Dark Mode în Windows 10: Cum se pornește și cum se oprește!

Dark Mode în Windows 10: Cum se pornește și cum se oprește!

Windows 10 are un Mod Întunecat, cunoscut și drept Dark Mode. Acesta nu este nou și a fost îmbunătățit în timp. Astăzi arată și funcționează mult mai bine decât atunci când a fost lansat pentru prima oară, în 2016. Atunci când este activ, Modul Întunecat schimbă aspectul interfeței Windows 10 din alb în negru. Acest mod poate fi util atunci când lucrezi noaptea la calculator și este preferat de mulți utilizatori care au o atracție pentru culoarea negru. Află cum să ai Dark Mode (Modul Întunecat) în Windows 10, cum îl activezi și cum îl oprești, atunci când nu mai vrei să-l folosești:

Reclamă

Ce este Dark Mode și cum să-l ai în Windows 10

Modul Întunecat (Dark Mode sau tema dark) a fost introdus în Windows 10 cu Anniversary Update din 2016. De atunci a primit îmbunătățiri treptate, iar cea mai nouă versiune de Windows 10 - May 2020 Update - are cel mai bun Dark Mode de până acum. Dacă nu ai Modul Întunecat pe calculatorul sau dispozitivul tău cu Windows 10, tot ce trebuie să faci este să actualizezi Windows 10 la cea mai nouă versiune. O metodă pentru a face asta este să folosești Windows 10 Update Assistant.

Atunci când activezi Modul Întunecat (Dark Mode sau tema dark) în Windows 10, sistemul de operare și multe aplicații își schimbă aspectul vizual și folosesc culori întunecate. Cele mai evidente schimbări sunt următoarele:

  • Fundalul alb folosit de aplicații devine negru
  • Culoarea albă de fundal folosită în meniuri devine neagră
  • Barele de derulare de culoare gri deschis folosite de aplicații se transformă în bare de culoare gri închis
  • Textul de culoare negru implicit se transformă în text de culoare albă etc.
Modul Întunecat (Dark Mode) din Windows 10
Modul Întunecat (Dark Mode) din Windows 10

PONT: Dacă vrei să știi mai multe despre Modul Întunecat și efectele sale asupra sănătății ochilor tăi, îți recomandăm această analiză publicată de revista Wired: Dark mode isn't as good for your eyes as you believe.

Reclamă

Cum pornești Modul Întunecat în Windows 10

Dacă vrei să activezi Dark Mode în Windows 10, mai întâi deschide aplicația Setări. O metodă pentru a face asta este să dai deschizi Meniul Start și apoi să apeși pe Setări. Apoi, mergi la secțiunea Personalizare.

Deschide Setări și mergi la Personalizare
Deschide Setări și mergi la Personalizare

În coloana din stânga, apasă pe Culori. În partea dreaptă, vezi mai multe setări legate de culori.

Mergi la secțiunea Culori
Mergi la secțiunea Culori

Sunt două moduri prin care poți activa tema întunecată (Dark Mode). Cel mai rapid este să dai clic pe lista "Alegeți culoarea" și să alegi Întunecat. Atunci când faci asta, Modul Întunecat este aplicat imediat în Windows 10 și în aplicațiile care oferă suport pentru el.

Alege culoarea Întunecat
Alege culoarea Întunecat

O altă metodă pentru activarea Modului Întunecat este să alegi Întunecat atât pentru "Alegeți modul Windows implicit", cât și pentru "Alegeți modul implicit al aplicației". Windows 10 îți oferă aceste două setări independente pentru mai multă flexibilitate. Prima dintre ele activează Modul Întunecat (Dark Mode) doar pentru Windows 10, iar a doua îl activează pentru aplicațiile care au suport pentru Modul Întunecat.

O altă metodă pentru activarea Dark Mode în Windows 10
O altă metodă pentru activarea Dark Mode în Windows 10

După ce ai activat Modul Întunecat, poți seta și dacă vrei Efecte de transparență, activând sau dezactivând comutatorul pentru acestea. Dacă derulezi puțin mai jos, poți alege și culoarea de accent.

Alege culoarea de accent
Alege culoarea de accent

Sub lista de Culori Windows, poți alege și unde este afișată culoarea de accent:

  • Pe Meniul Start, bara de activități și centrul Acțiuni
  • Pe Bare de titlu și chenare fereastră
Alege unde este afișată culoarea de accent
Alege unde este afișată culoarea de accent

Experimentează cu efectele de transparență și culoarea de accent utilizată și păstrează setările pe care le dorești pentru acestea. Atunci când ai terminat, tot ce rămâne de făcut este să închizi Setări și să te bucuri de Modul Întunecat care folosește setările tale.

Reclamă

Cum oprești Modul Întunecat (Dark Mode) din Windows 10

Atunci când te-ai plictisit de Modul Întunecat, poți alege să-l dezactivezi. Din păcate, procesul nu este foarte intuitiv. Pentru a opri Dark Mode în Windows 10, deschide Setări și mergi la Personalizare. În coloana din stânga, apasă Culori și alege următoarele opțiuni:

  1. În lista "Alegeți culoarea", selectează Particularizare.
  2. Sub "Alegeți modul Windows implicit", apasă pe Întunecat.
  3. Sub "Alegeți modul implicit al aplicației", apasă pe Luminos.
Cum oprești Dark Mode în Windows 10
Cum oprești Dark Mode în Windows 10

PONT: Dacă vrei, poți dezactiva Dark Mode alegând să treci direct la Light Mode (Modul Luminos). Află cum faci asta din acest ghid: Cum activezi sau dezactivezi Modul Luminos în Windows 10.

Ce aplicații oferă suport pentru Modul Întunecat din Windows 10

Atunci când este activ, Modul Întunecat (Dark Mode) este aplicat pentru multe elemente din Windows 10: Meniul Start, caseta de Căutare, Setări, File Explorer și multe aplicații pentru Windows 10 (Calculator, Fotografii, Mail și Calendar, Microsoft Store, aplicația Messenger de la Facebook). Numărul aplicațiilor care funcționează cu Modul Întunecat crește pe măsură ce dezvoltatorii de software îl implementează în aplicațiile lor.

Modul Întunecat așa cum arată în File Explorer
Modul Întunecat așa cum arată în File Explorer

Am observat că și Microsoft Office folosește automat Modul Întunecat atunci când este setat în Windows 10. Alte aplicații însă, precum Microsoft Edge, nu fac asta și trebuie să-l activezi separat. Iată cum activezi ori dezactivezi Modul Întunecat (Dark Mode) în Microsoft Edge.

NOTĂ: Pentru ca totul să fie și mai greu de înțeles, am observat că noul Microsoft Edge, bazat pe motorul de redare folosit de Google Chrome, respectă setările pe care le faci în Windows 10 și activează Modul Întunecat atunci când îl pornești din aplicația Setări.

Îți place Modul Întunecat din Windows 10?

Dark Mode poate fi o opțiune interesantă de utilizare a Windows 10. Poate să fie mai confortabil pentru ochii tăi, să facă aplicațiile să fie mai ușor de citit, iar unii utilizatori îl apreciază pentru că preferă culorile întunecate celor deschise. Totuși, nouă de place și Modul Luminos (Light Mode) și alternăm între aceste moduri odată la câteva săptămâni. Înainte de a închide, spune-ne ce fel de temă vizuală preferi și de ce. Ești fan al părții întunecate? Ori lumina este singura ta cale? 🙂 Comentează mai jos și hai să discutăm.

Descoperă: Productivitate Aspect și Personalizare Ghiduri Recomandate Windows