
Este ușor să schimbi limba pe Android. Apeși de câteva ori și îți poți folosi smartphone-ul sau tableta cu Android în ce limbă vrei tu. Acest tutorial ilustrează cum schimbi limba pe telefonul tău cu Android din engleză în română. Cu toate astea, pașii sunt aceiași pentru a traduce interfața în aproape orice limbă vrei, inclusiv spaniolă, japoneză, germană, arabă sau rusă. Chiar dacă telefonul tău este într-o limbă pe care nu o înțelegi, acest ghid te poate ajuta, pentru că am detaliat pictogramele din dreptul fiecărei setări pe care trebuie să apeși. Să începem:
NOTĂ: Acest ghid este valabil pentru Android 10 și a fost creat folosind Nokia 5.3 și Samsung Galaxy Note20 Ultra 5G. Dacă nu știi ce versiune de Android ai, citește Cum afli ce versiune de Android ai pe smartphone sau tabletă. Pașii sunt similari pe toate dispozitivele cu Android, deși poți da peste mici diferențe, în funcție de producător. Dacă folosești un smartphone de la Samsung, pașii sunt destul de diferiți, deci nu rata secțiunea dedicată dinspre sfârșitul acestui ghid.
Cum adaugi limba dorită pe Android
Primul pas este să deschizi Setările (Settings) de pe smartphone-ul sau tableta ta cu Android. Glisează în sus sau apasă pe butonul Toate aplicațiile, disponibil pe unele dispozitive, pentru a accesa ecranul Toate Aplicațiile, iar apoi, apasă pe pictograma care arată ca o roată dințată.

Accesează Setări din ecranul Toate Aplicațiile
Derulează, găsește opțiunea Sistem (System) în partea de jos a ecranului și apasă pe ea. Dacă folosești o limbă pe care nu o înțelegi, pictograma ei arată ca litera „i” în interiorul unui cerc sau ca o roată dințată.

Mergi la setări Sistem pe Android
Apasă pe Language & input (Limbi și introducerea textului) în partea de sus a ecranului, lângă o pictogramă care arată ca un glob.

Apasă pe Languages & input în partea de sus a ecranului
Următorul ecran arată toate setările de limbă de pe dispozitivul tău cu Android. De aici poți schimba și limba tastaturii pe Android, dacă vrei să faci asta la un moment dat. În continuare, apasă din nou pe prima opțiune de pe pagină, setarea Languages sau Language and region (Limbi sau Limbă și regiune), a cărei pictogramă conține litera A și alte simboluri.

Apasă pe Languages
Poți acum vedea limba sau limbile instalate pe smartphone-ul sau tableta ta cu Android. Prima opțiune din listă este limba folosită în acest moment pentru dispozitivul și aplicațiile tale. Pentru a adăuga o nouă limbă de afișare, apasă pe „Add a language” (Adaugă o limbă). Opțiunea ar trebui să apară în partea de jos, lângă un mare semn plus (+).

Adaugă o nouă limbă pe Android
Asta deschide o listă cu toate limbile pe care le poți folosi pe dispozitivul tău cu Android. Derulează dacă este nevoie și găsește limba dorită. Fiecare limbă este scrisă pe limba ei pentru a te ajuta în timpul acestui pas. Noi am ales română, dar poți alege orice limbă, de la germană la finlandeză, japoneză sau italiană. Când o găsești, apasă pe limba pe care vrei s-o folosești pe smartphone-ul sau tableta ta cu Android.

Apasă pe limba pe care vrei s-o folosești
Anumite limbi au mai multe versiuni disponibile, bazat pe regiunea unde sunt folosite. Găsește limba dorită în listă și poți deschide un ecran, pe care vezi toate versiunile disponibile pe dispozitivul tău cu Android, pentru acea limbă. La spaniolă avem Espana (Spania), Estados Unidos (Statele Unite) și Mexic(o). Apasă pe versiunea de limbă pe care vrei s-o folosești pe smartphone-ul sau tableta ta cu Android.

Apasă pe limba pe care vrei s-o folosești din versiunile disponibile
După ce apeși pe limba (și versiunea) pe care o vrei, te întorci la ecranul Languages (Limbi), unde alegerea ta este adăugată instant pe listă.

Noua limbă este adăugată pe listă
Poți repeta pașii din această secțiune pentru a adăuga cât de multe limbi vrei. Continuă să citești pentru a afla cum folosești limba nou adăugată în interfața Android-ului tău.
IMPORTANT: Lista de limbi disponibile depinde de versiunea ta de Android, de dispozitivul folosit, de producător și de operatorul de telefonie mobilă. De exemplu, dacă ai un smartphone blocat de operatorul de telefonie, versiunea pe care o ai îți poate limita lista de limbi pentru interfața din Android.
Cum schimbi limba de pe Android cu alta
Ai adăugat limba de interfață care te interesa. Cu toate astea, limba interfeței este aceeași. În cazul nostru, limba este English (United States) - engleză (Statele Unite). Pentru a schimba limba actuală pe Android, menține apăsat pe cea pe care vrei s-o folosești și trage-o în capătul superior al listei.

Schimbă limba trăgând și plasând-o sus
De îndată ce faci asta, ar trebui să vezi cum interfața de pe Android se schimbă pentru a afișa limba aleasă de tine. Dacă ești mulțumit, închide aplicația Setări.

Android începe să folosească noua limbă de îndată ce o tragi în prima poziție
Dacă limba nu pare să se schimbe, repornește-ți dispozitivul cu Android ca modificările să fie aplicate.
Cum schimbi limba unui dispozitiv Samsung cu Android
Dacă vrei să schimbi limba unui smartphone sau a unei tablete Samsung cu Android, pașii sunt puțin diferiți. Deschide aplicația Setări, derulează și apasă pe General management (Gestionare generală). Pictograma sa arată ca trei comutatoare orizontale, după cum vezi mai jos.

Accesează General management
Pe următorul ecran, apasă pe prima opțiune din listă: „Language and input” (Limbă și tastatură).

Apasă Language and input
Mai departe, apasă pe Language (Limbă), prima opțiune din listă.

Accesează Language
Apasă pe opțiunea Add language (Adăugare limbă) de lângă semnul verde de plus(+).

Apasă pe Add language
Găsește și apasă pe limba ta din listă. Dacă ți se solicită, poți selecta și versiunea de limbă folosită în regiunea ta.

Găsește și selectează limba pe care vrei s-o folosești pe Android
Poți continua să folosești aceeași limbă, apăsând pe Keep current (Menține limbă actuală) - în stânga, sau noua limbă pe care ai adăugat-o poate fi setată ca implicită, dacă apeși pe „Set as default” (Setați ca implicit) - opțiunea din dreapta.
PONT: Dacă pare că limba smartphone-ului tău se citește de la dreapta la stânga, poți găsi opțiunea pentru a seta noua limbă ca implicită în partea stângă.

Apasă pe Set as default pentru a schimba limba dispozitivului tău Samsung
Dacă vrei să schimbi limba de pe Android-ul tău cu una care este deja în listă, apasă pe limba pe care vrei. Apoi, apasă pe Apply (Aplicare) în partea de jos a ecranului.

Apasă pe limba dorită și apoi pe Apply
PONT: Apasă pe Edit (Editare) din colțul din dreapta sus al ecranului Language (Limbă) și folosește săgețile din dreptul fiecărei opțiuni pentru a reordona limbile disponibile pe Android. Poți folosi ecranul Edit (Editare) și pentru a elimina limbi din cele instalate pe dispozitivul tău Samsung, după cum poți citi în secțiunea următoare.
Cum elimini o limbă de pe Android
Dacă nu ai nevoie de o anumită limbă instalată pe dispozitivul tău cu Android, șterge-o după ce ai terminat să setezi limba pe care vrei s-o păstrezi. Mergi la ecranul Limbi (cel care arată limbile instalate și folosite pe dispozitivul tău), și apasă pe cele trei puncte verticale din colțul din dreapta sus al ecranului.
NOTĂ: Pe dispozitivele Samsung, această secțiune se numește Limbă și ai opțiunea Editare afișată în colțul din dreapta sus. Apasă pe ea și sari peste pasul următor.

Apasă pe Mai multe din colțul dreapta sus
Apasă pe singura opțiune din meniu: Eliminați.

Apasă Eliminați
Următorul pas este identic pe Samsung sau alte dispozitive Android. Este afișată o casetă în dreptul numelui fiecărei limbi instalate. Bifează caseta din dreptul numelui limbii pe care vrei s-o elimini. Ține minte că nu poți elimina toate limbile, deoarece Android trebuie să păstreze una pentru a afișa interfața. Apoi, apasă pe butonul Eliminați, a cărui pictogramă arată ca un coș de gunoi. Poate fi găsit în colțul din dreapta sus al ecranului, sau chiar în partea de jos - pentru smartphone-uri și tablete Samsung.

Selectează limba pe care să o elimini și apasă pe butonul coș de gunoi
Mai departe, ți se cere să confirmi că vrei să ștergi limba selectată. Apasă OK - sau Eliminare pe Samsung - și ai terminat.

Confirmă eliminarea limbii selectate
Limba este eliminată imediat din listă.
Ce limbă(i) folosești pe Android?
Schimbarea limbii pe un dispozitiv cu Android modifică totul, de la meniuri de sistem până la numele aplicațiilor native. Dar știai că se schimbă și limba în care vorbești cu Asistentul Google? Cu toate astea, o poți schimba înapoi sau poți seta Asistentul să înțeleagă mai multe limbi, așa cum am arătat în tutorialul nostru, Cum schimbi limba Asistentului Google pe Android. Înainte de a închide această pagină, spune-ne ce limbă folosești momentan pe smartphone-ul sau tableta ta cu Android? Ai cumpărat dispozitivul în altă limbă? Spune-ne în comentarii.