Review TP-Link Archer AX10 (AX1500) - Wi-Fi 6 la un preț pentru toată lumea!

recenzie
Review TP-Link Archer AX10 (AX1500) - Wi-Fi 6 la un preț pentru toată lumea!
Rating

Performanța wireless

Să ne uităm la o diagramă cu apartamentul în care am făcut testele: am amplasat routerul în sufragerie. De obicei, puterea semnalului nu este grozavă în camere precum Bucătăria și Balconul Mediu.

Apartamentul în care am testat routerul

Apartamentul în care am testat routerul

Testele noastre au fost realizate folosind o conexiune la internet de 1 Gbps, care oferă o viteză maximă de upload (încărcare) de 500 Mbps. Am evaluat Wi-Fi-ul emis de TP-Link Archer AX10 folosind următoarele standarde: Wi-Fi 4 pe frecvența de 2.4 GHz, Wi-Fi 5 și Wi-Fi 6 pe banda de 5 GHz.

Reclamă

Pentru a ne face o idee mai bună despre performanța oferită de TP-Link Archer AX10 (AX1500), l-am comparat cu ASUS RT-AX58U (un model al competiției, care folosește același SoC de la Broadcom) și NETGEAR Nighthawk AX4 (unul dintre primele routere cu Wi-Fi 6). Am analizat mai întâi banda de 2.4 GHz și standardul Wi-Fi 4. Am folosit aplicația NetSpot pentru a vedea cum evoluează puterea semnalului. Semnalul wireless oferit de TP-Link Archer AX10 a avut o evoluție similară cu a celorlalte routere, dar ASUS RT-AX58U a fost puțin mai bun în această comparație.

TP-Link Archer AX10 - Putere semnal pe banda de 2.4 GHz

TP-Link Archer AX10 - Putere semnal pe banda de 2.4 GHz

Am trecut la SpeedTest pentru a măsura viteza conexiunii la internet folosind banda de 2.4 GHz și Wi-Fi 4. Așa cum se vede mai jos, viteza de descărcare oferită de TP-Link Archer AX10 a fost sub 100 Mbps în toate camerele din apartament.

TP-Link Archer AX10 - SpeedTest- descărcare date prin Wi-Fi 4

TP-Link Archer AX10 - SpeedTest- descărcare date prin Wi-Fi 4

Încărcările de date au fost mai lente decât descărcările în toate camerele din apartament.

TP-Link Archer AX10 - SpeedTest - încărcare date prin Wi-Fi 4

TP-Link Archer AX10 - SpeedTest - încărcare date prin Wi-Fi 4

Am folosit PassMark Performance test pentru a transfera date între două calculatoare conectate la rețea pe banda de 2.4 GHz, folosind Wi-Fi 4. TP-Link Archer AX10 ne-a oferit o experiență decentă în toate camerele, dar viteza de descărcare a fost mult mai lentă decât cea oferită de ASUS RT-AX58U.

TP-Link Archer AX10 - Descărcare date prin Wi-Fi 4

TP-Link Archer AX10 - Descărcare date prin Wi-Fi 4

Din nou, încărcările de date au fost mai lente decât descărcările, și în acest test.

TP-Link Archer AX10 - Încărcare date prin Wi-Fi 4

TP-Link Archer AX10 - Încărcare date prin Wi-Fi 4

Pe banda de 2.4 GHz, atunci când folosești standardul Wi-Fi 4, TP-Link Archer AX10 oferă o performanță rezonabilă, dar competiția cu hardware similar reușește să-l depășească.

Reclamă

Pentru următorul set de măsurători, am analizat performanța pe banda de 5 GHz, folosind standardul Wi-Fi 5. Ne-am uitat mai întâi la evoluția puterii semnalului în fiecare cameră. Așa cum se vede mai jos, puterea semnalului oferit de TP-Link Archer AX10 a fost adesea mai slabă decât a routerelor cu care l-am comparat.

TP-Link Archer AX10 - Putere semnal pe banda de 5 GHz

TP-Link Archer AX10 - Putere semnal pe banda de 5 GHz

Am folosit apoi SpeedTest pentru a măsura viteza conexiunii la internet atunci când ne-am conectat la banda de 5 GHz, folosind standardul Wi-Fi 5. TP-Link Archer AX10 ne-a oferit cele mai rapide descărcări de date în destul de multe camere, fiind peste așteptările generate de precedentul set de măsurători.

TP-Link Archer AX10 - SpeedTest- descărcare date prin Wi-Fi 5

TP-Link Archer AX10 - SpeedTest- descărcare date prin Wi-Fi 5

O situație similară a fost observată și când am măsurat viteza de încărcare. Din nou, TP-Link Archer AX10 a fost cel mai rapid în multe camere.

TP-Link Archer AX10 - SpeedTest - încărcare date prin Wi-Fi 5

TP-Link Archer AX10 - SpeedTest - încărcare date prin Wi-Fi 5

Am trecut la PassMark Performance test și am realizat transferuri de date prin rețea, folosind Wi-Fi 5. TP-Link Archer AX10 a fost cel mai rapid în camera unde era amplasat și în cea mai depărtată cameră de router. O simetrie amuzantă pentru noi. 🙂

TP-Link Archer AX10 - Descărcare date prin Wi-Fi 5

TP-Link Archer AX10 - Descărcare date prin Wi-Fi 5

Rezultate similare au fost observate și atunci când am măsurat viteza de încărcare.

TP-Link Archer AX10 - Încărcare date prin Wi-Fi 5

TP-Link Archer AX10 - Încărcare date prin Wi-Fi 5

Atunci când am folosind banda de 5 GHz și standardul Wi-Fi 5, TP-Link Archer AX10 a fost un router foarte bun, atingând viteze ce nu dezamăgesc.

Am rămas pe banda de 5 GHz, dar am trecut la standardul Wi-Fi 6. Din păcate, laptopul pe care l-am folosit în review-uri mai vechi pentru routere cu Wi-Fi 6 nu era compatibil cu acest standard, așa că nu avem date comparative între TP-Link Archer AX10 și routerele din graficele de până acum. Dar acest model va face parte din comparațiile folosite în review-urile viitoare pentru routere cu suport pentru Wi-Fi 6.

Mai întâi am folosit SpeedTest pentru a vedea cât de rapidă este conexiunea la internet prin Wi-Fi 6 pe un PC cu o placă de rețea PCI-Express cu suport pentru acest standard. Viteza maximă la care am ajuns a fost de 667,03 Mbps pentru download și 384,97 Mbps pentru upload. Pentru un router în zona sa de preț, acestea sunt viteze bune. Totuși, nu sunt spectaculoase pentru standardul Wi-Fi 6. Routere mai scumpe cu suport pentru Wi-Fi 6 pot oferi viteze mai ridicate.

TP-Link Archer AX10 - Vitezele maxime atinse prin Wi-Fi 6

TP-Link Archer AX10 - Vitezele maxime atinse prin Wi-Fi 6

Pentru rezultate mai realiste, am folosit laptopul nostru cu Wi-Fi 6 și am rulat SpeedTest în toate camerele din apartament. Graficul de mai jos ne arată viteza de descărcare în toate camerele din apartament. Acesta sunt bune, dar creșterea de viteză de la Wi-Fi 5 la Wi-Fi 6 nu este tocmai impresionantă.

TP-Link Archer AX10 - SpeedTest- descărcare date prin Wi-Fi 6

TP-Link Archer AX10 - SpeedTest- descărcare date prin Wi-Fi 6

Încărcările de date au avut un trend similar, dar vitezele au fost în general mai mici în toate camerele.

TP-Link Archer AX10 - SpeedTest - încărcare date prin Wi-Fi 5

TP-Link Archer AX10 - SpeedTest - încărcare date prin Wi-Fi 5

Pentru ultima rundă de comparații, am folosit PassMark Performance test pentru a transfera date între două calculatoare prin rețea, folosind Wi-Fi 6. Ne-am bucurat de viteze de descărcare mai mari decât în testul precedent, ceea ce dovedește faptul că trecerea la Wi-Fi 6 poate avea avantaje semnificative pentru transferul de date între dispozitivele din aceeași rețea.

TP-Link Archer AX10 - Descărcare date prin Wi-Fi 6

TP-Link Archer AX10 - Descărcare date prin Wi-Fi 6

Vitezele de upload (încărcare) au fost bune în toate camerele din apartament, dar ceva mai mici decât cele de download (descărcare).

TP-Link Archer AX10 - Încărcare date prin Wi-Fi 6

TP-Link Archer AX10 - Încărcare date prin Wi-Fi 6

Atunci când folosești Wi-Fi 6, TP-Link Archer AX10 performează destul de bine dar nu bate competiția. Totuși, la prețul cerut pentru acest model, este foarte greu să găsești un router mai rapid.

Reclamă

Performanța pentru rețelele cu fir

TP-Link Archer AX10 are patru porturi Ethernet, pe care poți folosi pentru a conecta calculatoarele din casa ta la rețea. Conexiunea noastră la internet oferă un maxim de 1 Gbps pentru download și 500 Mbps pentru upload. Am folosit mai întâi SpeedTest pentru a vedea dacă acest router poate atinge potențialul maxim la conexiunii noastre. Routerele cu care l-am comparat au oferit viteze ușor mai bune. Ni s-a părut straniu rezultatul obținut, deoarece TP-Link Archer AX10 are același SoC (System on a Chip) precum ASUS RT-AX58U. Cel mai probabil, aceasta este o problemă de firmware, ce poate fi rezolvată într-o viitoare actualizare.

TP-Link Archer AX10 - SpeedTest pe conexiuni Ethernet

TP-Link Archer AX10 - SpeedTest pe conexiuni Ethernet

Am făcut și un transfer de date între două calculatoare din rețea, folosind PassMark Performance test. De această dată, TP-Link Archer AX10 a atins viteze apropiate de gigabitul promis în specificațiile sale.

TP-Link Archer AX10 - Transferuri de rețea prin conexiuni Ethernet

TP-Link Archer AX10 - Transferuri de rețea prin conexiuni Ethernet

Deși TP-Link Archer AX10 poate oferi conexiuni Ethernet la 1 Gbps, acesta nu pare să folosească la maxim conexiuni la internet cu viteze mai mari de 850 Mbps.

Caracteristici suplimentare

Firmware-ul de pe TP-Link Archer AX10 include și funcții avansate, pe care unii utilizatori le vor aprecia:

  • IPv6 – suport pentru adresele IPv6 care vor înlocui IPv4. Conexiunea noastră la internet folosește IPv6 și acest router nu a avut probleme în a o gestiona corect.
  • VPN server – poți seta routerul să funcționeze drept server VPN folosind OpenVPN și PPTP.
  • QoS – o funcție simplă de Quality of Service, care te ajută să controlezi cum este împărțită lățimea de bandă între dispozitive.
  • Parental Controls - un set manual de controale parentale, pe care le poți utiliza pentru a seta limite de timp și pentru a bloca accesul copiilor la anumite site-uri web.
  • Program wireless - alegi când este oprită rețeaua wireless în mod automat. De exemplu, o poți seta să nu fie emisă în timpul nopții, atunci când dormi.
  • Guest Network – poți activa până la două rețele wireless pentru oaspeți, cu setări separate de acces și securitate, câte una pentru fiecare bandă.
  • DDNS – un serviciu ce-ți permite să te conectezi la router de oriunde de pe internet, chiar și atunci când compania care-ți oferă internet folosește adrese IP dinamice. Acest router poate funcționa în tandem cu următoarele servicii de acest tip: TP-Link, NO-IP și DynDNS.
  • Integrare cu Amazon Alexa și IFTT - cu ajutorul aplicației Tether, poți să-ți integrezi routerul cu Amazon Alexa și să-l controlezi prin comenzi vocale. De asemenea, poți să-l integrezi și cu serviciul If This Then That (IFTTT), care-ți permite să automatizezi sarcini repetitive sau care altfel nu ar putea “comunica” una cu alta.

Routerul TP-Link Archer AX10 (AX1500) cu Wi-Fi 6 oferă toate uneltele de bază pe care majoritatea utilizatorilor le doresc de la un router. Dacă nu ești gamer sau un utilizator avansat, vei fi mulțumit de ceea ce ți se oferă.

Acum știi părerea noastră despre routerul wireless TP-Link Archer AX10 și cum a performat în testele noastre. Înainte de a închide acest review, spune-ne părerea ta: Îl consideri demn de a fi cumpărat? Dacă-l ai deja, cum a fost experiența ta de până acum? Comentează mai jos și hai să discutăm.

Descoperă: Smarthome Hardware Recenzii Recomandate Rețelistică Wi-Fi