Windows 8 și 8.1 au o nouă setare la partajarea în rețea care nu este documentată de către Microsoft. Setarea se numește "Activați configurarea automată a dispozitivelor conectate la rețea" și se găsește în lista setărilor complexe pentru partajare. Ce înseamnă această setare și ce face ea? Când ar trebui să o activați sau să o dezactivați? Am făcut multe experimente și multe încercări, iar în cele din urmă ne-am dat seama ce face.
Unde găsiți această setare nouă
Pentru a găsi această setare, deschideți Centrul de rețea și partajare. Apoi, pe coloana din stânga, apăsați pe "Modificare setări de partajare complexe".
În profilul de rețea Privat, în secțiunea Descoperire rețea veți găsi această nouă setare numită: "Activați configurarea automată a dispozitivelor conectate la rețea".
Această setare este activată în mod implicit și este disponibilă doar pentru rețelele private. Pentru a afla mai multe despre locațiile de rețea din Windows și rolul lor, citiți acest ghid: Ce sunt locațiile de rețea în Windows 7 & Windows 8?.
Ce face configurarea automată a dispozitivelor conectate la rețea?
Această facilitate afectează modul de lucru al Windows 8 sau 8.1 cu dispozitive care sunt conectate la ruter sau la un alt calculator. Aceste dispozitive pot fi folosite de unelte speciale precum Istoric fișiere.
Istoric fișiere poate detecta hard disk-urile atașate la alte PC-uri sau dispozitive și le poate folosi pentru a realiza copii de rezervă.
De asemenea, în Istoric fișiere puteți recomanda hard disk-ul extern ca unitate de rezervă, disponibilă pentru alte PC-uri și dispozitive cu Windows 8 sau 8.1.
Această abilitate de a detecta, configura și folosi dispozitive de rețea este determinată de setarea menționată mai sus: "Activați configurarea automată a dispozitivelor conectate la rețea". Dacă această facilitate este activată, Windows 8.1 poate folosi aceste unități și le va seta automat pentru instrumente precum Istoric fișiere. Dacă nu e activată, nici măcar nu le va detecta, deci implicit nu le va putea configura și utiliza.
Concluzie
Sperăm că ați găsit util acest ghid. Personal, nu am înțeles această nouă facilitate și am fost contrariat că Microsoft nu a documentat-o nicăieri. Pentru a face lucrurile mai rele, nu am reușit să folosesc Istoric fișiere să fac copiii de rezervă ale fișierelor pe un hard disk atașat la un calculator din rețea. Toate acestea din cauza unei setări foarte mici. 🙂
Dacă găsiți și alte utilizări pentru această setare și alte moduri în care vă poate afecta experiența de utilizare a rețelei, vă invităm să ne spuneți în secțiunea de comentarii de mai jos. Veți ajuta mulți utilizatori de Windows.