Setează opțiunile de Redare automată pentru dispozitive, în Windows 8.1

Setează opțiunile de Redare automată pentru dispozitive, în Windows 8.1

În Windows 8.1 se poate seta Redarea automată pentru media și dispozitive, direct din Setări PC. Aici aveți aproape aceleași opțiuni ca cele din Panoul de control. Acest tutorial vă prezintă unde se găsesc setările pentru redarea automată și cum le folosiți.

Reclamă

Unde se găsesc setările de Redare automată în Setări PC

Deschideți Setări PC, apoi dați clic sau apăsați pe PC și dispozitive.

redare automată, setări PC, windows 8.1
redare automată, setări PC, windows 8.1

Aici veți găsi diferite subcategorii cu tot felul de setări. Cele ce ne interesează pe noi se găsesc în Redare automată.

redare automată, setări PC, windows 8.1
redare automată, setări PC, windows 8.1

Cum se activează Redarea automată în Windows 8.1

În partea dreaptă a ecranului veți vedea un comutator și câteva setări. Comutatorul se numește "Utilizați AutoPlay pentru toate suporturile și dispozitivele".

Dacă mutați comutatorul pe poziția Dezactivat, Redarea automată va fi oprită pentru toate mediile și dispozitivele.

redare automată, setări PC, windows 8.1
redare automată, setări PC, windows 8.1

Dacă setați comutatorul pe Activat, puteți configura care dintre medii vor folosi Redarea automată și în ce fel.

Cum se setează opțiunile implicite de Redare automată în Windows 8.1

Sub comutatorul menționat mai sus veți găsi o secțiune numită "Alegeți valorile implicite ale Redării automate".

redare automată, setări PC, windows 8.1
redare automată, setări PC, windows 8.1

Dacă aveți un laptop sau un PC și aveți mai multe dispozitive conectate, vor apărea și acestea pentru a putea seta opțiunile Redării automate pentru ele.

redare automată, setări PC, windows 8.1
redare automată, setări PC, windows 8.1

Dați clic sau apăsați pe meniul cascadă al fiecărui dispozitiv și selectați opțiunea pe care o doriți. Dacă nu sunteți hotărât ce să alegeți sau aveți mai multe posibilități de utilizare ale aceluiași dispozitiv, alegeți opțiunea "Se întreabă de fiecare dată".

Ce este diferit la opțiunile implicite de Redare automată, în Setările PC vs. Panoul de control

În cazul în care comparați opțiunile din categoria Redare automată a Panoului de control și din Setări PC veți găsi niște diferențe.

În primul rând, în Setări PC nu puteți alege opțiunile implicite pentru dispozitivele media CD, DVD sau Blu-Ray. Acest lucru se întâmplă deoareceSetările PC sunt destinate mai mult utilizatorilor de dispozitive cu ecran tactil, cum ar fi tabletele. Acești utilizatori nu au, de obicei, o unitate DVD sau Blu-Ray.

O altă diferență este aceea că în Panoul de control se pot seta opțiunile implicite pentru programele desktop și jocuri. De asemenea, aveți un control mult mai detaliat asupra funcționării dispozitivelor media detașabile.

Concluzie

După cum vedeți, setarea opțiunilor implicite ale Redării automate este ușor de realizat în Windows 8.1. Funcționează bine pe un ecran tactil dar și cu mausul și tastatura. Dacă aveți întrebări, nu ezitați să lăsați un comentariu folosind formularul de mai jos.

Descoperă: Productivitate Ghiduri Programe Windows