Review ASUS ExpertWiFi EBM68: Mesh Wi-Fi pentru IMM-uri!

Review ASUS ExpertWiFi EBM68: Mesh Wi-Fi pentru IMM-uri!
Rating

Deși ASUS are multă expertiză în fabricarea de routere de înaltă calitate și de sisteme mesh Wi-Fi pentru utilizatorii casnici, compania nu s-a axat până acum pe crearea unor soluții de rețea pentru utilizatorii business. Din fericire, lucrurile se schimbă odată cu introducerea noii game ExpertWiFi, care include echipamente de rețea concepute pentru companiile mici și mijlocii. Primul lor sistem mesh pentru sectorul business este ASUS ExpertWiFi EBM68, iar eu sunt unul dintre primii care-l testează. Dacă deții sau lucrezi pentru o companie care are nevoie de o conexiune Wi-Fi bună, citește această recenzie și vezi dacă ExpertWiFi EBM68 este alegerea potrivită pentru tine:

Reclamă

ASUS ExpertWiFi EBM68: Pentru cine este o alegere potrivită?

Acest sistem mesh Wi-Fi este o alegere potrivită pentru:

  • Companiile mici și mijlocii, care au nevoie de soluții de rețelistică ușor de folosit
  • Locațiile cu conexiuni rapide la internet de 1 Gbps sau 2,5 Gbps
  • Companiile care vor protecție VPN, antivirus și firewall

Pro și contra

Iată aspectele care-mi plac la ASUS ExpertWiFi EBM68:

  • Poate funcționa cu conexiuni la internet rapide, de până la 2,5 Gbps
  • Caracteristici de rețea polivalente pentru utilizatorii business
  • Descărcări de date rapide pe banda de 2,4 GHz
  • Transferuri constante pe banda de 5 GHz, cu Wi-Fi 6
  • Port USB 3.2 Gen 1 rapid

Cât despre dezavantaje:

  • Vitezele sale de upload merită îmbunătățite
  • Are doar un singur port la viteza de 2,5 Gbps
Notă produs 4/5

Verdict

ASUS ExpertWiFi EBM68 face o treabă bună în a oferi o rețea rapidă, sigură și polivalentă pentru companiile mici și mijlocii. Firmware-ul și aplicațiile sale au fost adaptate pentru mediul de business, iar funcții precum noua rețea auto-definită (Self-Defined Network) sunt utile pentru a configura rețeaua în funcție de nevoile tale specifice. Performanța este bună, în special pe banda de 2,4 GHz, iar acest aspect va fi util companiilor cu multe dispozitive IoT, care nu pot folosi banda mai rapidă de 5 GHz. Hardware-ul din interiorul lui ASUS ExpertWiFi EBM68 este destul de puternic, iar compatibilitatea sa cu conexiunile de internet de 2,5 Gbps oferă o anumită siguranță pentru rețeaua ta în viitor.

Despachetarea lui ASUS ExpertWiFi EBM68

ASUS ExpertWiFi EBM68 este primul sistem mesh cu WiFi 6 tri-band din gama de dispozitive business a companiei. Acesta este disponibil într-un kit cu două stații, sosind într-o cutie mare de carton alb cu nuanțe subtile de gri. Pe cutie, poți vedea o imagine a dispozitivelor care alcătuiesc kitul, numele produsului și detalii despre cele mai importante caracteristici ale acestuia.

Cutia folosită pentru ASUS ExpertWiFi EBM68

Cutia folosită pentru ASUS ExpertWiFi EBM68

Găsești mai multe informații despre acest produs, specificațiile sale hardware și software pe părțile laterale și pe spate. Când deschizi cutia, vezi mai întâi cele două stații ExpertWiFi EBM68 care alcătuiesc kitul, atent ambalate.

Despachetarea lui ASUS ExpertWiFi EBM68

Despachetarea lui ASUS ExpertWiFi EBM68

Scoate-le și vei găsi o mulțime de obiecte sub ele. La finalul procesului de despachetare, ar trebui să ai următoarele: două stații ExpertWiFi EBM68, adaptoarele lor de alimentare, un cablu de rețea CAT5e, două kituri de montare pe perete, ghidul de configurare rapidă, certificatul de garanție și alte pliante. După cum poți vedea în imaginea de mai jos, versiunea europeană, pe care am primit-o pentru teste, are la pachet două prize de alimentare: versiunea standard UE și cea britanică.

Tot ce găsești în cutie

Tot ce găsești în cutie

Despachetarea lui ASUS ExpertWiFi EBM68 este o experiență plăcută. În interiorul ambalajului, primești tot felul de accesorii, inclusiv cele necesare pentru a monta stațiile pe pereți și instrucțiunile pentru a face asta.

Reclamă

Caracteristici hardware și design

Ca design, ASUS ExpertWiFi EBM68 urmează liniile stabilite de familia ZenWiFi a companiei pentru segmentul de consum. Pe partea frontală a fiecărui ExpertWiFi EBM68, vei vedea logoul ASUS și un LED, care se aprinde în culori diferite, indicând starea fiecărei stații. În partea din spate, ai porturile și slotul unde se conectează suportul de montare pe perete. Fiecare stație are 18,5 x 7,8 x 17 cm în lățime x adâncime x înălțime, cântărind 808 grame.

ASUS ExpertWiFi EBM68 - față și spate

ASUS ExpertWiFi EBM68 - față și spate

Pentru fiecare ExpertWiFi EBM68 primești, de asemenea, un suport de montare pe perete și șuruburile necesare pentru a-l fixa în poziție.

Montarea pe perete este simplă

Montarea pe perete este simplă

Pe partea de sus, în mijloc, se află o linie argintie, pe care este imprimat numele familiei ExpertWiFi, înconjurat de o grilă cu multe orificii de ventilație.

Logoul ExpertWiFi se găsește pe partea superioară

Logoul ExpertWiFi se găsește pe partea superioară

Pe partea inferioară, găsești un abțibild mare, cu informații despre produsul pe care tocmai l-ai cumpărat, inclusiv detalii despre numele și parola Wi-Fi implicite folosite de fiecare ExpertWiFi EBM68. Pentru a ușura lucrurile, există și un cod QR care te ajută să te conectezi automat la Wi-Fi. Două picioare de cauciuc țin dispozitivul la locul său, iar lângă ele, ai butonul de resetare și butonul WPS.

Butonul WPS se află pe partea inferioară

Butonul WPS se află pe partea inferioară

Pe spatele fiecărui ExpertWiFi EBM68 se găsesc următoarele porturi: un port USB 3.2 Gen 1, un port WAN, care poate funcționa la viteze de până la 2,5 Gbps, trei porturi LAN de 1 Gbps, un comutator de alimentare și o mufă de alimentare.

Toate porturile sunt pe spate

Toate porturile sunt pe spate

ASUS ExpertWiFi EBM68 este un sistem mesh WiFi tri-band puternic, cu o lățime de bandă teoretică totală împărțită după cum urmează: 574 Mbps pentru banda de 2,4 GHz, 2402 Mbps pentru prima bandă de 5 GHz și 4804 Mbps pentru cea de-a doua bandă de 5 GHz. Astfel, se ajunge la un total de 7780 Mbps. Pentru a oferi această lățime de bandă mare, ASUS ExpertWiFi EBM68 este echipat cu un procesor quad-core Broadcom BRCM 6756, care rulează la 1,7 GHz, 1 GB de memorie RAM și 256 MB spațiu de stocare pentru firmware.

ASUS ExpertWiFi EBM68 are un hardware puternic

ASUS ExpertWiFi EBM68 are un hardware puternic

În interiorul fiecărei stații, există șase antene, care emit semnalul Wi-Fi. Sistemul oferă transferuri 2x2 MU-MIMO pe banda de 2,4 GHz și pe prima bandă de 5 GHz. A doua bandă de 5 GHz vine cu 4x4 MU-MIMO. Deși este un lucru bun, ar fi fost ideal ca acesta să ofere transferuri 4x4 MU-MIMO pe ambele benzi de 5 GHz. Îți recomand să citești acest ghid dacă vrei să știi ce este MU-MIMO și de ce este important.

Cea de-a doua bandă de 5 GHz beneficiază de transferuri 4x4 MU-MIMO

Cea de-a doua bandă de 5 GHz beneficiază de transferuri 4x4 MU-MIMO

ASUS ExpertWiFi EBM68 funcționează folosind toate standardele wireless până la Wi-Fi 6, oferind criptare WPA 3 și o lățime de bandă de 160 MHz pe benzile de 5 GHz.

Acestea sunt toate aspectele tehnice importante ale lui ASUS ExpertWiFi EBM68. Pentru mai multe informații tehnice despre acest produs, consultă pagina sa oficială: ASUS ExpertWiFi EBM68.

Reclamă

Configurarea și utilizarea lui ASUS ExpertWiFi EBM68

Configurarea lui ExpertWiFi EBM68 este diferită de cea a routerelor tradiționale pentru consumatori și a sistemelor mesh produse de ASUS. Asta deoarece trebuie să instalezi o aplicație mobilă diferită, numită ExpertWiFi. Aplicația este gratuită și o poți găsi în App Store și Google Play. Această aplicație diferă foarte mult de aplicația ASUS Router disponibilă pentru acasă. Asta pentru că este concepută pentru utilizatorii business și se concentrează pe nevoile acestora. Drept urmare, în fila Home (Acasă), poți vedea starea rețelei, topologia acesteia, traficul în timp real și consumul de resurse al sistemului ASUS ExpertWiFi EBM68.

Aplicația ExpertWiFi pentru Android

Aplicația ExpertWiFi pentru Android

Există, de asemenea, o filă SDN (Self-Defined Network), adică rețea auto-definită. Aceasta este una dintre cele mai importante caracteristici ale lui ExpertWiFi EBM68, permițând utilizatorilor să creeze diferite tipuri de rețele, în funcție de tipul de companie pe care o administrează și de nevoile lor specifice. Voi oferi mai multe detalii despre acest aspect pe a doua pagină a acestei recenzii, în secțiunea Caracteristici pentru companii.

Este ușor să creezi o rețea auto-definită - Self-defined Network

Este ușor să creezi o rețea auto-definită - Self-defined Network

În fila Settings (Setări), apare o listă lungă de setări. Deși aplicația ExpertWiFi nu-ți oferă acces la toate comenzile disponibile în firmware-ul acestui sistem mesh, beneficiezi de o mulțime de controale, ceea ce este minunat. Un aspect interesant, disponibil doar în aplicația ExpertWiFi, este că poți să integrezi ASUS ExpertWiFi EBM68 cu Google Assistant și să controlezi sistemul mesh folosind comenzi vocale și alte instrumente din ecosistemul inteligent Google.

Setările din aplicația ExpertWiFi

Setările din aplicația ExpertWiFi

Dacă vrei să ai acces la tot ceea ce-ți oferă ASUS ExpertWiFi EBM68, trebuie să deschizi un browser web pe un calculator conectat la rețea și să tastezi expertwifi.net în bara de adrese.

Reclamă

Atunci când te conectezi, vei vedea panoul de control (Dashboard). După cum poți vedea, acesta oferă tot felul de informații tehnice, precum starea conexiunii tale principale la internet, adresa IP a rețelei, câți clienți sunt conectați, starea sistemului, starea fiecărui port, precum și un DNS Benchmark în timp real, astfel încât să poți optimiza serverele DNS pe care le folosește rețeaua ta.

Panoul de control web pentru ASUS ExpertWiFi EBM68

Panoul de control web pentru ASUS ExpertWiFi EBM68

Bara laterală din stânga a interfeței utilizatorului îți oferă acces rapid la cele mai importante funcții ale dispozitivului. De exemplu, vizualizarea și setarea topologiei rețelei se face din secțiunea AiMesh, iar opțiunile disponibile sunt aceleași ca pentru orice alt sistem mesh de la ASUS. Un aspect important pe care trebuie să-l știi este că, în mod implicit, acest sistem mesh tri-band folosește cea de-a doua bandă de 5 GHz pentru backhaul. Această bandă este, de asemenea, singura care asigură transferuri wireless folosind 4x4 MU-MIMO. Este un lucru excelent pentru backhaul în sine, deoarece garantează performanțe excelente pentru comunicațiile dintre stațiile mesh. Din păcate, pe celelalte două benzi, rezervate pentru clienții conectați la rețea, primești 2x2 MU-MIMO în loc de 4x4.

Configurarea topologiei rețelei

Configurarea topologiei rețelei

Secțiunea Settings (Setări) este locul unde gășești majoritatea setărilor pentru rețeaua ta. Din fericire, este ușor să te orientezi, chiar dacă nu ești familiarizat cu interfața de utilizare creată de ASUS pentru familia ExpertWiFi. Pentru a te ajuta, interfața de utilizator a fost tradusă în 25 de limbi, inclusiv în limba română. De asemenea, multe dintre setări sunt ușor de înțeles chiar dacă ai doar cunoștințe minime despre rețele. Un dezavantaj este lipsa unei documentații de ajutor, prezentă în cazul routerelor ASUS pentru consumatori. Să sperăm că aceasta va fi creată în lunile următoare, pe măsură ce vor fi lansate mai multe produse din gama ExpertWiFi.

Iată setările WAN

Iată setările WAN

ASUS ExpertWiFi EBM68 are un port WAN de 2,5 Gbps, ceea ce este excelent, deoarece îi permite să folosească conexiuni de internet ultra-rapide. Totuși, acest sistem mesh nu oferă un al doilea port de 2,5 Gbps pentru conexiuni LAN, ceea ce reprezintă o oportunitate ratată. Mai ales într-un mediu de afaceri, un port LAN de 2,5 Gbps ar fi fost util pentru conectarea unui server local, a unei soluții NAS sau a altor echipamente business, care ar beneficia de o lățime de bandă mai mare.

Este disponibil un singur port de 2,5 Gbps

Este disponibil un singur port de 2,5 Gbps

Din păcate, am putut testa ASUS ExpertWiFi EBM68 doar în apartamentul meu cu două camere, nu într-un sediu real al unei companii. De asemenea, apartamentul meu este destul de mic pentru un sistem mesh atât de puternic. Acest sistem a fost gândit pentru locuri mult mai mari, deci nu am putut evalua foarte bine aria de acoperire oferită de ExpertWiFi EBM68. Chiar și așa, am fost mulțumit de testele mele. După cum vei vedea mai târziu în această recenzie, acest sistem mesh oferă descărcări rapide pe banda de 2,4 GHz. Este un aspect deosebit de bun pentru o rețea cu multe dispozitive IoT. Deși nu a fost foarte rapid, m-am bucurat de transferuri de rețea stabile pe banda de 5 GHz, atunci când am utilizat standardul Wi-Fi 6. De asemenea, nu am întâmpinat nicio problemă de conectivitate sau de stabilitate. Dar, dacă vrei să afli mai multe despre performanțele reale oferite de ASUS ExpertWiFi EBM68, accesează pagina următoare a acestei recenzii, unde prezint măsurători și comparații detaliate.

Descoperă: Smarthome Hardware și sunete Recenzii Recomandate Rețea și Internet Wireless