contact. Eu adaug rareori mai mult decât prenumele, pe când ceilalți colegi ai mei introduc mai multe informații. Dar tu? Ce câmpuri completezi de obicei când adaugi o nouă persoană de contact? Spune-ne în comentarii.

Descoperă: Smartphone Accesibilitate Android Conturi utilizator și siguranța familiei Ghiduri Recomandate