Review Sony Xperia 10 II: O nouă versiune a unui model interesant

Rating:

Experiența de utilizare a smartphone-ului Sony Xperia 10 II

Am folosit Sony Xperia 10 II pentru aproximativ o săptămână și, în această perioadă, am avut destul timp pentru a-mi face o idee despre cum se comportă în utilizarea de zi cu zi. Procesorul său mid-range și cei 4 GB de RAM au fost destul pentru a oferi o experiență de utilizare bună în aplicațiile pe care le folosesc în mod obișnuit, precum Gmail, Chrome și Firefox pentru Android, Facebook, Slack, WhatsApp, Netflix și Microsoft Word. Nu am observat sacadări sau încetiniri pe Xperia 10 II, așa cum a fost cazul cu primul smartphone Xperia 10. Chipsetul mai bun și acel 1 GB de RAM suplimentar se pare că sunt importante. 🙂

Vizionarea unui film cu raport de aspect 21:9 pe Sony Xperia 10 II

Cititorul de amprentă care face parte din butonul hibrid de pornire a funcționat neașteptat de bine, de asemenea. Pot spune că, în 99% din cazuri, a identificat corect amprenta, iar asta chiar este o realizare. Nu pot spune același lucru despre majoritatea celorlalte smartphone-uri pe care le-am folosit și testat, așa că voi considera acest detaliu ca un mare punct pozitiv pentru Xperia 10 II.

Sony Xperia 10 II: butonul hibrid de pornire și citire amprente

Și apelurile telefonice au fost de calitate excelentă, clare și fără distorsiuni, chiar dacă regiunea în care locuiesc este una montană, fără o acoperire mobilă bună.

Apelarea telefonică pe Sony Xperia 10 II

La fel ca pe primul Xperia 10, ecranul 21:9 de pe Xperia 10 II este excelent pentru filme. Panoul OLED arată superb, culorile sale sunt vii și nivelul de luminozitate este înalt. Din păcate, pentru a te bucura la maxim de el, trebuie să găsești filme care să fie filmate și disponibile în formatul ultra lat cu raport de aspect 21:9. Toate celelalte sunt afișate cu niște bare negre și groase pe marginile imaginii. Este păcat, dar nu are nimic de-a face cu Sony, ci mai degrabă cu Netflix, HBO și celelalte platforme de streaming.

Vizionarea de videoclipuri care nu sunt disponibile în raportul 21:9, pe Sony Xperia 10 II

Mufa audio de 3,5 mm este un detaliu care îmi place și probabil că și alți utilizatori preferă să o aibă pe smartphone. Unii spun că aparține trecutului. Dar faptul că pot să-mi încarc telefonul în timp ce folosesc o pereche de căști cu fir este ceva ce vreau să pot face. Nu mă încântă să trebuiască să folosesc căști cu Bluetooth sau adaptoare audio USB-C și de aceea apreciez foarte mult faptul că Sony ne oferă acea mufă clasică de 3,5 mm pe Xperia 10 II.

Sony Xperia 10 II are o mufă audio de 3,5 mm și o pereche de căști incluse în pachet

În ceea ce privește jocurile, nu sunt un mare fan al gaming-ului pe smartphone și, dacă nici tu nu ești, nu vei fi deranjat de performanța destul de slabă a lui Sony Xperia 10 II din acest punct de vedere. Am încercat să mă joc câteva jocuri pe el – Fortnite și Asphalt 9 Legends – în scopul testării. Din păcate, nu s-a descurcat prea bine în niciunul. Sunt jucabile dar numai dacă te mulțumești cu un număr redus de cadre pe secundă și cu detalii grafice minime.

Fortnite pe Sony Xperia 10 II

Sony Xperia 10 II este un smartphone cu Android bune, pentru utilizarea de zi cu zi și pentru multimedia. Interfața sa este fluidă, aplicațiile merg fără întreruperi, apelurile telefonice sunt de calitate și ecranul este superb, mai ales pentru filme. Totuși, experiența de gaming nu este bună și, dacă vrei să te joci vreun joc cu pretenții și detalii grafice de calitate ridicată, vei fi dezamăgit.

Experiența de utilizare a camerei foto pe Sony Xperia 10 II

Pe spatele lui, Sony Xperia 10 II are un sistem de trei camere. Camera principală are un senzor de 12 megapixeli, diafragmă f/2.0, focus automat și un unghi de vizibilitate de 77 de grade. Camera secundară are și ea tot 12 megapixeli, diafragmă f/2.4 și lentile cu zoom optic 2x, dar nu are focus automat. Cea de-a treia cameră vine cu lentile cu unghi larg – 120 de grade – dar nici ea nu are focus automat. Pentru a ne face o părere despre cât de bun este sistemul de trei camere de pe Xperia 10 II, am făcut mai multe fotografii. Am încercat să surprindem fotografii în diferite condiții și cu diverse subiecte. Am folosit doar setările automate. Ce am vrut să știm a fost ce poate oferi Xperia 10 II utilizatorilor obișnuiți care nu se complică cu setările manuale.

Aplicația de camera de pe Sony Xperia 10 II

Din păcate, de multe ori, sistemul de camere de pe smartphone nu face focus corect, cu excepția cazului în care determină automat că ar trebui să folosească camera principală. De asemenea, este destul de lent la salvarea fotografiilor. Din punct de vedere al calității imaginii, fotografiile de la exterior, în condiții bune de iluminare, sunt de calitate bună, cu detalii, colori corecte și de obicei și cu expunere bună (deși are tendința să suprasatureze fotografiile în lumină puternică). Dar, în lumină slabă, Xperia 10 II nu a reușit să facă fotografii bune. În astfel de condiții, a avut probleme în a focusa corect și fotografiile au fost de multe ori cu granulație mare, fără claritate și detalii. Similar, camera selfie face o treabă bună în lumină corespunzătoare, dar nu și în lumină slabă.

Iată câteva fotografii pe care le-am făcut cu Sony Xperia 10 II în diverse condiții, în interior și afară, în lumina zilei și seara, cu peisaje, precum și macro și selfie-uri:

Sony Xperia 10 II este capabil să înregistreze video la o rezoluție maximă 4K folosind formatul video mp4 H.264. Iată un exemplu de video pe care l-am filmat dintr-o mașină în mișcare, în care poți să vezi care este performanța smartphone-ului la filmarea obiectelor în mișcare:

În plus, iată încă un exemplu pe care l-am filmat, care te ajută să vezi cum se descurcă smartphone-ul în cazul clipurilor video cu mai puțină mișcare:

Sony Xperia 10 II este capabil să facă fotografii de calitate bună, dacă și condițiile de iluminare sunt bune. Totuși, sistemul său cu trei camere nu este grozav în lumină slabă și are tendința să suprasatureze fotografiile în lumină puternică. Per total, Xperia 10 II vine cu un sistem de camere decent, deși ar fi putut fi mai bun pentru prețul său.

Android 10 și aplicațiile preinstalate

Sony Xperia 10 II vine cu Android 10 și doar câteva aplicații preinstalate de producător. Îți recomandă și alte aplicații atunci când configurezi smartphone-ul pentru prima oară, dar nu te forțează să le instalezi dacă nu vrei. Iată lista de aplicații recomandate:

Aplicații recomandate de Sony pentru Xperia 10 II

Dacă nu selectezi niciuna din aplicațiile recomandate, Sony preinstalează doar Facebook și Netflix, pe lângă aplicațiile de la Google pe care le găsești pe orice smartphone cu Android. Asta înseamnă că primești un mediu de lucru Android aproape complet curat, ceea ce este excelent.

Aplicații implicite preinstalate pe Sony Xperia 10 II

Din punct de vedere al interfeței de utilizare, singurul lucru care este evident că nu face parte din Android-ul standard este facilitatea Side sense de la Sony. Este un instrument creat pentru a îți oferi acces mai ușor, cu o singură mână la aplicațiile pe care le folosești în mod obișnuit. Pe primul Xperia 10, Side sense ni s-a părut utilă, dar și enervantă. Pe Xperia 10 II, este doar utilă! 🙂 În trecut, Side sense obișnuia să se deschidă cu o singură atingere și, de multe ori, apăsam accidental pe ea în loc de alte lucruri pe care le voiam de fapt. Pe Xperia 10 II, Side sense se deschide când o atingi de două ori, așa că este mai greu să o deschizi fără intenție.

Side sense pe Sony Xperia 10 II

Ne place abordarea Sony în ceea ce privește aplicațiile incluse pe Xperia 10 II. Faptul că nu include aplicații pe care poate nu le vrei și că, în loc, îți dă opțiunea de a selecta ce aplicații recomandate vrei este foarte bine. De asemenea, instrumentul Side sense este mai bun decât cel de pe primul Xperia 10.

Performanțe în benchmark-uri

Primul benchmark pe care l-am rulat a fost Geekbench 5. Ne arată cât de rapid este procesorul: am obținut un scor de 312 puncte în Single-Core și 1370 în Multi-Core. Deși aceste scoruri nu sunt cele ale unui smartphone de top, sunt totuși decente pentru lumea Android. Ambele scoruri sunt aproape identice cu cele ale unui Xiaomi Redmi Note 8 și ale unui Nokia 5.3, două smartphone-uri ce folosesc același procesor.

Sony Xperia 10 II: Rezultate benchmark în Geekbench 5

În continuare, am rulat benchmark-ul PCMark Work 2.0 performance. Această aplicație de testează performanța oferită de smartphone în utilizarea de zi cu zi și include teste pentru viteza de navigare pe internet, editare video și foto, precum și lucru cu documente și date. Scorul lui Sony Xperia 10 II de 6303 puncte a fost, din nou, apropiat de cele ale unui Xiaomi Redmi Note 8 și al unui Nokia 5.3. Cu alte cuvinte, acesta este un smartphone cu Android bun, din clasa medie, dacă te interesează să îl folosești pentru muncă și pentru multimedia.

Sony Xperia 10 II: Rezultate benchmark în PCMark Work 2.0 performance

Apoi am rulat câteva benchmark-uri de gaming, iar primul dintre ele a fost 3DMark cu testele sale Sling Shot Extreme. Sony Xperia 10 II a avut un scor de 1139 puncte cu OpenGL ES 3.1 și 1129 puncte cu Vulkan. Ambele scoruri sunt medii, similare cu cele ale lui Xiaomi Redmi Note 8 și Nokia 5.3, atât pentru OpenGL ES 3.1, cât și pentru Vulkan.

Sony Xperia 10 II: Rezultate benchmark în 3DMark

GFXBench, un alt benchmark de gaming, ne-a arătat că Sony Xperia 10 II nu are puterea necesară pentru a rula jocuri moderne cu detaliile grafice la maxim. Smartphone-ul a reușit să redea doar patru fps în Aztec Ruins OpenGL High Tier și 6,7 fps în Normal Tier, 5,7 fps în Car Chase, 11 și 16 fps în Manhattan 3.1 și Manhattan 3.0. Singurul test în care s-a descurcat foarte bine a fost T-Rex – 30 de cadre pe secundă – ceea ce ne spune că acest telefon facă față cu brio în jocurile mai vechi și în cele cu cerințe hardware mai mici.

Sony Xperia 10 II: Rezultate benchmark în GFXBench

În final, am evaluat și bateria lui Sony Xperia 10 II folosind testul PCMark Work 2.0 battery life cu luminozitatea ecranului telefonului setată pe auto. Vestea bună este că smartphone-ul a reușit să funcționeze pentru o perioadă impresionantă de timp: 15 ore și 3 minute. Este un excelent rezultat – chiar dacă ești un utilizator împătimit al telefonului, Xperia 10 II ar trebui să te țină cel puțin o zi fără a fi nevoie să îl încarci.

Sony Xperia 10 II: Rezultate benchmark baterie în PCMark Work 2.0 battery life

Deși Sony Xperia 10 II nu este un smartphone cu Android de top, reușește să ofere performanță decentă. După ce am văzut toate rezultatele benchmark-urilor, nu îl putem recomanda gamerilor, dar credem că este o alegere bună pentru oricine altcineva.

Îți place smartphone-ul cu Android Sony Xperia 10 II?

Acum știi ce ne place și ce nu ne place la the Sony Xperia 10 II. Ne încântă mult ecranul său cinematic și apreciem designul și calitatea construcției sale. Pe de altă parte, camerele nu ne-au impresionat și gaming-ul nu este o experiență extraordinară. Înainte de a închide acest review, spune-ne dacă ești de acord cu noi. Ce părere ai despre Sony Xperia 10 II? L-ai cumpăra pentru tine sau pentru persoanele apropiate ție?