Review ZMEU Comic Con Edition: Un antierou grozav!

recenzie
Review ZMEU Comic Con Edition: Un antierou grozav!
Rating

PC-urile preasamblate sunt din ce în ce mai căutate de gameri și sincer, nu-i deloc greu de înțeles de ce. Nu toată lumea are chef să stea să aleagă fiecare componentă, să asambleze, să aranjeze cablurile și să instaleze Windows. Unii vor doar să scoată calculatorul din cutie și să se joace. Fix pentru acești oameni a fost gândit ZMEU Comic Con Edition, de la PC Garage: un sistem de gaming mid-range, pentru gaming la rezoluție Full HD și chiar 1440p, pe care îl poți folosi imediat ce îl scoți din cutie. L-am testat câteva zile în jocuri, în aplicații și în benchmarkuri și m-am convins: este unul dintre cele mai bine echilibrate sisteme din categoria lui de preț. Citește această recenzie pentru mai multe detalii:

Reclamă

NOTĂ: Acest review se referă la varianta ZMEU Comic Con Edition cu procesor AMD Ryzen 5 5600 și placă video NVIDIA GeForce RTX 4060. Este un sistem complet, preasamblat și testat de PC Garage, gata de folosit imediat ce îl scoți din cutie. Am testat versiunea standard, pe negru, dar PC-ul este disponibil și pe alb, dacă preferi un look mai deschis.

ZMEU Comic Con Edition este disponibil atât alb cât și negru

ZMEU Comic Con Edition este disponibil atât alb cât și negru

PC Gaming ZMEU Comic Con Edition: Pentru cine este o alegere potrivită?

Acest PC este o alegere excelentă pentru:

  • Gamerii care vor performanță stabilă în jocuri moderne, la rezoluție 1080p și chiar 1440p
  • Cei care nu vor să își asambleze singuri sistemul
  • Utilizatorii care își doresc o soluție „plug & play” fiabilă
  • Streamerii ocazionali și cei care folosesc mai multe aplicații simultan

Pro și contra

Sunt multe lucruri bune de spus despre PC Gaming ZMEU Comic Con Edition:

  • Performanță excelentă în gaming la 1080p și 1440p
  • Componente bine alese
  • Sistem silențios și bine răcit, chiar și în activități solicitante
  • Preț corect pentru ce oferă (în jur de 4000 RON)
  • RAM și stocare generoase (32 GB DDR4, SSD NVMe de 1 TB)

Ca aspecte negative, trebuie spus că:

  • Placa video are doar 8 GB VRAM
  • Nu este gândit pentru gaming la framerate-uri foarte mari
Notă produs 4/5
Verdict

Verdict

ZMEU Comic Con Edition este un PC bine echilibrat pentru pasionații de jocuri, care nu au un buget ridicat. Oferă performanțe bune în toate jocurile testate, temperaturi joase, funcționare silențioasă și vine gata de folosit. La prețul său, este greu să găsești ceva mai bun preasamblat, mai ales cu o combinație atât de OK de procesor, de placă video, de memorie RAM și de stocare SSD. Dacă vrei să te joci imediat, fără să stai să-ți alegi componentele sau să aranjezi cabluri, ZMEUL este genul de sistem care îți face viața mai ușoară. Pot spune că este unul dintre cele mai inspirate sisteme mid-range, disponibile pe piața românească în 2025.

Despachetarea PC-ului de gaming ZMEU Comic Con Edition

Sistemul sosește într-o cutie mare și bine protejată, semn că nu ar trebui să apară probleme la transport. Din păcate, cu excepția modelului de carcasă în care este asamblat, cutia nu ne spune nimic despre calculatorul din interior.

Cutia în care sosește PC-ul este cea a carcasei, de fapt

Cutia în care sosește PC-ul este cea a carcasei, de fapt

În interior, găsești calculatorul în carcasa ALPHAGEAR Adept, cu toate componentele deja montate. Cablurile sunt aranjate frumos și totul este pregătit pentru a conecta doar monitorul, tastatura și mouse-ul.

În cutie, găsești PC-ul deja asamblat

În cutie, găsești PC-ul deja asamblat

Despachetarea calculatorului de gaming ZMEU Comic Con Edition este o experiență plăcută. M-a surprins cât de curat arată totul în interior și-am fost curios să-l pun la treabă cât mai repede.

Reclamă

Design și specificații hardware

Primul lucru care sare în ochi la ZMEU Comic Con Edition este carcasa Alphagear Adept, o alegere inspirată pentru zona mid-range. Este o carcasă middle-tower, destul de compactă, dar bine ventilată, cu patru ventilatoare ARGB preinstalate (trei în față și unul în spate), care asigură un flux de aer eficient pentru răcirea întregului sistem. Panoul lateral este din sticlă securizată complet transparentă, ceea ce scoate în evidență atât iluminarea RGB, cât și organizarea interioară. Și dacă tot l-am menționat, trebuie spus că interiorul este aerisit, iar managementul cablurilor este făcut ca la carte. Niciun cablu nu este lăsat aiurea, totul este bine montat.

Interiorul ZMEULUI arată curat și colorat

Interiorul ZMEULUI arată curat și colorat

Dincolo de exterior, ceea ce contează cu adevărat este ce se află înăuntru. Aici, ZMEU Comic Con Edition oferă o configurație bine echilibrată. Procesorul este un AMD Ryzen 5 5600 cu 6 nuclee și 12 fire de execuție, construit pe arhitectura Zen 3. Rulează la 3,5 GHz și urcă până la 4,4 GHz în boost, ceea ce îl face foarte potrivit pentru gaming în 1080p și chiar în 1440p. Acesta se descurcă excelent în jocuri moderne și menține un număr de cadre stabil, fără să devină un factor limitativ pentru placa video (GPU). Nu este un flagship, dar nici nu trebuie să fie: oferă tot ce ai nevoie în jocurile de azi, fără să consume mult sau să se încingă excesiv.

Detalii despre procesorul din ZMEU

Detalii despre procesorul din ZMEU

Elementul cheie al sistemului este placa video NVIDIA GeForce RTX 4060, cu 8 GB de memorie GDDR6 și arhitectură Ada Lovelace. Este una dintre cele mai eficiente plăci video din generația ei, cu un consum de doar 115W și performanțe excelente în 1080p, care merge decent și în 1440p, dacă echilibrezi setările pentru calitatea grafică. Placa GeForce RTX 4060 vine cu suport complet pentru ray tracing, dar și cu DLSS 3 și cu Frame Generation, ceea ce înseamnă că poate rula titluri solicitante, precum Cyberpunk 2077 sau Indiana Jones and The Great Circle, cu toate efectele grafice active, la un număr de cadre confortabil. Chiar dacă memoria sa (VRAM) de 8 GB este limitată pe termen lung, ar trebui să fie destul pentru viitorul apropiat, la rezoluțiile oferite de acest sistem.

Vedeta ZMEULUI este un GPU RTX 4060

Vedeta ZMEULUI este un GPU RTX 4060

Un alt aspect bun este cantitatea de memorie RAM: 32 GB DDR4 în dual-channel, la frecvență de 3200 MHz. Este suficient pentru gaming, dar și pentru multitasking, pentru streaming, pentru editare video (la un nivel semiprofesionist) sau pentru utilizarea mai multor aplicații în paralel.

Specificațiile memoriei DDR4 din ZMEU

Specificațiile memoriei DDR4 din ZMEU

La capitolul stocare, ZMEU Comic Con Edition include un SSD NVMe Kingston NV3, de 1TB, conectat prin PCIe 4.0 x4. Este un SSD rapid, ce oferă viteze de citire/scriere de până la 6000, respectiv 4000 MB/s, mai mult decât suficiente pentru a folosi eficient Windows 11, jocuri și aplicații. Timpii de boot sunt rapizi, iar jocurile se încarcă într-o clipă. Spațiul generos permite instalarea a șase - zece jocuri mari fără probleme.

Stocarea este oferită de un SSD de 1TB pe PCIe 4

Stocarea este oferită de un SSD de 1TB pe PCIe 4

Toate cele de mai sus sunt montate pe o placă de bază Gigabyte B550M AORUS Elite, o alegere bună pentru această configurație. Este compatibilă PCIe 4.0, are un VRM decent, suficiente porturi USB, două sloturi M.2 și patru sloturi SATA pentru extindere ulterioară. Este o placă stabilă, fiabilă și compatibilă cu o gamă destul de largă de upgrade-uri viitoare, la fel ca și sursa - o Gigabyte 650W 80+ Silver cu eficiență bună, stabilitate în alimentare și suficientă putere.

Totul este montat pe o placa de bază GIGABYTE

Totul este montat pe o placa de bază GIGABYTE

ZMEU Comic Con Edition este un sistem bine echipat, oferind un design plăcut și componente alese pentru pasionații de jocuri, care nu vor să arunce banii pe lucruri de care nu au nevoie.

Reclamă

Experiența de utilizare a PC-ului de gaming ZMEU Comic Con Edition

După ce l-am scos din cutie și l-am pus pe birou, primul lucru care m-a surprins la ZMEU Comic Con Edition a fost cât de silențios este. De regulă, sistemele de gaming din zona asta de preț tind să devină zgomotoase atunci când sunt puse la treabă, dar aici nu a fost deloc cazul. Chiar și în sesiuni mai lungi de jocuri, ventilatoarele au rămas silențioase, fără vibrații sau bâzâieli enervante. În utilizarea de zi cu zi, sistemul pornește repede, Windows se încarcă în câteva secunde, datorită SSD-ului NVMe, iar totul se mișcă fluent, de la navigarea prin meniuri, la instalarea aplicațiilor sau la descărcarea jocurilor. Este genul de PC care nu te încetinește deloc și nici nu te lasă să aștepți. Sunt sigur că vei aprecia asta foarte mult, mai ales dacă faci trecerea de la un sistem lent, vechi de câțiva ani.

Munca pe PC-ul ZMEU este o plăcere :)

Munca pe PC-ul ZMEU este o plăcere 🙂

Am început prin a testa calculatorul cu un joc mai ușor: League of Legends. A rulat impecabil, cu sute de FPS-uri și fără sacadări. Pentru eSports sau pentru jocuri competitive, combinația dintre Ryzen 5 și NVIDIA GeForce RTX 4060 este mai mult decât suficientă. Iar dacă ai un monitor cu refresh rate mare (144 Hz sau peste), chiar poți simți diferența.

Jucând League of Legends cu ZMEUL de la PC Garage

Jucând League of Legends cu ZMEUL de la PC Garage

Apoi, am trecut la ceva serios: Star Wars Outlaws. Cu detaliile la maximum și cu DLSS activat cu Frame Generation, jocul arată superb și rulează bine chiar și la 1440p. Nu am văzut scăderi sub 60 FPS nici în scenele mai încărcate, iar răspunsul la comenzi a rămas instant. Temperaturile au fost și ele bune, procesorul pe la 60°C, iar placa video sub 70°C, semn că sistemul este bine ventilat și răcirea funcționează cum trebuie.

Chiar și jocurile pretențioase, precum Star Wars Outlaws, pot merge fluent pe ZMEU

Chiar și jocurile pretențioase, precum Star Wars Outlaws, pot merge fluent pe ZMEU

Apropo, ZMEU se descurcă excelent și în afara gamingului. Fie că este vorba de navigare web, de conținut 4K sau de editare ușoară de fotografii, totul se desfășoară fără efort.

În concluzie, experiența de utilizare a PC-ului ZMEU Comic Con Edition este exact cum ar trebui să fie: fluidă, silențioasă, fără bătăi de cap, cu performanțe consistente în orice scenariu și cu tot ce ai nevoie ca să te bucuri de jocuri imediat ce-l scoți din cutie.

Reclamă

Performanțe în benchmarkuri

Am început cu Bootracer, ca să văd cât de repede pornește sistemul. În medie, a durat cam 25 de secunde până să încarce complet Windows 11. Acesta este un timp foarte bun, ce confirmă că nu vei avea de așteptat prea mult până când intri în jocul tău preferat. 🙂

Timp de pornire măsurat de BootRacer

Timp de pornire măsurat de BootRacer

Am trecut apoi la PCMark 10, ca să simulez scenarii de utilizare obișnuită: browsing, videoconferințe, aplicații Office etc. Sistemul a scos un scor de 6944 puncte, ceea ce confirmă că nu este doar bun la jocuri, ci și foarte capabil în sarcinile de zi cu zi.

Rezultate în benchmarkul PCMark 10

Rezultate în benchmarkul PCMark 10

În CrystalDiskMark, SSD-ul de 1 TB s-a dovedit foarte rapid: oferă viteze excelente de citire/scriere, mai mult decât suficiente pentru orice tip de utilizare, fie că vorbim de gaming sau de aplicații. Așa cum vezi în graficul de mai jos, am măsurat o viteză de citire a datelor de 6421.49 MB/s, iar scrierea datelor s-a realizat la o viteză de 2611.67 MB/s.

Rezultate în benchmarkul CrystalDiskMark

Rezultate în benchmarkul CrystalDiskMark

Pentru a verifica și răcirea, am rulat un test de stres pe procesor cu Prime95. AMD Ryzen 5 5600 a atins un maxim de 59°C, iar zgomotul ventilatoarelor a fost prezent, dar nu deranjant. Mai exact, zgomotul produs de ZMEU, măsurat cu telefonul așezat direct pe carcasă, s-a învârtit pe undeva pe la 47 de decibeli. Este excelent, mai ales dacă te gândești că într-o bibliotecă ai cam 40 decibeli. Poți să zici că ai la picioare un ZMEU rece, care îți șoptește să continui să te joci.

Temperatura maximă a procesorului din PC-ul ZMEU

Temperatura maximă a procesorului din PC-ul ZMEU

Acestea fiind spuse, după ce am testat cum se comportă sistemul în sarcini de productivitate, am trecut la ceea ce contează cu adevărat pentru un PC de gaming: performanța în jocuri. Și ca să pun la treabă cu adevărat placa video și procesorul din PC-ul de gaming ZMEU Comic Con Edition, am rulat o serie de titluri AAA moderne, atât în rezoluție 1080p cât și în 1440p, cu setări grafice ridicate. Pentru comparație, am rulat aceleași teste și pe o configurație similară, dar cu AMD Radeon RX 7600, o placă video aflată într-o zonă de preț apropiată. Uite ce rezultate am obținut:

Performanțe în jocuri

Sistemul a fost testat într-o serie de jocuri AAA actuale, la setări grafice înalte/ultra, atât la rezoluție 1080p Full HD, cât și la 1440p (QHD), pentru a vedea unde se situează combinația Ryzen 5 5600 + GeForce RTX 4060. De asemenea, pentru a-i evalua raportul performanță/preț, voi compara rezultatele și cu o configurație echivalentă, dotată cu AMD Radeon RX 7600 (placă video concurentă, cu preț apropiat). Iată cum s-a descurcat ZMEU Comic Con Edition în câteva titluri populare:

În Starfield, NVIDIA GeForce RTX 4060 a randat o medie de 57 FPS în 1080p și 46 FPS în 1440p, față de 41 și respectiv 33 FPS pentru AMD Radeon RX 7600. Asta înseamnă un plus de aproximativ 39% în ambele rezoluții. Cum jocul nu este compatibil cu DLSS și se bazează doar pe FSR, diferențele vor veni din performanța nativă. Sau, altfel spus, NVIDIA GeForce RTX 4060 din ZMEU se descurcă mai bine la zburat printre planete, chiar și fără magia algoritmilor de upscaling și Frame Generation.

Rezultate benchmark în Starfield

Rezultate benchmark în Starfield

În Cyberpunk 2077, cu setările Ray Tracing Ultra, NVIDIA GeForce RTX 4060 a scos 32 FPS în 1080p și 21 FPS în 1440p. AMD Radeon RX 7600 a rămas în urmă, cu 28 și doar 7 FPS, ceea ce înseamnă o diferență de 14% în Full HD și un uriaș 200% în 1440p. Fără upscaling și Frame Generation, nu vei putea juca acest joc. Însă, cu ele activate și cu niște setări de calitate ceva mai rezonabile, NVIDIA GeForce RTX 4060 va face față fără probleme. Nu sunt sigur de același lucru cu un AMD Radeon RX 7600, care, în 1440p, aproape că s-a transformat într-o placă de capturi de ecran. 🙂

Rezultate benchmark în Cyberpunk 2077

Rezultate benchmark în Cyberpunk 2077

În The Callisto Protocol, placa NVIDIA GeForce RTX 4060 a scos 62 FPS în 1080p și 46 FPS în 1440p, comparativ cu 40 și 26 FPS pe AMD Radeon RX 7600. Avem astfel un plus de 55% în Full HD și de 77% în 1440p. Vorbim de un salt major, care face diferența într-un joc unde fiecare reflexie și umbră vrea parcă să-ți spună că placa ta video are nevoie de antigel ca să nu fiarbă.

Rezultate benchmark în The Callisto Protocol

Rezultate benchmark în The Callisto Protocol

În Total War: Warhammer III, diferențele sunt mai echilibrate. NVIDIA GeForce RTX 4060 a randat în medie 88 FPS în 1080p și 57 în 1440p, iar AMD Radeon RX 7600 a oferit 82 și 51 FPS. Rezultatul? Un avans de 7% în Full HD și de 12% în 1440p pentru NVIDIA. Nu este dramatic, dar suficient cât să poți spune că ZMEUL este cel care dă ordine pe câmpul de luptă. 🙂

Rezultate benchmark în Total War WARHAMMER III

Rezultate benchmark în Total War WARHAMMER III

Și următorul joc pe care l-am testat, Resident Evil Village, a rulat excelent pe ambele plăci, dar NVIDIA GeForce RTX 4060 a ieșit în față cu 88 FPS în 1080p și cu 71 FPS în 1440p. AMD Radeon RX 7600 a fost la 70 și la 59 FPS, adică în urmă cu 26% și cu 20%. Deși ambele sisteme se descurcă bine în acest titlu, pot spune din nou că, pentru cineva care fuge de Lady Dimitrescu, orice cadru în plus ajută.

Rezultate benchmark în Resident Evil Village

Rezultate benchmark în Resident Evil Village

În F1 22, diferențele sunt minore: 82 FPS în 1080p și 53 FPS în 1440p pentru NVIDIA GeForce RTX 4060, față de 79 și de 51 FPS pentru AMD Radeon RX 7600. Este un plus de 3-4%, care poate părea nesemnificativ, dar este totuși prezent.

Rezultate benchmark în F1 22

Rezultate benchmark în F1 22

La final, am rulat și câteva benchmarkuri sintetice. În 3DMark Time Spy Extreme, AMD Radeon RX 7600 a scos 5462 puncte, cu 13% peste NVIDIA GeForce RTX 4060 (4835 puncte). Însă, în 3DMark Speed Way, unde avem mult ray tracing, NVIDIA GeForce RTX 4060 a revenit în forță: 2642 puncte, cu peste 35% mai mult decât AMD Radeon RX 7600 (1947 puncte). Rezultatele reflectă ceea ce se vede și în jocuri: în rasterizare simplă, cele două plăci sunt apropiate, dar în cele cu efecte de ray tracing, placa de la NVIDIA, Geforce RTX 4060, are un avantaj clar.

Rezultate benchmark în 3DMark

Rezultate benchmark în 3DMark

În concluzie, as zice că este destul de clar că PC-ul de gaming ZMEU Comic Con Edition îți oferă un nivel bune de performanță în jocurile din ziua de azi, însă este foarte capabil și pentru lucrul cu orice aplicații de productivitate. Iar PC Garage au ales bine placa video. Dacă ar fi optat pentru AMD Radeon RX 7600, performanțele în jocuri nu ar fi fost atât de satisfăcătoare.

Ce părere ai despre PC-ul de gaming ZMEU Comic Con Edition?

Acum, știi mai multe despre PC Gaming ZMEU Comic Con Edition. Dacă îți dorești un sistem echilibrat, puternic și bine construit, fără să investești timp în asamblare sau cercetare, atunci da, ZMEU Comic Con Edition îți merită atenția. Este pregătit să ruleze titlurile actuale la un nivel care-i va bucura pe mulți utilizatori și arată foarte bine pe birou. Tu ce părere ai despre ZMEU Comic Con Edition? Ți se pare o opțiune bună pentru gaming în 2025? Scrie-mi mai jos dacă ai întrebări sau vrei să vorbim despre alte opțiuni similare.

Descoperă: Divertisment Hardware Recenzii Recomandate Windows