Samsung lansează 3 telefoane pliabile și 3 smartwatch-uri. Află ce-i nou!

știre
Samsung lansează 3 telefoane pliabile și 3 smartwatch-uri. Află ce-i nou!

Deși suntem în mijlocul verii, anotimpul în care se lansează cele mai puține gadgeturi, a venit totuși sezonul lansărilor pentru smartphone-urile pliabile și pentru smartwatch-urile de la Samsung. Nu avem doar două modele de telefoane, așa cum se întâmpla în trecut, ci trei. Și nu doar un smartwatch nou ci, iarăși, trei. Cei de la Samsung sunt chiar generoși când vine vorba de dispozitivele lansate, nu crezi? Drept urmare, am avut multe dispozitive de pozat, ca să vi le prezint apoi. Dacă vrei să afli mai multe despre noutățile oferite de aceste dispozitive Samsung la capitolul aspect, hardware și software, citește acest articol:

Reclamă

Samsung Galaxy Z Fold7: mai mare, mai subțire, mai ușor, mai puternic

Vedeta acestei lansări este Samsung Galaxy Z Fold7. Nou model nu numai că arată grozav, dar vine și cu unele îmbunătățiri importante. Așa cum era de așteptat, este echipat cu noul procesor Qualcomm Snapdragon 8 Elite for Galaxy, iar memoria RAM a fost extinsă de la cei 12GB disponibili pe modelul de anul trecut, la 16GB. Sistemul de camere arată impresionant și a primit și unele upgrade-uri: lentila wide de pe spate are acum 200 Megapixeli, în loc de 50, iar camera frontală principală are acum un senzor semnificativ mai bun, de 10 Megapixeli, în loc de cei 4 Megapixeli de pe modelul precedent, Galaxy Z Fold6. Samsung ne promite o experiență foto/video, care se apropie de cea oferită de Samsung Galaxy S25 Ultra, cu filmări mai clare, cu zgomot digital redus, cu fotografii mai luminoase și cu selfie-uri cu un unghi mai larg, ce arată mult mai bine. Un upgrade binevenit, nu crezi?

Samsung Galaxy Z Fold7

Samsung Galaxy Z Fold7

Există îmbunătățiri și în ceea ce privește dimensiunea ecranelor. Cel principal a crescut de la 7,6 la 8 inci, iar ecranul de pe spate are acum 6,5 inci, în loc de 6.3. Și rezoluția a crescut puțin, ajungând la 2184 x 1968 pentru ecranul principal și la 2520 x 1090 pentru ecranul de pe spate. Raportul ecranului frontal este acum 21:9, similar cu cel de pe Galaxy S25 Ultra. Astfel, ai și mai mult loc pentru activități de productivitate, un aspect esențial pentru cei care-și doresc un smartphone din gama Galaxy Z Fold.

Te poti bucura de un ecran mai mare și de un telefon mai ușor și mai subțire

Te poti bucura de un ecran mai mare și de un telefon mai ușor și mai subțire

Un aspect demn de subliniat este faptul că avem acum un telefon mai puternic și mai mare, care este în același timp mai ușor și mai subțire decât predecesorul său. Atunci când Galaxy Z Fold7 este deschis, are o dimensiune de 143,2 x 158,4 x 4,2 mm, în loc de 132,6 x 153,5 x 5,6 mm. Atunci când este închis, dimensiunea lui Galaxy Z Fold7 este de 72,8 x 158,4 x 8,9 mm, în loc de 68,1 x 153,5 x 12,11 mm. Iar greutatea sa a scăzut de la 239 grame, cât avea Galaxy Z Fold6, la 215 grame. 🙂

Reclamă

Samsung Galaxy Z Flip7: mai mare, mai subțire, mai durabil

Și Samsung Galaxy Z Flip7 aduce îmbunătățiri la capitolul ecrane. Cel principal a devenit mai mare, de la 6,7 inci, cât este cel al lui Galaxy Z Flip6, la 6,9 inci, iar cel secundar s-a mărit semnificativ de la 3,4 la 4,1 inci. Drept urmare, ecranul secundar are acum o rezoluție mult mai mare, de 948 x 1048 pixeli, și o rată refresh care a urcat la 120 Hz. Asta-i permite să afișeze mai multe informații, să răspundă mai rapid la comenzi și să fie mai util decât în trecut.

Samsung Galaxy Z Flip7

Samsung Galaxy Z Flip7

Îmi place că și telefoanele mai subțiri au ecrane mai mari. Dimensiunile lui Samsung Galaxy Z Flip7 sunt de 166,7 x 75,2 x 6,5 mm atunci când este deschis (în loc de 161,1 x 71,9 x 6,9 mm) și de 85,5 x 75,2 x 13,7 mm atunci când este închis (în loc de 85,1 x 71,9 x 14,9 mm). Greutatea sa este de doar 188 grame și mai are loc și de o baterie cu o capacitate mai mare, care a urcat de la 4000 mAh la 4300.

Ecranul secundar este semnificativ mai mare

Ecranul secundar este semnificativ mai mare

Samsung și-a dorit să îmbunătățească durabilitatea noului model, așa că rama și balamaua acestuia sunt realizate din Aluminiu Armor versiunea 2. Samsung Galaxy Z Flip7 include și cu o schimbare care s-ar putea să nu fie pe placul tuturor: chipsetul a fost schimbat din Snapdragon 8 Gen 3 for Galaxy, de pe Z Flip6, în Exynos 2500. Deocamdată, nu se cunosc detalii despre performanțele reale ale acestui chip și despre eficiența sa energetică. Sunt curios să-l testez în viitor și să aflu mai multe detalii. 🙂

Reclamă

Samsung Galaxy Z Flip7 FE: surpriza acestei lansări!

Cei care sunt la curent cu cele mai recente zvonuri știau deja că urmează să apară și Samsung Galaxy Z Flip7 FE. Eu am fost atât de ocupat în ultimele zile, încât nu am avut timp să citesc nicio știre. Drept urmare, am fost plăcut surprins să văd acest model, echipat cu un procesor puțin mai vechi, Exynos 2400, și cu o baterie mai modestă, de 4000 mAh. Dar scopul său este să ofere o experiența Flip la un preț mai accesibil, așa că mă așteptam la unele compromisuri. Ecranele acestuia sunt similare cu cele de pe Galaxy Z Flip6 atât la dimensiuni, cât și la rezoluții și la rate de refresh: ecranul principal are 6,7 inci și o rată dinamică de refresh până la 120 Hz, în timp ce ecranul secundar are 3,4 inci și o rată de refresh de 60 Hz.

Samsung Galaxy Z Flip7 FE

Samsung Galaxy Z Flip7 FE

Acest model va fi disponibil în variante: cu 8 GB de RAM și cu 128 GB spațiu de stocare sau cu 8GB RAM și cu 256 GB. Samsung folosește Aluminiu Armor 2 și pe acest model, însă doar pentru carcasa telefonului, nu și pentru balama.

Arată bine, nu-i așa?

Arată bine, nu-i așa?

Sistemul de camere pare identic cu cel de pe Galaxy Z Flip6. Pe spatele telefonului, există o cameră wide, de 50 Megapixeli, și una ultrawide, de 12 Megapixeli, iar cea frontală are 10 Megapixeli. Sunt curios ce succes va avea acest telefon în piață. Mi se pare că arată bine și că îți dă o senzație premium, iar prețul mai redus îl va face accesibil unei audiențe mai mari.

Un ultim detaliu pe care-l consider important este că toate cele trei modele de telefoane pliabile au OneUI 8 preinstalat, bazat pe Android 16. În afara celor create de Google, sunt printre primele smartphone-uri care pot profita de cel mai nou software pentru ecosistemul Android. 🙂

Reclamă

Trei noi smartwatch-uri: Samsung Galaxy Watch 8, Watch 8 Classic și Galaxy Watch Ultra (2025)

O altă surpriză este că Samsung a lansat nu doar un smartwatch nou, ca anul trecut, ci trei modele diferite. Avem, de la dreapta la stânga: Galaxy Watch Ultra (cel mai mare și mai avansat dintre toate), Galaxy Watch 8 Classic și Galaxy Watch 8. Și la smartwatch-uri, Samsung s-a orientat către a le face mai subțiri și către ecrane mai luminoase decât pe modelele precedente. Acestea au nu numai dimensiuni diferite, dar folosesc și materiale diferite. Pe modelul Ultra, carcasa este din titan, pe Classic este din oțel inoxidabil, iar pe Watch 8 este din aluminiu. Modelul Galaxy Watch 8 este singurul care oferă două dimensiuni:

  • Mare, având 43,7 x 46 x 8,6mm și 34 de grame
  • Mic, având 40,4 x 42,7 x 8,6 mm și 30 de grame

Watch 8 Classic, are 46,4 x 46 x 10,6 mm și 63,5 grame, iar Watch Ultra are 47,1 x 47,4 x 12,1 mm și 60,5 grame. Este puțin mai ușor, deși este mai mare. 🙂

Galaxy Watch Ultra vs Galaxy Watch 8 Classic vs Galaxy Watch 8

Galaxy Watch Ultra vs Galaxy Watch 8 Classic vs Galaxy Watch 8

Galaxy Watch Ultra (2025) este singurul model care poate fi folosit și pentru a înota în ocean, la presiuni până la 10 ATM. Din punct de vedere al senzorilor și al metricilor de sănătate, noua gamă introduce în premieră măsurători pentru antioxidanți, pentru încărcarea vasculară și pentru AGEs index (Advanced Glycation End Products - sau produse finale de glicație avansată). Acest index evaluează sănătatea metabolică, pentru a evidenția impactul dietei și al stilului de viață în procesul natural de îmbătrânire. Sună interesant, nu-i așa? Sunt tare curios să aflu mai multe și sper că voi avea ocazia să testez unul dintre aceste modele în viitorul apropiat.

Ce părere ai despre noile telefoane pliabile și smartwatch-uri Samsung Galaxy?

Asta este tot ce știu despre noile dispozitive Samsung Galaxy Z Fold7, Galaxy Z Flip7, Galaxy Z Flip7 FE și despre seria Galaxy Watch 8, Watch 8 Classic și Watch Ultra (2025). Sper că ți-ai făcut o idee mai clară despre noutățile oferite de acestea. Înainte de a închide, sunt curios ce părere ai despre dispozitivele prezentate. Îți place cum arată noul Galaxy Z Fold7 și îmbunătățirile oferite de acesta? Ce părere ai despre Galaxy Z Flip7 FE? Comentează folosind opțiunile de mai jos și spune-mi ce crezi.🙂

Descoperă: Sănătate Smartphone Android Hardware Știri