Experiența de utilizare a Huawei MateBook D16
În opinia mea, Huawei MateBook D16 arată foarte bine și cred că mulți alții vor fi de aceeași părere. Acesta este probabil primul lucru pe care l-am observat la el. Cel de-al doilea a fost că este destul de ușor și că dimensiunile sale nu sunt atât de mari pe cât îmi imaginam. Față de laptopurile din prezent disponibile la prețuri similare, Huawei MateBook D16 este mai ușor și cântărește cu aproximativ 50% mai mult decât un ultrabook. Acesta este un lucru bun deoarece nu vrei să fii nevoit să cari un dispozitiv greu după tine zi de zi. Iar în ceea ce privește mărimea, deși este un notebook de 16 inchi, marginile subțiri din jurul ecranului îl fac să fie mai mic decât media. Am putut să îl bag ușor într-un rucsac obișnuit de laptop, de 15,6”.
Notebook-ul Huawei MateBook D16 cu ecranul închis
Cât privește munca efectivă, Huawei MateBook D16 este clar un dispozitiv gândit și creat în principal pentru asta decât pentru altceva. Absența unei plăci video dedicate dovedește acest lucru fără semne de întrebare. Pentru navigarea pe internet, editare de fișiere în Microsoft Office Word și Excel, dar și pentru scris articole și acest review în Google Docs, notebook-ul s-a descurcat admirabil. Poți să faci inclusiv dezvoltare de software pe el sau să rulezi mașini virtuale fără probleme.
Tastatura este în general bună: îmi place că este una de dimensiuni normale și că include taste numerice. Iluminarea ajută când lucrezi seara și tastarea are un feedback plăcut. Singura doleanță pe care o am însă, este legată de câteva taste. Shift stânga și săgețile sus și jos sunt prea mici, lucru care m-a făcut să apăs din greșeală, de multe ori, pe alte taste din jurul lor.
Câteva taste sunt prea mici
Touchpad-ul este mare și răspunde precis, iar butoanele de clic stânga și dreapta se găsesc dedesubtul lui. Distanța de activare a butoanelor este relativ scurtă, dar feedbackul este bun. De asemenea, nu sunt foarte zgomotoase, ceea ce îmi place.
Touchpad-ul este generos ca dimensiuni
Calitatea audio a difuzoarelor este decentă dar nu extraordinară. Și deși sună bine atunci când ții laptopul pe un birou sau pe o masă, dacă îl ții pe genunchi, este ușor să le acoperi. Asta diminuează volumul sunetului, făcând mai greu să auzi ce rulează pe laptop.
Un alt lucru care mi-a plăcut la Huawei MateBook D16 a fost camera web. Webcam-ul se găsește deasupra ecranului și deși calitatea video nu este destul de bună pentru a face fotografii sau a înregistra clipuri, rezoluția de 1080p este mai mult decât decentă pentru apelurile video.
Webcam-ul de pe Huawei MateBook D16
Huawei MateBook D16 oferă o experiență de utilizare excelentă pentru muncă și alte activități de zi cu zi. Îmi place că nu este un dispozitiv greu, că touchpadul și tastatura sunt în general bune și că hardware-ul notebook-ului este puternic.
Performanțe în benchmarkuri
Pentru o imagine mai clară asupra performanței oferite de Huawei MateBook D16, am rulat și o serie de benchmarkuri. Iată ce poveste ne spun ele:
Am început prin a măsura timpul necesar laptopului pentru a porni, folosind BootRacer. După cum poți observa în următorul screenshot, Huawei MateBook D16 necesită, în medie, mai puțin de 30 de secunde pentru a boota Windows 11.
Huawei MateBook D16: Timp de pornire
În continuare, am testat unitatea SSD de 512 GB NVMe PCIe 3.0 cu CrystalDiskMark. Vitezele de citire și scriere au fost bune, cum era de așteptat. Sigur, am văzut mai bine, dar totuși… în special viteza de citire secvențială și numărul de IOPS (operațiuni de intrare-ieșire pe secundă) la citirea aleatorie au fost bune.
Huawei MateBook D16: Rezultate benchmark CrystalDiskMark
Mai departe, am testat Huawei MateBook D16 cu PCMark 10 pentru a măsura scorul său de performanță în activitățile zilnice de productivitate precum lucrul cu aplicații Office, conferințe video online, navigare pe internet și creare de conținut digital. Cum era normal, procesorul puternic a ajutat laptopul să obțină un scor excelent: 5281 de puncte.
Huawei MateBook D16: Rezultate benchmark PCMark 10
Deși Huawei MateBook D16 nu are o placă video dedicată, în schimb bazându-se pe cipul grafic inclus de procesor, tot l-am testat cu o aplicație de benchmark pentru gaming: 3DMark. În testul standard Time Spy, laptopul a reușit un score de 1899 puncte. Asta arată că notebook-ul poate să ruleze jocuri mai puțin pretențioase fără probleme. Nu va rula jocurile cu cerințe mari, dar un meci sau două de Fortnite sau League of Legends este ceva realizabil. 🙂 Chiar și deja infamul Diablo Immortal ar trebui să meargă bine pe el.
Huawei MateBook D16: Rezultate benchmark 3DMark Time Spy
Pentru a evalua sistemul de răcire al laptopului, am rulat testele de stabilitate pentru procesor din AIDA64 (testele de stres pentru CPU, FPU și memorie cache). Vestea bună este că procesorul a rămas destul de rece, la o temperatură medie de 78 de grade Celsius la încărcare maximă, nedepășind 86 de grade Celsius. De asemenea, consumul de energie electrică nu a trecut de 64 de wați.
Huawei MateBook D16: Temperaturi procesor
Nu în ultimul rând, am mai rulat încă o dată PCMark 10, de această dată însă pentru a verifica autonomia laptopului pe baterie atunci când navighezi pe internet, când folosești aplicații de chat și când scrii. Huawei MateBook D16 a reușit să funcționeze timp de șapte ore și zece minute în testele Modern Office. Este un rezultat excelent!
Huawei MateBook D16: Rezultate benchmark Battery life
Rezultatele din benchmark-uri ne dovedesc în mod indubitabil că Huawei MateBook D16 este un dispozitiv excelent pentru productivitate, atât în ceea ce privește performanța, cât și autonomia pe baterie.
Aplicații incluse cu Huawei MateBook D16
Notebook-ul Huawei MateBook D16 este surprinzător de curat din punct de vedere al software-ului inclus. Există o singură aplicație preinstalată pe el, ce include diferite seturi de instrumente. Se numește Huawei PC Manager și afișează două pictograme în zona de notificări din Windows 11, posibil făcându-te să crezi că există două aplicații acolo, Huawei Control Panel și Huawei PC Manager:
- Huawei Control Panel include instrumente și scurtături către o serie de aplicații și setări. Poți, de exemplu, să-l folosești pentru a captura ecranul sau a înregistra ecranul (inclusiv camera web) și pentru a partaja fișiere cu alte dispozitive Huawei (smartphone-uri, tablete etc.). Suplimentar, îl poți folosi pentru a obține sfaturi și informații de ajutor despre laptop, precum și pentru a-i optimiza performanțele. În general, acest software mi s-a părut util.
- Huawei PC Manager apare ca un fel de Centru de acțiuni din Windows 11 îmbunătățit. El îți oferă notificări și acces rapid la clipboard și documentele recente cu care ai lucrat, și îți arată și știri. În plus, majoritatea opțiunilor disponibile în Huawei Control Panel sunt dependente de Huawei PC Manager. Fără el, nu poți, de exemplu, să actualizezi driverele și să optimizezi performanțele laptopului. Teoretic, aplicația oferă și o cale ușoară de a lucra cu smartphone-ul sau tableta ta Huawei direct de pe laptop. În afara cazului în care deții și alte dispozitive de la Huawei sau chiar ai nevoie de încă un Centru de acțiune, aceste caracteristici nu aduc prea multă valoare.
Huawei Control Panel
Este plăcut să vezi că Huawei nu include bloatware pe laptopul MateBook D16. Însă, unele dintre opțiunile și instrumentele disponibile în software-ul Huawei s-ar putea să nu fie utile pentru mulți utilizatori.
Ce părere ai despre Huawei MateBook D16?
Acum știi mai multe despre ce are de oferit Huawei MateBook D16. Înainte de a pleca, spune-mi în secțiunea de comentarii dacă îți place și dacă îl ai în vedere drept următorul tău laptop.