Întrebări simple: Ce este tehnologia NKRO pentru tastaturi?

Întrebări simple: Ce este tehnologia NKRO pentru tastaturi?

Ai auzit de termenul NKRO sau 6KRO? Ai auzit vreun prieten pasionat de jocuri de calculator, vorbind despre noua sa tastatură 10-key rollover? Te-ai întrebat ce înseamnă și dacă este un aspect important de avut în vedere atunci când îți cumperi o tastatură nouă? Dacă vrei să știi mai multe despre acest subiect, citește acest articol, în care explicăm ce este NKRO și de ce este important să ai așa ceva la tastatura ta:

Reclamă

Ce înseamnă NKRO? Definiția

De obicei, doar o tastă este apăsată pe tastatură la un moment dat. Totuși, în unele situații, pot fi apăsate mai multe taste în același timp. De exemplu, dacă ești un gamer, poate că trebuie să apeși două, trei sau chiar mai multe taste simultan, deoarece caracterul tău trebuie să alerge și să tragă în același timp, ori poate că trebuie să faci câteva vrăji diferite concomitente. De asemenea, dacă tastezi rapid, s-ar putea să te afli de multe ori în situația în care deja apeși o a doua tastă pe tastatura ta, în timp ce o alta este încă apăsată.

Tastatura, NKRO, 6KRO
Tastatura, NKRO, 6KRO

Aici intervine NKRO. NKRO este un acronim pentru N-Key RollOver și se referă la capacitatea unei tastaturi de a identifica și înregistra corect toate tastele care sunt apăsate simultan pe ea. Dacă ai o tastatură cu NKRO, poți să apeși pe cât de multe taste vrei, simultan, iar tastatura le înregistrează pe toate corect.

Cât de multe taste apăsate simultan sunt înregistrate corect de tastatura ta cu NKRO?

O tastatură care suportă tehnologia NKRO poate avea capacitatea de a înregistra corect cel puțin de două taste apăsate la un moment dat, ori la fel de multe taste câte are în total. În funcție de numărul minim de taste pe care le poți apăsa simultan pe o anumită tastatură, o poți clasifica drept o tastatură 2-key rollover, 3-key rollover și așa mai departe.

Producătorii prezintă numărul minim de taste apăsate simultan înregistrate de tastaturile lor, modificând litera N din acronimul NKRO. De exemplu, o tastatură 2-key rollover este numită tastatură 2KRO; o tastatură 3-key rollover este denumită tastatură 3KRO și tot așa. Dacă numărul minim de taste simultane înregistrate este egal cu numărul total de taste de pe tastatură, ne referim la ea ca o tastatură complet NKRO sau Full NKRO.

Răspunsul la întrebarea pe care am pus-o în antetul acestei secțiuni, este acesta:

  • Dacă tastatura ta este clasificată ca 2KRO, ea ar trebui să înregistreze corect două taste care sunt apăsate simultan
  • Dacă tastatura ta este clasificată ca 3KRO, ea ar trebui să înregistreze corect trei taste care sunt apăsate simultan
  • … și tot așa, până la NKRO. Dacă tastatura ta este clasificată ca NKRO, ea ar trebui să poată să înregistreze corect toate tastele de pe ea, chiar dacă le apeși pe toate simultan. Este imposibil să faci așa ceva folosind doar mâinile tale, nu-i așa?

Care sunt cele mai comune implemementări NKRO?

Cele mai obișnuite implementări NKRO sunt 6KRO și Full NKRO. Tastaturile 6KRO reprezintă un fel de teren de mijloc între tastaturile Full NKRO care costă destul de mult și tastaturile ieftine care pot să identifice corect doar puține taste apăsate simultan. Dacă ești gamer, statisticile spun că majoritatea jocurilor nu beneficiază de o tastatură cu mai mult de 6KRO.

Un alt motiv pentru asta este și bunul simț: în majoritatea jocurilor, gamerii țin de obicei o mână pe mouse și pe cealaltă pe tastatură. Dacă îți folosești toate degetele pentru a apăsa taste, apeși maxim cinci taste o dată. Deci, 6-rollover ar trebui să fie destul pentru oricine.

Ce este key ghosting (tasta fantomă)?

Dacă tastatura ta nu are hardware-ul necesar pentru a înregistra corect toate tastele care sunt apăsate la un moment dat, ea poate să înregistreze încă una suplimentară, care nu are nicio legătură cu tastele apăsate. De exemplu, dacă apeși pe W,E și X, tastatura s-ar putea să înregistreze și tasta C. Deci… apeși WEX, dar calculatorul (tastatura) înregistrează WEXC.

Reclamă

Această problemă se numește ghosting (sindromul fantomă), pentru că tasta suplimentară înregistrată de tastatură produce efecte reale, deși nu este de fapt apăsată. Este ca și cum o fantomă se află lângă tine și apasă taste! 🙂

Ghosting-ul poate să apară din mai multe motive:

  • Poate fi rezultatul unei limitări hardware în tastatura ta,
  • Poate fi consecința unui software (cum ar fi sistemul de operare, o aplicație, un joc) care nu poate să înregistreze mai multe taste atunci când sunt apăsate în același timp, sau
  • Poate să apară din cauza modului în care informațiile sunt transferate de la tastatură la calculatorul tău

Al doilea și al treilea motiv pot fi rezolvate de către dezvoltatorii de software. Însă, ceea ce contează atunci când cumperi o tastatură este ca hardware-ul său să suporte anti-ghosting. Mai multe detalii despre aceasta, în secțiunea următoare a acestui tutorial.

Ce este key jamming, anti-ghosting sau key blocking?

Anti-ghosting, key jamming sau key blocking, sunt termeni care în limba engleză înseamnă blocarea tastelor fantomă și se referă exact la acest lucru: o caracteristică ce permite tastaturii să nu înregistreze taste adiționale atunci când limita key rollover a fost atinsă. Adică tastatura blochează key ghosting-ul.

Merită menționat faptul că majoritatea tastaturilor moderne au această caracteristică, așa că efectul de ghosting aparține mai mult trecutului. Bineînțeles, cu excepția cazului în care folosești o tastatură foarte ieftină, caz în care, este posibil să fie totuși "bântuită"! 🙂

Ai nevoie de o tastatură NKRO?

După cum știi acum, NKRO este o caracteristică pe care este bine să o ai pe tastatura ta. Te asigură că toate tastele pe care le apeși sunt înregistrate corect și că nu vezi caractere nedorite pe lângă ele. Totuși, în lumea reală, noi suntem de părere că ai nevoie doar de o tastatură cu 6KRO, sau 6-key rollover. Este greu de imaginat vreo aplicație în care să trebuiască să apeși pe șase taste simultan. Cel mult, dacă ești un gamer hardcore, poate ai beneficia de o tastatură cu 10KRO (10-key rollover), care ai acoperi practic orice scenariu în care trebuie să apeși simultan pe zece taste. Singurele jocuri care se apropie de așa ceva sunt probabil jocurile în care trebuie să cânți la vreun instrument muzical, precum Guitar Hero.

Pe de altă parte, lucrul cu o tastatură care suportă mai puțin de 6KRO are dezavantajele sale. Nu poți să fii niciodată sigur că tastele pe care le apeși sunt înregistrate corect de jocul tău preferat. De asemenea, nu poțisă fii sigur că dacă literele omise din cuvintele pe care le tastezi sunt din vina ta sau sunt din vina tastaturii.

Concluzia la care am vrut să ajungem este că, dacă vrei să ai parte de o experiență de tastare sau de gaming de calitate, cel mai bine este să îți cumperi o tastatură 6KRO. Tastaturile Full NKRO tind să aibă un preț mai ridicat, iar tastaturile cu mai puțin de 6KRO nu îți oferă aceeași experiență pozitivă.

Cum testezi dacă tastatura ta are NKRO?

Dacă vrei să îți testezi tastatura ca să vezi dacă are NKRO, 6KRO sau mai puțin, iată câteva resurse pe care să le încerci:

Tastatura, NKRO, 6KRO
Tastatura, NKRO, 6KRO
  • Aqua Key Test - este o aplicație pentru Windows, pe care o poți descărca și rula, fără a fi nevoie să instalezi nimic pe calculatorul tău.
  • Rollover test - o pagină web simplă pe care poți să îți testezi tastatura.
  • Keyboard Ghosting Demonstration - o aplicație web dezvoltată de Microsoft.

Tu folosești o tastatură NKRO?

Tastaturile NKRO sunt utile dacă ești un gamer sau dacă tastezi mult. Totuși, dacă faci doar muncă de birou sau dacă nu tastezi prea rapid, te poți descurca foarte bine cu o tastatură 2-key rollover care are anti-ghosting. Înainte de a închide acest articol, spune-ne dacă tu folosești o tastatură NKRO. Ce tip de implementare NKRO are? Comentează mai jos și hai să discutăm.

Descoperă: Divertisment Ghiduri Hardware și sunete Recomandate