15 motive pentru care ar trebui să instalezi Windows 10 Anniversary Update chiar acum

15 motive pentru care ar trebui să instalezi Windows 10 Anniversary Update chiar acum

Windows 10 Anniversary Update este, fără dubiu, cel mai important punct în evoluția Windows 10 de la lansarea sa inițială, din 2015. Totuși, poate că nu este bine să crezi că este o nouă versiune a sistemului de operare, ci mai degrabă un fel de "service pack cu multe beneficii". Anniversary Update este o cizelare a Windows 10 și, în plus, aduce câteva caracteristici noi, care vor plăcea utilizatorilor. În cazul în care te întrebi dacă merită să instalezi această actualizare, am pregătit o listă cu cele mai importante motive pentru a o face. Iată de ce ar trebui să instalezi Windows 10 Anniversary Update, chiar astăzi:

Reclamă

1. Modul întunecat

Anumitor oameni le place întunericul, în timp ce altora le place lumina. Până și Darth Vader este de acord cu asta! Așa că Microsoft au trebuit să o facă și ei - Anniversary Update pentru Windows 10 adaugă opțiunea de a comuta între un mediu de lucru întunecat și unul luminos, în funcție de ceea ce preferi. Modul întunecat schimbă fundalul aplicațiilor implicite din Windows 10 în negru, iar cel luminos schimbă fundalul în alb. Este doar o preferință personală acum: te vei alătura Forței Întunericului sau vei rămâne loial Forței Luminii?

Windows 10, Anniversary Update, instaleaza, caracteristici
Windows 10, Anniversary Update, instaleaza, caracteristici

2. Cortana este pe ecranul tău de blocare

După ce instalezi Windows 10 Anniversary Update, vei putea să folosești Cortana chiar dacă PC-ul sau dispozitivul tău este blocat. Cortana este acum disponibilă pe ecranul de blocare și poate să facă tot felul de lucruri aici, precum să ia notițe, să adauge memento-uri sau chiar să redea muzică, totul fără a fi necesară deblocarea calculatorului sau dispozitivului tău cu Windows 10.

Windows 10, Anniversary Update, instaleaza, caracteristici
Windows 10, Anniversary Update, instaleaza, caracteristici

3. Cortana poate să seteze mementouri pentru absolut orice

Una dintre cele mai apreciate calități ale Cortanei este faptul că îi poți cere să seteze mementouri pentru lucrurile pe care le vei face în viitor. Dar, după ce vei instala Anniversary Update, Cortana va putea să facă chiar mai mult: îi vei putea cere să își aducă aminte orice lucru, cum ar fi unde ți-ai lăsat cheile, unde ți-ai parcat mașina sau că Star Trek este mai bun decât Star Wars.

Windows 10, Anniversary Update, instaleaza, caracteristici
Windows 10, Anniversary Update, instaleaza, caracteristici

4. Cortana poate să adauge mementouri din Notele tale adezive

Notele adezive poate că nu sunt caracteristica Windows cu cea mai multă reclamă, dar mulți oameni le apreciază foarte tare, iar noi facem parte dintre ei. Unul dintre lucrurile care ne plac cel mai mult la Windows 10 Anniversary Update este că acum Cortana este integrată și cu Notele adezive , ea putând "să simtă" când vrei să setezi un memento. Cu doar un clic, vei putea să îți modifici bilețelele din Note adezive în mementouri pentru Cortana.

Windows 10, Anniversary Update, instaleaza, caracteristici
Windows 10, Anniversary Update, instaleaza, caracteristici

5. Microsoft Edge are suport pentru extensii

Extensiile pentru browser au fost unul dintre aspectele cheie în creșterea în popularitate a Mozilla Firefox și a Google Chrome. Totuși, nu același lucru îl putem spune despre Internet Explorer-ul celor de la Microsoft, deși chiar au încercat. În Windows 10, Microsoft a ales să construiască un browser complet nou, numit Edge, despre care au promis că va fi cel puți la fel de bun precum competiția. Asta înseamnă că Edge trebuie să ofere suport pentru extensiile de browser. Deși le-a luat un an întreg și a trebuit să așteptăm lansarea Anniversary Update, Microsoft Edge în sfârșit are suport pentru extensii.

Windows 10, Anniversary Update, instaleaza, caracteristici
Windows 10, Anniversary Update, instaleaza, caracteristici

Dacă vrei să afli mai multe despre suportul pentru extensiile de browser din Microsoft Edge, citește acest ghid: Cum adaugi sau elimini extensii de browser în Microsoft Edge.

6. Poți să fixezi file în Microsoft Edge

Un pas mic pentru Microsoft Edge, dar un pas foarte mare pentru experiența de utilizare! Asta credem despre posibilitatea de a fixa file în Microsoft Edge. Este unul dintre acele lucruri care nu par importante dar care pot să îți schimbe major experiența de utilizare. Până la urmă, toți avem saiturile noastre favorite, pe care vrem să le ținem deschise permanent.

Windows 10, Anniversary Update, instaleaza, caracteristici
Windows 10, Anniversary Update, instaleaza, caracteristici

7. Task View (Vizualizare activități) îți dă opțiunea de a fixa aplicații și ferestre pe mai multe desktop-uri virtuale

Task View (Vizualizare activități) este o caracteristică a Windows 10 care poate să fie foarte utilă atunci cînd trebuie să lucrezi cu multe aplicații și ferestre simultan, dar nu ai două sau mai multe monitoare fizice care să facă față la tot ce ai tu deschis. În acele momente probabil că vei vrea să folosești desktop-urile virtuale oferite de Task View (Vizualizare activități) . Dar un lucru care lipsea din Windows 10 până la Anniversary Update a fost capacitatea de a fixa aplicații sau ferestre pe toate desktop-urile tale. Acum poți și suntem siguri că o să îți placă acest lucru. 🙂

Windows 10, Anniversary Update, instaleaza, caracteristici
Windows 10, Anniversary Update, instaleaza, caracteristici

Dacă vrei să citești mai multe despre desktop-urile virtuale din Windows 10 și cum să fixezi aplicații și ferestre la ele, citește acest tutorial: Cum creezi, cum folosești și cum elimini Desktop-uri în Windows 10.

Reclamă

8. Ceasul din bara de activități îți arată agenda ta zilnică

Ceasul de pe bara de activități a fost o caracteristică destul de spartană și de plictisitoare în toate versiunile de Windows, nu doar în Windows 10. Totuși, lucrurile devin mult mai interesante în Anniversary Update, ceasul de pe bara de activități nemaifiind doar locul în care verifici data și ora, ci și locul în care poți să îți vezi și să îți editezi evenimentele programate în agenda ta zilnică.

Windows 10, Anniversary Update, instaleaza, caracteristici
Windows 10, Anniversary Update, instaleaza, caracteristici

Am discutat în detalii despre acest subiect, aici: Vezi și adaugă evenimente în Calendarul tău, de pe bara de activități din Windows 10.

9. Windows Defender este mereu prezent pentru a îți asigura protecția

Microsoft a investit multe eforturi în a transforma soluția lor antimalware Windows Defender în cea mai bună de până acum. Anniversary Update aduce o nouă caracteristică pentru Windows Defender care te lasă să rulezi scanări antivirus ocazionale, chiar dacă ai alt antivirus instalat pe PC. Și poate să facă acest lucru fără a cauza conflicte cu alte produse din terțe părți, lucru care se întâmpla în trecut. Plus că Windows Defender este acum capabil să îți arate notificări îmbunătățite, cu informații legate de ce a făcut pe PC-ul sau dispozitivul tău cu Windows 10.

Windows 10, Anniversary Update, instaleaza, caracteristici
Windows 10, Anniversary Update, instaleaza, caracteristici

Dacă vrei, poți să afli mai multe despre noutățile din Windows Defender , în aceste 2 articole pe care le-am publicat acum ceva timp : Scanează-ți PC-ul ocazional, cu Windows Defender, chiar dacă ai un alt antivirus și Ce sunt notificările îmbunătățite din Windows Defender și cum le administrez i .

10. "Microsoft iubește Linux" nu mai este doar o glumă

Atunci când oficialii Microsoft ne-au spus că iubesc Linux, nu i-am crezut. Dar, văzând că în Anniversary Update, Windows 10 aduce suport pentru Linux Bash, trebuie să admitem că ne-am înșelat. Windows 10 este acum capabil să ruleze aplicații Linux native, dacă activezi modul de dezvoltare și instalezi Subsistemul Windows pentru Linux.

Windows 10, Anniversary Update, instaleaza, caracteristici
Windows 10, Anniversary Update, instaleaza, caracteristici

Iată ce trebuie să citești ca să știi cum să instalezi Bash pe PC-ul sau dispozitivul tău cu Windows 10:

11. Ecranele BSOD afișează coduri QR care te vor ajuta să depanezi mai rapid problemele

Blue Screens of Death sau ecranele albastre, au fost întotdeauna o metodă greoaie de a arăta utilizatorilor ce s-a întâmplat rău pe calculatoarele sau dispozitivele lor Windows. Din păcate, nu s-au schimbat prea multe din acest punct de vedere în anii care au trecut. Cel puțin nu până acum, când Anniversary Update pentru Windows 10 va introduce coduri QR în ecranele albastre, coduri ce le vor oferi ajutor acelor care vor să își depaneze PC-urile.

Windows 10, Anniversary Update, instaleaza, caracteristici
Windows 10, Anniversary Update, instaleaza, caracteristici

Iată cum se Folosește codurile QR din ecranele albastre ale Windows 10, pentru a afla ce este în neregulă.

12. Selectarea dispozitivului de redare audio se face direct de pe bara de activități

Un lucru care era destul de greu și de complicat de făcut în Windows în trecut era să selectezi care este dispozitivul audio implicit. Vestea bună este că Anniversary Update va introduce o caracteristică nouă, mică dar foarte utilă pentru toți utilizatorii de Windows 10: posibilitatea de a alege rapid dispozitivul audio folosit pentru redarea sunetului. Este nevoie de doar 3 clicuri pe bara de activități. Nimic mai mult!

Windows 10, Anniversary Update, instaleaza, caracteristici
Windows 10, Anniversary Update, instaleaza, caracteristici

13. Meniul Start îți arată lista de aplicații de la început

Înainte de Anniversary Update, pentru a putea să îți vezi toate aplicațiile în Meniul Start , trebuia să apeși pe un buton numit Toate aplicațiile . Acum nu mai este nevoie de asta, deoarece lista de aplicații este afișată în mod implicit în Meniul Start din Windows 10.

Windows 10, Anniversary Update, instaleaza, caracteristici
Windows 10, Anniversary Update, instaleaza, caracteristici

O schimbare mică dar utilă din punctul nostru de vedere.

14. Windows Ink dă puteri uriașe creionului

Anniversary Update pentru Windows 10 aduce scrisul de mână pe calculatorul sau dispozitivul tău. Acum poți, la propriu, să îți folosești creionul pentru a lua notițe, a îți desena ideile, a scrie de mână în Office, a face marcaje în Microsoft Edge sau chiar și pentru a îți desena traseele din concediu în aplicația Maps (Hărți) .

Windows 10, Anniversary Update, instaleaza, caracteristici
Windows 10, Anniversary Update, instaleaza, caracteristici

15. Windows Hello îți dă posibilitatea de a te autentifica în aplicații și saituri web

Tehnologia Windows Hello a fost îmbunătățită și extinsă pentru a funcționa și cu aplicații și saituri web. Dacă ai un PC sau un dispozitiv cu Windows 10 nou, care oferă suport pentru această caracteristică, poți să folsoești Windows Hello pentru a te loga în aplicații și saituri web care îl suportă, prin scanarea feței tale sau a amprentei tale. Spune la revedere parolelor care trebuie să conțină cel puțin "o literă mare, un număr, un haiku și un vârf de coropișniță". 🙂

Windows 10, Anniversary Update, instaleaza, caracteristici
Windows 10, Anniversary Update, instaleaza, caracteristici

Concluzie

Credem cu tărie că Anniversary Update face ca Windows 10 să fie mai bun decât înainte, atât în ceea ce privește securitatea, cât și în ceea ce privește experiența de utilizare și caracteristicile noi și utile. Nu avem dubii din acest punct de vedere. Windows 10 este mai cizelat astăzi decât era la lansare, acum un an. Dacă deja folosești Windows 10, nu prea ai de ales - vei primi Anniversary Update mai devreme sau mai târziu, pur și simplu pentru că nu poți să dezactivezi actualizările din Windows 10. Următoarea întrebare la care ne gândim este "Anniversary Update va fi destul pentru îi convinge și pe ceilalți utilizatori - știi, aceia care au refuzat upgrade-ul la Windows 10 - să facă trecerea?" Tu ce crezi? Spune-ne părerea ta în secțiunea de comentarii de mai jos.

Descoperă: Productivitate Ghiduri Programe Recomandate Sistem și Securitate Windows Windows Update