Recenzie TP-Link UP525 Fast USB Charger - Încarcă rapid gadget-urile familiei tale

Recenzie TP-Link UP525 Fast USB Charger - Încarcă rapid gadget-urile familiei tale
Rating

Am primit în teste un dispozitiv interesant, numit TP-Link 5-Port Fast USB Charger (UP525). După cum sugerează numele, acesta este un încărcător care îți permite să încarci simultan până la cinci dispozitive diferite, folosind cabluri USB. Compania producătoare ne spune că acest dispozitiv beneficiază și de o tehnologie exclusivă care permite încărcarea rapidă - cu până la 65% mai rapid decât normal - a dispozitivelor conectate la el. Am folosit TP-Link 5-Port Fast USB Charger (UP525) pentru câteva zile și vrem să îți spunem părerea noastră, în acest review:

Reclamă

TP-Link 5-Port Fast USB Charger (UP525) vine într-o cutie din carton alb, ilustrată în centru cu o fotografie mare și lucioasă a dispozitivului. Pe partea frontală a cutiei poți să vezi și numele dispozitivului și caracteristicile sale de încărcare.

TP-Link UP525, 25W 5-Port, Fast USB Charger
TP-Link UP525, 25W 5-Port, Fast USB Charger

Pe spatele cutiei și pe lateralele sale, poți să citești despre conținutul pachetului, specificațiile încărcătorului și caracteristicile sale.

TP-Link UP525, 25W 5-Port, Fast USB Charger
TP-Link UP525, 25W 5-Port, Fast USB Charger

Deschide cutia și vei găsi încărcătorul așezat pe un suport de carton, într-o pungă din plastic mat. TP-Link include și un cablu de alimentare pentru conectarea încărcătorului la o priză, precum și două documente: unul cu caracteristicile principale și unul cu declarația de conformitate pentru Uniunea Europeană.

TP-Link UP525, 25W 5-Port, Fast USB Charger
TP-Link UP525, 25W 5-Port, Fast USB Charger

Experiența de despachetare este rapidă și plăcută, așa cum era de așteptat de la un dispozitiv atât de simplu.

Specificații hardware

TP-Link 5-Port Fast USB Charger (UP525) poate să ofere curent continuu la 5 volți și un maximum de 5 amperi, până la o putere totală de maxim 25 de wați. Intensitatea electrică maximă disponibilă pe fiecare dintre cele cinci porturi USB ale încărcătorului este de 2,4 amperi.

TP-Link spune că a echipat încărcătorul cu o tehnologie exclusivă "Auto Detect & Smart Charging" care încarcă smartphone-urile și tabletele cu până la de 1,65 ori mai rapid decât "normal".

Din punct de vedere al curentului electric de intrare, acest încărcător acceptă un voltaj aflat în plaja 100 - 240 de volți. Asta înseamnă că, atâta timp cât ai adaptorul potrivit pentru priză, îl poți folosi aproape oriunde în lume. TP-Link 5-Port Fast USB Charger (UP525) va funcționa în țări precum Japonia unde voltajul este de obicei de 100V AC, în America de Nord unde voltajul este de 120V AC, precum și în Europa și bineînțeles în România, unde voltajul este de obicei de 230-240 de volți AC.

În pachet nu există decât un cablu de alimentare cu un adaptor care se potrivește pentru România și Europa. Dacă intenționezi să călătorești pe alte continente, ar fi o idee bună să îți cumperi adaptoare potrivite pentru prizele de acolo.

TP-Link 5-Port Fast USB Charger (UP525) este compact dar nu foarte mic, fiind de asemenea și puțin mai greu decât ne așteptam. Dimensiunile sale sunt 96,4 x 96,4 x 28,6 mm și greutatea este de 180 de grame.

Dacă vrei să vezi caracteristicile oficiale ale acestui încărcător, vizitează saitul său web oficial: TP-Link Încărcător de 25W cu 5 porturi USB (UP525).

Pe pagina TP-Link, vei afla că mai există un încărcător similar, produs de aceeași firmă, dar aproape dublu ca putere: se numește TP-Link 40W 5-Port USB Charger (UP540). Dacă ai multe gadget-uri care suportă încărcarea rapidă, versiunea de 40 de wați s-ar putea să fie o alegere mai bună decât versiunea de 25 de wați.

Reclamă

Primul lucru la care ne-am gândit când am văzut TP-Link 5-Port Fast USB Charger (UP525) a fost faptul că arată ca un puc de hochei. 🙂 Este un puc cu formă rotundă, cu finisaj mat pe circumferință și o suprafață superioară lucioasă. Partea de sus a încărcătorului include și un cerc albastru și logoul TP-Link în centru. Ne așteptam ca cercul albastru să se lumineze cumva atunci când dispozitivul încarcă gadget-urile conectate la el, dar din păcate nu se întâmplă așa, deoarece nu există niciun led pe acest dispozitiv.

TP-Link UP525, 25W 5-Port, Fast USB Charger
TP-Link UP525, 25W 5-Port, Fast USB Charger

Principala caracteristică și probabil cel mai bun lucru la acest dispozitiv este faptul că îți dă posibilitatea să încarci mai multe gadget-uri în același timp. Ca să fim exacți, poți să încarci până la cinci dispozitive simultan, iar pentru asta ai nevoie de acces la o singură priză.

TP-Link UP525, 25W 5-Port, Fast USB Charger
TP-Link UP525, 25W 5-Port, Fast USB Charger

De asemenea, merită menționat faptul că încărcătorul folosește un singur cablu de alimentare cu 2 pini, tip "radio", cu o lungime de 1,5 metri. Asta înseamnă că este destul de lung pentru a ajunge de la o priză de sub biroul tău, ori de la un prelungitor aflat pe podea, până la suprafața pe care îl așezi, cum ar fi biroul tău sau o noptieră.

TP-Link UP525, 25W 5-Port, Fast USB Charger
TP-Link UP525, 25W 5-Port, Fast USB Charger

Am menționat că acest încărcător arată ca un puc de hochei: acest lucru este un aspect care poate fi pozitiv sau negativ, în funcție de ceea ce contează mai mult pentru tine. Fiind rotund, încărcătorul are toate sloturile USB așezate în cerc pe circumferința sa. Este un lucru bun deoarece întotdeauna va fi destul spațiu pentru orice gadget-uri vrei să încarci cu el, indiferent cât de mari sunt sau de cât de scurte sunt cablurile USB. Însă, forma circulară a încărcătorului poate fi și ceva rău deoarece înseamnă că vei avea cabluri întinse peste tot în jurul lui și îți va fi destul de greu să le ascunzi. Pe un birou mare asta nu este o problemă, dar pe un birou mic, asta s-ar putea să te enerveze.

TP-Link UP525, 25W 5-Port, Fast USB Charger
TP-Link UP525, 25W 5-Port, Fast USB Charger

Am folosit TP-Link 5-Port Fast USB Charger (UP525) pentru a încărca unul, două și inclusiv și numărul maxim de cinci dispozitive pe care le poți conecta la el, simultan. L-am testat cu un smartphone cu Android Motorola Nexus 6, un smartphone Nokia Lumia 930 cu Windows 10 Mobile, o tabletă Kindle Fire HDX 7, un e-book reader Kindle Wi-Fi și un GPS Becker Ready 45. Cu o singură excepție, încărcătorul TP-Link a fost întotdeauna puțin mai rapid decât încărcătoarele originale ale acestor dispozitive. Excepția a fost smartphone-ul Motorola Nexus 6 care se încarcă mai rapid dacă folosești încărcătorul lui original: durează o oră și 55 de minute să îl încarci de la 0 la 100% versus două ore și jumătate dacă folosești TP-Link 5-Port Fast USB Charger (UP525). Ca notă finală, trebuie să menționăm și faptul că încărcătorul nu s-a încălzit în timpul funcționării, nici măcar atunci când am conectat toate cele cinci dispozitive la el, acesta fiind un lucru foarte bun.

TP-Link UP525, 25W 5-Port, Fast USB Charger
TP-Link UP525, 25W 5-Port, Fast USB Charger

TP-Link 5-Port Fast USB Charger (UP525) este o soluție bună dacă îți cauți un încărcător care să fie compact și destul de puternic pentru a încărca toate gadget-urile familiei tale, precum smartphone-urile și tabletele. Îl poți așeza pe birou, pe noptieră sau într-un colț al sufrageriei și poți să încarci cu el toate gadget-urile. Este, de asemenea, foarte bun atunci când călătorești și ai nevoie să încarci toate gadget-urile familiei, la o singură priză.

Aspecte pro și contra

Sunt multe lucruri bune de spus despre TP-Link 5-Port Fast USB Charger (UP525):

  • Poate să încarce până la cinci dispozitive diferite, simultan
  • Beneficiază de o tehnologie de încărcare rapidă, așa că poate să îți încarce majoritatea dispozitivelor mai rapid decât un încărcător USB standard
  • Este rotund și sloturile USB sunt poziționate pe circumferința sa, ceea ce înseamnă că vei avea destul spațiu între gadget-uri
  • Poate fi folosit, de asemenea, ca încărcător de călătorie - capacitatea sa de a încărca simultan cinci dispozitive folosind o singură priză este foarte utilă atunci când călătorești

Există și câteva lucruri mai puțin pozitive:

  • Nu există niciun fel de cablu USB inclus în pachet
  • Nu primești adaptoare de priză suplimentare în pachet. Asta înseamnă că trebuie să le cumperi separat dacă vei folosi acest dispozitiv ca încărcător de călătorie și vei merge în țări unde sunt folosite alte standarde
  • Încărcătorul nu are niciun fel de leduri, așa că nu știi dacă funcționează decât dacă te uiți la dispozitivele conectate la el
  • Este mai scump decât alte încărcătoare cu caracteristici similare
Notă produs 4/5

Verdict

TP-Link 5-Port Fast USB Charger (UP525) este un dispozitiv compact, care arată bine, are o construcție de calitate și caracteristici moderne. Poate să încarce simultan până la cinci dispozitive diferite și are nevoie de o singură conexiune la priză. Asta îl face să fie o alegere foarte bună dacă îți cauți un încărcător de calitate pe care să îl pui pe birou sau pe noptieră. De asemenea, este o alegere foarte bună dacă vrei un încărcător care să fie folosit de toată familia atunci când călătorești. Deși prețul pe care îl cere TP-Link este puțin mai mare decât media pieței, ceea ce primești în schimbul banilor tăi este un dispozitiv solid, produs de o companie cu reputație, care te va ajuta să spui adio certurilor pe care obișnuiai să le ai cu ceilalți membri ai familiei tale pentru cine își încarcă smartphone-ul primul. 🙂

Descoperă: Smartphone Economisire energie Hardware și sunete Recenzii