Folosește CMD sau PowerShell pentru informații de sistem și gestionarea proceselor

Folosește CMD sau PowerShell pentru informații de sistem și gestionarea proceselor

Cea mai ușoară metodă de a vedea informații despre calculatorul tău este să folosești instrumentele grafice "Manager de activități" sau "Informații de sistem". Totuși, unii utilizatori s-ar putea să prefere să folosească "Linia de comandă" sau PowerShell pentru aproape orice. Dacă te întrebi cum ai putea să obții informații despre sistem in CMD (Linia de comandă) sau dacă vrei să înveți cum să gestionezi procesele din "Linia de comandă", citește în continuare. Îți arătăm cum să faci aceste lucruri:

Reclamă

NOTĂ: Informațiile din acest tutorial se aplică în Windows 10, Windows 8.1 și Windows 7, iar comenzile funcționează atât în "Linia de comandă", cât și în PowerShell.

1. Folosește comanda systeminfo pentru a obține informații despre sistem

Windows include o comandă standard cu care poți să verifici configurația sistemului. Se numește systeminfo și, când o execuți, îți arată o listă lungă cu informații despre sistemul tău. Deschide Linia de comandă sau PowerShell, tastează systeminfo și apasă pe Enter.

Utilizarea comenzii systeminfo pentru a vedea detalii despre sistem
Utilizarea comenzii systeminfo pentru a vedea detalii despre sistem

Vezi ce se întâmplă? Comanda systeminfo afișează o listă cu informații despre sistemul tău de operare, componentele hardware și software din calculatorul tău. Vei vedea detalii precum versiunea sistemului de operare instalat pe calculator, starea memoriei RAM sau procesorul pe care îl ai. De asemenea, vei găsi și niște informații despre rețele, cum ar fi adresele IP și MAC ale plăcilor tale de rețea.

Reclamă

2. Folosește comanda tasklist pentru a vedea lista de procese aflate în derulare din Windows

Pentru a vedea lista de procese aflate în derulare, poți să folosești comanda tasklist, atât în "Linia de comandă", cât și în PowerShell. Tastează tasklist și apasă pe Enter.

Utilizarea comenzii tasklist pentru a vedea lista de procese în derulare
Utilizarea comenzii tasklist pentru a vedea lista de procese în derulare

Comanda ar trebui să afișeze o listă similară celei de mai sus, unde vei vedea detalii despre numele proceselor aflate în execuție, PID-urile lor (Process identifier - Identificatoare proces) și memoria pe care o folosesc.

3. Folosește comanda taskkill pentru a opri un proces

Pentru a opri un proces în derulare, din "Linia de comandă" sau din PowerShell, trebuie să folosești comanda taskkill. Să presupunem că vrei să oprești aplicația OneDrive. Procesul ei se numește OneDrive.exe. Pentru a o închide, trebuie să execuți comanda taskkill /f /im OneDrive.exe. Parametrul /f îi spune Windows-ului să oprească forțat procesul, iar parametrul /im este folosit pentru a identifica și opri procesul după numele său.

Utilizarea comenzii taskkill pentru a opri un proces
Utilizarea comenzii taskkill pentru a opri un proces

Există și situații când trebuie să deschizi un program de două sau chiar de mai multe ori. Fiecare nouă fereastră și uneori file ale unui anumit program (de exemplu, Firefox) creează un proces separat numit instanță, care are atașat un PID (identificator proces) unic.

Reclamă

Pentru a opri doar o instanță a unui anumit proces, trebuie să îi specifici PID-ul. Să presupunem că ai mai multe instanțe de Firefox deschise pe calculator. Numele procesului este firefox.exe, dar tu vrei să închizi doar una dintre instanțele sale (file, ferestre).

Instanțele multiple ale unui proces au identificatoare unice
Instanțele multiple ale unui proces au identificatoare unice

Dacă vrei să oprești procesul cu PID-ul 16316, tastează taskkill /PID 16316 și apoi apasă pe tasta Enter.

Oprirea unui proces în cmd, folosindu-i PID-ul
Oprirea unui proces în cmd, folosindu-i PID-ul

Un alt parametru interesant pe care îl poți folosi împreună cu comanda taskkill este /t. Acest argument îți dă posibilitatea de a termina un anumit proces, împreună cu toate procesele sale copii (procese ce au fost pornite de către el). De exemplu: procesul Firefox. Să presupunem că ai mai multe procese deschise și vrei să le oprești pe toate folosind parametrul /t. Ar trebui să scrii comanda "taskkill /t /im firefox.exe" și apoi să apeși pe Enter. În captura de ecran de mai jos poți să vezi confirmarea acestei comenzi.

Utilizarea cmd pentru a opri un proces și toate procesele copii ale sale
Utilizarea cmd pentru a opri un proces și toate procesele copii ale sale

Ai grijă totuși la cum folosești comenzile din acest articol, deoarece pot duce la pierderea datelor deschise în procesele aflate în execuție. Este important să fii atent și să ai un backup la datele tale. Ca urmare, folosește comenzile cu precauție - noi te-am avertizat. 🙂

NOTĂ: Pentru a opri orice procese aflate în derulare, trebuie să rulezi "Linia de comandă" sau PowerShell ca administrator. Dacă nu știi cum, citește: 9 metode de a rula programe și aplicații ca administrator, în Windows.

Îți place să folosești linia de comandă pentru a găsi informații despre sistem și pentru a îți gestiona procesele în derulare?

Acum știi cum să afișezi informații despre sistemul tău și știi cum să oprești procese, cu ajutorul a câteva comenzi text în "Linia de comandă" sau în PowerShell. Nu te simți mai tocilar acum? Dacă da, comentează mai jos și spune-ne cât de mult îți place să folosești CMD sau PowerShell. 🙂

Descoperă: Productivitate Ghiduri Linia de comandă PowerShell Programe Windows