
Sunt mereu în căutarea unor căști care să poată ține pasul cu activitățile mele zilnice. Indiferent dacă lucrez, ies la plimbare sau fac drumeții în weekend, căștile care mă însoțesc îmi pot face viața mai frumoasă. Evident, acestea pot, de asemenea, să mă enerveze prin sunetul lor de slabă calitate ori căzând dintr-o ureche sau din alta. 🙂 Am avut experiențe bune folosind căștile HUAWEI în trecut, așa că am fost încântat să încerc noile HUAWEI FreeBuds Pro 4. Pe lângă faptul că oferă caracteristici premium, precum difuzoare duale și anulare avansată a zgomotului de fundal, acestea arată elegant și confortabil. Iată ce am descoperit după ce am petrecut ceva timp cu ele:
HUAWEI FreeBuds Pro 4: Pentru cine sunt o alegere potrivită?
HUAWEI FreeBuds Pro 4 sunt o alegere excelentă dacă:
- Vrei performanțe audio de top
- Ai nevoie de anulare activă eficientă a zgomotului de fundal
- Apreciezi aspectul și senzația premium, pe care le oferă
Pro și contra
Iată aspectele care îmi plac la HUAWEI FreeBuds Pro 4:
- Calitate audio remarcabilă cu bas profund și frecvențe înalte clare
- Design elegant, care rămâne confortabil chiar și în timpul utilizării prelungite
- Anulare activă eficientă a zgomotului de fundal
- Pavilioane auriculare din spumă cu memorie, care oferă o potrivire ergonomică
- Compatibilitate Bluetooth 5.2 și conectare simultană la două dispozitive
- Certificare IP54 pentru rezistență la praf și apă
Ce este mai puțin impresionant:
- Autonomia bateriei este destul de redusă

Verdict
După ce am folosit aceste căști în fiecare zi pentru apeluri telefonice, precum și pentru a asculta muzică, inclusiv în timp ce mă plimbam prin cartierul meu zgomotos, pot spune cu încredere că HUAWEI FreeBuds Pro 4 sunt extraordinare când vine vorba de fidelitatea audio și de ușurința utilizării. Difuzoarele duale oferă un sunet curat în toate tipurile de genuri muzicale, iar ANC-ul adaptiv (Active Noise Canceling- anularea activă a zgomotului) elimină eficient zgomotele și agitația din fundal. Gesturile de ciupire și autonomia bateriei nu sunt tocmai uimitoare, dar orice altceva referitor la aceste căști este. Dacă ești în căutarea unei experiențe true wireless premium, care se concentrează pe un sunet de foarte bună calitate și o anulare excelentă a zgomotului de fundal, HUAWEI FreeBuds Pro 4 merită luate în considerare.
Despachetarea căștilor HUAWEI FreeBuds Pro 4
Negrul mat, creat de HUAWEI pentru cutia FreeBuds Pro 4, arată elegant și, în timp ce partea frontală a acesteia arată minimalist, caracteristicile imprimate pe spate (sunet cu difuzoare duble, ANC dinamic inteligent etc.) îți oferă o idee despre ce poți aștepta de la acest produs.

Îmi place ambalajul căștilor HUAWEI FreeBuds Pro 4
În interior, ai căștile în carcasa lor de încărcare, șapte perechi de pavilioane auriculare (patru dimensiuni pentru pavilioanele din silicon: XS, S, M, L, și trei mărimi pentru pavilioanele din spumă cu memorie: S, M, L), un cablu de încărcare USB-C, un ghid de pornire rapidă și un certificat de garanție.

HUAWEI pune la dispoziția utilizatorilor mai multe pavilioane auriculare
Îmi place cât de bine este împachetat și aranjat totul: HUAWEI s-a asigurat că ai imediat la dispoziție tot ce-ți trebuie.
Design și specificații hardware
Prima oară când am văzut căștile FreeBuds Pro 4, mi-a plăcut foarte mult designul mic, cu tijă dreptunghiulară. Este modern, dar nu exagerează. Tijele au gravat cu laser un model inspirat de instrumentele cu coarde, adăugând un detaliu subtil și elegant. Perechea mea este verde, dar sunt disponibile și în alb sau negru, dacă preferi o altă culoare.

HUAWEI FreeBuds Pro 4 sunt disponibile în culorile negru, alb și verde
Faptul că au atât pavilioane din silicon, cât și din spumă este util pentru a obține o potrivire bună. Am considerat că pavilioanele din spumă sunt mai confortabile, deoarece se adaptează la urechile mele. Totuși, fiecare este diferit, așa că este bine să ai de unde alege.

Primești șapte tipuri diferite de pavilioane auriculare
Poți să controlezi muzica și anularea zgomotului de fundal (ANC) prin gesturi de ciupire (redare/pauză/salt, schimbarea modurilor ANC) și să folosești glisări pentru volum. Nu ar trebui să-ți ia mult timp să înveți aceste comenzi, dar nu totul este la fel de grozav precum pare la acest capitol: Îți voi spune mai multe mai târziu în această recenzie.

HUAWEI FreeBuds Pro 4 pot fi controlate prin gesturi
Punctele de încărcare se află lângă cele două orificii mici, pentru microfon, de la capătul fiecărei tije, integrându-se frumos. Carcasa de încărcare are aceeași culoare cu cea a căștilor. După cum știi, a mea este de un verde ou de rață: o culoare plăcută, calmă și discretă, care se află undeva între verde și albastru. Carcasa are forma unei pietricele, astfel încât este ușor de strecurat în orice buzunar. A, și logoul HUAWEI de pe spate indică, de asemenea, clar în ce sens trebuie deschisă.

Cum arată carcasa verde de încărcare
Pe partea tehnică, difuzoarele duble ale căștilor FreeBuds Pro 4 (un difuzor dinamic de 11 mm plus un difuzor planar) și sunetul de înaltă rezoluție explică prețul mai mare al produsului (aproximativ 200 Euro sau 208 dolari, în funcție de unde te afli). Anularea zgomotului este cu până la 30% mai puternică decât cea de pe modelul precedent, FreeBuds Pro 3. Acestea au, de asemenea, o certificare IP54 pentru rezistența la praf și apă.
Căștile acoperă frecvențe de la 14 Hz la 48 kHz, folosesc Bluetooth 5.2 și acceptă codecurile audio LDAC și L2HC (dar nu AptX). Microfoanele multiple (inclusiv un microfon cu inducție osoasă inversă) asigură o calitate clară a apelurilor, chiar și în condiții de vânt (până la 10 m/s) sau în locuri cu mult zgomot de fundal (până la 100 dB).

HUAWEI FreeBuds Pro 4 are niște specificații impresionante
Fiecare cască are o baterie de 55 mAh, iar carcasa înmagazinează 510 mAh de energie. În utilizarea efectivă, am obținut aproximativ patru ore și jumătate cu ANC activat la volum mediu, ceea ce corespunde declarațiilor HUAWEI. Dezactivarea ANC poate duce la o autonomie de șase ore și jumătate. Carcasa poate crește durata totală de utilizare până la 33 de ore, dacă ești de acord cu o calitate audio medie și fără anulare a zgomotului de fundal. Poți încărca prin USB-C sau prin încărcare wireless Qi, ceea ce este util, mai ales că poți pune carcasa pe încărcătorul tău wireless când te întorci acasă.

Carcasa se poate încărca wireless
Pentru mai multe detalii, accesează specificațiile oficiale de pe pagina web HUAWEI FreeBuds Pro 4.
Deși multe caracteristici sunt doar mici îmbunătățiri față de FreeBuds Pro 3, aceste căști par rafinate. Poate merită să faci upgrade dacă sunetul excelent și anularea zgomotului sunt lucrurile care contează cel mai mult pentru tine.
Experiența de utilizare a căștilor HUAWEI FreeBuds Pro 4
Experiența de asociere a căștilor HUAWEI FreeBuds Pro 4 a fost simplă și s-a realizat direct din cutie. Doar le-am deschis carcasa, iar telefonul meu le-a detectat imediat. Dacă vrei să le conectezi la un al doilea dispozitiv, trebuie doar să apeși pe butonul mic, de pe marginea carcasei.

Butonul pentru asocierea prin Bluetooth se află pe carcasă
FreeBuds Pro 4 sunt excelente pentru utilizarea zilnică. Sunt ușoare și nu sunt voluminoase, așa că abia le-am simțit, chiar și când am ascultat mult timp muzică la ele. Căștile au rămas fixate în urechi în timpul plimbărilor ocazionale și chiar și în timpul unei drumeții scurte. Am încercat, de asemenea, să alerg cu ele timp de câteva minute, iar pavilioanele din spumă au făcut o treabă foarte bună la fixarea căștilor.
Zilnic, petrec destul de mult timp la telefon, iar FreeBuds Pro 4 au funcționat minunat și la acest capitol. Calitatea sunetului este excelentă: am putut auzi clar pe toată lumea, iar interlocutorii mei au spus, de asemenea, că m-au auzit clar, cu puțin zgomot de fundal. Asta deoarece ANC (Active Noise Canceling) adaptiv este foarte eficient. Am testat intenționat aceste căști în timp ce mă aflam într-un autobuz aglomerat și, de asemenea, într-o cafenea plină de lume, dintr-un mall din apropiere, iar acestea au reușit să îndepărteze majoritatea zgomotelor din jur. Au reușit să facă asta chiar și în timp ce eram într-un magazin de animale cu fiica mea, înconjurați de papagali și de zebre australiene. Nu știu părerea ta, dar eu nu cred că am întâlnit creaturi mai zgomotoase decât aceste păsări.

HUAWEI FreeBuds Pro 4 sunt confortabile
Desigur, căștile au, de asemenea, un mod de funcționare care face opusul, adică lasă sunetele exterioare să intre, astfel încât să știi ce se întâmplă în jurul tău. Este excelent atunci când traversezi strada sau când trebuie să schimbi rapid câteva cuvinte cu vânzătoarea de la supermarketul din cartier.
Trecând mai departe, voi spune că îmi place muzica. Și, la fel ca modelele precedente de Freebuds Pro, aceste căști m-au impresionat. Evident, nu pot egala o pereche bună de căști peste ureche, dar difuzoarele lor reușesc să ofere un profil sonor dinamic. Basul este profund, dar nu copleșitor, frecvențele medii sunt calde și ușor de identificat, iar cele înalte sunt intense, fără a fi prea puternice. Experiența ascultării de muzică este excelentă în mod implicit, iar dacă simți că vrei să accentuezi o gamă de tonuri sau alta, poți folosi și aplicația HUAWEI AI Life pentru a ajusta egalizatorul la ceva ce îți place mai mult.

Poți aplica o gamă largă de egalizatoare
Dacă există ceva ce nu-mi place la aceste căști, este vorba de comenzile tactile. HUAWEI FreeBuds Pro 4 folosește gesturi de ciupire pentru a sări peste melodii, iar eu nu sunt un fan. Sunt de acord cu glisarea pentru volum, de exemplu, deoarece funcționează foarte bine. Însă nu mă pricep la ciupit, deoarece chiar și după ce am folosit căștile timp de mai multe zile, încă mă chinui să ciupesc cu precizie zonele corecte de pe tije de la prima încercare, ceea ce face ca această caracteristică să nu fie atât de ușor de utilizat pe cât mi-ar fi plăcut.

Gesturile de ciupire nu sunt pentru toată lumea
O caracteristică unică a HUAWEI FreeBuds Pro 4 este controlul mișcării capului. Atunci când primești un apel, poți da afirmativ din cap pentru a răspunde, ceea ce pare destul de natural. Dacă nu vrei să răspunzi, scutură din cap că nu. Dezavantajul este că nu funcționează întotdeauna bine, sau cel puțin, nu a funcționat pentru mine. Trebuie să-ți miști capul cu fermitate, și chiar și atunci, nu prea funcționează.

Comenzile dând din cap par o idee bună, dar nu funcționează foarte bine în realitate
Nu în ultimul rând, trebuie să spun că autonomia bateriei este relativ mediocră. Cu ANC activat, am obținut undeva între trei și patru ore înainte de a avea nevoie de încărcare. Din fericire, în aproximativ 40 de minute, carcasa le readuce la putere maximă. S-ar putea să nu fie cea mai bună autonomie de pe piață, dar sunt ok cu aceasta având în vedere calitatea excelentă a sunetului și eficiența funcției ANC.
În general, HUAWEI FreeBuds Pro 4 sunt printre cele mai bune căști pe care le-am încercat. Ele excelează în ceea ce privește calitatea audio și claritatea apelurilor, anularea eficientă a zgomotului de fundal și o fixare confortabilă, care nu m-a deranjat deloc.
Ce părere ai despre căștile HUAWEI FreeBuds Pro 4?
Acum că ai citit despre experiența mea, mi-ar plăcea să știu ce crezi despre aceste căști. Îți plac designul și performanța lor? Ești interesat de niște căști premium, care oferă un sunet excelent și o anulare eficientă a zgomotului de fundal, sau preferi modele mai accesibile? Comentează folosind opțiunile de mai jos și spune-mi părerea ta despre HUAWEI FreeBuds Pro 4.