10 jocuri gratuite excelente pentru iPhone și iPad

Ce ar fi viața fără jocuri? O experiență plictisitoare dacă ne întrebi pe noi. Deoarece mulți dintre cititorii noștri dețin și folosesc dispozitive iPhone și iPad, la fel ca și unii dintre editorii echipei Digital Citizen, am zis că este o idee bună să îți arătăm unele dintre jocurile noastre gratuite preferate, pentru iOS. App Store are atât de multe jocuri că este greu să faci o listă cu doar câteva cele mai bune, dar iată care sunt cele pe care le considerăm demne de jucat:

1. Fortnite

Fortnite este un joc de tip battle-royale despre care este aproape imposibil să nu fi auzit. Este dezvoltat de Epic Games, compania care a creat, de asemenea, Unreal Engine și jocul Unreal Tournament. În Fortnite, 100 de jucători sunt blocați pe o insulă și se luptă unul cu celălalt până la ultimul. În timpul bătăliei, trebuie să-i ucizi pe ceilalți înainte ca ei să te omoare pe tine, evident, folosind arme de toate felurile, truse de prim ajutor și alte lucruri similare. Poți, de asemenea, să construiești lucruri folosind materialele pe care le găsești în timpul jocului, utilizând un târnăcop pentru lucruri cum ar fi tăierea copacilor sau spargerea pereților. Fortnite este gratuit, dar îți permite să convertești bani reali în bani virtuali pe care îi poți apoi folosi pentru a cumpăra lucruri în joc.

Fortnite

Descărcare: Fortnite

2. Brawl Stars

Brawl Stars este un joc multiplayer cu acțiune rapidă, în care poți să te lupți solo sau împreună cu prietenii tăi, în meciuri care durează mai puțin de 3 minute. Poți juca și îmbunătăți diferite personaje, numite Brawlers, fiecare cu propriile superputeri. De asemenea, poți să îți personalizezi Brawler-ul cu skin-uri unice, care te fac să ieși în evidență. Pentru a nu te plictisi repede, există mai multe moduri de luptă în multiplayer, cum ar fi Gem Grab (3 vs. 3), Showdown (Solo / Duo), Bounty (3 vs. 3), Heist (3 vs 3), Brawl Ball (3 vs 3), precum și evenimente speciale. Brawl Stars este un joc gratuit, dar oferă, de asemenea, achiziții în joc. Cu toate acestea, nu te împiedică să evoluezi și să avansezi în clasamente, chiar dacă nu plătești niciun ban real.

Brawl Stars

Descărcare: Brawl Stars

3. PUBG Mobile

PUBG sau PlayerUnkown's BattleGrounds este jocul original battle-royale și este disponibil și pe dispozitivele cu iOS. În PUBG, există 100 de jucători care luptă pentru supraviețuire pe o insulă izolată. Trebuie să găsești și să folosești arme, muniție, armuri, vehicule și alte lucruri, să îi ucizi pe toți ceilalți, înainte ca zona de luptă să se micșoreze și să te ucidă sau ca ceilalți jucători să o facă. PUBG Mobile este gratuit, dar include și achiziții în joc, care costă bani.

PUBG Mobile

Descărcare: PUBG Mobile

4. Asphalt 9: Legends

Asphalt 9: Legends este unul dintre cele mai populare jocuri de curse auto pentru Windows 10 și Android și este, de asemenea, disponibil în Apple App Store. Oferă peste 70 de trasee din întreaga lume, pe care poți concura folosind diferite hiper-mașini de la producători precum Ferrari, Porsche sau Lamborghini. Partea vizuală este extraordinar de plăcută, cu efecte HDR și particule, iar performanța este excelentă chiar și pe iPhone-uri mai mici. iPhone-ul nostru SE reușește să ruleze acest joc fără probleme. Asphalt 9: Legends este gratuit, dar oferă și microtranzacții în joc, deși poți să te joci și fără a cheltui bani reali dacă nu vrei.

Asphalt 9: Legends

Descărcare: Asphalt 9: Legends

5. Dungeon Hunter 5

Dungeon Hunter 5 este un joc de acțiune RPG care îți solicită atenția dar îți dă și dependență. Stilul de joc este simplu: trebuie să-ți îndrumi eroul, un vânător de recompense, într-o lume fantastică numită Regatul Valenthia. Nu există clase de caractere, dar poți dezvolta felul în care luptă personajul tău echipându-l cu diferite tipuri de armuri și arme. Pe lângă misiunile pentru un singur jucător, poți participa și la evenimente, unde poți câștiga materiale unice care te ajută să îți combini și să îți dezvolți echipamentul. În plus, poți să îți folosești prietenii sau alți jucători ca aliați în modul cooperativ pentru a te ajuta pe parcursul călătoriilor. Acesta este un joc foarte captivant pentru cei cărora le plac jocurile de tip role-playing, cu o grafică excelentă, o mulțime de interacțiuni cu caracterele NPC și, bineînțeles, o cantitate substanțială de hack & slash. Jocul vine, de asemenea, cu achiziții în aplicație pentru a îți face viața mai ușoară în joc, dar poți, de asemenea, să te joci și fără a cheltui niciun leu.

Dungeon Hunter 5

Descărcare: Dungeon Hunter 5

6. Candy Crush Saga

Toată lumea știe Candy Crush Saga, iar majoritatea dintre noi au jucat acest joc sau cel puțin unul foarte asemănător, cel puțin o dată în viața noastră. Candy Crush Saga este un joc gratuit cu puzzle-uri, distractiv și plin de culoare. Are o grafică frumoasă și este ușor de jucat deși, la nivelurile superioare, dificultatea crește semnificativ. Trecerea peste nivelurile mai complexe poate fi dificilă și uneori chiar frustrantă, dar este posibilă. De asemenea, dacă nu ai suficientă răbdare pentru a termina un anumit nivel, jocul oferă și achiziții în aplicație, care te pot ajuta în timp ce te joci.

Candy Crush Saga

Descărcare: Candy Crush Saga

7. Microsoft Solitaire Collection

Microsoft Solitaire Collection este o aplicație gratuită care îți oferă cele mai populare jocuri de cărți de tip Solitaire: Klondike (clasicul Solitaire), Spider, Freecell, Pyramid și TriPeaks. Include provocări zilnice și promite să îți ofere doar jocuri ce pot fi rezolvate. Există insigne și recompense pe care le poți câștiga, de asemenea, deci dacă îți place să te joci jocuri de tip Solitaire, îți vei dori cu siguranță Microsoft Solitaire Collection. Este complet gratuit, dar dacă nu îți place să vezi reclame, poți să îți cumperi un abonament premium.

Microsoft Solitaire Collection

Descărcare: Microsoft Solitaire Colelction

8. ARK: Survival Evolved

Dacă îți plac dinozaurii, îți va plăcea și ARK: Survival Evolved! Acesta este un joc MMORPG gratuit, care te aruncă într-o lume uriașă unde vei întâlni peste 80 de dinozauri unici și alte creaturi dispărute de acum zeci și sute de milioane de ani. Trebuie să le capturezi și să le îmblânzești, apoi să le dresezi, să le călărești și să le înmulțești după cum crezi de cuviință. De asemenea, jocul îți permite să îți găsești prieteni și să formezi triburi și apoi să lucrați împreună pentru a construi sisteme de apărare împotriva mega-prădătorilor și a altor oameni (care sunt oricum un alt fel de mega-prădători :). ARK: Survival Evolved este gratuit, dar oferă și un abonament premium.

ARK: Survival Evolved

Descărcare: ARK: Survival Evolved

9. World of Tanks Blitz

Jocurile create de Wargaming sunt probabil unele dintre cele mai bune și mai populare jocuri din lume în acest moment, indiferent dacă vorbim de lumea PC-urilor sau de lumea dispozitivelor mobile. World of Tanks Blitz este un fel de shooter de acțiune mobil, în care poți controla tancuri și poți lupta în echipă pentru a-ți distruge inamicii, adică alți jucători. World of Tanks Blitz este disponibil pentru Windows 10, Android și iOS. Oferă peste 300 de tancuri din Germania și până în Regatul Unit, Rusia și așa mai departe și, deși îl poți juca gratis, poți folosi și bani reali pentru a îți îmbunătăți garajul (tancurile).

World of Tanks Blitz

Descărcare: World of Tanks Blitz

10. Minion Rush

Acest joc amuzant trebuie să fie pe iPhone-urile sau iPad-urile tuturor celor îndrăgostiți de minioni. Minion Rush este un joc de tip runner tipic, în care joci ca un minion drăguț care trebuie să sară, să se rostogolească și să evite obstacolele și să colecteze banane. Principala monedă din joc sunt bananele pe care le poți folosi pentru a cumpăra upgrade-uri, arme și costume pentru minioni. Jocul are sute de misiuni pline de surprize distractive și obstacole dificile. Vei trece prin locații cunoscute din filme, cum ar fi laboratorul lui Gru, bârlogul lui Bratt sau piramidele egiptene. Stilul de joc este plăcut și îți cere să petreci destul de mult timp pentru a progresa. Desigur, poți folosi bani reali pentru a face achiziții, acestea ajutându-te să termini misiunile mai rapid și cu realizări mai semnificative.

Minion Rush

Descărcare: Minion Rush

Tu ce jocuri te joci pe iPhone și iPad?

Aceasta este lista noastră cu cele mai bune jocuri gratuite pentru iPhone și iPad. Acestea sunt cele care ne plac cel mai mult, dar App Store este atât de plin de jocuri încât este greu să alegi doar câteva. Care sunt jocurile tale preferate pentru iOS? Ne-ar plăcea să te auzim, deci spune-ne care sunt preferatele tale, în secțiunea de comentarii de mai jos.