Cum descarci hărți offline în Windows 10 și cum le folosești

Cum descarci hărți offline în Windows 10 și cum le folosești

Dacă îți planifici o excursie într-un loc exotic sau doar într-un alt oraș, poți avea nevoie de îndrumări pentru orientare. Aproape oricine deține un smartphone în prezent sau cel puțin un dispozitiv cu GPS activat care poate să ajute corectitudinea rutei. În anumite situații nu poți avea semnal sau nu poți găsi o conexiune la internet disponibilă în momentul în care ai cea mai mare nevoie. Pentru a te ajuta într-o astfel de situație, Windows 10 vine cu o soluție: hărți offline. Descarci harta de care ai nevoie pe laptopul sau tableta ta cu Windows 10, înainte de a pleca în călătorie și o folosești oricând dorești, fără a mai avea nevoie de o conexiune la internet. În acest articol îți arătăm cum descarci hărți offline în Windows 10 astfel încât să le folosești chiar dacă nu ai o conexiune la internet:

Reclamă

Cum descarci hărți offline în Windows 10

Primul pas este de a deschide aplicația Setări și cel mai ușor mod este de a apăsa tastele Windows + I de pe tastatură sau de a face clic pe scurtătura ei din Meniul Start. După ce se deschide aplicația Setări, fă clic pe Aplicații și apoi pe Hărți offline. În partea dreaptă a ferestrei, vezi setări și opțiuni referitoare la hărți. Pentru a descărca o hartă, apasă Descărcați hărți în dreapta.

Descărcați hărți în Windows 10
Descărcați hărți în Windows 10

La pasul următor ești rugat(ă) să selectezi continentul unde este localizată harta pe care vrei să o descarci.

Selectează continentul pentru harta ta
Selectează continentul pentru harta ta

Alege țara pentru care vrei să descarci harta. Pentru tutorialul nostru, să spunem că vrem să mergem în București deci vom face clic pe România.

Selectează țara pentru harta ta
Selectează țara pentru harta ta

Dacă harta pentru țara ta de destinație are multe date (ca de exemplu date 3D), va fi împărțită în regiuni. După ce selectezi țara, alege regiunea. După ultima alegere, harta offline începe să se descarce și este afișată o linie cu progresul descărcării.

Progresul descărcării hărții offline
Progresul descărcării hărții offline

Descărcarea se va termina în câteva secunde sau minute, în funcție de mărimea hărții și de viteza conexiunii tale la internet. O dată ce s-a terminat, harta descărcată apare în fereastra Setări.

Hărți descărcate în Windows 10
Hărți descărcate în Windows 10

Hărțile offline sunt descărcate pe computerul sau dispozitivul tău cu Windows 10. Le poți acum folosi oricând vrei. Să vedem cum poți configura modul în care Windows lucrează cu hărțile offline.

Reclamă

Cum configurezi locul de stocare pentru hărțile offline

Pentru hărțile offline pe care le descarci, Windows 10 îți permite să le schimbi locul unde sunt stocate. Dacă faci clic pe lista derulantă din Locație de stocare, poți selecta una dintre partițiile disponibile pe calculatorul sau dispozitivul tău cu Windows 10 și sistemul de operare va muta toate hărțile pe partiția selectată.

Selectează locația hărților offline
Selectează locația hărților offline

Dacă derulezi în jos lista de setări disponibile pentru hărțile offline, poți seta dacă Windows 10 actualizează automat hărțile. Poți să stabilești de asemenea dacă hărțile sunt descărcate prin conexiuni de rețea celulară (conexiuni tarifate după utilizare).

Stabilește actualizări automate de hărți în Windows 10
Stabilește actualizări automate de hărți în Windows 10

Poți de asemenea să forțezi o verificare manuală de actualizări ale hărților apăsând pe Verifică acum. În ultimul rând, dar nu mai puțin important, poți vedea când a verificat Windows 10 ultima dată și a instalat actualizări astfel încât să știi cât sunt de actuale hărțile tale.

Reclamă

Cum folosești hărțile offline în Windows 10

Acum că o hartă offline a fost descărcată, poți deschide aplicația Hărți din Windows 10. Unul dintre cele mai rapide moduri este de a face clic pe butonul Start și în Meniul Start apasă pe comanda sa rapidă din lista de aplicații, la litera H.

Comanda rapidă pentru Hărți în Meniul Start din Windows 10
Comanda rapidă pentru Hărți în Meniul Start din Windows 10

Poți și să cauți cuvântul "hărți" în câmpul de căutare din bara de meniu. Fă clic pe primul rezultat din listă.

Căutarea hărților în Windows 10
Căutarea hărților în Windows 10

O dată ce aplicația Hărți este deschisă, îți poți planifica ruta. Acum ai un ghid pe care îl poți folosi oricând fără să ai nevoie de o conexiune la internet și cea mai bună parte este că este gratuit. În exemplul nostru, căutăm Parcul Piața Universității. Scrie numele locației pe care vrei să o vizitezi în câmpul de căutare din dreapta sus și apasă pe tasta Enter sau apasă pe rezultatul căutării care te interesează.

Parcul Piața Universității în aplicația Hărți din Windows
Parcul Piața Universității în aplicația Hărți din Windows

Apoi, poți vizualiza informații despre acea locație și să navighezi pe hartă cum ai proceda cu oricare altă aplicație de acest fel. Ești pregătit pentru un drum la București?

Te pregătești pentru următoarea călătorie?

Nu este nimic mai frustrant decât să te pierzi pe drum și să nu ai instrumentele potrivite pentru a ieși din aceasta situație. Hărțile offline din Windows 10 oferă o soluție la îndemână pentru această problemă și evită situațiile neplăcute din călătorie, fără niciun cost suplimentar. Acum că ai aflat cum să descarci hărți offline, descarcă-le pentru următorul tău itinerar și încearcă-le. Asigură-te că le testezi înainte să mergi în următoarea călătorie ca să fii sigur(ă) că iei toate hărțile de care ai nevoie.

Descoperă: Productivitate Ghiduri Programe Windows