Cum ștergi notificările pe Android

tutorial
Cum ștergi notificările pe Android

În general, este util să primești alerte de la aplicații, dar este important să ștergi în mod regulat notificările de pe dispozitivul tău cu Android. De asemenea, este posibil să vrei să te ocupi de notificările permanente, care nu pot fi eliminate cu ușurință. Unele aplicații pot fi destul de enervante, deoarece afișează notificări persistente, care rămân chiar și după ce apeși pe butonul Eliminare sau Șterge toate notificările. Din fericire, există metode pentru a scăpa de aceste notificări, pentru a face loc alertelor mai importante. În acest ghid, îți voi arăta cum ștergi notificările atât pe telefoanele cu Android, cât și pe cele Samsung, dar și cum elimini definitiv notificările persistente:

Reclamă

Cum ștergi notificările pe Android

Ștergerea notificărilor funcționează la fel pe aproape toate dispozitivele cu Android, indiferent dacă acestea folosesc versiunea standard de Android sau una personalizată. Totuși, pentru a face lucrurile mai ușor de înțeles, în următoarele două secțiuni, includ atât imagini de pe versiunea standard de Android, cât și de pe One UI 6, care se găsește pe telefoanele Samsung Galaxy. În stânga, poți vedea ce presupune ștergerea notificărilor pe Android, iar în dreapta, același lucru pe un smartphone Samsung Galaxy.

Cum ștergi notificările de pe Android una câte una?

Dacă vrei să scapi de o anumită notificare primită pe dispozitivul tău cu Android, este foarte simplu. Accesează bara de notificări glisând în jos din partea de sus a ecranului.

Glisează din partea de sus a ecranului pentru a vedea panoul de notificări

Glisează din partea de sus a ecranului pentru a vedea panoul de notificări

Astfel, Android afișează panoul de notificări, unde găsești o listă cu toate notificările pe care le-ai primit.

Panoul de notificări

Panoul de notificări

Pentru a șterge o notificare, poți fie să apeși pe ea pentru a deschide aplicația care a trimis-o și a vedea despre ce este vorba, fie să glisezi pur și simplu notificarea spre stânga sau spre dreapta. Dacă alegi prima opțiune, notificarea se șterge automat atunci când deschizi aplicația care a trimis-o.

Cum ștergi o notificare pe Android

Cum ștergi o notificare pe Android

SUGESTIE: În funcție de producătorul care a fabricat dispozitivul tău și de cum a ales să modifice interfața standard de utilizare din Android, este posibil să ți se ceară să glisezi într-o anumită direcție (doar spre stânga sau doar spre dreapta) pentru a șterge notificările.

Reclamă

Cum ștergi simultan toate notificările de pe Android

Dacă nu te interesează niciuna dintre notificările pe care le ai pe Android într-un anumit moment, le poți șterge pe toate dintr-o dată. Pentru a face acest lucru, glisează în jos din partea de sus a ecranului pentru a deschide panoul de notificări. Apoi, apasă pe butonul Șterge toate notificările sau pe butonul Eliminare din partea de jos a listei de notificări (pe unele dispozitive, acesta poate arăta ca un coș de gunoi, în loc să aibă un nume).

Cum ștergi toate notificările de pe Android

Cum ștergi toate notificările de pe Android

De îndată ce faci acest lucru, toate notificările dispar, cu excepția celor permanente - pentru a scăpa de acestea, citește instrucțiunile din următoarea secțiune a acestui ghid.

SUGESTIE: Dacă folosești browserul Google pe Android, poți, de asemenea, să dezactivezi notificările web nedorite de la site-uri în Chrome.

Cum ștergi notificările permanente (persistente) de pe smartphone-urile cu Android

Ce este o notificare permanentă și ce înseamnă eliminarea unei notificări permanente? Ei bine, o notificare permanentă este o alertă (de obicei silențioasă) afișată în permanență de anumite aplicații de pe smartphone-ul sau tableta ta cu Android, pentru a te anunța că acestea rulează în fundal. Aplicațiile care tind să afișeze notificări permanente sunt aplicațiile antivirus, cele care țin minte parole, aplicațiile pentru fitness, precum Fitbit sau HUAWEI Health, aplicațiile VPN și altele.

Deși asta te ajută să ții minte că aplicația respectivă folosește resurse, îți ocupă și spațiu în zona de notificări de pe Android, deoarece notificarea permanentă nu poate fi îndepărtată prin metodele obișnuite.

Glisează în jos din partea de sus a ecranului tău pentru a vedea toate notificările afișate de aplicațiile tale pe Android. Când ai terminat să le verifici, apasă pe opțiunea Șterge toate notificările, iar majoritatea notificărilor dispar, cu excepția celor afișate acolo permanent.

Apăsarea butonului Șterge toate notificările nu le elimină pe cele permanente

Apăsarea butonului Șterge toate notificările nu le elimină pe cele permanente

După cum poți vedea, notificarea HUAWEI Health este afișată în continuare pe dispozitivul meu cu Android și nu dispare nici dacă glisezi pe ea.

O notificare permanentă

O notificare permanentă

De obicei, aplicațiile care afișează o notificare permanentă oferă servicii folositoare și probabil nu vrei să le elimini de pe dispozitivul tău cu Android. Însă, dacă decizi să scapi de notificările permanente ale unei aplicații pentru a face mai mult loc în zona de notificări, ai la dispoziție mai multe opțiuni.

Reclamă

Citește următoarele două capitole pentru a vedea cum elimini notificările permanente de pe telefoanele cu Android, precum cele produse de Google, Motorola, Xiaomi, OnePlus sau OPPO. Treci direct la ultimele două capitole ale acestui ghid pentru a afla cum ștergi definitiv notificările permanente de pe smartphone-urile Samsung Galaxy.

Metoda rapidă de a elimina notificările permanente de pe Android

Pentru a șterge o notificare persistentă din Android cât se poate de repede, mai întâi, apasă și ține apăsat pe ea.

Apasă și ține apăsat pe o notificare permanentă

Apasă și ține apăsat pe o notificare permanentă

Notificarea se extinde. Apasă pe Dezactivează notificările în partea de jos.

Apasă pe Dezactivează notificările

Apasă pe Dezactivează notificările

În fereastra pop-up din partea de jos a ecranului, dezactivează comutatorul principal pentru a scăpa de orice notificare permanentă afișată de aplicație. Apoi, apasă pe Aplică.

Dezactivează comutatorul principal și apasă pe Aplică

Dezactivează comutatorul principal și apasă pe Aplică

Notificarea permanentă a aplicației este eliminată imediat din zona de notificări.

SUGESTIE: Pe o temă similară, te interesează și ascunderea notificărilor? Iată cum ascunzi notificările de pe Ecranul de blocare din Android.

Alte moduri de a elimina notificările permanente din Android

Există mai multe metode de a accesa setările de notificări ale unei aplicații. Cel mai rapid mod este să extinzi notificarea permanentă apăsând și ținând apăsat pe ea, iar când notificarea este extinsă, să apeși pe butonul Dezactivează notificările, exact ca în secțiunea de mai sus a acestui ghid.

Apasă pe Dezactivează notificările

Apasă pe Dezactivează notificările

Apoi, poți accesa setările de notificări ale aplicației apăsând pe Vezi mai multe în următoarea fereastră pop-up.

Apasă pe butonul Vezi mai multe

Apasă pe butonul Vezi mai multe

O altă metodă este să apeși pe Gestionează sub lista de notificări permanente.

Apasă pe butonul Gestionează

Apasă pe butonul Gestionează

Apoi, ajungi pe ecranul Notificări din Setări. Acolo, apasă pe „Notificări de la aplicații”.

Accesează Notificări de la aplicații

Accesează Notificări de la aplicații

SUGESTIE: Poți ajunge aici și manual, deschizând Setări și accesând Notificări.

Reclamă

Pe ecranul Notificări din aplicații, apasă pe comutatorul din dreptul aplicației ale cărei notificări permanente dorești să le elimini. Dacă nu o găsești, apasă pe butonul Cele mai recente, din partea de sus și selectează mai întâi Toate aplicațiile, iar abia apoi apasă pe aplicația ta din listă.

Dezactivează notificările unei aplicații

Dezactivează notificările unei aplicații

Alternativ, poți apăsa pe numele aplicației din listă, în loc să dezactivezi imediat notificările acesteia.

Apasă pe numele aplicației

Apasă pe numele aplicației

Apoi, pe ecranul următor, dezactivează primul comutator pentru a opri toate notificările de la aplicația selectată.

Dezactivează toate notificările de la aplicație

Dezactivează toate notificările de la aplicație

Și asta e tot! Indiferent de cum alegi să procedezi, aplicația pe care ai configurat-o nu va mai afișa niciun fel de notificări pe dispozitivul tău cu Android. Aceste setări vor elimina practic toate notificările sale permanente, deși vor dezactiva și toate celelalte tipuri de notificări. Totuși, aceasta este calea de urmat dacă vrei să ștergi notificările permanente.

SUGESTIE: Ai prefera să ascunzi ceea ce apare în notificări atunci când telefonul tău este blocat? Iată cum poți ascunde conținutul notificărilor pe Android.

Metoda rapidă de a elimina notificările permanente pe telefoanele Samsung Galaxy

Pentru a elimina cât mai rapid o notificare persistentă pe un dispozitiv Samsung Galaxy, mai întâi, apasă și ține apăsat pe ea.

Apasă și ține apăsat pe notificarea permanentă

Apasă și ține apăsat pe notificarea permanentă

În notificarea extinsă, apasă pe butonul Oprire notificări.

Apasă pe Oprire notificări

Apasă pe Oprire notificări

Notificările aplicației sunt dezactivate imediat, deci nu te vor mai deranja de acum încolo.

Alte moduri de a elimina notificările permanente pe telefoanele Samsung Galaxy

Există și alte metode de a opri permanent notificările unei aplicații pe telefoanele Samsung. De exemplu, atunci când extinzi notificarea permanentă apăsând-o și ținând apăsat pe ea, ca în secțiunea anterioară a acestui ghid, apasă pe Setări, în loc de butonul Oprește notificările.

Alege Setări în panoul de notificări

Alege Setări în panoul de notificări

Astfel, ajungi la ecranul cu setările de notificări ale aplicației. Acolo, tot ce trebuie să faci este să dezactivezi comutatorul Permiteți notificările.

Dezactivează comutatorul Permiteți notificările

Dezactivează comutatorul Permiteți notificările

Alternativ, poți apăsa pe butonul Setări notificări, de sub lista de notificări.

Apăsa pe butonul Setări notificări

Apăsa pe butonul Setări notificări

Aceasta te duce la ecranul Notificări aplicații din Setări, unde poți pur și simplu să dezactivezi comutatorul din dreptul aplicației pe care vrei s-o oprești din a afișa notificări permanente pe telefonul tău Samsung.

Dezactivează notificările aplicației

Dezactivează notificările aplicației

SUGESTIE: Poți ajunge la ecranul de mai sus și deschizând manual Setări și accesând Notificări > Notificări aplicații.

Asta este tot! Poți alege să urmezi oricare dintre căile de mai sus pentru a dezactiva notificările permanente de la o aplicație ale cărei notificări nu mai vrei să le vezi. Deși asta înseamnă, de asemenea, că toate celelalte tipuri de notificări de la acea aplicație nu vor mai fi afișate, cel puțin vei câștiga o oarecare liniște sufletească, nu?

Ce aplicații afișează notificări permanente de pe dispozitivele tale cu Android?

Eu prefer să-mi păstrez curată zona de notificări, așa că scap întotdeauna de notificările permanente și le șterg frecvent pe celelalte. Înainte să pleci, mi-ar plăcea să știu ce te-a adus aici. Ce aplicație te-a enervat afișând o notificare permanentă? A fost o aplicație antivirus sau o aplicație de fitness? Era vorba de o notificare din Magazinul Play care nu mai dispărea sau de altceva? Comentează mai jos și hai să discutăm despre asta.

Descoperă: Smartphone Accesibilitate Android Aplicații Ghiduri Personalizare