Cum resetezi Windows 10 la setările de fabrică și ștergi toate datele?

Dacă primești un calculator cu Windows 10 de la altcineva și vrei să începi să îl folosești ca și cum l-ai luat de nou, asigurându-te că nu există date vechi sau setări rămase din trecut, o resetare cu eliminarea totală a datelor este exact ceea ce îți trebuie. Poți, de asemenea, să vrei să îți resetezi PC-ul cu Windows 10 și să ștergi toate datele atunci când îl vinzi sau îl dai altcuiva. Dacă ești sigur că datele de pe PC-ul tău cu Windows 10 nu îți mai sunt necesare, iată cum poți să resetezi Windows 10 la setările de fabrică:

De ce ai vrea să îți resetezi calculatorul cu Windows 10?

În Windows 10, tipul de resetare "Eliminați tot" este cel mai drastic pe care îl poți face. Este echivalentul unei instalări complet noi de Windows 10. Nu va rămâne nicio urmă din activitatea precedentă. Include ștergerea, fișierelor personale, aplicațiilor instalate și a schimbărilor de setări făcute în Windows 10.

Opțiunile pe care le ai la resetarea Windows 10

Dacă ești sigur că asta vrei și ești gata să resetezi instalarea ta de Windows 10, mai ai de făcut o singură alegere: "Elimină numai fișierele mele" sau "Eliminați fișierele și curățați unitatea". A doua opțiune face ceea ce face și prima (ștergerea fișierelor), dar adaugă operațiunea de curățare care previne posibilitatea recuperării datelor de către altcineva.

Cum resetezi cu eliminare totală în Windows 10

Atunci când tu sau altcineva începe să folosească PC-ul după resetare, rezultatul este același. Diferența apare dacă cineva încearcă să folosească un instrument de recuperare a fișierelor șterse. Aplicațiile obișnuite de recuperare nu mai sunt în stare să găsească fișierele și setările vechi. Reține că această curățare de unitate de stocare aduce cu sine o creștere consistentă a timpului necesar resetării PC-ului tău. Operațiunea de curățare este una anostă care implică rescrierea de date noi peste cele vechi, de mai multe ori. În funcție de performanța PC-ului tău, această curățare poate adăuga câteva ore la procesul de resetare.

Atunci când ești gata să începi, ai două modalități de inițiere a resetării în Windows 10. Noi le prezentăm pe amândouă, în următoarele două secțiuni din acest tutorial. A doua metodă este folositoare dacă ai probleme cu autentificarea în Windows 10.

Cum resetezi Windows 10 la setările de fabrică și ștergi toate datele, din aplicația Setări

Primul lucru pe care trebuie să îl faci este să deschizi aplicația Setări. O metodă rapidă de a face acest lucru este să apeși pe butonul său din Meniul Start. În aplicația Setări, deschide categoria Actualizare și securitate.

Deschide Actualizare și securitate în Setări

În partea stângă a ferestrei, apasă pe secțiunea Recuperare. În dreapta ferestrei Setări, Windows 10 afișează o secțiune numită Resetați acest PC care îți spune că "Dacă PC-ul dvs. Nu funcționează bine, resetarea acestuia ar putea ajuta. Acest lucru vă permite să alegeți să vă păstrați fișierele sau să le eliminați, apoi reinstalează Windows". De asta ai nevoie, așa că apasă pe butonul Începeți.

Începe procesul de resetare în Windows 10

După ce apeși pe Începeți, Windows 10 te întreabă dacă vrei să îți păstrezi fișierele personale sau preferi să elimine tot ce este pe PC. Deoarece vrei să readuci Windows 10 la setările de fabrică, apasă pe butonul "Eliminați tot. Elimină toate fișierele personale, aplicațiile și setările".

Alege Eliminați tot la resetarea calculatorului

Dacă ai un calcultor cu mai multe partiții, ești întrebat dacă vrei să elimini fișierele doar de pe unitatea unde este instalat Windows sau de pe toate unitățile. Alege ceea ce se potrivește situației tale.

Următoarea opțiune îți cere să hotărăști dacă vrei să cureți unitatea pe lângă eliminarea fișierelor tale. Curățarea asigură mai multă securitate pentru confidențialitatea datelor tale (devine aproape imposibil pentru cineva să recupereze fișierele tale). Costul este timpul mai lung petrecut de Windows la resetarea PC-ului tău. După ce ești sigur de alegerea ta, apasă pe opțiunea dorită.

Alege Elimină numai fișierele mele sau Eliminați fișierele și curățați unitatea

Apoi, Windows 10 are nevoie de câteva momente pentru a pregăti resetarea.

Mesajul Ne pregătim ca totul să fie gata din timpul resetării

Când este gata pentru pornirea procesului de resetare, Windows 10 te anunță și îți afișează impactul procesului de resetare. Resetarea elimină:

  • Toate fișierele personale și conturile de utilizator de pe acest PC
  • Toate aplicațiile și programele
  • Toate modificările efectuate la setări

Dacă ești în continuare sigur că vrei să resetezi, apasă pe butonul Resetați încă o dată. Reține că acesta este ultimul moment în care te mai poți răzgândi și anula resetarea.

Pregătit pentru resetarea acestui PC

Windows 10 are nevoie de puțin timp pentru a pregăti lucrurile. Când este gata, îți repornește automat PC-ul.

Se resetează acest PC

Ia-ți o ceașcă de cafea sau de ceai și așteaptă ca PC-ul tău cu Windows 10 să se reseteze. În funcție de puterea și viteza componentelor hardware din calculatorul tău, acest pas poate să dureze mai multe minute.

Progresul în resetarea acestui PC

După un timp, Windows 10 începe să se reinstaleze.

Instalarea de Windows 10 ca parte a procesului de resetare

După ce s-a terminat instalarea inițială, Windows îți cere să personalizezi instalarea. Trebuie să setezi lucruri precum limba și aspectul tastaturii și să creezi conturi de utilizator, la fel ca la un PC nou pe care tocmai instalezi Windows 10. Dacă ai nevoie de ajutor cu procesul de personalizare, citește cum să instalezi Windows 10 începând cu secțiunea a treia numită "Cum îți personalizezi instalarea de Windows 10".

Cum resetezi Windows 10 la setările de fabrică și ștergi toate datele, de pe ecranul de conectare

Această metodă este folositoare atunci când ai probleme cu conectarea la contul tău din Windows 10. Pe ecranul de conectare apasă și ține apăsată tasta SHIFT în timp ce apeși pictograma de Alimentare în colțul din dreapta jos al ecranului și apoi Repornire.

Repornește PC-ul tău cu Windows 10 de pe ecranul de conectare

După ce a repornit calculatorul, alege Depanare.

Alege Depanare pentru a îți reseta calculatorul

Pe ecranul următor alege "Resetați acest PC".

Alege Resetați acest PC din ecranul de Depanare

Alege opțiunea "Eliminați tot (Elimină toate fișierele personale, aplicațiile și setările)".

Alege Eliminați tot din ecranul Resetați acest PC

Dacă ai un calculator cu mai multe partiții, ești întrebat dacă vrei să elimini fișierele doar de pe unitatea de stocare unde este instalat Windows 10 sau de pe toate unitățile. Alege opțiunea care se potrivește cu nevoile tale. PC-ul tău are nevoie de câteva momente pentru a pregăti resetarea, așa că ai răbdare până se repornește și este gata de pasul următor.

Așteaptă până când Windows 10 este gata cu procedura de resetare

Ți se cere să decizi dacă vrei să cureți unitatea pe lângă eliminarea fișierelor tale. Curățarea asigură mai multă securitate pentru confidențialitatea datelor tale (devine aproape imposibil pentru cineva să recupereze fișierele tale). Costul este timpul mult mai lung petrecut de Windows la resetarea PC-ului tău. După ce ești sigur de alegerea ta, apasă pe opțiunea dorită.

Eliminați fișierele și curățați unitatea

Dacă ești hotărât în continuare să faci resetarea, apasă pe butonul Resetați. Reține că este ultimul moment în care mai poți să te răzgândești și să anulezi resetarea.

Începe procesul de resetare

Așteaptă câteva minute pentru ca dispozitivul tău cu Windows 10 să se reseteze. În funcție de hardware-ul pe care îl are, acest pas poate dura ceva mai mult.

Progresul resetării acestui PC

După o vreme, Windows 10 începe să se reinstaleze.

Instalarea de Windows 10 ca parte din procesul de resetare

După ce s-a terminat instalarea inițială, Windows îți cere să personalizezi instalarea. Pașii sunt aceeași ca la o instalare nouă de Windows 10. Setezi lucruri ca limba și aspectul tastaturii și creezi conturi de utilizator. Citește cum să instalezi Windows 10 începând cu secțiunea a treia numită "Cum îți personalizezi instalarea de Windows 10", pentru mai multe detalii din procesul de personalizare.

Ai reușit să resetezi Windows 10?

Sperăm că acest tutorial te-a ajutat să faci o resetare cu succes și completă a PC-ului sau dispozitivului tău cu Windows și că acesta arată ca nou. Înainte să închizi tutorialul, spune-ne de ce ai avut nevoie să resetezi complet Windows 10 și să elimini toate datele. Vrei să îl vinzi sau să dai altcuiva? Sau e vorba de ceva diferit?