Review Sony WH-1000XM4: Căști cu anulare de zgomot excelentă!

Review Sony WH-1000XM4: Căști cu anulare de zgomot excelentă!
Rating

În 2019, Sony WH-1000XM3 au fost unele din căștile noastre favorite cu anulare de zgomot. Între timp, s-a lansat Sony WH-1000XM4. Noul model promite să fie și mai bun decât varianta anterioară, oferind o funcție anulare zgomot de primă clasă, precum și audio de calitate superbă, totul la un loc. După ce am testat Sony WH-1000XM4 timp de aproape două săptămâni, iată ce ne place la ele:

Reclamă

Sony WH-1000XM4: Pentru cine sunt o alegere potrivită?

Sony WH-1000XM4 sunt niște căști excelente dacă vrei:

  • Calitate audio high-end, atât prin fir cât și wireless
  • Unele dintre cele mai bune căști cu anulare de zgomot de pe piață
  • Căști cu design frumos, dar care să fie și confortabile

Pro și contra

Principalele puncte forte ale căștilor wireless Sony WH-1000XM4 sunt:

  • Sunet foarte bine echilibrat
  • Anulare a zgomotului care funcționează excelent
  • Calitate foarte bună a construcției
  • Design frumos
  • Autonomie generoasă și suport pentru încărcare rapidă
  • Nu sunt doar wireless – headsetul poate funcționa și pe fir
  • Primești multe accesorii în pachet
  • Microfon excelent

Pe partea mai puțin pozitivă:

  • Sony oferă o aplicație doar pentru Android și iOS, nu și pentru Windows sau macOS
  • Nu există suport pentru codarea audio Qualcomm aptX HD sau aptX
Notă produs 5/5
Verdict

Verdict

Sony WH-1000XM4 sunt probabil cele mai bune căști Bluetooth cu anulare de zgomot pe care le poți cumpăra în prezent, oferind calitate audio de top în toate scenariile de utilizare. Deși designul este aproape identic cu cel al căștilor Sony-WH1000XM3 din generația anterioară, acesta nu este un lucru rău, deoarece s-au dovedit deja a fi foarte confortabile și robuste. Dacă ai bugetul necesar pentru aceste căști premium, noi suntem de părere că reprezintă o achiziție foarte bună care, cu siguranță, te va face fericit.

Despachetarea căștilor wireless Sony WH-1000XM4

Headsetul wireless Sony WH-1000XM4 sosește într-o cutie frumoasă. În față, poți vedea cum arată căștile din lateral, precum și alte informații precum numele modelului și caracteristicile sale esențiale.

Pachetul în care vine Sony WH-1000XM4

Pachetul în care vine Sony WH-1000XM4

Pe spatele cutiei, poți vedea alte fotografii cu căștile, dar și alte informații suplimentare despre Sony WH-1000XM4. Tot acesta este locul de unde poți să instalezi rapid aplicația Sony Headphones Connect pe smartphone-ul tău folosind codul QR tipărit pe cutie.

Spatele cutiei căștilor Sony WH-1000XM4

Spatele cutiei căștilor Sony WH-1000XM4

Când deschizi cutia descoperi o husă rezistentă pentru transport, precum și o serie de documente (garanție, ghid de pornire rapidă, niște mesaje promoționale). În husă, găsești căștile, un cablu audio, un cablu USB cu conectori Type-A și Type-C și un adaptor pentru avion.

Conținutul pachetului Sony WH-1000XM4

Conținutul pachetului Sony WH-1000XM4

Despachetarea căștilor Sony WH-1000XM4 este plăcută și cutia include o mulțime de accesorii pe care majoritatea utilizatorilor le vor aprecia.

Design și specificații hardware

Sony WH-1000XM4 este o pereche de căști frumoasă. Cupele lor sunt mari și, la fel ca în cazul WH-1000XM3 din generația anterioară, folosesc difuzoare mari, de 1,57 inci, bazate pe magneți din neodim. Răspunsul în frecvență se încadrează în gama 4 la 40.000 Hz atunci când folosesc o conexiune prin cablu, la o rată de eșantionare de 44,1 kHz. Pe Bluetooth, gama de frecvență se restrânge la 20 – 20.000 Hz, cu o rată de eșantionare LDAC 96 kHz (990 kbps).

Reclamă

Sony WH-1000XM4 folosește un cip Bluetooth 5 pentru a se conecta wireless. Suportă NFC și următoarele profile: Advanced Audio Distribution Profile (A2DP), Audio/Video Remote Control Profile (AVRCP), Hands-Free Profile (HFP) și Headset Profile (HSP). Formatele audio cunoscute de aceste căști sunt LDAC (un codec de sunet de înaltă calitate creat de Sony), SBC și AAC. În mod ciudat, nu oferă suport pentru Qualcomm aptX HD sau aptX, deși mai vechile Sony WH-1000XM3 aveau.

Raza wireless a căștilor Sony WH-1000XM4 este de aproximativ 10 metri, acesta fiind standardul pentru majoritatea dispozitivelor cu Bluetooth.

Sony WH-1000XM4 în husa lor

Sony WH-1000XM4 în husa lor

Poți folosi Sony WH-1000XM4 și cu un cablu audio de 3,5 mm. Cel pe care îl primești în cutie arată premium, cu conectori placați cu aur, și este destul de lung, având 1,2 metri. Din păcate, cablul este acoperit cu material plastic, nu cu material textil, care l-ar fi putut face mai rezistent. După cum poți vedea în imaginea de mai jos, primești și un adaptor pentru avion, precum și un cablu USB scurt pentru încărcarea căștilor.

Cablurile și conectorii pe care îi primești

Cablurile și conectorii pe care îi primești

Căștile Sony WH-1000XM4 sunt construite în general din materiale plastice, deși banda de susținere de pe cap este metalică. Cupele pentru urechi și banda de susținere sunt acoperite cu piele artificială și, în interior, conțin un burete moale.

Cupele headsetului wireless Sony WH-1000XM4

Cupele headsetului wireless Sony WH-1000XM4

Pe cupa dreaptă a căștilor Sony WH-1000XM4, se găsește o suprafață tactilă cu opțiuni de control. Atingerea sau glisarea cu degetul pe ea fac lucruri precum ajustarea volumului, preluarea apelurilor telefonice sau derularea prin lista de melodii redate. De asemenea, tot aici, se găsește și portul USB Type-C.

Pe casca din stânga, se află mufa audio de 3,5 mm, precum și butoanele Power (Alimentare) și Custom (Personalizat). Butonul Custom funcționează implicit ca un comutator între funcțiile de anulare de zgomot și sunet ambiental. Însă, utilizând aplicația Sony Headphones Connect, poți să-i asociezi și alte acțiuni, cum ar fi activarea Asistentului Google.

Perspectivă asupra Sony WH-1000XM4

Perspectivă asupra Sony WH-1000XM4

De asemenea, Sony WH-1000XM4 oferă suport și pentru Digital Sound Enhancement Engine (DSEE Extreme), o facilitate care utilizează inteligența artificială pentru a îmbunătăți calitatea fișierelor audio digitale comprimate în timp real.

Durata de funcționare pe baterie este de aproximativ 30 de ore cu funcția de anulare de zgomote activă și de până la 38 de ore cu ea dezactivată. Încărcarea completă durează aproximativ 3 ore.

Din punct de vedere al stilului, căștile Sony WH-1000XM4 sunt disponibile în două variante de culoare: negru și argintiu. Noi am testat versiunea pe negru.

Opțiuni de culoare disponibile pentru Sony WH-1000XM4

Opțiuni de culoare disponibile pentru Sony WH-1000XM4

Pentru mai multe detalii despre specificațiile tehnice și caracteristici, vizitează Sony WH-1000XM4 – Specificații și funcții.

Căștile Sony WH-1000XM4 au un design frumos și apreciem acest lucru. Totuși, acestea arată aproape identic cu versiunea anterioară a headsetului: WH-1000XM3. O schimbare evidentă este că butonul fizic secundar se numește acum Custom în loc de NC/Ambient. Cealaltă schimbare pe care am observat-o este că noile WH-1000XM4 nu mai oferă suport pentru aptX HD și aptX. Altfel, specificațiile tehnice sunt de top și calitatea audio ar trebui să fie excelentă.

Reclamă

Experiența de utilizare a căștilor wireless Sony WH-1000XM4

La fel ca în experiențele noastre anterioare cu Sony WH-1000XM3 și XM2, și căștile Sony WH-1000XM4 sunt foarte confortabile. Ambele cupe și banda de susținere de pe cap sunt acoperite cu material foarte moale. De asemenea, au niște cupe mari și, chiar dacă le folosești timp îndelungat, nu îți fac urechile sau capul să te doară, să transpire sau să devină inconfortabile în orice alt mod. Singurii utilizatori care s-ar putea să fie puțin deranjați de pielea artificială de pe căști sunt persoanele cu chelie sau cei care locuiesc în medii cu foarte multă căldură, caz în care s-ar putea să transpire după ce folosesc căștile pentru un timp.

Banda de susținere a căștilor wireless Sony WH-1000XM4

Banda de susținere a căștilor wireless Sony WH-1000XM4

Deoarece se pot și roti și strânge, aceste căști sunt foarte bune și pentru cei ce călătoresc mult. Nu ocupă la fel de mult spațiu ca acele căști care nu se strâng, iar husa inclusă în pachet te ajută atunci când îți faci bagajul.

În ceea ce privește controalele tactile, acestea sunt excelente. Sunt și ușor de folosit, și ușor de ținut minte, iar căștile răspund foarte bine la comenzi.

Cupele căștilor wireless Sony WH-1000XM4

Cupele căștilor wireless Sony WH-1000XM4

Funcția de anulare de zgomot se comportă exact așa cum te-ai aștepta. Este probabil cea mai bună implementare a unei astfel de facilități pe care am văzut-o noi vreodată, făcându-ne să acordăm pentru Sony WH-1000XM4 titlul de cele mai bune căști cu anulare de zgomot din lumea retail "non-profesională".

Am folosit Sony WH-1000XM4 și afară, și în interior, în medii cu mult zgomot. Le-am setat să anuleze zgomotele într-un oraș cu trafic mult, precum și într-o cameră unde aveam o mică petrecere de familie, cu muzică dată tare și cu mulți oameni vorbind în același timp. Când am folosit aceste căști, tot mai puteam auzi ceva sunete ambientale, dar erau atât de îndepărtate că singurul lucru la care m-am putut gândi a fost că “Elvis a părăsit clădirea”. 😊

Și să asculți muzică este o experiență premium, calitatea audio fiind foarte ridicată și sunetul foarte echilibrat. Frecvențele joase (bașii) sunt puternici, mediile nu sunt supra-reprezentate, iar înaltele sunt clare și precise. Nu avem nimic de care să ne putem plânge legat de calitatea audio.

Butoanele fizice de pe Sony WH-1000XM4

Butoanele fizice de pe Sony WH-1000XM4

În apelurile telefonice, Sony WH-1000XM4 face, de asemenea, o treabă foarte bună. Microfonul este excelent și îți preia vocea foarte bine, făcând-o clară și eliminând zgomotul din jurul tău, astfel încât cei cu care vorbești să înțeleagă ușor ce spui, fără a fi nevoie să repeți.

Aplicația mobilă Sony Headphones Connect pentru Android și iOS este necesară dacă vrei să poți să controlezi și să ajustezi modul de funcționare al Sony WH-1000XM4. Este singurul modul prin care poți face aceste lucruri și, din păcate, nu ai acces la o aplicație similară pentru Windows sau macOS. Pe telefonul tău mobil, poți folosi aplicația pentru a personaliza aspecte precum controlul adaptiv al sunetului, egalizatorul, modul de calitate al sunetului, DSEE Extreme și așa mai departe. De asemenea, ai nevoie de aplicație dacă vrei să optimizezi funcția de anulare a zgomotului de pe aceste căști.

Aplicația Sony Headphones Connect pentru Android

Aplicația Sony Headphones Connect pentru Android

Sony WH-1000XM4 este noul lider al căștilor cu anulare de zgomot de pe piața audio retail. Calitatea audio este de top, iar nivelul de confort și funcțiile pe care le primești sunt premium.

Ce părere ai despre căștile Sony WH-1000XM4?

La fel ca precedentele WH-1000XM3 și WH-1000XM2, Sony WH-1000XM4 ne-au impresionat. Ne plac foarte mult și le recomandăm oricui și le permite. Și ție îți plac și ți le-ai cumpăra? Spune-ne ce părere ai în secțiunea de comentarii de mai jos.

Descoperă: Divertisment Android Bluetooth Hardware și sunete iOS Recenzii Recomandate