Cum afișezi Bibliotecile (Libraries) în Windows 10 și Windows 8.1

Deși Bibliotecile (Libraries) există și în Windows 10 și în Windows 8.1, la fel ca în Windows 7, secțiunea cu același nume, din File Explorer, nu este afișată în mod implicit. Dintr-un motiv necunoscut, Microsoft a decis să le ascundă, deși ele reprezintă o facilitate utilă a sistemului de operare Windows. Dacă vrei să activezi Bibliotecile, pentru a le accesa și utiliza în File Explorer și dialogurile de salvare a fișierelor, citește acest ghid:

NOTĂ: Acest ghid este pentru Windows 10 și Windows 8.1. Dacă folosești Windows 8.1, derulează în jos acest articol, până la secțiunea destinată acestui sistem de operare.

Windows 10: Cum activezi Bibliotecile în File Explorer

Primul pas este să deschizi File Explorer. Cea mai rapidă metodă este să apeși tastele Windows + E de pe tastatură. Apoi, dă clic pe fila Vizualizare (View) din meniul panglică și apoi pe butonul Opțiuni (Options).

Fereastra Opțiuni Folder (Folder Options) se deschide. Mergi la fila Vizualizare (Views) și derulează secțiunea Setări complexe (Advanced Settings) în jos.

La finalul ei vezi setările pentru panoul de navigare. Bifează caseta pentru Afișare biblioteci (Show libraries) și apasă OK.

Setarea ta este acum activă.

Unde este afișată secțiunea Biblioteci (Libraries) în File Explorer?

În mod implicit, File Explorer din Windows 10 nu afișează o secțiune pentru Biblioteci, în panoul de navigare din stânga. El afișează doar: Acces rapid, OneDrive, Acest PC și Rețea.

După ce activezi setarea din ghidul nostru, secțiunea Biblioteci devine vizibilă în File Explorer, între Acest PC și Rețea.

Restul datelor din coloana din stânga, rămân la fel.

Secțiunea Biblioteci este acum afișată și în dialogurile pentru salvarea fișierelor, în multe tipuri de aplicații Windows care pot fi folosite pentru a crea fișiere.

Windows 8.1: Cum activezi secțiunea Biblioteci în File Explorer

Instrucțiunile pentru Windows 8.1 sunt ușor diferite și mai rapide de efectuat. Mai întâi, deschide File Explorer. O metodă pentru a face asta este să apeși tastele Windows + E de pe tastatură. Apoi, apasă pe fila Vizualizare (View) din meniul panglică și pe butonul Opțiuni (Options).

Se deschide fereastra Opțiuni Folder (Folder Options). Schimbarea pe care trebuie să o faci este în fila General. Vezi setările despre Panoul de navigare (Navigation Pane), bifează caseta pentru Afișare biblioteci (Show libraries) și apasă OK.

Secțiunea Biblioteci este acum afișată în panoul de navigare din partea stângă a ferestrei File Explorer, la fel și în dialogurile pentru salvarea fișierelor.

Îți plac Bibliotecile din Windows?

Nouă ne plac Bibliotecile (Libraries) din Windows și le folosim zilnic pentru a ne organiza folderele și fișierele. Înainte de a închide acest tutorial, spune-ne dacă le folosești și tu, sau nu. Te ajută Bibliotecile (Libraries) să fii mai productiv? Comentează mai jos și hai să discutăm.