Folosește codul PUK pentru a îți debloca SIM-ul din iPhone

Dacă securitatea este importantă pentru tine, este posibil să fi ales să adaugi și să activezi un cod PIN pentru cartela SIM de pe iPhone-ul tău. Acest lucru înseamnă că de fiecare dată când îți pornești iPhone-ul, acesta îți cere să deblochezi cartela SIM introducându-i PIN-ul. Ce faci dacă l-ai uitat? În acest caz, trebuie să folosești un cod PUK pentru a ignora codul PIN și pentru a seta unul nou. Întrebarea este: Unde introduci codul PUK pe un iPhone? Dacă vrei să vezi cum folosești un cod PUK pe un iPhone, citește în continuare:

NOTĂ: Pentru acest tutorial, am folosit un iPhone SE cu iOS 12.3. Dacă folosești un model diferit de iPhone sau o altă versiune de iOS, lucrurile s-ar putea să nu arate identic dar ar trebui să fie similare.

Ce faci dacă ți-ai uitat codul PIN al cartelei SIM?

În afara cazului în care ți-ai dezactivat codul PIN de pe SIM, de fiecare dată când îți pornești iPhone-ul, îți cere să introduci PIN-ul cartelei pentru a o activa. Când face asta, trebuie să tastezi codul corect, pe un ecran care arată astfel:

Cartela SIM este blocată pe un iPhone

Ce faci dacă nu îți mai aduci aminte care era codul PIN al cartelei SIM? Poți încerca să îl ghicești dar, din păcate, poți să faci asta doar de trei ori, după care cartela SIM se blochează și iPhone-ul tău nu mai poate să o folosească.

Apoi, îți cere să introduci așa-numitul PUK, adică PIN Unlock Key (Cheie de deblocare PIN). Ar trebui să poți obține acest cod de la compania de telefonie la care ești abonat sau îl poți găsi în cutia cartelei SIM. Dacă ai nevoie de ajutor mai detaliat pentru acest lucru, iată 3 moduri pentru a obține codul PUK pentru cartela SIM.

Unde introduci codul PUK pe un iPhone?

Imediat după ce ai introdus codul PIN greșit pentru a treia oară, iPhone-ul tău îți va arăta ecranul PUK. Dacă știi care este codul PUK, îl poți tasta chiar acum.

Introducerea codului PUK pe un iPhone

Dacă ai închis accidental ecranul cu codul PUK, cea mai rapidă metodă de a reveni la el este să deschizi aplicația Telefon și să încerci să suni pe cineva. Când faci asta, iPhone-ul tău încearcă să acceseze cartela SIM, dar nu o poate face pentru că ea este blocată, așa că redeschide ecranul PUK.

Utilizarea aplicației Telefon pentru a suna pe cineva și a afișa ecranul PUK

Cum introduci codul PUK pe un iPhone?

Pe ecranul PUK, tastează codul PUK și apasă pe OK.

Ai grijă să introduci codul PUK corect, deoarece dacă îl introduci de zece ori greșit, cartela ta SIM devine inutilizabilă și va trebui să îi ceri companiei la care ești abonat să ți-o schimbe.

Introducerea codului PUK pe un iPhone

Dacă ai introdus codul PUK corect, iPhone-ul tău va trece peste cdul PIN al cartelei SIM și apoi îți va cere să creezi un nou PIN.

Crearea unui nou cod PIN pentru cartela SIM

Confirmă noul cod PIN pentru SIM-ul tău și apoi apasă pe OK.

Confirmă noul cod PIN pentru cartela SIM

Așteaptă câteva momente până când iPhone-ul tău se conectează la rețeaua ta mobilă. Când o vezi afișată în colțul din stânga sus, ai terminat.

Verifică dacă iPhone a deblocat cartela SIM

Ai reușit să folosești codul PUK pentru a îți debloca SIM-ul din iPhone?

După cum ai văzut, introducerea codului PUK pentru a debloca PIN-ul unei cartele SIM se face ușor, atâta timp cât știi care este codul PUK. Ai reușit să îți deblochezi cartela SIM? Ai avut probleme în timpul acestui proces? Dacă vrei să adaugi ceva sau să întrebi ceva, nu ezita să folosești secțiunea de comentarii de mai jos.