Trust GXT 256 Exxo review: Pentru streaming și podcasting!

Rating:

Trust GXT 256 Exxo este un microfon USB gândit pentru utilizatorii interesați de streaming, podcasting, înregistrări vocale ori muzică acustică. Acest microfon are un aspect destul de agresiv și un sistem de iluminare aparent RGB. Deși noi nu suntem activi pe YouTube, ne jucăm cu înregistrarea de materiale multimedia pe care le-am putea folosi în viitor. Trust GXT 256 Exxo ni s-a părut un gadget potrivit pentru experimentele noastre, așa că am decis să-i facem această recenzie. Dacă ești interesat să cumperi microfonul Trust GXT 256 Exxo, citește în continuare și vezi ce părere avem despre el:

Trust GXT 256 Exxo: Pentru cine este o alegere potrivită?

Acest microfon este o alegere bună pentru:

  • Pasionații de jocuri care vor să facă streaming în timp ce se joacă
  • Creatorii de podcasturi și utilizatorii care au nevoie să creeze materiale pentru care este necesară înregistrarea vocală
  • Utilizatorii care vor să înregistreze muzica pe care o cântă la un anumit instrument

Pro și contra

Iată ce ne place la Trust GXT 256 Exxo:

  • Merge bine pentru streaming, podcasting și alte activități unde îți înregistrezi vocea
  • O construcție solidă
  • Aspect și design plăcut
  • Ușor de configurat și folosit

Există și câteva neajunsuri de luat în seamă:

  • Anularea zgomotului ar putea fi îmbunătățită
  • Sunetul trimis în portul de monitorizare nu este stereo, ci mono
  • Nu are iluminare RGB reală, ci un ciclu format din 5 culori
Notă produs 4/5

Verdict

Conținutul video atât live cât și înregistrat crește în popularitate și Trust încearcă să răspundă nevoilor celor pasionați. Trust GXT 256 Exxo este un microfon USB frumos, construit din materiale de calitate. Poate fi folosit pentru a face streaming live în timp ce te joci, să creezi conținut pentru YouTube, Twitch, podcasturi și alte tipuri de conținut multimedia. Dacă nu ai nevoie să înregistrezi două voci sau instrumente în același timp, atunci Trust GXT 256 Exxo este o alegere bună care merită luată în considerare.

Despachetarea microfonului Trust GXT 256 Exxo

Microfonul Trust GXT 256 Exxo vine într-o cutie mare, pe coperta sa fiind ilustrat dispozitivul. Pe spate și pe laterale vezi informații detaliate despre funcțiile și caracteristicile sale.

Cutia în care vine Trust GXT 256 Exxo

Totul este împachetat atent în cutie, astfel încât microfonul să nu fie deteriorat în timpul transportului. Atunci când desfaci totul, găsești următoarele: microfonul, suportul antișoc, un filtru pop, suportul metalic, un cablu USB de 1,8 metri lungime, ghidul utilizatorului și un autocolant GXT.

Despachetarea Trust GXT 256 Exxo

Experiența de despachetare a microfonului Trust GXT 256 Exxo este plăcută și demnă de un dispozitiv premium.

Design și caracteristici hardware

Trust GXT 256 Exxo este un microfon creat pentru pasionații de streaming. De aceea, acesta are un sistem de înregistrare cardioid (polar), care este potrivit pentru podcasturi, streaming, vloguri și instrumente acustice. Nu are un sistem omnidirecțional sau bidirecțional, precum microfoanele multifuncționale. Trust GXT 256 Exxo are o rată de eșantionare de 48 kHz/16 biți, o rată de răspuns în frecvență între 30 Hz și 18 kHz, o sensibilitate de 130 dB, o impedanță de 32 Ohm și un raport semnal-zgomot de 86 dB.

Trust GXT 256 Exxo

Trust GXT 256 Exxo are un suport antișoc care reduce vibrațiile, un filtru pop care înlătură plozive și fricative (sunetele nedorite apărute la pronunția de litere precum P și F) și tehnologii de reducere a zgomotului. Microfonul este montat pe un suport metalic, iar unghiul său poate fi reglat cu ușurință. Poți, de asemenea, să atașezi microfonul la orice braț de microfon compatibil, folosind suportul universal cu șurub de 5/8”.

Trust GXT 256 Exxo cu filtrul pop montat

Trust GXT 256 Exxo are și un ciclu de lumini RGB care poate fi atractiv pentru gameri. În ceea ce privește mărimea sa, fără stand și suportul antișoc, acesta are 187 x 56 x 51 mm. De asemenea, cântărește 398 de grame. Atunci când montezi microfonul, toate accesoriile și standul său, greutatea totală este de 1,7 kg.

Trust GXT 256 Exxo

Microfonul funcționează cu Windows 10, Windows 8 și Windows 7, macOS 10.5 sau mai nou, ChromeOS și consola PlayStation 4.

Dacă vrei să afli toate caracteristicile tehnice ale acestui produs, vizitează aceasta pagină: Microfonul USB Trust GXT 256 Exxo.

Experiența de utilizare a microfonului Trust GXT 256 Exxo

Microfonul Trust GXT 256 Exxo este un dispozitiv plug-and-play care nu are nevoie de software sau drivere speciale. Windows 10 îl detectează imediat și îți permite să-l folosești atât ca dispozitiv de înregistrare, cât și ca unul de redare audio, în cazul în care conectezi o pereche de căști la microfon. Așa cum se vede mai jos, Windows 10 oferă puține setări avansate care pot fi configurate din software.

Setările avansate disponibile pentru Trust GXT 256 Exxo

Setarea modului în care funcționează Trust GXT 256 Exxo se face mai mult din butoane. Poți configura dacă microfonul este pus pe mut sau nu, volumul la care se înregistrează sunetul și volumul sunetului din căști. Butonul Gain poate fi apăsat și pentru a schimba între culorile disponibile: roșu, albastru, verde, mov și galben. Există și un „ciclu RGB” care schimbă între cele cinci culori disponibile. În mod evident, nu avem de-a face cu un dispozitiv cu adevărat cu RGB. Pentru a fi un dispozitiv cu RGB, ar fi avut nevoie de software pentru personalizarea luminii și leduri care se pot aprinde în orice culoare.

Butoanele de pe Trust GXT 256 Exxo

Am folosit Trust GXT 256 Exxo pentru a înregistra un material potrivit pentru un podcast și altul în care comentam în timp ce ne jucam pe calculator. Ne-am bucurat de faptul că tehnologia de eliminarea a zgomotului din fundal și-a făcut treaba bine. Pe alte microfoane, însă, această tehnologie este ușor mai eficientă. De exemplu, atunci când ne jucam în timp ce ne înregistram, se auzeau destul de bine tastele pe care le apăsam pe tastatura noastră mecanică, precum și puțin din zgomotul de fundal generat de purificatorul de aer pe care l-am dat intenționat la turația sa maximă.

Trust GXT 256 Exxo

Un alt aspect pe care l-am observat este că sunetul trimis în portul de monitorizare este mono și nu stereo. Asta este neplăcut pentru gamerii care vor să facă streaming live în timp ce se joacă și vor să audă bine și sunetele din joc. Dacă vrei să faci streaming în timp ce te joci, este preferabil să-ți conectezi căștile direct la placa de sunet a calculatorului, nu la Trust GXT 256 Exxo. În afară de acest aspect, am fost satisfăcuți de cum a funcționat microfonul și de calitatea înregistrărilor audio pe care le-am realizat cu el.

Care este părerea ta despre Trust GXT 256 Exxo?

Acum știi ce ne place și ce nu ne place la microfonul Trust GXT 256 Exxo. Înainte de a închide această recenzie, spune-ne părerea ta. Dacă ai deja acest microfon, spune-ne despre experiența ta de utilizare, astfel încât și alți cititori să știe la ce să se aștepte dacă-l cumpără. Ai vreo înregistrare cu tine disponibilă online? Lasă-ne un link mai jos.