Atunci când a fost lansat, Windows 10 afișa adresa contului tău Microsoft de fiecare dată când accesai ecranul de conectare. Asta era un lucru neplăcut pentru utilizatorii de laptopuri care călătoreau mult, deoarece utilizarea laptopurilor cu Windows 10 în locuri publice precum cafenele, aeroporturi sau săli de conferințe însemna că alte persoane le puteau afla ușor adresa de e-mail. Din fericire, Microsoft a ascultat feedback-ul primit de la utilizatori și versiunile mai noi de Windows 10 îți permit să alegi dacă vrei să afișezi ori să ascunzi adresa ta de email de pe ecranul de conectare. Iată cum faci asta:
NOTĂ: Capturile de ecran și instrucțiunile din acest ghid sunt pentru Windows 10 May 2019 Update sau mai nou. Dacă nu știi ce versiune de Windows 10 ai, citește: Verifică versiunea de Windows 10, compilarea OS, ediția și tipul sistemului.
Unde este afișată adresa de email pe ecranul de blocare al Windows 10?
Atunci când îți blochezi PC-ul tău cu Windows 10, îl deblochezi și vrei să te autentifici, ajungi la ecranul de conectare (sign in). Acolo îți alegi contul de utilizator și introduci detaliile de conectare (parola, PIN, parola prin imagine, etc). Pe ecranul de conectare, vezi numele tău și, sub el, Windows 10 poate afișa adresa de email asociată contului tău. Vezi poza de mai jos pentru o comparație între Windows 10 atunci când afișează această adresă de email și când nu.
Acest scenariu se aplică doar pentru utilizatorii care se autentifică în Windows 10 folosind un cont Microsoft ori un cont de serviciu, în loc de un cont de utilizator local, care nu are un email asociat. Pentru mai multe informații despre aceste tipuri de conturi, citește: Să folosim un cont local sau un cont Microsoft în Windows 10?
Cum setezi Windows 10 să afișeze ori să ascundă adresa de email de pe ecranul de conectare
Pentru a alege dacă vrei ca Windows 10 să afișeze sau nu adresa ta de email pe ecranul de conectare, deschide Setări și mergi la Conturi.
În coloana din stânga, alege "Opțiuni de conectare". În partea dreaptă, vezi mai multe setări despre cum te autentifici pe calculatorul sau dispozitivul tău cu Windows 10.
Derulează în jos până la secțiunea Confidențialitate și găsește un comutator care spune: "Arătați detaliile contului, cum ar fi adresa mea de e-mail, pe ecranul de conectare".
Mută comutatorul pe poziția Activat sau Dezactivat, în funcție de ceea ce dorești. Pentru a afișa adresa de email pe ecranul de conectare, comutatorul trebuie să fie pe poziția Activat. Setarea ta este aplicată imediat. Închide Setări, deconectează-te și accesează ecranul de conectare pentru a vedea diferența.
Preferi să-ți vezi adresa de email afișată pe ecranul de conectare al Windows 10 sau nu?
Așa cum observi, ascunderea adresei de email de pe ecranul de conectare al Windows 10 este ușor de realizat. Ai nevoie de câteva clicuri și nimeni nu-ți va vedea adresa de email atunci când se uită la ecranul de conectare. Îți place această mică protecție a confidențialității adăugată în versiunile mai noi de Windows 10? Sau poate preferi ca adresa ta de email să fie vizibilă? Comentează mai jos și hai să dezbatem.