Cum schimbi tema din Windows 10

Windows 10 este foarte adaptabil. Atunci când vine vorba de personalizare și schimbarea temei îți permite să modifici mai multe elemente ale sistemului de operare în același timp. Poți schimba fundalul, culoarea, sunetele și cursorul mouse de fiecare dată când alegi o temă nouă. Acest tutorial ilustrează cum schimbi tema pe calculatorul sau dispozitivul tău cu Windows 10:

NOTĂ: Caracteristicile din acest ghid sunt disponibile în Windows 10 November 2019 Update sau mai nou. Dacă folosești o versiune de Windows 10 mai veche, este posibil să nu ai acces la toate caracteristicile. Verifică ce versiune de Windows 10 ai și, dacă este necesar, instalează-ți cea mai recentă actualizare de Windows 10 disponibilă pentru tine.

Mai întâi: Ce este o temă de Windows 10?

O temă este o colecție de setări pe care o poți aplica pentru a schimba aspecte vizuale și de sunet în Windows 10. Chiar dacă majoritatea temelor peste care am dat schimbă numai schema de culori și fundalul folosit de Windows 10, unele pot modifica și schema de sunet, aspectul cursorului mouse și chiar pictograme desktop.

Temele afectează câteva setări

Mai important, poți salva grupurile tale preferate de setări ca teme, comuta între ele după cum vrei și chiar sincroniza setările pentru a aplica tema ta altor dispozitive cu Windows 10.

Caracteristicile Mod Întunecat și Mod Luminos introduse cu Windows 10 sunt influențate și pot fi modificate de tema aleasă.

Cum schimbi tema în Windows 10

Pentru a accesa temele disponibile în Windows 10, ni se pare cel mai simplu să dai clic dreapta sau să menții apăsat pe o zonă liberă de pe desktopul tău și apoi să apeși pe Personalizare din meniul contextual.

Apasă pe Personalizare din meniul contextual

Asta deschide setările Personalizare. Apasă pe fila Teme din coloana din stânga.

Accesează Teme

În partea de sus a filei Teme, poți vedea elementele din Tema curentă - în cazul nostru, numite Custom. Derulează până la secțiunea Modificați tema de dedesubt pentru a descoperi toate temele disponibile pe calculatorul sau dispozitivul tău cu Windows 10.

Vezi temele disponibile în Windows 10

Tot ce trebuie să faci pentru a aplica o nouă temă este să apeși pe ea - noi am ales tema Flori. Este posibil să dureze câteva secunde, dar ar trebui să vezi mai întâi aplicat noul fundal și, apoi, ar trebui să-și schimbe culorile câteva alte elemente ale interfeței tale. Derulează în sus din nou pentru a vedea elementele cheie care alcătuiesc noua ta temă din Windows 10.

Apasă pe o temă pentru a o aplica

Asta este tot. Închide Setări și bucură-te de noua ta temă!

Cum obții o nouă temă în Windows 10

Dacă nu îți place niciuna dintre temele disponibile, poți instala și folosi altele noi. Ca alternativă a metodei de acces din secțiunea anterioară, poți deschide Setările din Windows 10 și merge la "Personalizare -> Teme". În secțiunea Modificați tema, poate ai observat linkul "Obțineți mai multe teme din Microsoft Store". Apasă pe el.

Apasă pe Obțineți mai multe teme din Microsoft Store

Asta deschide Magazinul Microsoft (Microsoft Store), arătând Temele Windows (Windows Themes).

Descoperă noile teme Windows

Derulează prin opțiunile disponibile până când îți atrage ceva atenția. Apoi, apasă pe temă pentru a-i deschide pagina din Microsoft Store. Având în vedere că astăzi ne-am trezit cu 20 cm de zăpadă afară, am decis că Chilly Morning (Dimineață friguroasă) este o temă potrivită.

Apasă pe o temă pentru a afla mai multe detalii despre ea

Poți derula prin informațiile disponibile pe pagina temei pentru a afla mai multe despre ea și a previzualiza câteva din imaginile de fundal. După ce te-ai decis, apasă pe Obțineți.

Apasă pe Obțineți pentru a instala temele

Așteaptă câteva secunde în timp ce tema este descărcată și instalată. Bara de progres de deasupra te ține informat.

Așteaptă ca tema ta să se descarce și să se instaleze

După ce se termină procesul de instalare, noua ta temă devine disponibilă în secțiunea Modificați tema și poți apăsa pe ea pentru a o aplica, așa cum am ilustrat anterior.

Apasă pe noua temă pentru a o folosi

Bucură-te de noua ta temă din Windows 10!

Ai găsit teme interesante în Microsoft Store?

Temele sunt un mod excelent de a încerca diferite aspecte pentru interfața ta din Windows 10. Noi am găsit unele uimitoare în Microsoft Store, cum ar fi Cobwebs (Pânze de păianjen) sau Abstract Bubbles (Bule abstracte). Dar ție? Ce teme ți s-au părut deosebite? Împărtășește ce ai găsit în comentariile de mai jos.