3 metode de a dezinstala actualizări din Windows 10

De obicei, este o idee bună să instalezi toate actualizările de Windows 10 disponibile pentru calculatoarele și dispozitivele tale. Totuși, din când în când, unele actualizări pot cauza probleme sau erori. În acele momente probabil că vrei să dezinstalezi actualizările pentru Windows 10. Cum faci acest lucru? Cum "ștergi o actualizare de Windows 10" care deja a fost descărcată și instalată pe PC-ul tău? Există mai multe căi diferite de a rezolva această problemă și ți le arătăm pe toate în acest tutorial:

1. Dezinstalează actualizări din Windows 10, din aplicația Setări

Începe prin a deschide aplicația Setări, apăsând pe butonul său din Meniul Start. În aplicația Setări, mergi la Actualizare și securitate.

Categoria Actualizare și securitate din Setările din Windows 10

Pe pagina Windows Update, apasă pe "Vizualizați istoricul actualizărilor".

Legătura Vizualizați istoricul actualizărilor din setările Windows Update

Acum vezi fereastra "Vizualizați istoricul actualizărilor". Prima legătură de pe această pagină se numește "Dezinstalați actualizările" - apasă pe ea.

Legătura Dezinstalați actualizările

Windows 10 deschide Panoul de control și îți arată lista de "Actualizări instalate". Lista include actualizări pentru Windows 10 precum și pentru alte software-uri instalate pe PC-ul tău. Găsește secțiunea Microsoft Windows și identifică actualizarea pe care vrei să o ștergi. Apoi, selecteaz-o și apasă pe butonul Dezinstalare din antetul listei ori dă clic dreapta pe actualizare și apasă pe Dezinstalare în meniul contextual.

Pagina Actualizări instalate din Panoul de control

Windows 10 îți cere să confirmi că vrei să dezinstalezi acea actualizare. Răspunde cu Da în cazul în care tot mai vrei acest lucru, sau cu Nu dacă te-ai răzgândit.

Dezinstalarea unei actualizări din Windows 10

2. Dezinstalează actualizări din Windows 10, din Panoul de control

De asemenea, poți să folosești doar Panoul de control dacă vrei să dezinstalezi actualizări din Windows 10.

Deschide Panoul de control (o cale rapidă este să folosești căutarea) și apasă pe legătura "Dezinstalați un program" de sub Programe.

Opțiunea Dezinstalați un program din Panou lde control

În partea stângă a ferestrei "Programe și caracteristici", apasă pe "Vizualizare actualizări instalate".

Opțiunea Vizualizare actualizări instalate din Programe și caracteristici

Windows 10 deschide Panoul de control și îți arată lista de "Actualizări instalate". Lista include actualizări pentru Windows 10 precum și pentru alte software-uri instalate pe PC-ul tău. Găsește secțiunea Microsoft Windows și identifică actualizarea pe care vrei să o ștergi. Apoi, selecteaz-o și apasă pe butonul Dezinstalare din antetul listei sau dă clic dreapta pe actualizare și apasă pe Dezinstalare în meniul contextual.

Opțiunea de a dezinstala o actualizare din Windows 10

Windows 10 îți cere să confirmi că vrei să dezinstalezi acea actualizare. Răspunde cu Da pentru a continua.

Confirmarea dezinstalării

3. Dezinstalează actualizări din Windows 10, din Linia de comandă sau PowerShell

Poți să dezinstalezi actualizări din Windows 10 și cu ajutorul Liniei de comandă sau a Powershell.

Începe prin a porni Linia de comandă sau Powershell ca administrator. Apoi, tastează următoarea comandă: wmic qfe list brief /format:table.

wmic qfe list brief /format:table

Comanda de mai sus afișează toate actualizările de sistem instalate pentru Windows 10. Identifică actualizarea pe care vrei să o dezinstalezi și apoi tastează următoarea comandă pentru a o șterge: wusa /uninstall /kb:HotFixID, unde HotFixID este numărul de identificare al actualizării respective.

Ca exemplu, să spunem că vrem să dezinstalăm actualizarea KB4497464. Pentru asta, ar trebui să tastăm wusa /uninstall /kb:4486553. Apasă pe Enter pe tastatură și Windows 10 deschide o fereastră de dialog unde te întreabă dacă ești sigur(ă) că vrei să dezinstalezi acea actualizare. Apasă pe Da sau pe tasta D pentru a confirma acțiunea.

wusa /uninstall /kb:HotFixID

Actualizarea este acum dezinstalată; ar trebui să fie gata în câteva momente.

Care este metoda ta preferată de a dezinstala actualizări din Windows 10?

Acestea sunt metodele pe care le știm pentru a dezinstala actualizări din Windows 10. Care dintre ele îți place cel mai mult? Știi și alte metode? De asemenea, dacă ai ceva de adăugat la acest ghid, nu ezita să lași un comentariu mai jos.