Majoritatea oamenilor nu sunt singurii utilizatori ai calculatoarelor și dispozitivelor lor. Fie că ai un frate sau o soră mai mică, ori că unul dintre bunicii tăi vrea să experimenteze lumea tehnologiei, ei ar putea să facă lucruri pe care nu le vrei în sistemul de operare, deoarece nu sunt obișnuiți cu dispozitivele tale. De aceea, Windows 10 îți permite să creezi conturi separate pentru fiecare utilizator, fiecare cu propriile fișiere, setări și aplicații. Dacă PC-ul sau dispozitivul tău are mai multe conturi de utilizator pe el, iată cum comuți între utilizatori, în Windows 10:
1. Cum comuți între conturile de utilizator în Windows 10, de pe ecranul de autentificare
Dacă tocmai ți-ai pornit calculatorul sau dispozitivul cu Windows 10, primul lucru pe care îl vezi este ecranul de autentificare (sign-in, în engleză). Dacă te-ai autentificat deja, poți apăsa Windows + L pe tastatură pentru a ajunge la Ecranul de blocare al Windows 10.
Apoi, apasă pe Ecranul de blocare pentru a afișa ecranul de autentificare. În mod implicit, Windows 10 selectează cel mai recent cont de utilizator care a fost folosit pentru conectare. Lista de conturi de utilizator disponibile este afișată în colțul din stânga jos al ecranului.
Dacă vrei să comuți utilizatorii, în această listă, apasă pe contul de utilizator pe care vrei să-l folosești și apoi introdu detaliile de autentificare. În mod implicit, Windows 10 îți cere ultimul lucru folosit de acel utilizator pentru a se autentifica: parola, codul PIN sau parola prin imagine.
Dacă vrei să schimbi metoda de autentificare, apasă pe "Opțiuni de conectare" ("Sign-in options") și alege metoda pe care o preferi. Apoi, introdu informațiile cerute pentru autentificare.
Dacă vrei să afli cum creezi și cum te autentifici cu un cod PIN sau cu o parolă prin imagine, citește acest ghid: Cum intri în Windows 10 cu un PIN ori o parolă prin imagine (creare și autentificare).
2. Cum schimbi utilizatorii în Windows 10, din Meniul Start
Dacă deja te-ai autentificat în Windows 10, poți schimba contul de utilizator din Meniul Start. Deschide Meniul Start și apasă pe simbolul/imaginea contului tău de utilizator.
Apoi, selectează contul de utilizator la care vrei să treci.
Se afișează ecranul de autentificare și utilizatorul selectat mai devreme. Introdu detaliile sale de autentificare și ai intrat. Poți schimba între opțiunile de autentificare apăsând pe "Opțiuni de conectare" și apoi selectând metoda pe care o preferi.
3. Cum schimbi contul de utilizator apăsând Windows + L
Dacă ești deja autentificat în Windows 10, poți schimba contul de utilizator folosit apăsând simultan tastele Windows + L. Când faci asta, contul tău este blocat și se afișează imaginea de fundal de pe ecranul de blocare.
Apasă oriunde pe ecranul de blocare pentru a afișa ecranul de autentificare. Alege contul la care vrei să treci și introdu detaliile de autentificare. Poți schimba între modurile de autentificare apăsând pe "Opțiuni de conectare" și selectând metoda pe care o preferi.
4. Cum comuți între conturile de utilizator din Windows 10 apăsând pe CTRL + ALT + DELETE
Această metodă merge doar dacă ești deja autentificat cu un cont și vrei să treci la un altul. Prima dată, apasă simultan tastele CTRL + ALT + Delete, de pe tastatură. Se afișează un ecran cu câteva opțiuni în centru. Alege "Comutare între utilizatori" (Switch user") și ești dus la ecranul de autentificare.
Alege contul pe care vrei să-l folosești și introdu detaliile de conectare necesare. Poți schimba între modurile de autentificare apăsând pe "Opțiuni de conectare" și alegând metoda dorită.
5. Cum comuți între utilizatori în Windows, folosind ALT + F4
Și această metodă merge doar atunci când ești deja autentificat în Windows 10 cu un cont de utilizator. Mergi pe desktop și asigură-te că nu sunt deschise aplicații pe ecran. Toate aplicațiile tale trebuie să fie minimizate. Dacă nu sunt, rezultatul final este că închizi aplicațiile pornite, în loc să comuți între conturile de utilizator. După ce toate aplicațiile sunt minimizate, apasă simultan tastele ALT + F4. În fereastra Închidere Windows (Shut Down Windows), apasă pe opțiunea Închidere (Shut Down) și primești o listă cu alte opțiuni. Alege "Comutare între utilizatori" (Switch user) și apasă pe OK.
Pe ecranul de autentificare, alege contul la care vrei să treci și introdu detaliile de conectare cerute. Poți schimba între opțiunile de autentificare folosind legătura "Opțiuni de conectare" și selectând metoda dorită.
6. Cum comuți între utilizatori în Windows 10 atunci când ți se cere parola prin imagine
Dacă cel mai recent cont de utilizator care s-a autentificat pe dispozitivul tău cu Windows 10 folosește o parolă prin imagine, atunci ecranul de autentificare îți arată contul de utilizator selectat și poza care este folosită drept parolă. Sub numele utilizatorului sunt două legături: "Opțiuni de conectare" (Sign-in options), care îți permite să te autentifici folosind alte metode și "Comutare între utilizatori" (Switch user).
Apasă pe "Comutare între utilizatori" și este afișată o listă cu toate conturile care există pe calculatorul sau dispozitivul tău cu Windows 10. Alege contul pe care vrei să-l folosești.
Apoi, trebuie să introduci detaliile de autentificare care au fost folosite ultima dată pentru contul respectiv: parola, codul PIN sau parola prin imagine.
7. Cum comuți între utilizatori în Windows 10, din Linia de comandă (CMD) sau PowerShell
Dacă îți plac mediile de lucru în linie de comandă, deschide Linia de comandă sau PowerShell. Apoi, scrie tsdiscon și apasă pe Enter.
Comanda tsdiscon te duce pe Ecranul de blocare. Apasă pe el sau pe o tastă și apoi poți să comuți între utilizatori. Reține însă că această metodă nu funcționează în Windows 10 Home. O poți folosi doar în Windows 10 Pro sau alte ediții precum Windows 10 Enterprise.
Vrei să afli mai multe despre conturile de utilizator din Windows?
Dacă vrei să afli mai multe despre conturile de utilizator din Windows, diferența dintre un cont Microsoft și unul local, cum se personalizează un cont și așa mai departe, îți recomandăm următoarele tutoriale:
- Ce este un cont de utilizator ori un nume de utilizator, în Windows?
- Să folosim un cont local sau un cont Microsoft în Windows 10?
- Trei moduri în care schimbi tipul unui cont de utilizator (standard sau administrator), în Windows
- Cum se modifică parola contului de utilizator în Windows 10
- Cum ștergi un cont de utilizator în Windows
Cum preferi să comuți între utilizatori în Windows 10?
Acum știi toate metodele pe care le știm și noi pentru schimbarea contului de utilizator conectat la Windows 10. Încearcă-le și alege metodele pe care le preferi. Dacă ai sugestii, întrebări sau probleme, nu ezita să folosești formularul de comentarii de mai jos.