Review placă de bază ASUS ROG Crosshair VIII Hero (Wi-Fi)

Review placă de bază ASUS ROG Crosshair VIII Hero (Wi-Fi)
Rating

Odată cu apariția celei de-a treia generații de procesoare AMD pentru calculatoare, s-a lansat și puternicul chipset X570 pentru plăci de bază. Unul dintre jucătorii mari de pe această piață este ASUS, iar placa lor de bază de top, bazată pe X570, este ASUS ROG Crosshair VIII Hero (Wi-Fi). Aceasta vine cu o mulțime de facilități și promite performanțe excelente pentru entuziaștii de gaming pe PC. După ce am folosit-o și testat-o câteva zile, vrem să îți spunem mai multe despre ce oferă și ce poate face. Dacă ești interesat de achiziționarea unei plăci de bază ASUS ROG Crosshair VIII Hero (Wi-Fi), citește această recenzie:

Reclamă

ASUS ROG Crosshair VIII Hero (Wi-Fi): Pentru cine este o alegere potrivită?

ASUS ROG Crosshair VIII Hero (Wi-Fi) este placa de bază pe care ar trebui să o cumperi dacă:

  • Ești gamer și cauți o placă de bază care să poată să facă față oricărui procesor AMD Ryzen din a treia generație
  • Nu te deranjează să plătești un preț premium pentru un dispozitiv premium cu facilități generoase
  • Vrei să îți pregătești calculatorul pentru viitor

Pro și contra

Acestea sunt lucrurile care ne plac cel mai mult la ASUS ROG Crosshair VIII Hero (Wi-Fi):

Vezi prețul:
  • Este construită pe baza chipset-ului de top X570 și oferă suport pentru PCI Express 4.0
  • Folosește Socket AM4 și este compatibilă atât cu generația a treia de procesoare AMD Ryzen, cât și cu generația a doua
  • Suportă oficial RAM DDR4 cu viteze de frecvențe de 4600 MHz și mai sus
  • Oferă două sloturi pentru SSD-uri M.2 și opt porturi SATA
  • Vine cu un număr incredibil de porturi USB și majoritatea lor sunt USB 3.1 Gen2
  • Primești conectivitate super rapidă prin cablu 2.5 Gigabit Ethernet
  • Include și o placă wireless cu suport pentru noul standard Wi-Fi 6
  • Placa de bază are un VRM (Voltage Regulator Module) supradimensionat, așa că poți să îți supratactezi ușor procesorul
  • Modul în care placa de bază este organizată, designul și calitatea materialelor folosite sunt excelente
  • Chiar și aplicațiile oferite sunt mai bune decât cele cu care eram obișnuiți la plăcile de bază ASUS mai vechi

Iată ce ar putea să te împiedice să cumperi placa de bază ASUS ROG Crosshair VIII Hero (Wi-Fi):

  • Prețul pe care ASUS îl cere este unul premium, pe care nu și-l permit mulți utilizatori
  • Placa de bază are un ventilator mic pe chipset, lucru care unora s-ar putea să nu le placă. Totuși, din experiența noastră, îți putem spune că este un ventilator silențios
Notă produs 5/5
Verdict

Verdict

ASUS ROG Crosshair VIII Hero (Wi-Fi) se conturează a fi una dintre cele mai bune plăci de bază bazate pe chipset-ul X570. Dacă deții un procesor AMD Ryzen din a treia generație, această placă de bază este o alegere excelentă, oferind performanță de top, design frumos și calitate premium din punct de vedere al construcției. În plus, Crosshair VIII Hero este probabil una dintre plăcile de bază cu cele mai multe facilități pentru conectivitate și stocare. De fapt, ni se pare aproape imposibil să ne imaginăm cum ar putea cineva să folosească toate porturile USB disponibile. Singurul lucru care are putea să te oprească din a cumpăra placa de bază ASUS ROG Crosshair VIII Hero (Wi-Fi) este prețul. Dacă banii nu reprezintă o problemă însă, nu ezita să o cumperi. Nu îți vei regreta alegerea.

Despachetarea plăcii de bază ASUS ROG Crosshair VIII Hero (Wi-Fi)

ROG Crosshair VIII Hero (Wi-Fi) este o placă de bază vârf de gamă pentru ASUS și, drept consecință, și ambalajul ei este tot premium. Placa de bază vine într-o cutie mare realizată din carton solid. Este colorată toată în negru și roșu, și este plină de imagini și detalii despre placă și caracteristicile ei.

Cutia plăcii de bază ASUS ROG Crosshair VIII Hero (Wi-Fi)
Cutia plăcii de bază ASUS ROG Crosshair VIII Hero (Wi-Fi)

Când deschizi cutia, ți se dezvăluie placa de baza, așezată într-o pungă antistatică. Ridică suportul de carton pe care stă placa și vei găsi toate accesoriile și documentele ei: manualul de utilizare, patru cabluri SATA 6Gb/s, niște șuruburi pentru M.2, un DVD cu drivere și aplicații, un abțibild ROG mare, un Q-Connector, un modul Wi-Fi extern cu două antene, un cablu de extensie pentru RGB (80 de cm), un cablu de extensie pentru ledurile adresabile, un card cu un mesaj de mulțumire din partea ASUS, și chiar și un cupon pentru Cablemod.

ASUS ROG Crosshair VIII Hero (Wi-Fi): Ce găsești în cutie
ASUS ROG Crosshair VIII Hero (Wi-Fi): Ce găsești în cutie

Experiența de despachetare a plăcii de bază ASUS ROG Crosshair VIII Hero (Wi-Fi) este una premium, demnă de un astfel de produs de top.

Reclamă

Specificații hardware și design

Plăcile de bază high-end tind să aibă un design mult mai frumos decât cele ieftine. Ele nu expun totul, cum ar fi circuitele sau condensatorii, ci încearcă să acopere cât mai mult din "schelet" cu plăcuțe și radiatoare. ASUS ROG Crosshair VIII Hero (Wi-Fi) nu este o excepție și, chiar mai mult, este un exemplu de design frumos pentru plăcile de bază, ieșind în evidență destul de ușor.

Placa de bază ASUS ROG Crosshair VIII Hero (Wi-Fi)
Placa de bază ASUS ROG Crosshair VIII Hero (Wi-Fi)

De exemplu, ASUS ROG Crosshair VIII Hero (Wi-Fi) își acoperă tot modulul de reglare al voltajului (sau VRM pe scurt, dacă preferi) cu un radiator mare. Însă ASUS nu o face doar pentru că arată bine. VRM-ul este esențial pentru controlul voltajului procesorului și acest lucru înseamnă că prin el trece multă energie electrică, deci se și încălzește ușor. Dacă te gândești să îți supratactezi procesorul, VRM-ul și radiatorul său supradimensionat de pe ASUS ROG Crosshair VIII Hero (Wi-Fi) îți spun din prima clipă că vei putea foarte ușor să încerci să depășești limitele procesorului tău.

VRM-ul de pe ASUS ROG Crosshair VIII Hero (Wi-Fi)
VRM-ul de pe ASUS ROG Crosshair VIII Hero (Wi-Fi)

Pentru a oferi puterea necesară VRM-ului, placa de bază folosește doi conectori EPS. Unul dintre ei este un conector ATX standard cu 24 de pini, aflat în partea dreaptă a plăcii de bază, iar celălalt este un conector cu 8+4 pini aflat în zona din stânga sus, lângă o altă placă mare ce acoperă panoul de conexiuni de intrare/ieșire.

Conectorul CPU EPS se află în colțul din stânga sus al plăcii de bază
Conectorul CPU EPS se află în colțul din stânga sus al plăcii de bază

ASUS ROG Crosshair VIII Hero (Wi-Fi) este o placă de bază creată pentru a funcționa împreună cu procesoare AMD și, ca urmare, folosește Socket AM4. Acest tip de soclu este folosit de toate generațiile de procesoare AMD Ryzen. Totuși, placa de bază este compatibilă doar cu procesoarele Ryzen din generația a doua și a treia, nu și cu cele din prima generație. Însă, nu credem că există oricum oameni care să vrea să pună un procesor Ryzen din prima generație pe ea, având în vedere că aceasta este o placă de bază high-end cu un preț pe măsura calității și performanțelor ei. Apropo, poți să vezi lista completă de procesoare suportate aici: ASUS ROG Crosshair VIII Hero (Wi-Fi) - CPU Support.

ASUS ROG Crosshair VIII Hero (Wi-Fi) folosește Socket AM4
ASUS ROG Crosshair VIII Hero (Wi-Fi) folosește Socket AM4

Cât privește memoria RAM, ASUS ROG Crosshair VIII Hero (Wi-Fi) îți oferă patru sloturi DIMM DDR4 ce suportă o capacitate maximă de 128 GO și frecvențe de peste 4600 MHz, când lucrează împreună cu un procesor AMD Ryzen din a treia generație. Împreună cu un AMD Ryzen din a doua generație, poți folosi până la 64 de GO la o frecvență maximă de 3600 MHz.

ASUS ROG Crosshair VIII Hero (Wi-Fi) are patru sloturi DIMM
ASUS ROG Crosshair VIII Hero (Wi-Fi) are patru sloturi DIMM

ASUS ROG Crosshair VIII Hero (Wi-Fi) este realizată pe baza ultimului și celui mai puternic chipset pentru procesoare AMD. Se numește X570 și una dintre caracteristicile sale cele mai importante este suportul pe care îl oferă pentru PCIe 4.0. Chipset-ul X570 are douăzeci de benzi PCIe 4.0, dintre care patru sunt folosite pentru comunicare cu procesorul. Restul de benzi pot fi folosite de producătorul plăcii de bază după cum crede. Așa cum poți vedea în următoarele paragrafe, ASUS a ales să utilizeze o parte din ele atât pentru stocarea rapidă oferită de SSD-uri, cât și pentru porturi rapide USB 3.1 Gen2. De asemenea, nu uita că, dacă folosești un procesor Ryzen din a treia generație, și el vine cu propriile benzi PCIe, 24 în total. 🙂

ASUS ROG Crosshair VIII Hero (Wi-Fi) folosește chipset-ul X570, răcit de un mic ventilator
ASUS ROG Crosshair VIII Hero (Wi-Fi) folosește chipset-ul X570, răcit de un mic ventilator

Pe ASUS ROG Crosshair VIII Hero (Wi-Fi), primești trei sloturi PCIe 4.0 x16 și un slot PCIe 4.0 x1. Începând de sus în jos, primele două sloturi sunt conectate direct la procesor folosind benzile CPU și, din acest motiv, pe acestea două le folosești pentru plăcile video. Dacă montezi doar o placă video în primul slot PCIe 4.0, el funcționează în modul x16, adică poate utiliza până la 16 benzi. Dacă ambele sloturi sunt folosite, ele merg în modul x8/x8. Dacă procesorul tău este din a doua generație de Ryzen-uri, sloturile PCIe funcționează la fel, dar sunt limitate la PCIe 3.0 în loc de PCIe 4.0. De asemenea merită menționat că, din punct de vedere al designului, aceste două sloturi sunt ranforsate cu metal, pentru a face față chiar și celor mai grele și mai puternice plăci video.

Reclamă

Cel de-al treilea slot, de sus în jos, este un slot PCIe 4.0 x1, iar cel de-al patrulea și ultimul slot (în partea de jos a plăcii de bază) este un PCIe 4.0 x4. Ambele sunt conectate la benzile PCIe 4.0 oferite de chipset-ul X570 de pe placa de bază.

Dacă te întrebi ce configurații video poți folosi, trebuie să știi că ASUS ROG Crosshair VIII Hero (Wi-Fi) suportă tehnologiile NVIDIA 2-Way SLI și AMD 3-Way CrossFireX.

Sloturile PCIe 4.0 utilizate pentru plăcile video sunt ranforsate cu metal
Sloturile PCIe 4.0 utilizate pentru plăcile video sunt ranforsate cu metal

Referitor la opțiunile de stocare, primești două sloturi M.2 și opt porturi SATA 6Gb/s. Portul M.2 din partea de jos a plăcii suportă unități SSD 2242/2260/2280/22110 și PCIe 4.0 x4 indiferent de ce procesor folosești, deoarece acest port este conectat direct la benzile chipset-ului X570. Portul M.2 de sus este conectat direct la benzile procesorului și funcționează în modul PCIe 4.0 x4, dacă ai un CPU Ryzen din a treia generație, sau în PCIe 3.0, dacă ai un CPU Ryzen din a doua generație. De asemenea, pe acest port M.2 poți monta doar SSD-uri 2242/2260/2280, dar nu și 22110, care sunt mai lungi.

SSD-urile PCIe 4.0 pot atinge viteze mult mai rapide decât PCIe 3.0, așa că ASUS a avut grijă și de problema căldurii emise de ele: ambele sloturi M.2 au radiatoare incluse, cu design potrivit cu cel al celorlalte elemente ale plăcii de bază, și arată bine.

ASUS ROG Crosshair VIII Hero (Wi-Fi) poate acomoda două SSD-uri M.2 și opt unități SATA
ASUS ROG Crosshair VIII Hero (Wi-Fi) poate acomoda două SSD-uri M.2 și opt unități SATA

ASUS ROG Crosshair VIII Hero (Wi-Fi) nu dezamăgește nici din punct de vedere al conectivității. Chiar dimpotrivă! Placa de bază are chipset-uri pentru conexiuni atât prin fir, cât și wireless, la nivel premium. Pentru conexiunile prin fir, ai la dispoziție două porturi Ethernet RJ45: unul legat la un chipset Realtek RTL8125-CG, ce suportă viteze de până la 2500 Mbps, și unul conectat la un Intel Ethernet Controller I211-AT, ce suportă viteze de până la 1 Gbps. Ambele porturi sunt protejate de Anti-surge LANGuard, o tehnologie ce le protejează de salturi abrupte de energie, făcând semnalul Ethernet mai clar și reducând șansa apariției de erori.

Partea wireless este oferită tot de un chipset premium: un 2 x 2 Intel Wi-Fi 6 AX200 cu suport pentru MU-MIMO, compatibil cu standardul Wi-Fi 6 (802.11 a/b/g/n/ac/ax) și frecvențele de 2,4 și 5 GHz. Dacă folosești Wi-Fi 6, poți obține viteze maxime teoretice de până la 2,4 GHz! Desigur, placa de bază are și suport inclus pentru conexiunile Bluetooth v5.0.

Referitor la sunet, trebuie să știi că placa de bază ASUS ROG Crosshair VIII Hero (Wi-Fi) vine cu unul din codecurile high-end de la ASUS, numit ROG SupremeFX 8-Channel High Definition Audio CODEC S1220, bazat pe ESS ES9023P High Definition DAC. Suportă redarea media la 32-Bit/192kHz, are o capacitate de ieșire de până la 120dB SNR (raport semnal zgomot), 113 dB SNR pe intrare și identificarea impedanței atât pentru ieșirile de căști frontale și din spate.

Codecul audio SupremeFX disponibil pe ASUS ROG Crosshair VIII Hero (Wi-Fi)
Codecul audio SupremeFX disponibil pe ASUS ROG Crosshair VIII Hero (Wi-Fi)

Conexiunile și porturile de intrare și ieșire se află toate sub o placă de protecție. Pe lângă porturile de rețea și cele de sunet, pe panoul din spatele plăcii de bază, primești și un număr uimitor de șapte porturi USB 3.2 Gen 2 Type-A și unul USB 3.2 Gen 2 Type-C (toate sunt colorate în roșu), precum și patru porturi USB 3.2 Gen 1 (colorate în albastru). Suplimentar, pe panoul frontal al carcasei, poți conecta încă un port USB 3.2 Gen 1, două porturi USB 3.2 Gen 1 și 4 porturi USB 2.0. Referitor la panoul de intrări și ieșiri din spate, trebuie să știi că patru din cele șapte porturi USB roșii sunt declasate de la USB 3.2 Gen 2 la USB 3.2 Gen 1, dacă folosești un procesor Ryzen din a doua generație în loc de unul din seria Ryzen 3000. Oricum ar fi, tot este un număr impresionant de porturi USB rapide, probabil că mai multe decât vei avea vreodată nevoie.

Panoul de intrări/ieșiri este plin de porturi USB 3.1 Gen1 și Gen2, Ethernet și Wi-Fi rapide
Panoul de intrări/ieșiri este plin de porturi USB 3.1 Gen1 și Gen2, Ethernet și Wi-Fi rapide

Dacă vrei această placă de bază, probabil că vei vrea și un sistem bun de răcire pentru ea. Stai liniștit, pentru că placa de bază oferă o mulțime de conectori, atât pentru coolere pe bază de aer, cât și pentru sisteme de răcire cu lichid. Ca să le enumerăm pe toate, ai la dispoziție: un conector cu 4 pini CPU_Fan, un conector cu 4 pini CPU_OPT, trei conectori cu 4 pini CHA_Fan, un conector cu 4 pini AIO PUMP, un conector cu 4 pini Water Pump +, un conector cu 4 pini H_AMP, un conector cu 4 pini PCH_FAN, un conector cu 3 pini W_FLOW, un conector cu 2 pini W_IN, un conector cu 2 pini W_OUT și un conector T_SENSOR.

Sunt unii utilizatori cărora le plac luminile RGB și alții cărora nu le plac. Dacă nu îți plac, le poți opri, iar dacă îți plac, vei fi fericit să auzi că placa de bază ASUS ROG Crosshair VIII Hero (Wi-Fi) suportă ASUS Aura și, pe lângă luminile pe care le ai implicit pe placa de protecție a intrărilor și ieșirilor și pe placa de deasupra chipset-ului X570, ea oferă și patru headere Aura RGB pentru conectarea altor componente cu leduri, precum ventilatoare sau benzi led. Două dintre header-ele Aura RGB folosesc 4 pini (RGB) și două folosesc 3 pini (ARGB sau RGB Adresabil).

ASUS ROG Crosshair VIII Hero (Wi-Fi) suportă Aura Sync (iluminare RGB)
ASUS ROG Crosshair VIII Hero (Wi-Fi) suportă Aura Sync (iluminare RGB)

Tot ce ți-am spus despre hardware-ul și designul acestei plăci de bază în această secțiune este doar o parte din ce are ea de oferit. Dacă vrei toate detaliile despre specificațiile sale, compatibilitate și instalare, ar trebui să îi citești manualul, aici: ASUS ROG Crosshair VIII Hero (Wi-Fi).

Placa de bază ASUS ROG Crosshair VIII Hero (Wi-Fi) este impresionantă. Este cea mai premium placă de bază cu chipset X570 de la ASUS pentru procesoare AMD și, pe lângă faptul că oferă un număr incredibil de opțiuni de conectivitate (M.2 SSD, USB, 2.5 Gbps Wi-Fi, etc.), vine și cu un VRM supradimensionat, ce îți oferă spațiu pentru supratactarea procesorului, precum și cu un design frumos cu radiatoare mari, plăci de protecție și suport pentru sistemul de iluminare AURA.

Pe pagina următoare a acestui review poți vedea rezultatele pe care le-am obținut de la placa de bază ASUS ROG Crosshair VIII Hero (Wi-Fi) în combinație cu trei procesoare diferite (AMD Ryzen 7 3700X, AMD Ryzen 5 3600X, AMD Ryzen 5 3600) în benchmark-uri.

Descoperă: Productivitate Hardware și sunete Recenzii Recomandate