12+ motive pentru care să instalezi Windows 10 April 2018 Update

12+ motive pentru care să instalezi Windows 10 April 2018 Update

Pe 30 Aprilie 2018, Microsoft lansează următoarea mare actualizare pentru Windows 10: April 2018 (cunoscută inițial drept Spring Creators Update), care are numele de cod Redstone 4. Actualizarea aduce câteva noi facilități și îmbunătățiri ale experienței de utilizare, față de precedenta actualizare Fall Creators Update. Dacă vrei să afli care sunt noutățile principale și dacă merită instalat, în mod gratuit, pe calculatoarele și dispozitivele tale cu Windows 10, citește acest articol:

Reclamă

Ce este Windows 10 April 2018 (fost Spring Creators Update)?

Windows 10 April 2018 Update (cunoscută în trecut drept Spring Creators Update) este cea mai nouă actualizare majoră pentru Windows 10. Are versiunea 1803 și build 17133.1, iar numele de cod folosit pe parcursul dezvoltării sale a fost Redstone 4. Această actualizare continuă munca Microsoft din Fall Creators Update. Citește mai departe pentru a afla ce noutăți importante include:

1. Timeline afișează și sincronizează activitățile tale de pe toate dispozitivele cu Windows 10

Timeline creează un jurnal al activităților tale, pe care îl afișează atunci când dorești și îl sincronizează cu alte dispozitive care au Windows 10. Apasă tastele Windows + Tab sau butonul Task View (Vizualizare activități) și vei vedea o listă cu activitățile de astăzi, de ieri, alaltăieri ș.a.m.d. Dă clic pe oricare dintre aceste activități și le poți relua de unde ai rămas. Astfel, Timeline te ajută să-ți continui munca atunci când folosești mai multe dispozitive cu Windows 10. Sincronizarea activitățile se realizează doar pentru calculatoarele și dispozitivele cu Windows 10, ea funcționând doar pentru aplicațiile care oferă suport pentru această caracteristică: Microsoft Edge, aplicațiile Microsoft Office, Photos, News, etc.

Windows 10 April 2018 Update, Spring Creators Update
Windows 10 April 2018 Update, Spring Creators Update

Microsoft planifică să integreze Timeline cu aplicații mobile, pentru a îi crește utilitatea și să-ți poți sincroniza PC-urile cu telefonul sau tableta.

2. Partajarea în apropiere îți permite să primești și să trimiți rapid conținut prin WiFi și Bluetooth

Windows 10 April 2018 Update include o facilitate numită Nearby Share (Partajarea în apropriere). Cu ajutorul ei poți să partajezi conținut (foto, video) legături web și fișiere cu alte calculatoare și dispozitive aflate în apropiere, care folosesc Bluetooth sau WiFi.

Windows 10 April 2018 Update, Spring Creators Update
Windows 10 April 2018 Update, Spring Creators Update

Există și câteva vești proaste: Homegroup (Grupul de domiciliu) a fost întrerupt și înlocuit de această nouă facilitate de partajare.

3. Perioada de Liniște a fost redenumită în Asistență pentru Concentrare și a devenit mai utilă

Perioada de liniște (Quiet Hours) era folosită în trecut pentru a opri notificările într-un interval de timp anume. Această facilitate a fost redenumită în Asistență pentru Concentrare (Focus Assist). Aceasta se poate porni în mod automat în timpul prezentărilor, ori atunci când te joci jocuri.

Windows 10 April 2018 Update, Spring Creators Update
Windows 10 April 2018 Update, Spring Creators Update

4. Cu Diagnostic Data Viewer poți vedea datele pe care Windows 10 le trimite la Microsoft

După toate controversele despre sistemul de colectare a datelor din Windows 10, Microsoft a decis să-și îmbunătățească abordarea și să ofere cât mai multă transparență cu putință. Drept rezultat, în Windows 10 April 2018 Update, există o aplicație Diagnostic Data Viewer care-ți arată în format text, toate datele de diagnostic pe care Windows 10 le trimite către Microsoft. De asemenea, poți șterge datele de diagnostic colectate de Windows 10.

Windows 10 April 2018 Update, Spring Creators Update
Windows 10 April 2018 Update, Spring Creators Update

Pentru a complementa această unealtă, Microsoft a îmbunătățit și controalele de confidențialitate din aplicația Setări, astfel încât să ai un control mai bun și o transparență sporită a confidențialității datelor tale, atunci când folosești Windows 10.

5. Microsoft Edge devine un navigator web mai bun

Microsoft Edge a primit o listă lungă de îmbunătățiri și rezolvări de bug-uri, devenind un browser web și mai bun decât în versiunile precedente de Windows 10. Cele mai notabile îmbunătățiri sunt:

  • Poți să oprești sunetul unei file dând clic pe pictograma de sunet a filei respective
  • Bara cu saiturile favorite este acum afișată când deschizi o filă nouă
  • Poate să-ți sincronizeze informațiile între dispozitive, fiind mai util acum să folosești Microsoft Edge pe PC și mobil
  • Oferă un mod de imprimare "fără aglomerare" care elimină în mod automat reclamele și alte elemente nenecesare
  • Oferă un sistem mai bun de administrare a semnelor de carte, precum și o experiență îmbunătățită de citire a cărților digitale
  • Are gesturi pentru touchpad care sunt utile dacă ai un touchpad precis.
Windows 10 April 2018 Update, Spring Creators Update
Windows 10 April 2018 Update, Spring Creators Update

6. Aspect mai plăcut, efecte de transparență și afișare, cu Fluent Design

Fluent Design este o interfață cu utilizatorul în stil acrilic, cu efecte de afișare care sunt prezente în multe scenarii. Ca urmare, multe elemente vizuale din Windows 10 April 2018 Update arată mai bine decât o făceau în trecut: Meniul Start, Centrul Acțiuni, Calendarul, aplicația Setări, bara de activități, aplicația Persoane, Bara de Joc, tastatura tactilă și alte elemente.

Windows 10 April 2018 Update, Spring Creators Update
Windows 10 April 2018 Update, Spring Creators Update

Microsoft actualizează încet dar sigur interfața de utilizare și din ce în ce mai multe elemente vizuale folosesc Fluent Design.

Reclamă

7. Aplicația Setări a fost extinsă pentru a include mai multe controale și setări

Aplicația Setări înlocuiește din ce în ce mai mult Panoul de Control, din poziția de panou central pentru personalizarea și administrarea Windows. În Windows 10 April 2018 Update, aceasta are un aspect îmbunătățit cu elemente Fluent Design, precum și noi unelte și categorii de setări. De exemplu, acum poți să-ți administrezi aplicațiile de Pornire (Startup) din Setări, ai acces la controale audio îmbunătățite, setări mai multe pentru Simplificare Acces (Ease of Access), unealta Stocare Inteligentă are acum elemente din Curățare Disc și altele.

Windows 10 April 2018 Update, Spring Creators Update
Windows 10 April 2018 Update, Spring Creators Update

Administrarea pachetelor lingvistice a fost și ea îmbunătățită, precum și procesul de livrare al actualizărilor de Windows.

8. Cortana este mai inteligentă în Windows 10 April 2018 Update

Cortana a primit mai multe îmbunătățiri binevenite, inclusiv o interfață de utilizare îmbunătățită. Acum o poți folosi pentru a crea liste care se sincronizează pe dispozitivele tale, poți vizualiza mai ușor mementouri, poți să vezi mai ușor toate abilitățile Cortanei și să le folosești. De asemenea, o poți folosi și pentru a reda muzică pe Spotify.

Windows 10 April 2018 Update, Spring Creators Update
Windows 10 April 2018 Update, Spring Creators Update

9. O Bară de Joc (Game Bar) care arată mai bine, cu opțiuni noi

Bara de Joc a fost redesenată. Arată mai bine, este mai personalizabilă și include acces la opțiuni noi, cum ar fi oprirea microfonului atunci când înregistrezi o sesiune de gaming. De asemenea, acum poți reseta Game Mode (Modul Joc) la valorile implicite.

Windows 10 April 2018 Update, Spring Creators Update
Windows 10 April 2018 Update, Spring Creators Update

O altă caracteristică utilă este faptul că, notificările tale, în timp ce te joci, sunt stocate în mod automat de Cortana, astfel încât să nu fii deranjat. Le poți vedea mai târziu, după ce ai terminat jocul.

10. Este mai ușor să-ți recuperezi contul atunci când uiți parola

O problemă mare a versiunilor precedente de Windows este atunci când foloseai conturile locale și uitai parola, era foarte dificil să-ți resetezi parola, exceptând scenariul în care ai fost proactiv(ă) și ți-ai creat un disc pentru resetare. Acum, când îți creezi un cont nou de utilizator, în Windows 10 April 2018 Update, ești rugat(ă) să răspunzi la trei întrebări de securitate. Apoi, atunci când îți uiți parola, poți răspunde la întrebări pentru a-ți reseta parola.

Windows 10 April 2018 Update, Spring Creators Update
Windows 10 April 2018 Update, Spring Creators Update

11. Centrul de Securitate Windows Defender a devenit mai util

Windows Defender Security Center (Centrul de Securitate Windows Defender) a fost actualizat pentru a include și mai multe controale și unelte de securitate. Conține noi zone de protecție, precum protecția contului, a dispozitivului, precum și rapoarte despre performanța și starea dispozitivelor.

Windows 10 April 2018 Update, Spring Creators Update
Windows 10 April 2018 Update, Spring Creators Update

12. Redare video HDR

Microsoft a decis să îmbunătățească suportul oferit pentru video HDR în Windows 10. Dacă PC-ul tău are un ecran capabil să afișeze 300 de niți sau mai mult, o placă video cu suport pentru sistemul de protecție hardware PlayReady, iar PC-ul este capabil de decodare video pe 10 biți, atunci poți activa video HDR în Windows 10 April 2018 Update. De asemenea, trebuie să-ți calibrezi ecranul pentru a utiliza această facilitate.

Windows 10 April 2018 Update, Spring Creators Update
Windows 10 April 2018 Update, Spring Creators Update

Alte schimbări și îmbunătățiri care afectează un număr mai mic de utilizatori

Lista oficială a schimbărilor este lungă, iar sumarul nostru include doar schimbările care afectează un număr mai mare de utilizatori. Dar, există și multe alte caracteristici și schimbări care vin odată cu Windows 10 April 2018 Update:

  • Unele periferice Bluetooth precum Surface Precision Mouse pot fi acum împerecheate cu un singur clic. Experiența de împerechere prin Bluetooth a primit în general îmbunătățiri de calitate.
  • Scalarea DPI este îmbunătăţită pentru ecranele cu rezoluții mari, sunt oferite mai multe controale pentru scalarea DPI.
  • Acum există setări grafice individuale pentru sistemele cu două plăci video sau mai multe. Poți controla din Windows 10 ce placă video este folosită pentru ce aplicație (sau joc), folosind Setări.
  • Windows Update poate preveni PC-ul tău din a intra în modul Repaus, atunci când nu îl folosești, dacă are o actualizare de finalizat. Astfel, se măresc șansele ca actualizările să fie finalizate atunci când nu-ți folosești PC-ul.
  • Controale îmbunătățite pentru transferurile în fundal, utilizarea planurilor de date mobile, etc. Sunt foarte utile dacă ai o conexiune mobilă la internet.
  • O configurare mai facilă pentru Windows Hello, inclusiv de pe ecranul de autentificare.
  • Fonturile sunt acum administrate din aplicația Setări și pot fi instalate din Microsoft Store.
  • Microsoft Store poate găzdui Progressive Web Apps (PWA) care se găsesc deja pe Android și iOS. Este o facilitate foarte importantă pentru dezvoltatorii de aplicații dar și pentru Microsoft, deoarece va fi mai ușor să-și populeze magazinul cu aplicații.
  • Windows 10 S devine un mod pentru Windows. De aici înainte, orice ediție de Windows 10 poate funcționa în Modul S. Mai multe detalii aici.
  • S-au realizat multe îmbunătățiri minore pentru Windows Subsystem for Linux, precum și pentru uneltele folosite de administratorii de sistem din companii, precum Windows Defender Application Guard, socket-urile UNIX native, Hyper-V și altele.

Vei instala Windows 10 April 2018 Update imediat ce va fi disponibil?

Acum știi cele mai importante noutăți introduse de April 2018 Update. Înainte de a închide acest articol, spune-ne într-un comentariu dacă planifici să instalezi această actualizare imediat ce devine disponibilă. Dacă nu, care sunt motivele tale pentru această alegere? Comentează mai jos și hai să discutăm.

Descoperă: Productivitate Blog Recomandate Sistem și Securitate Windows Windows Update