
Windows 11 este ultimul sistem de operare de la Microsoft și vine cu multe noi caracteristici și îmbunătățiri. Însă, pentru a avea cea mai bună experiență de utilizare și pentru a te bucura de cea mai bună performanță și securitate, trebuie să-ți menții actualizat dispozitivul cu Windows 11. În acest ghid, îți voi arăta cum verifici și descarci actualizările pentru Windows 11, cum vezi istoricul actualizărilor din Windows 11 și cum configurezi toate componentele care fac ca Windows Update să funcționeze. Fără alte introduceri, să începem:
Cum găsești Windows Update în Windows 11
În mod implicit, Windows 11 face o treabă bună la a gestiona automat actualizările de sistem. Însă, din când în când, este posibil să vrei să verifici și să descarci manual actualizările pentru Windows 11. Sau poate vrei să configurezi cum sunt descărcate și instalate actualizările sau chiar să vezi istoricul actualizărilor din Windows 11. Pentru oricare dintre aceste motive (sau altele), trebuie mai întâi să accesezi Windows Update urmând acești pași:
Deschide aplicația Setări. Deși există mai multe metode de a face asta, una rapidă este să folosești combinația de taste Windows + I sau să apeși pe pictograma Setări din Meniul Start.

Cum deschizi Setări în Windows 11
În aplicația Setări, selectează Windows Update în bara laterală din stânga. Acum ar trebui să vezi starea curentă de actualizare a calculatorului tău cu Windows 11 în panoul din dreapta.

Cum ajungi la Windows Update
Acum, să vedem cum luăm actualizările pentru Windows 11:
Cum poți să verifici și să descarci actualizările pentru Windows 11
Dacă vrei să pornești o verificare manuală a oricăror actualizări disponibile pentru Windows 11, apasă pe butonul Căutați actualizări.

Căutați actualizări în Windows 11
Windows 11 începe apoi să caute orice actualizări disponibile pentru a le instala. Asta nu ar trebui să dureze mult timp, dar depinde de viteza conexiunii tale la internet.

Se caută actualizări în Windows 11
Dacă sunt disponibile actualizări regulate și de calitate, Windows 11 începe automat să le descarce și să le instaleze.

O actualizare este descărcată și instalată automat
În cazul în care sunt disponibile și actualizări ale funcțiilor, aplicația Setări ți le afișează, dar nu începe neapărat să le descarce și să le instaleze automat. Există două situații în care te poți afla:
- Dacă versiunea ta de Windows 11 se apropie de sfârșitul perioadei de service, actualizările de caracteristici sunt descărcate și instalate automat.
- Dacă ai o versiune recentă de Windows 11, care se află încă în perioada de service, actualizările de caracteristici nu sunt instalate automat. În acest caz, Windows Update listează cele mai recente actualizări de caracteristici, dar trebuie să pornești manual instalarea lor apăsând butonul „Descărcare și instalare”.

Descarcă și instalează o actualizare de caracteristici
În funcție de noile actualizări, este posibil ca Windows 11 să necesite repornirea calculatorului pentru a finaliza instalarea. În acest caz, repornirea poate fi programată de Windows 11 pentru o dată ulterioară sau poți reporni manual PC-ul imediat, apăsând pe butonul Reporniți acum, dacă vrei să instalezi actualizările cât mai repede posibil.

Repornește pentru a aplica actualizările
După repornire, actualizările sunt instalate și te poți bucura de toate funcțiile noi pe care le aduc.
Cum să primești ultimele actualizări pentru Windows 11 imediat ce sunt lansate
După cum am menționat mai sus, în Windows 11, unele actualizări de caracteristici nu sunt tratate la fel ca cele obișnuite. Ultimele actualizări nu sunt întotdeauna instalate pe dispozitive imediat ce sunt lansate. În schimb, instalarea lor este amânată automat de Microsoft până când perioada de service a versiunii tale de Windows 11 se apropie de sfârșit. Totuși, dacă vrei să fii printre primii care primesc toate actualizările celor mai recente caracteristici, poți instrui sistemul de operare să le primească cât mai curând posibil. Pentru a face asta, pe pagina Windows Update din aplicația Setări, activează comutatorul „Obțineți cele mai recente actualizări imediat ce sunt disponibile”.

Primește ultimele actualizări imediat ce sunt disponibile
Cum vezi istoricul actualizărilor din Windows 11
Actualizările din Windows 11 sunt importante pentru a-ți păstra sistemul sigur și actualizat. Totuși, uneori, este posibil să vrei să vezi istoricul actualizărilor instalate pe calculatorul tău.
Pentru a afla mai multe despre ultimele actualizări de Windows 11 de pe PC-ul tău, apasă pe rubrica Istoric actualizări din panoul din dreapta paginii Windows Update, în aplicația Setări.

Cum accesezi Istoricul actualizărilor din Windows 11
Apoi, aplicația Setări deschide o nouă pagină, numită Istoric actualizări. Pe aceasta, poți vedea câteva liste de actualizări pentru Windows 11, care au fost instalate pe calculatorul tău, organizate pe categorii și ordonate în funcție de data instalării lor.

Istoricul actualizărilor din Windows 11
Dacă vrei să vezi mai multe detalii despre o anumită actualizare, poți să apeși pe aceasta sau pe linkul „Aflați mai multe” din dreptul său.

Află mai multe despre o actualizare din Windows 11
Însă nu toate actualizările au linkuri directe cu descrieri despre ceea ce au făcut. De exemplu, deși toate Actualizările de calitate instalate pe computerul meu cu Windows 11 au linkuri de tipul „Aflați mai multe”, care duc la paginile web Microsoft cu detalii despre ele, Actualizările de drivere nu au așa ceva.

Unele actualizări nu au descrieri detaliate
Dacă vrei informații despre o actualizare de Windows 11 care nu are un link de tipul „Aflați mai multe”, trebuie s-o cauți pe internet folosind motorul tău de căutare preferat (Google, Bing etc.).
Cum întrerupi actualizările pentru Windows 11
În anumite situații, este posibil să vrei să întrerupi actualizările pentru Windows 11. Motivele pot varia de la lucruri precum evitarea unor potențiale erori, economisirea lățimii de bandă sau pur și simplu dorința de a-ți păstra setările actuale cât mai mult timp posibil. Dacă vrei să amâni actualizările pentru Windows 11, le poți întrerupe din aplicația Setări. Pe pagina Windows Update, la secțiunea Mai multe opțiuni, caută setarea Întrerupeți actualizările și folosește meniul derulant din dreapta pentru a pune Pauză pentru o săptămână, două săptămâni și așa mai departe, până la un maxim de cinci săptămâni.

Întrerupeți actualizările în Windows 11
SUGESTIE: Pentru mai multe detalii despre cum funcționează întreruperea actualizărilor în Windows 11, precum și pentru metode suplimentare, citește acest ghid dedicat: Cum amâni actualizările de Windows 11.
Cum dezinstalezi actualizările din Windows 11
Deși actualizările pentru Windows 11 ar trebui să-ți îmbunătățească securitatea și experiența, uneori acestea pot cauza probleme și înrăutăți lucrurile. Din fericire, dacă trebuie să dezinstalezi o actualizare din Windows 11, poți face asta urmând pașii următori:
Pe pagina Windows Update din aplicația Setări, apasă pe rubrica Istoric actualizări.

Accesează Istoric actualizări în Windows 11
În continuare, în loc să verifici doar actualizările pentru Windows 11 pe care le-ai instalat (așa cum ți-am arătat mai devreme), derulează până la capăt. Acolo, ar trebui să găsești o opțiune numită Dezinstalați actualizările, sub Setări asociate. Apasă pe ea.

Apasă pe Dezinstalați actualizările
Aplicația Setări îți arată apoi lista cu actualizările pentru Windows 11 care pot fi dezinstalate. Alege-o pe cea pe care vrei s-o elimini și apasă pe opțiunea Dezinstalați din dreptul ei.

Cum dezinstalezi o actualizare pentru Windows 11
Așteaptă să se termine dezinstalarea si, pentru a fi sigur că a fost eliminat complet, repornește calculatorul cu Windows 11, chiar dacă acesta nu-ți cere să faci asta.
SUGESTIE: Unele actualizări pentru Windows 11 nu pot fi dezinstalate, iar altele necesită pași suplimentari pentru a scăpa de ele. Pentru informații mai detaliate despre toate acestea, consultă acest ghid: 5 moduri de a dezinstala actualizările în Windows 11.
Cum optimizezi livrarea actualizărilor din Windows 11
La fel ca și Windows 10, Windows 11 are o funcție încorporată, numită Optimizare Distribuire. Această caracteristică permite sistemului de operare să folosească tehnologia peer-to-peer pentru a descărca actualizări de la alte dispozitive, care rulează Windows 11 și sunt conectate la aceeași rețea locală, sau chiar de la alte calculatoare de pe internet. Optimizare Distribuire este activată în mod implicit în Windows 11, dar o poți personaliza în funcție de preferințele tale. Pentru a-i găsi setările, apasă mai întâi pe rubrica Opțiuni avansate de pe pagina Windows Update din aplicația Setări.

Opțiuni avansate în Windows Update
Apoi, apasă pe Optimizare Distribuire în Opțiuni suplimentare.

Optimizare Distribuire în Windows 11
Acum ai ajuns pe pagina de setări Optimizare Distribuire. Aici, poți dezactiva (sau activa din nou) comutatorul „Permiteți descărcări de pe alte PC-uri” pentru a dezactiva (sau activa) Optimizare Distribuire. În plus, poți alege și cu ce dispozitive să partajezi actualizările.

Permiteți descărcări de pe alte PC-uri în Windows 11
Dacă decizi că vrei să păstrezi Optimizare Distribuire pentru actualizările din Windows 11, poți, de asemenea, să controlezi câtă lățime de bandă poate folosi această caracteristică. Pentru asta, apasă pe rubrica Opțiuni avansate din pagina Optimizare Distribuire.

Opțiuni avansate pentru Optimizare Distribuire
Apoi, poți limita cantitatea de lățime de bandă folosită pentru descărcarea și încărcarea actualizărilor, introducând valori în Mbps (megabiți pe secundă) sau ca procente din lățimea ta de bandă.

Setări pentru Optimizare Distribuire
SUGESTIE: Pentru mai multe detalii despre cum funcționează Optimizare Distribuire, citește acest ghid: Actualizează Windows 10 de la un alt PC din rețea ori de pe internet. Deși este scris pentru Windows 10, totul este identic în Windows 11.
Alte opțiuni avansate pentru actualizările din Windows 11
După ce am acoperit toate setările majore pe care le poți modifica în ceea ce privește cum funcționează actualizările pentru Windows 11, mai sunt câteva care nu se încadrează în niciunul dintre capitolele acestui ghid. Hai să le trecem în revistă:
Mai întâi, accesează pagina Opțiuni avansate din aplicația Setări, pentru că acolo se găsesc aceste setări.

Opțiuni avansate pentru Windows Update
Lista Opțiuni avansate conține cinci setări legate de actualizările pentru Windows 11:
- Obțineți actualizări pentru alte produse Microsoft: acest comutator instruiește Windows Update să caute, să descarce și să instaleze actualizări pentru alte produse Microsoft în afară de cele pentru Windows 11. De exemplu, dacă această setare este activată, poți primi actualizări pentru aplicațiile Microsoft Office.
- Duceți-mă la zi: setează Windows 11 să repornească cât mai curând posibil după o actualizare importantă, ocolind programul obișnuit. Totuși, ești notificat cu 15 minute înainte de repornire, ceea ce îți oferă suficient timp pentru a-ți salva munca și pentru a avea calculatorul pregătit (pornit și conectat la priză).
- Descărcare actualizări prin conexiuni contorizate: activarea acestei opțiuni face ca Windows 11 să primească actualizări chiar și atunci când folosești o conexiune contorizată. Ai grijă cu aceasta, deoarece poate însemna costuri suplimentare pentru fiecare megaoctet descărcat de Windows Update.
- Doresc notificare când este necesară o repornire pentru a termina actualizarea: dacă o actualizare pentru Windows 11, care a fost instalată recent pe PC-ul tău, necesită o repornire a sistemului pentru a fi finalizată, ești anunțat despre asta.
- Ore de activitate: îți permite să setezi orele de lucru când Windows 11 nu ar trebui să te deranjeze cu repornirile cerute de actualizări.

Alte setări pentru actualizările din Windows 11
Și cam asta-i tot ce este de spus despre actualizările pentru Windows 11.
Iei actualizările pentru Windows 11 cât mai curând posibil?
Windows 11, cel mai recent sistem de operare de la Microsoft, oferă actualizări regulate, care aduc aproape întotdeauna caracteristici noi și îmbunătățiri față de versiunile anterioare. Totuși, nu toți utilizatorii sunt dornici să primească actualizările pentru Windows 11 cât mai curând posibil. Unii preferă să aștepte versiuni mai stabile. În plus, există, de asemenea, multe setări pe care le poți modifica pentru a controla cum sunt descărcate actualizările pentru Windows 11, iar multe opțiuni vin atât cu argumente pro, cât și contra. În cele din urmă, cel mai bun mod de a gestiona actualizările pentru Windows 11 depinde de preferințele și de nevoile tale personale. Așadar, tu instalezi actualizările de Windows 11 cât mai repede posibil sau preferi să aștepți? Spune-mi în secțiunea de comentarii de mai jos.