Samsung Gear S2 - Cel mai bun design de smartwatch?

Samsung Gear S2 - Cel mai bun design de smartwatch?

Samsung lansează un ceas inteligent cu un design de excepție. Samsung Gear S2 are puncte forte unde arată mai bine decât Apple Watch și Android Wear, dar și zone care lasă de dorit. Află cât costă, cum arată, ce are de oferit și dacă oferta este interesantă pentru tine:

Reclamă

Rotund până în cele mai mici amănunte

Industria de ceasuri de mână are o istorie lungă și plină de vânzări de succes. Producătorii elvețieni reușesc să ia 54% din vânzările anuale cu numai 2,4% din ceasurile disponibile pe piață. Ceasurile elvețiene arată bine și funcționează impecabil. Primele încercări de smartwatch-uri erau dificil de utilizat și păreau nelalocul lor pe încheietură. Apariția de noi tehnologii a părut să facă uitat faptul că natura umană, clientul, nu s-a schimbat.

Samsung Gear S2, smartwatch,
Samsung Gear S2, smartwatch,

Samsung Gear S2 readuce în prim plan excelența în design. Utilizarea este simplă și intuitivă, iar ceasul arată bine și natural la mână. O schimbare radicală este adoptarea design-ului rotund. Și alți producători au ceasuri rotunde însă aplicațiile afișează forme pătrățoase pe un ecran rotund. Samsung a lucrat la fiecare detaliu pentru a rotunji toate aspectele de design. Fețele ceasului și aplicațiile sunt toate gândite pe rotund, cu un rezultat îngrijit și plăcut la utilizare.

Samsung Gear S2, smartwatch,
Samsung Gear S2, smartwatch,

Inovația cea mai deosebită este marginea rotativă. Deși ecranul este sensibill la atingere, după câteva folosiri, nu mai dorești să navighezi altfel pe smartwatch. Selecția opțiunilor este rapidă și precisă. Degetele nu mai ascund din ecran.

Două butoane, stânga și dreapta, acționează familiar pentru utilizatorii Samsung: meniu și înapoi. Bateria ține și ea mai mult decât la alte ceasuri inteligente. Gear S2 poate să reziste două zile, ceea ce îți dă voie să mai ratezi încărcarea din fiecare noapte.

Reclamă

Samsung Gear S2 are două variante la care cureaua este fabricată din elastomeri pe alb și negru. Varianta "clasică" (așa cum o numește Samsung) are curea din piele. Atenție la sistemul de prindere a curelei de ceas: este un sistem proprietar așa că nu puteți înlocui cureaua cu oricare alta.

Fitness și portofel la purtător

Samsung Gear S2 are 6 senzori care îl fac un aparat capabil pentru urmărirea stării de fitness. Nu egalează cele mai bune brățări de fitness, dar are performanțe decente pentru un ceas inteligent. Pentru o monitorizare completă este nevoie de o legătură cu un smartphone. Spre deosebire de versiunile anterioare Samsung Gear, S2 se leagă cu orice smartphone cu Android. Legătura și aplicațiile funcționează cel mai bine însă cu telefoanele Samsung.

Senzorul NFC creează premisele de a putea plăti cu ceasul. Samsung promite să livreze o soluție cu actualizări ulterioare (actualizări de firmware).

Unde sunt aplicațiile?

Prețul plătit pentru un sistem de operare proprietar este lipsa aplicațiilor. Samsung lucrează să aducă nume importante precum Twitter și Uber pe această platformă. Pentru moment, nevoile importante sunt acoperite cu aplicațiile existente. Samsung are de muncă însă ca să ajungă ecosistemele Apple Watch și Android Wear.

Concluzie

Mai este drum lung pentru producătorii de ceasuri inteligente până să declare că au lansat produse de succes. Samsung face un pas important în direcția asta cu elemente inovatoare de funcționalitate și aspect. Prețul mare îl simți parțial ca investiție în cercetare și dezvoltare, pe lângă valoarea cumpărată. Dacă ții să ai un ceas inteligent la mână, Samsung Gear S2 este o opțiune care merită luată în considerare.

De unde îl cumpăr?

Versiunea cu curea din elastomeri pornește de la 1.549,99 lei, iar varianta "Classic" cu cureaua din piele pleacă de la 1.679,99 lei. Prețurile acestea se găsesc la eMAG și EuroGsm. În plus, eMAG are o ofertă care încurajează comandarea Samsung Gear S2 incluzând pe lângă ceas în același preț, o pereche de căști audio Samsung Level U.

Descoperă: Sănătate Blog Hardware și sunete Știri