Review ASUS ROG Strix Scope TKL Deluxe: Una dintre cele mai bune tastaturi fără NumPad!

Rating:

ASUS ROG Strix Scope TKL Deluxe este o tastatură frumoasă fără NumPad (tenkeyless). Are o calitate solidă a construcției, iar designul compact înseamnă că poți să o iei ușor cu tine la petrecerile LAN. Eticheta Deluxe din numele său nu este acolo doar în scopuri de marketing. Atât atenția la detalii, cât și prețul acestei tastaturi o fac să iasă în evidență pe o piață foarte aglomerată. Dacă vrei să știi mai multe despre ASUS ROG Strix Scope TKL Deluxe și ce are de oferit, citește această recenzie:

ASUS ROG Strix Scope TKL Deluxe: Pentru cine este o alegere potrivită?

Tastatura ASUS ROG Strix Scope TKL Deluxe este o opțiune excelentă pentru:

  • Gamerii care s-au specializat în jocuri FPS și preferă tastaturile fără partea de NumPad (tastele numerice din dreapta)
  • Utilizatorii care vor o tastatură portabilă cu design atractiv și minimalist
  • Persoanele cărora le place foarte mult brandul Republic of Gamers și iluminarea RGB

Pro și contra

Iată care sunt aspectele pozitive la ASUS ROG Strix Scope TKL Deluxe:

  • Este o tastatură excelentă pentru gameri
  • Ocupă mai puțin spațiu pe birou deoarece nu are tastele numerice din partea dreaptă (este tenkeyless)
  • Poți alege dintr-o varietate mare de comutatoare Cherry MX RGB: Red (Roșu), Blue (Albastru), Black (Negru), Brown (Maro), Speed Silver (Argintiu Rapid) și Silent Red (Roșu Silențios)
  • Are lumini RGB și suportă ASUS Aura Sync
  • Este realizată din materiale de calitate premium
  • Tastele Control și Shift din partea stângă sunt late și ușor de folosit în timp ce te joci
  • Are o tastă Stealth (F12) pe care s-ar putea să o găsești foarte utilă în anumite situații
  • Suportul pentru încheieturile mâinilor este confortabil și se atașează la tastatură prin magneți
  • Cablul USB cu înveliș din țesătură folosește un conector USB Type-C

De asemenea, sunt și câteva aspecte mai puțin pozitive de menționat:

  • Nu include un port USB suplimentar (passthrough)
  • Prețul său nu este pentru orice buzunar
  • Software-ul oferit de ASUS este încă în urma competiției
Notă produs 5/5

Verdict

ASUS ROG Strix Scope TKL Deluxe este una dintre cele mai bune tastaturi de gaming pe care le-am testat în anul 2019. Ne plac foarte mult designul său, calitatea premium a materialelor folosite, precum și bogăția de opțiuni pe care o ai din punct de vedere al tipului de comutatoare Cherry MX pe care le poți alege. De asemenea, suntem impresionați de cât de confortabil este suportul pentru încheieturile mâinilor atunci când tastezi timp îndelungat. Dacă ceea ce cauți este o tastatură de gaming tenkeyless (fără taste numerice) de top, iar banii nu reprezintă o problemă pentru tine, îți recomandăm să cumperi ASUS ROG Strix Scope TKL Deluxe.

Despachetarea tastaturii de gaming ASUS ROG Strix Scope TKL Deluxe

Tastatura ASUS ROG Strix Scope TKL Deluxe este un dispozitiv premium ce face parte din familia Republic of Gamers. Pachetul în care vine arată foarte bine. Pe partea superioară a cutiei, poți vedea o imagine strălucitoare a tastaturii, împreună cu logoul ROG, numele complet al tastaturii și câteva dintre caracteristicile sale principale.

Pachetul lui ASUS ROG Strix Scope TKL Deluxe

Pe spatele cutiei, ASUS a imprimat mai multe detalii despre caracteristicile tastaturii, precum și o ilustrație cu tastatura și funcțiile oferite.

ASUS ROG Strix Scope TKL Deluxe: Spatele cutiei

Deschiderea cutiei îți dezvăluie pentru ce ai plătit: tastatura ASUS ROG Strix Scope TKL Deluxe învelită într-un material textil pentru protecție, suportul magnetic pentru încheieturile mâinilor, un cablu detașabil USB Type-A la Type-C acoperit cu țesătură, precum și două abțibilduri ROG. De asemenea, găsești și manualul de utilizare și documentele pentru garanție.

ASUS ROG Strix Scope TKL Deluxe: Ce găsești în cutie

Experiența de despachetare este excelentă, așa cum te-ai aștepta de la un dispozitiv premium. Este îndeajuns să deschizi cutia ca să îți dai seama de ce această tastatură își merită numele Deluxe.

Caracteristici hardware

Cel mai important aspect la orice tastatură de gaming este tipul de comutatoare pe care îl folosește. Vestea bună este că ASUS ROG Strix Scope TKL Deluxe este disponibilă într-o mulțime de configurații. Iată tipurile de comutatoare pe care le poți avea pe această tastatură:

  • Cherry MX RGB Red – răspuns liniar, fără clic, forță de activare de 45g și cursă a tastei de 2 mm pentru activare (4 mm până la capăt)
  • Cherry MX RGB Brown – feedback tactil liniar, fără clic, forță de activare de 45g, forță de apăsare de 55g și o cursă a tastei de 2 mm pentru activare (4 mm până la capăt)
  • Cherry MX RGB Blue – feedback tactil puternic, clic audibil, forță de activare de 50g și de apăsare de 60g, o cursă a tastei de 2,2 mm pentru activare (4 mm până la capăt)
  • Cherry MX RGB Black – răspuns liniar, fără clic, forță de activare de 60g și o cursă a tastei de 2 mm pentru activare (4 mm până la capăt)
  • Cherry MX RGB Speed Silver – răspuns liniar, fără clic, forță de activare de 45g, cursa tastei de 1,2 mm pentru activare (3,4 mm până la capăt)
  • Cherry MX RGB Silent Red – răspuns liniar, fără clic, forță de activare de 45g, cursa tastei de 1,9 mm pentru activare (3,7 mm până la capăt)
ASUS ROG Strix Scope TKL Deluxe

Modelul de ASUS ROG Strix Scope TKL Deluxe pe care l-am primit pentru review folosea comutatoare Cherry MX Red (Roșii), ce pot rezista până la 50 de milioane de apăsări fiecare. Aceste comutatoare sunt ideale pentru aceia cărora le plac jocurile de acțiune, dar nu sunt cele mai bune pentru tastat, deoarece nu îți oferă feedback la apăsare. Totuși, acest lucru este valid doar în cazul celor care tastează foarte rapid.

ASUS ROG Strix Scope TKL Deluxe folosește comutatoare Cherry MX

Tastatura are și tehnologie N-key rollover anti-ghosting, astfel că poate să înregistreze corect toate apăsările de taste, chiar dacă le apeși pe toate simultan.

ASUS ROG Strix Scope TKL Deluxe este o tastatură tenkeyless, ceea ce înseamnă că nu are tastele numerice din partea dreaptă a tastaturilor standard. În rest, dimensiunile sale sunt normale. Cadrul său este realizat din aluminiu ce arată frumos și este ușor, dar comutatoarele mecanice adaugă destul de multă greutate, făcând tastatura să ajungă la un total de 860 de grame. Mai mult, suportul pentru încheieturile mâinilor adaugă încă 170 de grame.

Pentru a se conecta la PC-ul tău de gaming, ASUS ROG Strix Scope TKL Deluxe folosește un cablu detașabil USB Type-A la Type-C, acoperit cu țesătură, cu o lungime de 2 metri, destul de lung chiar dacă îți ții calculatorul sub birou.

ASUS ROG Strix Scope TKL Deluxe utilizează un cablu USB Type-A la Type-C

Tastatura ASUS ROG Strix Scope TKL Deluxe are o lungime de 35,6 cm, o lățime de 13,6 cm și o grosime de 4 cm. Suportul pentru încheieturile mâinilor are 35,6 x 7,5 x 2,1 cm.

Din punct de vedere al sistemelor de operare pe care le suportă, tastatura de gaming ASUS ROG Strix Scope TKL Deluxe funcționează oficial cu Windows 10, deși ar trebui să o poți folosi fără probleme și cu Windows 8.1 sau Windows 7.

Dacă vrei mai multe detalii despre specificațiile hardware și caracteristicile ei, vizitează-i pagina web oficială: ASUS ROG Strix Scope TKL Deluxe.

Experiența de utilizare a tastaturii de gaming ASUS ROG Strix Scope TKL Deluxe

ROG Strix Scope TKL Deluxe este versiunea tenkeyless a unei alte tastaturi de gaming realizată tot de ASUS, numită ASUS ROG Strix Scope. Cu excepția faptului că tastatura TKL Deluxe este mai mică, datorită absenței tastelor numerice din partea dreaptă, este identică cu modelul Strix Scope original. Acesta este un lucru bun, deoarece atunci când am testat Strix Scope, ni s-a părut a fi o tastatură de gaming excelentă. Poți citi mai multe despre ea, aici: ASUS ROG Strix Scope review: Una dintre cele mai bune tastaturi de gaming ale anului!

Experiența noastră în utilizarea tastaturii ASUS ROG Strix Scope TKL Deluxe a fost, într-un cuvânt, premium. Tastatura folosește un design cu taste „ce plutesc”, adică poți să vezi comutatoarele RGB cum stau pe cadrul ei. Arată frumos și minimalist, lucru ce place multor gameri.

ASUS ROG Strix Scope TKL Deluxe are taste ce fac vizibile comutatoarele

Partea superioară a cadrului tastaturii este realizată din aluminiu, ceea ce îți dă un sentiment de încredere în robustețea sa, dar îți arată și măiestria ASUS în construcția acestor dispozitive.

Partea superioară a ASUS ROG Strix Scope TKL Deluxe este realizată din aluminiu

Suntem de părere că ASUS ROG Strix Scope TKL Deluxe se potrivește perfect nu doar pentru fanii jocurilor de tip shooter FPS, ci și pentru oricine își dorește o tastatură frumoasă și compactă, care să nu facă deloc compromisuri în ceea ce privește calitatea. Lungimea sa este mult mai mică decât cea a unei tastaturi standard. Mai mult, marginile sale sunt foarte mici și aproape că nu lasă niciun pic de spațiu între taste și marginea cadrului.

ASUS ROG Strix Scope TKL Deluxe fără suportul pentru încheieturile mâinilor

La fel ca sora sa mai mare, ASUS ROG Strix Scope, TKL Deluxe vine cu taste de Control și Shift mari în partea stângă. Dacă ești gamer, vrei acest lucru, deoarece îți este mai ușor și mai rapid să le identifici și să le apeși în timp ce te joci ceva cu multă acțiune.

Tastele CTRL și SHIFT sunt foarte late

În partea superioară, unele dintre tastele de funcții acționează și ca taste multimedia. ASUS a decis să le facă să meargă în primul rând ca taste multimedia, și doar în al doilea rând ca taste F, doar când apeși și tasta Fn. De asemenea, ultima dintre tastele de funcții, F12, acționează ca tastă Stealth (ascundere). Dacă apeși pe ea, tot ce ai pe calculator este minimizat și sunetul este tăiat. Este perfectă pentru cei care se mai joacă și pe la serviciu, deși nu ar trebui. 🙂

O parte din tastele multimedia și tasta Stealth F12

Un alt lucru care ne-a plăcut foarte mult la ASUS ROG Strix Scope TKL Deluxe este suportul pentru încheieturile mâinilor. Este făcut din piele artificială și se atașează magnetic la tastatură. Deși unora s-ar putea să nu le placă pielea artificială, deoarece au impresia că face mâinile să transpire, experiența noastră ne spune altceva. Este moale și îți oferă confort pentru mâini chiar dacă lucrezi sau te joci pe această tastatură toată ziua.

ASUS ROG Strix Scope TKL Deluxe cu suportul magnetic pentru încheieturi atașat

Am folosit ASUS ROG Strix Scope TKL Deluxe pentru scris articole, precum și în câteva jocuri precum Shadow of the Tomb Raider, Metro Exodus și League of Legends. Tastatura mi s-a părut excelentă în jocuri și experiența de tastare a fost bună. Totuși, dacă vrei să îți cumperi o tastatură în primul rând pentru scris și apoi pentru jocuri, poate ar fi bine să o cumperi cu comutatoare Cherry MX Blue sau Brown, în loc de cele Red pe care le-am testat.

ASUS ROG Strix Scope TKL Deluxe este o tastatură de gaming de top, de care noi ne-am atașat foarte rapid.

Drivere și software

Tastatura ASUS ROG Strix Scope TKL Deluxe poate fi personalizată cu ajutorul aplicației ASUS ROG Armoury 2. Această aplicație îți permite să creezi profile pentru tastatură și să schimbi tipurile de iluminare, să configurezi ce combinații de taste sunt dezactivate în Modul Joc, să înregistrezi și să asociezi acțiuni macro, să sincronizezi efectele de lumină cu cele ale altor dispozitive compatibile cu Aura, precum și să obții statistici despre numărul de apăsări al tastelor.

Aplicația Armoury II

Poți crea și folosi maxim cinci profile, pe care ASUS ROG Strix Scope TKL Deluxe le stochează pe cipul său de memorie flash.

Din punct de vedere al statisticilor, poți vedea numărul de apăsări de taste pe minut, dar trebuie să deschizi ROG Armoury și să apeși butonul Record pentru asta. Altfel, aplicația nu începe să înregistreze statistici, ceea ce nu este foarte util.

Înregistrarea de statistici cu Armoury II

Aplicația ASUS ROG Armoury 2 este adecvată pentru personalizarea tastaturii și face o treabă bună în ceea ce privește efectele de lumină. Însă, rămâne totuși în urma a ceea ce oferă competiția.

Îți place tastatura de gaming ASUS ROG Strix Scope TKL Deluxe?

Acum știi ce părere avem despre ASUS ROG Strix Scope TKL Deluxe. Ne place mult și suntem convinși că este și pe placul majorității gamerilor. Dacă ai ceva de adăugat la review-ul nostru, sau dacă ai întrebări, nu ezita să scrii un comentariu mai jos.