Cum îți găsești și blochezi un dispozitiv cu Windows pierdut sau furat

Cum îți găsești și blochezi un dispozitiv cu Windows pierdut sau furat

Atât Windows 10, cât și Windows 11 au o funcție de localizare care te ajută să-ți găsești mai ușor dispozitivele atunci când le pierzi. Aceasta se numește Găsește-mi dispozitivul și, atunci când este activă, permite ca Windows să-i verifice și stocheze periodic locația, iar apoi să te ajute apoi să-ți găsești dispozitivul, dacă îl pierzi sau este furat. Iată cum o activezi și cum o folosești pentru a-ți găsi dispozitivele cu Windows dacă le-ai rătăcit:

Reclamă

NOTĂ: Acest tutorial se aplică în Windows 11 și Windows 10. Procedura este în mare parte aceeași pentru ambele sisteme de operare și le tratăm pe cele două separat atunci când procesul este diferit. Dacă vrei să știi ce versiune de Windows ai pe computer, iată un articol pe acest subiect: Cum afli ce Windows ai (11 metode).

De ce ai nevoie înainte să continui

Primul lucru pe care ar trebui să-l faci pentru a activa caracteristica este să pornești Serviciile de locație. Avem un tutorial despre cum activezi Serviciile de locație în Windows 11, citește-l dacă vrei să afli mai multe.

Pentru a putea să-ți recuperezi dispozitivele cu Windows pierdute sau furate, trebuie să activezi cu prima ocazie caracteristica Găsește-mi dispozitivul. Nu poți porni această funcționalitate de la distanță după ce ți-ai rătăcit dispozitivul, deci asigură-te că o activezi cât se poate de repede. La fel ca în multe alte situații, este avantajos să fii proactiv.

Un alt lucru pe care trebuie să-l faci pentru ca acest proces să meargă este să te conectezi la Windows folosind un cont Microsoft. Atunci când nu-ți poți găsi dispozitivul, îți poți folosi contul Microsoft pentru a încerca să-l localizezi. Fără un cont Microsoft, nu ai cum să te conectezi la dispozitivul tău, indiferent dacă este un Surface Pro făcut de Microsoft sau un laptop făcut de HP, Dell sau alt producător.

Nu în ultimul rând, ai nevoie de drepturi administrative pe calculatorul tău, ca să poți modifica setarea Găsește-mi dispozitivul.

Asigură-te că ai drepturi administrative pe dispozitivul tău

Asigură-te că ai drepturi administrative pe dispozitivul tău

NOTĂ: Pentru a găsi locația, Windows folosește orice informații poate obține de la dispozitiv, inclusiv cipul GPS (dacă există), o conexiune de internet mobilă (dacă este una disponibilă), o conexiune de rețea prin cablu sau una Wi-Fi. Pentru ca ultimele două opțiuni să funcționeze, furnizorul de servicii de internet trebuie să permită identificarea unei adrese pe baza conexiunii fizice.

Cum activezi Găsește-mi dispozitivul în Windows

Accesarea setării este puțin diferită în Windows 11 față de Windows 10, deci le vom trata separat. Să începem cu Windows 11.

Reclamă

Activează Găsește-mi dispozitivul în Windows 11

Mai întâi, trebuie să deschizi aplicația Setări din Windows apăsând Windows + I sau folosind una dintre metodele descrise în acest articol. Apasă pe Confidențialitate și securitate în panoul din stânga, apoi pe Găsește-mi dispozitivul în secțiunea principală a ferestrei.

Accesează setarea Găsește-mi dispozitivul în Windows 11

Accesează setarea Găsește-mi dispozitivul în Windows 11

Asta afișează pagina Găsește-mi dispozitivul, unde poți să activezi și să dezactivezi setarea și să vezi toate dispozitivele conectate la contul tău Microsoft. Continuă și activează Găsește-mi dispozitivul.

Folosește comutatorul pentru a activa sau dezactiva Găsește-mi dispozitivul în Windows 11

Folosește comutatorul pentru a activa sau dezactiva Găsește-mi dispozitivul în Windows 11

Acum poți închide aplicația Setări și relua activitățile tale obișnuite.

Activează Găsește-mi dispozitivul în Windows 10

În Windows 10, începi prin a deschide aplicația Setări. Un mod de a face asta este apăsând Windows + I pe tastatură. Apoi, apasă pe Actualizare și securitate.

Accesează Actualizare și securitate în Setările Windows 10

Accesează Actualizare și securitate în Setările Windows 10

În panoul din stânga, apasă pe Găsește-mi dispozitivul. Asta afișează setările referitoare la această caracteristică în secțiunea principală a ferestrei. Pentru a o activa, apasă pe butonul Modificare, apoi activează comutatorul numit „Salvați periodic locația dispozitivului”.

Activarea Găsește-mi dispozitivul în Windows 10

Activarea Găsește-mi dispozitivul în Windows 10

Caracteristica este acum activată pe dispozitivul tău.

Reclamă

Cum îți găsești dispozitivul

Atunci când vrei să-ți găsești dispozitivul cu Windows, deschide un browser web pe orice calculator și mergi la account.microsoft.com/devices. Conectează-te cu același cont Microsoft pe care-l folosești pe PC-ul sau dispozitivul pe care vrei să îl găsești. Acum vezi o listă cu toate dispozitivele care folosesc acest cont Microsoft. Acestea pot fi PC-uri cu Windows, dispozitive Surface Pro, laptopuri, tablete cu Windows, console Xbox One și chiar telefoane Windows (dacă ești nostalgic). Pentru fiecare dispozitiv, vezi numele pe care i l-ai pus, numele dat dispozitivului de către producătorul său și numărul de serie. Apasă pe oricare din dispozitive pentru a vedea mai multe.

Din lista de dispozitive înregistrate, apasă pe cel pe care vrei să-l localizezi

Din lista de dispozitive înregistrate, apasă pe cel pe care vrei să-l localizezi

În vizualizarea extinsă a fiecărui dispozitiv, vei regăsi un link Vedeți detaliile, pe care îl poți accesa pentru a afișa mai multe detalii despre acel dispozitiv (pentru cazul în care nu ești sigur că este cel pe care vrei să-l localizezi). După ce l-ai identificat pe cel corect, întoarce-te la pagina Dispozitive, apasă pe dispozitivul pe care vrei să-l localizezi, apoi pe Găsește-mi dispozitivul.

Apasă pe Găsește-mi dispozitivul pentru a accesa harta

Apasă pe Găsește-mi dispozitivul pentru a accesa harta

În câteva secunde, caracteristica Găsește-mi dispozitivul afișează ultima locație cunoscută pentru dispozitiv și o hartă pentru a te ajuta să-l localizezi. Ar trebui să vezi, de asemenea, când s-a aflat ultima oară în acel loc. Nu te îngrijora dacă vezi un mesaj care spune „Locație necunoscută”, asta ar putea însemna doar că funcționalitatea Găsește-mi dispozitivul nu a fost folosită pe el în ultima perioadă. Apasă pe butonul Găsiți pentru a reîmprospăta locația.

Apasă pe butonul Găsiți pentru a reîmprospăta locația dispozitivului selectat

Apasă pe butonul Găsiți pentru a reîmprospăta locația dispozitivului selectat

În continuare, se vor întâmpla două lucruri. Primul este că dispozitivul este localizat pe hartă, iar al doilea este că pe ecranul dispozitivului respectiv apare o notificare că un administrator a încercat să-l localizeze.

Localizarea unui dispozitiv este anunțată utilizatorului de pe acel dispozitiv

Localizarea unui dispozitiv este anunțată utilizatorului de pe acel dispozitiv

NOTĂ: Dacă localizarea dispozitivului nu funcționează, probabil că acesta este oprit, nu are o conexiune la internet disponibilă sau a fost resetat.

Dacă dispozitivul tău Windows a fost furat și nu îl poți localiza, poți încerca să folosești caracteristica Blocare, astfel încât să fie măcar blocat de la distanță data viitoare când este pornit și conectat la internet. Să vedem cum să facem asta.

Cum blochezi de la distanță dispozitivul tău cu Windows

Pe același ecran care te ajută să localizezi dispozitivul tău cu Windows, ai opțiunea să îl blochezi. Pentru a ajunge acolo, urmează pașii din secțiunea precedentă: conectează-te la contul tu pe account.microsoft.com/devices, apasă pe dispozitivul pe care vrei să-l localizezi, iar apoi pe Găsește-mi dispozitivul. În continuare, apasă pe butonul Blocare pentru a-ți bloca de la distanță PC-ul sau dispozitivul cu Windows. Apare o fereastră pop-up, care descrie procesul Blocare dispozitiv. Aici, poți adăuga un mesaj (de exemplu informațiile de contact) care va fi afișat pe ecranul de blocare după ce dispozitivul este blocat cu succes. Tastează mesajul și apasă pe butonul Blocare când ești gata.

Blocarea de la distanță a unui dispozitiv cu Windows

Blocarea de la distanță a unui dispozitiv cu Windows

Dacă dispozitivul este online, Microsoft îl blochează de la distanță, îți trimite un e-mail confirmând acțiunea și afișează un mesaj de confirmare. Dacă nu este online, vei primi un e-mail când reușește blocarea.

Mesajul de confirmare după ce ai blocat un dispozitiv de la distanță

Mesajul de confirmare după ce ai blocat un dispozitiv de la distanță

Atunci când PC-ul sau dispozitivul tău cu Windows este blocat de la distanță, mesajul tău este afișat pe ecran.

Windows este blocat de la distanță cu un mesaj afișat pe ecran

Windows este blocat de la distanță cu un mesaj afișat pe ecran

Blocarea dispozitivului este similară cu blocarea normală, cu singura diferență că poate fi dezactivată doar de un administrator.

Ai activat Găsește-mi dispozitivul în Windows?

Găsește-mi dispozitivul este o funcționalitate binevenită, mai ales pentru laptopuri și tablete. Credem că toată lumea ar trebui s-o seteze pe laptopurile, ultrabookurile, tabletele și dispozitivele 2-în-1 cu Windows. Nu știi niciodată când îți rătăcești dispozitivul și ai nevoie de această caracteristică. Suntem curioși dacă ai activat-o pe dispozitivul tău cu Windows sau dacă ești îngrijorat că Microsoft ar putea să-ți afle locația fără permisiunea ta. Scrie-ne un comentariu și hai să discutăm!

Descoperă: Securitate Ghiduri Localizare Recomandate Windows