Prioritățile AMD în 2021: Interviu cu Roger Benson

AMD

Astăzi avem un altfel de articol pentru cititorii noștri: un interviu cu Roger Benson, unul dintre liderii de top ai AMD în regiunea EMEA. Am avut o conversație cu el despre ultimul an, ce a învățat și planurile AMD pentru 2021. Dacă vrei să afli detalii despre activitatea AMD atât în sectorul comercial, cât și cel enterprise, precum și planurile companiei pe termen scurt, nu ezita să citești acest interviu:

Roger Benson, Senior Director, Commercial EMEA la AMD

Roger Benson

Roger Benson, unul dintre cei mai importanți experți din industria vânzărilor de semiconductori, este responsabil pentru activitatea comercială AMD în Europa, Orientul Mijlociu și Africa. A fost implicat activ în eforturile AMD de ajutorare a partenerilor pentru a face față cu brio pandemiei și condițiilor de piață pline de fluctuații.

Care sunt prioritățile AMD pentru sectoarele comercial și enterprise în 2021?

Prioritatea noastră este de a continua colaborarea cu partenerii noștri pentru a satisface cererea în plină creștere, determinată de consumul de IT în zona enterprise și sectorul public. AMD și-a dovedit valoarea pentru factorii de decizie din departamentele IT ale companiilor mari și vom demonstra angajamentul nostru pe termen lung și calitatea continuă a execuției planurilor noastre. În 2021 continuăm cu arhitectura noastră „Zen 3”, care și-a demonstrat influența atât în produsele pentru servere AMD EPYC, cât și în liniile de produse mobile și desktop marca Ryzen. Creșterea în sectorul Enterprise IT va continua să accelereze în următoarele 12 luni și lucrăm pentru a satisface această cerere cu produsele noastre Ryzen și EPYC. De asemenea, lucrăm cu partenerii noștri OEM și cloud pentru a le oferi produsele și tehnologia de care au nevoie pentru a valorifica creșterea continuă a cererii.

Care sunt principalii diferențiatori între AMD și principalul său concurent din sectorul comercial?

AMD lucrează îndeaproape cu partenerii săi pentru a ocupa poziția de lider în “producția de siliciu”, ceea ce nu toată industria a reușit în ultimul an. În timp ce unii concurenți s-au confruntat cu dificultăți semnificative, AMD a fost lider cu cipurile sale pe 7nm din produsele pentru server și segmentul retail.

Industria serverelor necesită mai multă peformanță de calcul și sisteme mai echilibrate. Produsele noastre sunt concepute pentru a optimiza atât performanțele, cât și lățimea de bandă memoriei, pentru a acoperi cele mai exigente cerințe din partea clienților. Focusul nostru continuu este cum să ne ajutăm clienții să-și rezolve problemele de business, de la primul design conceptual până la produsul final.

Cum a afectat pandemia piața pentru data centere, hardware-ul de calcul pentru servere și tehnologiile asociate?

Am văzut și citit despre cum canalele digitale ale companiilor, în locul celor fizice de business pe care se bazau înainte de pandemie, au devenit sursa de venituri cu cea mai rapidă creștere.

Companiile au trebuit să se adapteze, permițând lucrul de la distanță pentru toate operațiunile lor, ceea ce necesită noi infrastructuri IT și soluții pentru a asigura continuitatea afacerii și productivitatea angajaților. Cele mai relevante tehnologii care facilitează această adaptare sunt cloud computing și securitatea cibernetică. Compania AMD este extrem de bine pregătită să abordeze ambele domenii, acum și în viitor. Piața are nevoie de mai multă putere de calcul și putem să o furnizăm pentru centrele de date locale și cloud.

Mulți dintre clienții noștri și-au modernizat liniile de rețea pentru a se asigura că au o infrastructură suficient de bună între companie și casele angajaților. De asemenea, am observat o creștere a cererii clienților pentru noi produse de tipul desktop PC și laptopuri. Ne așteptăm ca această cerere și accelerarea utilizării soluțiilor de cloud computing să continue pe parcursul anului 2021.

Mulți oameni au realizat în timpul perturbărilor faptul că sunt necesare cele mai recente și mai bune tehnologii pentru a menține calitatea muncii și a colaborării. De la fluiditatea videoclipului pe care îl editezi până la productivitatea aplicațiilor pe care le folosești, totul depinde de performanță. Vedem o cerere puternică în piață pentru produse din gama mid-range și high-end.

Angajamentul AMD este să vină cu noi generații de procesoare, care oferă soluții potrivite pentru toată lumea, de la clienții de tip consumer la cei de business, la cele mai noi centre de date și aplicații cloud.

Ce a făcut AMD în lupta împotriva COVID-19? Cu cine a colaborat?

Cipurile noastre sunt montate în multe ventilatoare ce ajută pacienții infectați cu COVID-19 să se recupereze. Totodată, AMD a donat către centrele de cercetare pentru a sprijini combaterea pandemiei. De asemenea, am donat componente hardware Universității Cambridge din Marea Britanie, Centrului de supercomputere Leibniz și Centrului de cercetare Stuttgart din Germania și instituției de cercetare GENCI din Franța.

AMD COVID-19 High Performance Computing (HPC) Fund

Ce rol joacă cloudul pentru AMD? Cât de important este cloudul public?

Serviciile IT pentru segmentul Enterprise își doresc tot ce este mai bun din ambele lumi, pentru a putea tranzita cu ușurință sarcinile de lucru între centrele de date locale și cloudul public. Colaborăm îndeaproape cu vendori independenți de software, precum VMware, Red Hat, Microsoft și alții, pentru a ne asigura că soluțiile cloud hibride funcționează bine pentru clienți atunci când rulează pe procesoarele noastre.

Ce face AMD pentru a rămâne un competitor de prestigiu în cursa tehnologiilor de tip Artificial Inteligence (AI)?

Organizațiile pot utiliza procesoarele noastre AMD EPYC pentru tehnologiile lor AI. De asemenea, pot utiliza gama noastră de plăci grafice pentru centrele de date - AMD Instinct - cu suport pentru deep learning și alte sarcini de execuție din lumea AI. În 2021, AMD se va concentra pe extinderea portofoliului de GPU-uri, acesta fiind un atu incredibil pentru dezvoltarea business-ului nostru în segmentul AI.

Care sunt planurile AMD pentru tehnologiile 5G?

Sectorul infrastructurii pentru telecomunicații globale este în plină tranziție către rețele definite de software. Multe soluții de telecomunicații se bazează pe servere comerciale standard oferite de producătorii tradiționali de servere, precum HPE, Dell, Lenovo și alții. Am lucrat foarte strâns cu partenerii OEM și cu jucătorii mari de telecomunicații, precum Nokia și Ericsson. Credem că ce mai bună cale de urmat este să profităm de tranziția definită de software folosind servere standard de la furnizori.

Pentru clienții care au trecut de la un produs concurent la AMD în trecut, ce strategii au funcționat din perspectiva AMD, OEM sau a distribuitorilor oficiali?

Câștigăm când putem oferi clienților șansa de a testa produsele AMD. Astfel, am observat că, odată ce sunt testate produsele noastre, oamenii vor trece la un sistem bazat pe componente AMD mult mai repede. Colaborăm îndeaproape cu partenerii, producătorii OEM și clienții pentru a oferi tot ce avem noi mai bun. În unele cazuri, lucrăm foarte atent cu furnizorii de software pentru a ne asigura că totul este optimizat pentru nevoile lor, obținând în același timp cele mai mari performanțe privind produsele noastre.

În ce măsură feedback-ul de la OEMs și producătorii independenți de software joacă un rol în dezvoltarea produselor AMD?

Am ascultat partenerii care ne-au spus că este nevoie de performanțe ridicate, dar și de eficiență energetică. Eficiența energetică este un criteriu cheie, indiferent dacă construiești un data center sau dacă vrei doar o durată mai mare de viață a bateriei de la laptop. AMD a depus mult efort în ultimii ani pentru a se asigura că profităm de cele mai noi procese de fabricație, cum ar fi tehnologia de 7nm. Există, de asemenea, designul arhitectural conceput de AMD pentru a reduce consumul de energie. Acesta conduce la o reducere masivă a consumului de energie electrică pentru clienții noștri, care are un efect pozitiv dramatic asupra rezultatelor de business și a managementului operațional. Pentru utilizatorii individuali, această eficiență sporită este unul dintre motivele pentru care își pot folosi laptopurile mai mult timp, fără a fi nevoie să le reîncarce.

Care sunt provocările pieței în 2021 și cât de dificil este să găsești strategia perfectă pentru toate piețele în vreme de pandemie?

Portofoliul AMD este suficient de vast, iar tehnologia noastră este suficient de versatilă pentru a acoperi nevoile multor piețe și categorii diferite. Acest lucru ne oferă nouă și partenerilor OEM agilitatea necesară pentru a răspunde eficient tuturor cerințelor clienților.

Ce v-a surprins cel mai mult sau care a fost cel mai interesant lucru pe care l-ați învățat în ultimul an?

Ceea ce m-a încurajat cel mai mult a fost adaptabilitatea oamenilor și cât de capabilă este industria IT pentru a-i susține. Natura umană presupune un instinct de rezistență la schimbare, dar ce s-a întâmplat în ultima perioadă ne-a forțat să ne adaptăm rapid, iar atât oamenii, cât și companiile din toată lumea au fost la înălțimea provocării.

Măsura în care departamentele IT și-au sprijinit organizațiile a fost, de asemenea, extrem de pozitivă. Este la fel de fascinant pe cât de încurajator să vezi transformarea digitală propulsând în ultimul an atât agenda corporate, cât și pe cea socială.

Modul în care ne-am adaptat cu toții la munca și învățarea la domiciliu, cum ne-am adaptat infrastructura din perspectiva IT, a fost remarcabil. Așa cum am spus și mai devreme, oamenii de pretutindeni și-au actualizat rețelele, s-au mutat în cloud și folosesc mai mult decât oricând aplicațiile de productivitate personală.

De ce sunteți cel mai încântat din lucrurile care ne așteaptă în următoarele 12 luni?

Sunt încântat de execuția neobosită a celui mai inspirațional portofoliu de produse din industrie. Am lucrat cu competitorul principal al AMD puțin peste 24 de ani și m-am alăturat AMD pentru că am văzut puterea și potențialul liniei lor de produse. Compania AMD este poziționată drept singura din lume care are puncte forte cheie atât în ​​capacitățile de calcul, cât și în tehnologia grafică.

Descoperă: Productivitate Blog Hardware și sunete