Recenzie headset de gaming ASUS ROG Strix Fusion 500 RGB 7.1

Recenzie headset de gaming ASUS ROG Strix Fusion 500 RGB 7.1
Rating

De curând, am testat un headset de gaming care arată foarte bine și promite multe. Se numește ASUS ROG Strix Fusion 500 și este un produs ASUS, sub brand-ul Republic Of Gamers, care are iluminare RGB, controale tactile și, cel mai important, un convertor digital-analog. Nu este ceva ce vezi foarte dest la headset-urile de gaming, așa că am fost curioși să auzim cum sună. După ce ne-am jucat mai multe jocuri și am ascultat multă muzică, iată care este părerea noastră despre headset-ul ASUS ROG Strix Fusion 500:

Reclamă

ASUS ROG Strix Fusion 500: Pentru cine sunt o alegere bună?

Headset-ul ASUS ROG Strix Fusion 500 este bun pentru:

  • Utilizatorii care vor calitate audio excelentă şi sunet surround 7.1
  • Persoanelor cărora le place iluminarea RGB, în special utilizatorii care deţin şi alte dispozitive Aura, de la ASUS
  • Gamerii care se joacă în echipe, merg la LAN party-uri și vor să își sincronizeze efectele de iluminare de pe headset-uri

Pro și contra

Sunt multe lucruri bune de spus despre ASUS ROG Strix Fusion 500:

  • Sunetele sunt bine reprezentate indiferent că vorbim despre bași, medii sau înalte;
  • Redă audio de calitate atât în jocuri cât și atunci când asculți muzică;
  • Primești două perechi diferite de cupe pentru urechi, unele create din piele sintetică și celelalte din material textil, confortabile chiar dacă le porți timp îndelungat;
  • Headset-ul este realizat din materiale premium și pare să fie robust;
  • Vine cu iluminare RGB și efectele de lumină pot fi sincronizate cu alte dispozitive compatibile cu sistemul Aura, precum și cu alte headset-uri ASUS ROG Strix Fusion 500.

Aspectele mai puțin pozitive sunt:

  • ASUS ROG Strix Fusion 500 este destul de scump și nu orice gamer și-l poate permite;
  • Controalele tactile nu răspund întotdeauna așa cum te-ai aștepta;
  • Headset-ul nu poate fi folosit cu un jack audio standard de 3,5 mm, el conectându-se doar prin USB.
Notă produs 4/5
Verdict

Verdict

ASUS ROG Strix Fusion 500 este un headset excelent pentru orice persoană pasionată de gaming. Nouă ne place foarte mult sunetul pe care îl oferă și calitatea premium a construcției. De asemenea, ne place și design-ul căștilor și suntem convinși că va atrage privirile prietenilor tăi. Sistemul de iluminare este o alegere excelentă mai ales pentru echipele de gaming care vor să își personalizeze imaginea, atunci când merg la turnee și concursuri. Dacă îți poți permite aceste căști de gaming, nu ai cum să greșești cumpărând ASUS ROG Strix Fusion 500.

Despachetarea headset-ului ASUS ROG Strix Fusion 500

Headset-ul ASUS ROG Strix Fusion 500 vine într-o cutie mare, realizată din carton premium lucios. Partea de sus a cutiei arată o imagine mare a headset-ului, numele său și logo-ul Republic of Gamers, gravat în font argintiu.

ASUS ROG Strix Fusion 500, RGB, 7.1, casti, gaming, headset
ASUS ROG Strix Fusion 500, RGB, 7.1, casti, gaming, headset

Pe spatele cutiei, ASUS a imprimat mai multe imagini cu detalii despre headset și unele dintre cele mai importante caracteristici ale sale. De exemplu, poți să vezi că headset-ul are zone cu iluminare RGB pe cupele de urechi, controale tactile, difuzoare de 50 de mm și un DAC de calibru Hi-Fi pentru calitate audio de top.

ASUS ROG Strix Fusion 500, RGB, 7.1, casti, gaming, headset
ASUS ROG Strix Fusion 500, RGB, 7.1, casti, gaming, headset

Pentru a ajunge la conținut, trebuie să deschizi cutia trăgând de jumătățile ei din stânga și dreapta. Acest mod de deschidere este plăcut și te face să simți că atingi un dispozitiv sofisticat.

ASUS ROG Strix Fusion 500, RGB, 7.1, casti, gaming, headset
ASUS ROG Strix Fusion 500, RGB, 7.1, casti, gaming, headset

În interiorul pachetului, găsești headset-ul, un cablu USB la micro USB, doi bureți pentru urechi suplimentari, din material textil, ghidul de pornire rapidă şi documentele de garanţie.

ASUS ROG Strix Fusion 500, RGB, 7.1, casti, gaming, headset
ASUS ROG Strix Fusion 500, RGB, 7.1, casti, gaming, headset

Experienţa de despachetare pe care o ai la headset-ul de gaming ASUS ROG Strix 500 este excelentă. Observi imediat că ai de-a face cu un dispozitiv premium.

Specificații hardware

Headset-ul de gaming ASUS ROG Strix Fusion 500 folosește difuzoare construite cu magneți neodymium și au un diametru mare de 50 de mm. Căștile au o impedanță de 32 de Ohmi și un răspuns în frecvență între 20 și 20000 de Hz.

Probabil că cel mai important detaliu la ASUS ROG Strix Fusion 500 este faptul că este un geadset de gaming cu DAC și amplificator de calibru Hi-Fi și oferă sunet surround 7.1. Căștile folosesc un ESS 9018 digital-to-analog converter și un amplificator ESS 9601. Headset-urile de gaming nu au de obicei un DAC (convertor digital-analog).

Headset-ul are și iluminare RGB pe el, ce poate fi sincronizată cu alte dispozitive compatibile cu ASUS Aura, inclusiv cu alte Strix Fusion 500. Pentru a îi sincroniza efectele de iluminare cu alte headset-uri Strix Fusion 500, trebuie să folosești Bluetooth și aplicația Aura pentru smartphone-uri.

Suportă oficial PC-urile cu Windows, Mac-urile și PlayStation 4, dar ar trebui să funcționeze și cu alte sisteme de operare și dispozitive, atâta timp cât acestea au un port USB. ASUS ROG Strix Fusion 500 se conectează la calculatorul sau consola ta de gaming printr-un cablu învelit în material textil, detașabil, USB la micro USB, cu o lungime de 2 metri.

ASUS ROG Strix Fusion 500, RGB, 7.1, casti, gaming, headset
ASUS ROG Strix Fusion 500, RGB, 7.1, casti, gaming, headset

Microfonul este retractabil și poate fi ajustat în poziția pe care o preferi. Din punct de vedere al specificațiilor sale de calitate, trebuie să știi că este unidirecțional, are un răspuns în frecvență între 50 ~ 10000 Hz și o sensibilitate de -39 dB ± 3 dB.

În ceea ce privește greutatea, ASUS ROG Strix Fusion 500 cântărește 360 de grame, ceea ce nu este mult. Dacă vrei să verifici toatecaracteristicile acestui headset de gaming, vizieazăi această pagină web: ASUS ROG Strix Fusion 500.

Reclamă

Experiența de utilizare a headset-ului ASUS ROG Strix Fusion 500

ASUS ROG Strix Fusion 500 este un dispozitiv care arată extraordinar și pare să fie de foarte bună calitate. Când luminile sunt stinse, poți să spui că acesta este un headset de gaming premium, dar când dai drumul la efectele de iluminare, lucrurile se schimbă în și mai bine. Design-ul zonelor de iluminare și forma plăcuțelor lucioase de pe margini îl fac să arate ca un dispozitiv high-tech, iar asta este foarte bine.

ASUS ROG Strix Fusion 500, RGB, 7.1, casti, gaming, headset
ASUS ROG Strix Fusion 500, RGB, 7.1, casti, gaming, headset

Cât timp am folosit acest headset, pe lângă design, am fost impresionați și de calitatea materialelor folosite pentru producția sa. Are zone din plastic, dar plasticul este unul de calitate premium. Banda de susținere este din metal și este acoperită cu un burete din material textil care este confortabil și nu îți face capul să transpire chiar dacă părul tău a plecat într-o lume mai bună. 🙂

ASUS ROG Strix Fusion 500, RGB, 7.1, casti, gaming, headset
ASUS ROG Strix Fusion 500, RGB, 7.1, casti, gaming, headset

Grija pentru detalii a companiei ASUS, este evidentă la toate elementele care compun acest headset. De exemplu, atunci când extinzi căștile ca să ți se potrivească pe cap, poți vedea că ASUS a gravat banda de susținere cu un șablon inspirat din cultura Maia.

ASUS ROG Strix Fusion 500, RGB, 7.1, casti, gaming, headset
ASUS ROG Strix Fusion 500, RGB, 7.1, casti, gaming, headset

De asemenea, tot pentru a se asigura că experiența de utilizare a ASUS ROG Strix Fusion 500 este una excelentă, ASUS a inclus și un set suplimentar de bureți pentru cupele de ureche. Cei standard care sunt montați pe căști, sunt realizați din piele sintetică și material mesh. Pentru că pielea poate să îți facă urechile și capul să transpire dacă folosești căștile timp îndelungat, bureții suplimentari sunt creați doar din materiale textile. Ei sunt la fel de confortabili ca cei din piele, dar sunt mult mai buni în a îți lăsa capul și urechile să respire. Dacă știi că vei intra în universul jocului tău favorit pentru mai mult de câteva ore, ar trebui probabil să folosești bureții din material textil.

ASUS ROG Strix Fusion 500, RGB, 7.1, casti, gaming, headset
ASUS ROG Strix Fusion 500, RGB, 7.1, casti, gaming, headset

Există un singur port și un singur buton fizic pe ASUS ROG Strix Fusion 500. Ai portul micro USB pentru conectarea cablului USB și un buton fizic ce activează sau dezactivează sunetul surround 7.1. În apropierea butonului de sunet 7.1, găsești și un led mic care se aprinde atunci când sunetul surround este activat.

ASUS ROG Strix Fusion 500, RGB, 7.1, casti, gaming, headset
ASUS ROG Strix Fusion 500, RGB, 7.1, casti, gaming, headset

Pe cupa de ureche din stânga, plăcuța exterioară este sensibilă la atingere și îți permite să controlezi headset-ul. Nu există indicații pentru ce trebuie să faci ca să redai/pui pe pauză media, să sari la fișierul următor sau anterior sau să ajustezi volumul. Totul se face cu gesturi tactile. Pentru a reda/pune pe pauză media, trebuie să atingi centrul plăcuței de pe urechea stângă, pentru a ajusta volumul trebuie să glisezi degetul de sus în jos sau de jos în sus, iar pentru a sări la fișierul media următor sau anterior, trebuie să glisezi din spate spre față sau invers. Ai senzația că ești un profesionist când faci asta și poate fi impresionant pentru un timp. Însă, după ce îți trece uimirea, probabil că vei avea aceeași senzație ca și noi: aceasta nu este o metodă la îndemână. Când ai căștile pe urechi și te joci jocul tău preferat, glisarea și atingerea plăcuței de pe ureche nu este o activitate tocmai precisă. De exemplu, noi ne-am găsit de multe ori în postura în care am dat volumul prea tare ori prea încet, prea repede sau prea lent.

ASUS ROG Strix Fusion 500, RGB, 7.1, casti, gaming, headset
ASUS ROG Strix Fusion 500, RGB, 7.1, casti, gaming, headset

Calitatea sunetului oferit de ASUS ROG Strix Fusion 500 este excelentă și convertorul Hi-Fi digital-analog face o treabă extraordinară. Ca mărturie pe care o pot depune urechile noastre: suntem impresionați de calitatea și rezoluția oferită de căști atât la redarea de muzică cât și în jocuri. Am avut impresia că niciun sunet nu se pierde și fiecare sunet este exact atât de puternic pe cat ar trebui să fie. Oferă destule sunete joase, medii și înalte, ca să fie pe placul tuturor.

NOTĂ: Dacă vrei să testezi și să îți compari căștile cu altele, noi îți recomandăm să asculți această listă de melodii de Spotify: Songs To Test Headphones With. Melodiile din ea sunt foarte bune pentru a verifica felul în care căștile tale produc diferite sunete.

Totuși, dacă activezi sunetul surround 7.1, calitatea audio nu este la fel de completă, cel puțin din punctul nostru de vedere. Mediile nu sunt foarte bine reprezentate; sunt mai mulți bași și mai multe sunete înalte. Partea bună la sunetul 7.1 este că este excelent în jocuri, unde imersiunea este mai bună dacă îl activezi. Cât timp am avut acest headset în teste, noi l-am folsoit pentru a ne juca câteva jocuri: Skyrim, Dishonored 2, Styx: Shards of Darkness, Resident Evil 7 și Mass Effect: Andromeda. Căștile s-au descurcat foarte bine în toate aceste jocuri. Poți să auzi mai bine pașii dar și armele, poți să localizezi cu mai mare ușurință amenințările și inamicii, atunci când a sunetul surround 7.1 este activat.

Cu alte cuvinte, ar trebui probabil să folosești modul stereo standard pentru muzică și filme, dar să comuți la sunetul 7.1 atunci când te joci.

ASUS ROG Strix Fusion 500, RGB, 7.1, casti, gaming, headset
ASUS ROG Strix Fusion 500, RGB, 7.1, casti, gaming, headset

Am folosit ASUS ROG Strix Fusion 500 și în Skype, în timp ce ne jucam League of Legends. Microfonul a făcut o treabă bună, iar coechipierii noștri nu s-au plâns că nu ne-ar fi auzit bine. Totuși, noi folosim tastaturi mecanice și switch-urile lor sunt foarte zgomotoase. Deși microfonul este unidirecțional și poate să anuleze o parte din sunetele nedorite, el nu a putut să ascundă switch-urile Cherry MX Blue din tastatură. Ah… și mai este un lucru care nouă ne-a plăcut la microfon: se ascunde frumos pe cupa de pe urechea dreaptă și, când este închis, este și dezactivat automat (nu mai înregistrează sunete).

ASUS ROG Strix Fusion 500, RGB, 7.1, casti, gaming, headset
ASUS ROG Strix Fusion 500, RGB, 7.1, casti, gaming, headset

ASUS ROG Strix Fusion 500 este un competitor de top în lumea headset-urilor de gaming. Oferă sunet de calitate înaltă atât în jocuri cât și atunci când asculți muzică. Design-ul este impresionant, iar calitatea construcției este una premium. Ca aspect mai puțin pozitiv, controalele tactile nu sunt ușor de folosit.

Utilizarea software-ului Aura

Efectele de iluminare de pe headset-ul de gaming ASUS ROG Strix Fusion 500 pot fi personalizate în două moduri. Poți să folosești aplicația Aura de calculatorul tău, sau poți să o folosești pe smartphone-ul tău cu Android. Noi am folosit-o pe un laptop cu Windows 10 și pe un smartphone Nexus 6 care rulează Android 7. Totuși, se pare că nu există o aplicație Aura pentru iOS.

În Windows, aplicația Aura îți dă opțiunea să personalizezi și să comuți între trei efecte de iluminare diferite - Static, Respirație și Ciclu culori - și să activezi sau să dezactivezi un Special Effect (Efect special) numit Music (Muzică). Acest efect face ca zonele de iluminare de pe căști să se aprindă și să se oprească pe ritmul sunetelor.

ASUS ROG Strix Fusion 500, RGB, 7.1, casti, gaming, headset
ASUS ROG Strix Fusion 500, RGB, 7.1, casti, gaming, headset

Aplicația Aura pentru Android este folosită pentru a conecta smartphone-ul la headset via Bluetooth. Pentru a face headset-ul să intre în modul de asociere Bluetooth, trebuie să apeși pe zona tactilă de Redare/Pauză de pe plăcuța de pe casca stângă și să ții apăsat 5 secunde sau mai mult. Apoi, trebuie să activezi funcția Bluetooth pe smartphone-ul tău cu Android și să deschizi aplicația Aura, care ar trebui să detecteze headset-ul. După ce s-a făcut asocierea, efectele de iluminare ale headset-ului pot fi personalizate folosind aplicația și pot fi și sincronizate cu alte headset-uri de gaming ASUS ROG Strix Fusion 500.

ASUS ROG Strix Fusion 500, RGB, 7.1, casti, gaming, headset
ASUS ROG Strix Fusion 500, RGB, 7.1, casti, gaming, headset

Această caracteristică face ca headset-ul ASUS ROG Strix Fusion 500 să fie un dispozitiv excelent pentru echipele de gameri care se joacă împreună, iluminarea sincronizată fiind o metodă foarte bună pentru a îți face echipa să iasă în evidență. Branding-ul echipei tale, când folosești acest headset, va impresiona cu siguranță.

Aplicațiile disponibile pentru ASUS ROG Strix Fusion 500 sunt simple și eficiente. Îți oferă posibilitatea de a sincroniza efectele de iluminare cu alte dispozitive compatibile cu Aura, dar și cu alte headset-uri ASUS ROG Strix Fusion 500.

Care este părerea ta despre ASUS ROG Strix Fusion 500?

Nouă ne place headset-ul ASUS ROG Strix Fusion 500: oferă un sunet de calitate excelentă, vine cu un design frumos și o calitate premium a construcției. Totuși, costă destul de mult. Înainte de a închide acest review, am vrea să îți auzim și părerea ta despre el. Folosește comentariile de mai jos pentru a îți împărtăși opinia.

Descoperă: Divertisment Hardware Recenzii Recomandate