Cât de mult timp petreci folosindu-ți telefonul sau tableta cu Android?

Cât de mult timp petreci folosindu-ți telefonul sau tableta cu Android?

Dacă ți se pare că petreci prea mult timp pe smartphone sau tabletă, este o idee bună să verifici durata de folosire pe Android. Și este ușor să faci asta cu aplicația încorporată Bunăstare digitală (sau Confort digital), care oferă informații folositoare despre cât de mult timp îți folosești dispozitivul cu Android. Este posibil ca datele pe care le adună să te surprindă! Continuă să citești pentru a afla cum verifici durata de folosire pe Android, inclusiv pe smartphone-uri sau tablete Samsung Galaxy:

Reclamă

Ce este Bunăstare digitală sau Confort digital?

Deși tehnologia ne face viețile mai ușoare și ne poate ajuta când vine vorba de probleme de sănătate (după cum arată colegul meu alergic în acest articol), este ușor să te pierzi și să irosești timp prețios pe smartphone verificând Facebook, conversând pe WhatsApp sau urmărind videoclipuri pe YouTube și TikTok. Aici este folositoare aplicația pentru Android Bunăstare digitală, numită Confort digital pe dispozitivele Samsung.

Aplicația Bunăstare digitală

Aplicația Bunăstare digitală

Bunăstare digitală este o aplicația care monitorizează timpul petrecut uitându-te la ecranul dispozitivului tău cu Android, oferind detalii despre cât de mult folosești fiecare aplicație, numărul de notificări primite și de câte ori ți-ai deblocat smartphone-ul ori tableta. În plus, poți prelua controlul asupra obiceiurilor tale digitale setând temporizatoare pentru a reduce timpul petrecut în fiecare aplicație și a te concentra mai mult pe alte activități.

Reclamă

Cum verifici durata de folosire pe Android

Pentru a afla durata de folosire pe un smartphone ori o tabletă cu Android, deschide aplicația Setări, derulează dacă este necesar, iar apoi accesează „Bunăstare digitală și control parental”.

Apasă pe Bunăstare digitală și control parental

Apasă pe Bunăstare digitală și control parental

NOTĂ: Dacă este prima oară când accesezi această caracteristică, apasă pe „Afișează datele tale” sau Afișează informații.

Asta te duce la o diagramă, care arată durata de folosire pe Android pentru ziua în curs, împărțită între diversele aplicații pe care le-ai folosit. Numărul exact de minute petrecute pe telefonul tău apare în mijloc.

Cum vezi durata de folosire pe Android

Cum vezi durata de folosire pe Android

Sub diagramă, poți vedea și numărul de deblocări și de notificări primite în decursul zilei. Dacă apeși oriunde pe diagrama cerc, ajungi pe ecranul „Tablou de bord”, unde poți vedea informații mai detaliate despre timpul de folosire, după cum vezi mai jos.

Compară durata de folosire zilnică pe Android

Compară durata de folosire zilnică pe Android

Poți folosi Tabloul de bord și pentru a-ți verifica progresul comparativ cu alte zile sau pentru a seta temporizatoare pentru aplicațiile care-ți mănâncă mult timp.

Reclamă

Cum verifici durata de folosire pe dispozitive Samsung Galaxy

Dacă vrei să vezi durata de folosire pe un dispozitiv Samsung Galaxy, accesează aplicația Setări, derulează până în partea de jos și apasă pe „Confortul digital și controlul parental”.

Accesează Confort digital pe un dispozitiv Samsung

Accesează Confort digital pe un dispozitiv Samsung

Timpul în care a fost pornit ecranul este afișat pe următorul ecran, iar bara de sub el este împărțită pentru a indica diferitele aplicații pe care le-ai folosit. Apasă pe număr sau pe bară pentru mai multe detalii despre obiceiurile tale digitale.

Apasă pe durata de folosire sau pe bara de dedesubt

Apasă pe durata de folosire sau pe bara de dedesubt

Acum, poți să vezi Tabloul de bord și să compari durata de folosire de pe Android cu activitatea ta din zilele precedente. Derulează pentru informații detaliate despre Notificări primite sau Deblocări.

Tabloul de bord oferă mai multe detalii despre timpul de ecran pornit pe Android

Tabloul de bord oferă mai multe detalii despre timpul de ecran pornit pe Android

Dacă apeși pe aplicațiile afișate sub diagramă, vezi mai multe date și poți seta un Temporizator aplicație.

Care este durata de folosire pe dispozitivul tău cu Android?

Bunăstare digitală este o caracteristică valoroasă dacă vrei să ții sub observație durata de folosire a dispozitivului tău. Îți permite totodată să setezi limite pentru a te asigura că nu te pierzi într-una din aplicațiile sau jocurile tale favorite. Înainte de a închide acest ghid, spune-ne cât de mult timp petreci uitându-te la ecranul dispozitivului tău cu Android. Ai fost surprins(ă) de această descoperire? Ai de gând să limitezi durata de folosire de acum încolo? Spune-ne părerea ta într-un comentariu.

Descoperă: Sănătate Smartphone Android Ghiduri Programe Recomandate