Deblochează conținutul Flash în Microsoft Edge și schimbă cum este încărcat

Adobe, compania care a creat Flash, a anunțat încetarea suportului pentru această tehnologie începând cu anul 2020. Microsoft a inclus atât suport cât și restricții pentru Flash în Windows 10 și browser-ul său implicit, Microsoft Edge. În această perioadă, poți să faci conținutul Flash să meargă, dar trebuie să faci pași în plus pentru asta. Citește tutorialul ca să afli cum să activezi conținutul Flash în Microsoft Edge:

Ce se întâmplă cu Adobe Flash?

Adobe a anunțat în 2017 că va opri suportul pentru Flash până la sfârșitul lui 2020. Flash este tehnologia care a îmbunătățit semnificativ interactivitatea și redarea de conținut video pe internet. Partea neplăcută a tehnologiei Flash este că a introdus și probleme de securitate și nu a fost gândită pentru internetul mobil. În ultimii ani, dezvoltatorii web au trecut la folosirea de standarde deschise care nu existau atunci când a fost lansat Flash și tehnologiile HTML5, WebGL și WebAssembly preiau dezvoltarea de conținut interactiv online. Până când Flash dispare definitiv, mai sunt multe saituri web și o grămadă de conținut care se bazează pe el.

Microsoft a inclus suport pentru Adobe Flash așa încât atunci când vrei să îl folosești în Microsoft Edge, poți face asta prin atingerea unui buton. Având în vedere numeroasele probleme de securitate din Adobe Flash, este nevoie de aprobarea încărcării și executării conținutului Flash de fiecare dată când vizitezi o pagină pe care se află. În următoarele secțiuni din acest articol, descriem ce fel de probleme poți să ai cu conținutul Flash în Microsoft Edge și care sunt soluțiile. Citește-le pe rând și vezi care este soluția cea mai bună pentru problema ta.

Problema: Folosești Microsoft Edge și ți se recomandă să instalezi ori să actualizezi Flash Player

Se poate întâmpla să ai nevoie să accesezi unul sau mai multe saituri cu conținut Flash și să primești un mesaj care-ți spune să activezi ori să instalezi Flash Player (enable/install), similar cu mesajul de mai jos:

Avertizare de activare sau instalare Flash (enable/install)

Ai grijă pentru că unele saituri afișează astfel de avertismente pentru a te convinge să descarci o versiune falsă de Flash Player, care este de fapt o formă de malware creat pentru a-ți infecta calculatorul. Poți învăța mai multe despre astfel de practici și cum să te ferești de ele, din acest articol: Cum îți infectezi PC-ul cu Windows navigând pe internet după lucruri gratuite.

Adobe Flash este prezent în Microsoft Edge în mod implicit (de la instalarea sistemului de operare Windows 10). Nu este nevoie să instalezi software suplimentar pentru a-l face să meargă. Dar, dacă saitul pe care îl vizitezi nu este malițios, cel mai probabil, conținutul Flash este blocat de Microsoft Edge și poți afla soluția de deblocare citind următoarea parte a acestui ghid.

Problema: Conținutul Adobe Flash a fost blocat în Microsoft Edge

Atunci când accesezi conținut Flash care a fost blocat de Microsoft Edge, vezi o pictogramă cu o piesă de puzzle în partea dreaptă a barei de adresă.

Pictograma puzzle în Microsoft Edge

Asta înseamnă că Adobe Flash este activat în Microsoft Edge, dar are nevoie de permisiune pentru a fi încărcat și executat pe această pagină. Din moment ce Adobe Flash are numeroase probleme de securitate, ți se cere să aprobi încărcarea și executarea obiectelor Flash de fiecare dată când vizitezi pagina. Prezența conținutului Flash este semnalată de pictograma cu puzzle.

Soluție: Deblochează conținutul Flash pe un sait web

Chiar dacă Adobe Flash este activat în Microsoft Edge, poți să ai problema blocării conținutului Flash. Singurul semn că ai conținut Flash disponibil este pictograma cu puzzle afișată în partea dreaptă a barei de adresă.

Apasă pictograma puzzle în Microsoft Edge

Această pictogramă este afișată în Microsoft Edge numai atunci când conținutul Adobe Flash este blocat și are nevoie de permisiunea ta să se execute. Apasă pe pictogramă și mesajul "Conținutul Adobe Flash a fost blocat" apare cu opțiunea de a-i permite să se execute. Apasă "Permiteți o dată" pentru a fi încărcat și a se executa.

Permite Flash în Microsoft Edge

Acum te poți bucura de conținutul Adobe Flash pe pagina la care ai navigat.

Problemă: Nu se încarcă nimic pe o pagină cu conținut Adobe Flash

Navighezi la o pagină web cu conținut Flash și nu se întâmplă nimic. Pentru a folosi un exemplu, am vizitat saitul web cu jocul €conomia produs de Banca Centrală Europeană. Atunci când îl încarci în Microsoft Edge vezi o pagină goală și nici o urmă de conținut Flash. Asta înseamnă că Adobe Flash este dezactivat complet în Microsoft Edge.

Conținutul Flash nu se încarcă în Microsoft Edge

Te poți lovi de această problemă pe multe saituri web cu conținut Adobe Flash.

Soluție: Cum activezi Flash în Microsoft Edge

Dacă nu vezi conținut Flash în Microsoft Edge și nu îți apare pictograma cu puzzle așa cum am arătat mai devreme, atunci conținutul Adobe Flash este blocat.

Pentru a-l debloca, apasă pe butonul "Setări și multe altele", reprezentat prin trei puncte, din colțul dreapta sus al ferestrei Microsoft Edge. Apoi, apasă pe Setări.

Accesează Setări în Microsoft Edge

Apasă Complex în coloana din stânga, așa cum se vede mai jos.

Setări avansate în Microsoft Edge

În lista de setări avansate, mută comutatorul "Utilizați Adobe Flash Player" pe poziția Activat.

Activează Adobe Flash în Microsoft Edge

Activarea Adobe Flash Player în Microsoft Edge este soluția care va rezolva cele mai multe din problemele tale cu Flash așa că încearcă și vezi cum merge.

O ultimă posibilă soluție: schimbă setările de redare automată media în Microsoft Edge

Deși nu este legată direct de Adobe Flash, setările de Redare automată media din Microsoft Edge pot să se amestece în încărcarea și executarea de conținut Flash. Asta din cauză că sunt saituri web care leagă încărcarea de conținut Flash de vizionarea de reclame. Dacă ai dezactivat redarea automată media, reclamele nu se rulează și conținutul Flash nu este încărcat din această cauză. Setările pentru Redare automată media sunt imediat dedesubt cea de Adobe Flash din setările de Microsoft Edge. Alege opțiunea Permiteți și lucrurile se vor îmbunătăți.

Setări pentru Redare automată media în Microsoft Edge

Ce părere ai despre modul în care este administrat conținutul Adobe Flash Player în Microsoft Edge?

Acum știi cum administrează Microsoft Edge conținutul Adobe Flash Player. Înainte de a închide acest tutorial, spune-ne părerea ta despre acest subiect. Face Microsoft Edge o treabă bună? Ai aborda altfel conținutul Adobe Flash? Lasă-ne un comentariu cu părerea ta mai jos.