Cum folosești Înregistrator de pași pentru depanare în Windows 10

tutorial
Cum folosești Înregistrator de pași pentru depanare în Windows 10

Știai că Windows 10 include o aplicație implicită numită Înregistrator de pași? Este vorba despre o aplicație creată pentru a-ți înregistra pașii și ecranul în scopuri de depanare a problemelor tehnice. În acest tutorial, îți arătăm ce poate să facă acest instrument mic, dar foarte util. Iată cum folosești Înregistrator de pași și de ce poate deveni unul din cei mai buni prieteni ai tăi, mai ales dacă tu ești acela sau aceea ce-și ajută familia și prietenii să rezolve problemele cu calculatoarele sau dispozitivele lor cu Windows 10:

Reclamă

Ce este Înregistrator de pași?

Înregistrator de pași este o aplicație dezvoltată cu singurul scop de a te ajuta să depanezi probleme pe un calculator cu Windows 10. Reușește acest lucru prin înregistrarea pașilor pe care îi faci atunci când ceva nu merge bine pe PC-ul tău. Apoi, îți salvează pașii într-un format prietenos, sub forma unui singur fișier, cu detalii și capturi de ecran realizate automat la fiecare pas, pe care îl poți trimite apoi unui prieten sau profesionist IT, ce te poate ajuta să afli care sunt problemele. Reține că aplicația Înregistrator de pași este disponibilă și în Windows 8.1 și Windows 7, deși în Windows 7 purta un alt nume: Înregistrator ai pașilor problemei.

Cum deschizi Înregistrator de pași în Windows 10

Pentru a deschide Înregistrator de pași în Windows 10, poți introduce cuvântul pași în câmpul de căutare de pe bara de activități și să apeși pe rezultatul Înregistrator de pași.

Deschidere Înregistrator de pași din căutare

Deschidere Înregistrator de pași din căutare

De asemenea, poți deschide aplicația și din Meniul Start. Deschide Meniul Start, mergi la Accesorii Windows și apasă pe scurtătura Înregistrator de pași.

Deschidere Înregistrator de pași din Meniul Start

Deschidere Înregistrator de pași din Meniul Start

Dacă preferi comenzile text, poți deschide Înregistrator de pași și rulând comanda psr în fereastra Executare (Win + R), Linia de comandă, PowerShell sau chiar și din Explorer.

Deschidere Înregistrator de pași folosind comanda psr

Deschidere Înregistrator de pași folosind comanda psr

Cum folosești Înregistrator de pași în Windows 10

După ce deschizi Înregistrator de pași, ar trebui să vezi o fereastră mică și simplă pe ecran. Arată astfel:

Înregistrator de pași în Windows 10 (sau Înregistrator al pașilor problemei în Windows 7)

Înregistrator de pași în Windows 10 (sau Înregistrator al pașilor problemei în Windows 7)

Butonul Pornire înregistrare începe înregistrarea acțiunilor tale, iar Oprire înregistrare o finalizează și nu îți permite să mai continui înregistrarea. Hai să vedem cum funcționează exact:

Reclamă

Apasă pe Pornire înregistrare. Acum, aplicația înregistrează toate mișcările mouse-ului. Deschide aplicațiile pe care vrei să le folosești, execută clicurile/apăsările pe care le vrei, tastează ce trebuie etc.

Pornire înregistrare cu Înregistrator de pași

Pornire înregistrare cu Înregistrator de pași

Înregistrator de pași înregistrează continuu ce aplicații ai deschis, pe ce ai dat clic/apăsat și dacă ai tastat ceva sau nu.

Înregistrare acțiuni cu Înregistrator de pași

Înregistrare acțiuni cu Înregistrator de pași

De reținut este faptul că Înregistrator de pași nu înregistrează ce tastezi. Pentru a adăuga informații la înregistrare despre ce ai scris undeva, apasă pe butonul Adăugare comentariu la pasul respectiv și scrie un comentariu în caseta Evidențiere zonă și comentariu. După ce ai terminat de scris, apasă pe OK pentru a continua înregistrarea.

Adăugare comentariu în Înregistrator de pași

Adăugare comentariu în Înregistrator de pași

Pentru a pune pe pauză înregistrarea, apasă pe Înregistrare în pauză. Poți să o reiei oricând vrei după aceea.

Înregistrare în pauză în Înregistrator de pași

Înregistrare în pauză în Înregistrator de pași

Însă, dacă ai apăsat pe Oprire înregistrare, totul se oprește și nu mai poți continua înregistrarea. Imediat ce oprești înregistrarea, Înregistrator de pași îți arată cum arată ea, înainte de a o salva.

Detalii ale înregistrării din Înregistrator de pași

Detalii ale înregistrării din Înregistrator de pași

Verifică dacă detaliile înregistrării sunt ceea ce vrei și asigură-te că nu ai înregistrat vreo parolă sau alte informații care nu vrei să fie văzute de alte persoane.

Reclamă

Dacă totul arată bine, salvează înregistrarea pe care ai făcut-o cu Înregistrator de pași, apăsând pe butonul Salvare din partea de sus a ferestrei.

Salvarea unei înregistrări din Înregistrator de pași

Salvarea unei înregistrări din Înregistrator de pași

Înregistrator de pași salvează toate înregistrările sub formă de fișiere ZIP comprimate, astfel încât să le poți trimite ușor persoanei ce te ajută cu depanarea problemei. În fișierul ZIP, se găsește un fișier MHTML Document pe care îl poți deschide cu vechiul Internet Explorer.

Înregistrator de pași salvează înregistrările ca documente mhtml în fișiere ZIP

Înregistrator de pași salvează înregistrările ca documente mhtml în fișiere ZIP

Cum configurezi Înregistrator de pași în Windows 10

Sunt câteva lucruri pe care le poți configura la modul în care funcționează Înregistrator de pași în Windows 10. Le poți accesa apăsând pe butonul în formă de “semn de întrebare și săgeată” din dreapta ferestrei Înregistrator de pași și apoi apăsând pe Setări în meniul afișat.

Setări Înregistrator de pași

Setări Înregistrator de pași

Această acțiune deschide o mică fereastră, unde poți alege locația înregistrării, dacă vrei să fie realizate și capturi de ecran, precum și cât de multe capturi de ecran poate salva programul. În cazul în care vei înregistra ceva lung, nu ezita să schimbi numărul din 25 într-unul mai mare.

Setări disponibile pentru Înregistrator de pași

Setări disponibile pentru Înregistrator de pași

Când este util Înregistrator de pași?

Înregistrator de pași poate fi util în următoarele cazuri:

  • Când vrei să înregistrezi o problemă peste care ai dat și vrei să o transmiți cuiva care te poate ajuta. De exemplu, poți înregistra acea problemă, să o încarci pe internet și să trimiți linkul ei către noi, unui prieten sau administratorului tău de rețea, dacă ai nevoie de ajutor.
  • Vrei să înregistrezi ce faci, dar nu neapărat pentru că ai probleme. De exemplu, poți înregistra un tutorial întreg cu acest instrument, apoi poți să îl distribui altor persoane care să îți urmeze pașii.

NOTĂ: Dacă înregistrările pe care le-ai făcut cu Înregistrator de pași nu sunt îndeajuns pentru persoana care te ajută să depanezi problemele, există și alte instrumente în Windows 10 care îți pot oferi informații suplimentare. Vezi dacă nu cumva datele pe care le extragi cu instrumentul prezentat în acest tutorial te pot ajuta. De asemenea, vezi cum folosești Resource Monitor (Monitor resurse) în Windows și Vizualizator date diagnosticare (Diagnostic Data Viewer) pentru a vedea ce date transmite Windows 10 către Microsoft.

Tu folosești Înregistrator de pași?

Nouă ni s-a părut că Înregistrator de pași poate fi foarte util. Putem partaja acest tutorial cu unii din prietenii și persoanele din familiile noastre și să le cerem să înregistreze ce fac atunci când au nevoie de ajutorul nostru. Totuși, majoritatea oamenilor nu au auzit niciodată de această aplicație. Tu știai de ea înainte de a citi acest ghid? Cum ți s-a părut Înregistrator de pași? Spune-ne în comentariile de mai jos.

Descoperă: Productivitate Aplicații Ghiduri Recomandate Sistem și Securitate Windows