Review tastatură wireless Trust Veza

Rating:

Dacă te afli în căutarea unei tastaturi wireless cu preț mic, care să includă și un touchpad, Trust este unul dintre producătorii care oferă astfel de dispozitive. Trust Veza este o tastatură wireless pentru calculatoare, laptopuri, precum și smart TV-uri. Vrei să afli dacă Trust Veza s-ar putea să fie o alegere bună ca următoarea ta tastatură portabilă sau tastatură pe care să o folosești pe canapea, în sufragerie? Citește acest review și vezi părerea noastră:

Trust Veza: Pentru cine este o alegere potrivită?

Tastatura wireless Trust Veza este o alegere bună pentru:

  • Persoanele care vor o tastatură wireless pentru smart TV
  • Utilizatorii care vor o tastatură portabilă ce include un touchpad
  • Persoanele care au un buget limitat

Pro și contra

Sunt unele lucruri bune de spus despre tastatura Trust Veza:

  • Preț mic
  • Touchpad-ul este mare și bine poziționat
  • Funcționează pe smart TV-uri, precum și pe calculatoare și laptopuri

Există și unele aspecte negative:

  • Calitatea construcției nu este grozavă
  • Tastatul nu este o experiență productivă
  • Nu oferă conexiuni Bluetooth
Notă produs 3/5

Verdict

Trust Veza este o tastatură accesibilă ca preț, destinată utilizării ocazionale, în tandem cu dispozitive precum smart TV-uri. Tastarea pe ea nu este cea mai plăcută experiență, iar calitatea construcției sale ar putea fi mai bună. Totuși, touchpad-ul este mare, poziționat bine și util. Ne place faptul că Veza este plug-and-play și că funcționează cu aproape orice dispozitiv care are un port USB liber. Deși există produse similare mai bune pe piață, Trust Veza este o opțiune de avut în vedere pentru cei care au un buget limitat.

Despachetarea tastaturii wireless Trust Veza

Trust Veza vine într-o cutie relativ mică, din carton. Pe partea superioară are o imagine mare a tastaturii, precum și numele și caracteristicile sale esențiale. Pe spate, găsești mai multe detalii despre specificațiile Veza, caracteristicile sale și dispozitivele cu care este compatibilă.

Tastatura wireless Trust Veza: Cutia

Deschiderea cutiei îți dezvăluie conținutul destul de simplu: tastatura Trust Veza, adaptorul mic USB wireless, două baterii AAA, ghidul de pornire rapidă și documentele de garanție.

Tastatura wireless Trust Veza: Conținutul cutiei

Despachetarea tastaturii wireless Trust Veza este o experiență simplă. Apreciem faptul că producătorul include cele două baterii AAA necesare pentru funcționarea acestui dispozitiv.

Design și specificații hardware

Tastatura wireless Veza este prezentată de Trust ca „full-size keyboard for quick and comfortable typing” (tastatură cu dimensiuni standard pentru tastare rapidă și confortabilă). Acest lucru nu este adevărat: tastatura este mai mică decât o tastatură de laptop. Iată o comparație cu tastatura de pe un Lenovo Legion Y520:

O tastatură de laptop vs. Trust Veza

Trust Veza cântărește 327 grams, are o lungime de 353 mm, 130 mm lățime și 16 mm înălțime. Aceste dimensiuni sunt într-adevăr apropiate de cele ale unei tastaturi standard fără taste numerice. Însă, Veza include și un touchpad în partea dreaptă, acolo unde se află tastele numerice pe tastaturile standard.

Veza este o tastatură wireless. Pentru a se conecta la alte dispozitive, precum calculatoare, laptopuri sau chiar și smart TV-uri, ea folosește frecvența radio 2.4 GHz. Nu are Bluetooth și asta înseamnă că o poți folosi doar cu receptorul său USB. Distanța maximă wireless acoperită este de 10 metri.

Pentru a o porni, trebuie să introduci două baterii AAA în tastatura Trust Veza. Ele au un loc special, în interiorul unui sertar din plastic aflat pe spatele tastaturii, lângă comutatorul de pornire. Tot aici este și locul unde poți ascunde receptorul USB atunci când nu-l folosești. Teoretic, un set de baterii noi ar trebui să te țină cam trei luni.

Spatele tastaturii wireless Trust Veza

Tastele de pe Trust Veza sunt plate și par să fie realizate din plastic ieftin. Nu au iluminare și vopseaua folosită pentru caractere le face să arate nefinisate, iar tastele mai mari au tendința să tremure sau să se clatine.

Tastatura wireless Trust Veza

Pe lângă tastele standard, în colțul din stânga sus, Trust Veza are și un buton de „clic stânga mouse” și trei taste de control al volumului. Le poți folosi pentru a da sunetul mai tare, mai încet, sau pentru a-l opri.

Tastele de volum de pe tastatura wireless Trust Veza

Conform Trust, tastatura wireless Veza este un dispozitiv „plug and play” și este compatibilă cu sistemele de operare Windows, macOS și Chrome OS. Dacă vrei să-i vezi toate specificațiile și caracteristicile, vizitează Trust Veza Wireless Keyboard with touchpad.

Specificațiile hardware ale Trust Veza nu sunt impresionante. Totuși, faptul că este ușoară și că include un touchpad ar putea să o facă atractivă pentru persoanele care vor o tastatură portabilă pe care să o poată folosi pe un smart TV.

Utilizarea tastaturii wireless Trust Veza

Din nefericire, experiența noastră în utilizarea tastaturii Trust Veza nu a fost dezamăgitoare. Tastele au suprafețe plate, iar cele mai mari, precum Enter și Shift se clatină. În plus, tastele săgeți, Ctrl dreapta și Shift stânga sunt atât de înghesuite că nu le-am nimerit aproape niciodată. Aceste lucruri fac ca tastarea să fie dificilă.

Tastele săgeți sunt înghesuite și mici

Pe de altă parte, touchpad-ul este destul de bun. Atât suprafața sa, cât și butoanele stânga și dreapta sunt mari și ușor de folosit. În plus, poziționarea touchpad-ului în partea dreaptă a tastaturii este ideală dacă ești dreptaci.

Touchpad-ul și butoanele sale sunt mari

Am conectat tastatura wireless Trust Veza la un calculator desktop cu Windows 10, la un laptop, precum și la un smart TV LG. După cum era de așteptat, a funcționat fără niciun fel de probleme pe PC și pe notebook. Surprinzător pentru noi a fost că a mers bine și pe smart TV, deși acoperirea wireless a fost mică – sub patru metri. Totuși, a fost destul pentru ca noi să ne putem controla smart TV-ul de pe canapea.

Trust Veza este o tastatură wireless cu preț mic, destinată utilizării ocazionale, în principal cu un smart TV. Touchpad-ul este mare, bine poziționat și ușor de folosit. Funcționează bine atâta timp cât nu trebuie să tastezi mult. Dacă intenționezi să o folosești pentru muncă, există tastaturi wireless mai bune pe piață.

Ai cumpăra o tastatură wireless Trust Veza?

Acum știi care sunt opiniile noastre despre tastatura wireless Trust Veza, ce ne place și ce nu ne place la ea. Înainte de a închide acest review, spune-ne ce părere ai despre acest produs. Dacă deja o ai, nu ezita să îți împărtășești experiența cu această tastatură. Comentează mai jos și hai să discutăm.